joi, 24 iulie 2014

Alte consideratii inoportune

De câteva zile stau și mă crucesc în fața avalanșei propagandistice generată de avionul doborât în Ucraina. Pur și simplu n-am mai văzut de mult o asemenea isterie provocată în media. Pe toate posturile se debitează prostii, se fac scenarii și se dau ultimatumuri. Pe scurt, o nebunie generalizată!

Suntem destul de experimentați pentru a înțelege sensul propagandei. Cei care au ceva mai mult creier decât o furnică pot lesne înțelege că aceste bombe media au în spate elemente toxice și că, în asemenea perioade, informațiile trebuie filtrate cu foarte mare atenție. Însă, ceea ce este de-a dreptul enervant și de neînțeles, este grețoasa acțiune - i-am putea spune obsesie - de transformare a curvelor în îngeri.

joi, 17 iulie 2014

Schimbarea lumii IT

Hotărât lucru, lumea IT este aproape la fel de fragmentată precum era la începuturile sale. Chiar dacă gigantul Microsoft are în continuare o halcă importantă a pieței sistemelor de operare, chiar dacă unele teritorii par de necucerit, viteza de schimbare a acestui domeniu este incredibil de mare.

Cu ce mai poate ajuta monopolul pieței desktop în condițiile în care cuvântul la modă este „mobile”? Este o realitate din ce în ce mai presantă pentru Microsoft. Explozia lumii mobile i-a prins total nepregătiți, confruntați cu o realitate din ce în ce mai îndepărtată de ceea ce visaseră ei. Diversitatea a izbucnit sub forme din ce în ce mai neprietenoase. Avem mii de dispozitive diferite, o groază de sisteme de operare și milioane de concepte. Un „haos” specific unui ajun de revoluție.

miercuri, 9 iulie 2014

Califatul Europei

Un tânăr englez care luptă în Siria a făcut senzație transmițând că se va întoarce în Anglia doar atunci când steagul negru al Islamului va flutura deasupra Buckingham-ului. O amenințare menită a stârni teama, dar care pentru mulți are efectul contrar, căzând în hilar. Accidente de acest tip au mai fost. Există chiar americani care, în Afganistan, luptă împotriva țării natale.

Probabil, dacă vom face un inventar al stranierilor care luptă pe fronturile lumii arabe, vom fi surprinși să găsim și ceva europeni „puri”. Pentru acest comportament, mulți ar fi tentați să dea vina pe spiritul aventurier care, într-o Europă cuminte nu are cum să se desăvârșească. Este însă o eroare deoarece cauza fenomenelor amintite trebuie căutată altundeva.

luni, 7 iulie 2014

Meg si Masina

Știu, e vorba de o știre veche, apărută acum vreo două săptămâni. Neavând timpul necesar, am trecut peste ea, cu toate că, din mai multe puncte de vedere, este vorba, cu adevărat, de un eveniment multiplu. I-am putea spune chiar revoluție și, credeți-mă că nu fac exerciții de admirație.

Pe scurt, este vorba despre direcția în care se îndreaptă gigantul HP. Fiind una din companiile pe care am pariat cu succes(din 2013 și-a dublat valoare), nu pot rămâne indiferent în fața știrilor care vin de-acolo. Când însă avem știri care vorbesc despre revoluționări ale domeniului e clar că trebuie să ciulim bine urechile. 

marți, 1 iulie 2014

Deranjul bulgar

La sud de Dunăre lucrurile se agită pe zi ce trece. Într-o țară în care timpul părea a trece mai greu și mai așezat, dintr-o dată, pe nepregătite, evenimentele au explodat. O criză cât se poate de artificială(din punctul meu de vedere) a pus stăpânire pe țară, iar disperarea oamenilor pare a nu avea limită.

Ce se întâmplă? Practic, peste noapte, bulgarii au început să se teamă de economiile lor și au dat buzna în bănci pentru a-și recupera banii. Când vine vorba de bănci, panica este ucigătoare. Nicio instituție financiară din lume nu poate face față unui „atac” al deponenților. La bulgari, unde piața este rudimentară, panica provocată a făcut toată treaba.