miercuri, 29 octombrie 2014

De ce dosarul Microsoft miroase urat

Francezii au inventat suvenirul „Air de Paris”: o conservă goală, plină(sic!) ochi cu aer din celebrul oraș. Conceptul a avut o priză atât de mare încât acum poți cumpăra conserve cu „aer îmbuteliat” aproape din orice mare oraș  al lumii.  În esență avem de-a face cu o găselniță genială, char dacă - dată fiind globalizarea - absolut toate conservele au probabil același aer, de undeva dintr-o zonă industrială chineză unde, alături de conserve cu „Aer de ...” se produc și magneți „autentici din ...”.

Zilele acestea spiritele sunt înfierbântate de defilările pe la DNA ale suspecților din dosarul Microsoft. Ceea ce însă e dubios e faptul că, dincolo de ceea ce se discută, dincolo de „aromele” politice și de acțiunile spectaculoase, esența dosarului nu este atinsă. Într-adevăr, suntem surprinși de dimensiunea șpăgilor care se vehiculează, suntem impresionați de numele implicate, dar, cu toate acestea, ancheta nu atinge nici pe departe miezul problemei.


Nu vreau să vă amăgesc. Nu veți găsi în articolul de față documente spectaculoase sau dezvăluiri spumoase. Încerc doar să fac o analiză logică asupra unor fapte de o corupție extremă. Fapte pe care, în ciuda supraexpunerii dosarului sunt convins că nu le veți vedea anchetate.

Pe scurt, dosarul Microsoft se referă la fraude în procesul achizițiilor de licențe software de la celebrul producător american. Statul român, spun procurorii, a ajuns să plătească sume substanțial mai mari, chiar dacă în conformitate cu practicile comerciale ale producătorului, s-ar fi încadrat(prin volumul imens achiziționat) la niște discount-uri substanțiale. Astfel, în loc ca reducerea să fie aplicată cumpărătorului(adică statului), a fost folosită pe post de șpagă pentru diverși intermediari. În plus, se pare că licitația a fost trucată deoarece condițiile de participare nu permiteau decât câștigătorului să se califice. Dacă am înțeles eu bine, cam la asta se reduce dosarul Microsoft.

Ceea ce însă nimeni nu vrea să cerceteze este tocmai esența problemei, anume achiziția în sine. De ce trebuia statul să achiziționeze licențe de la Microsoft? S-a întrebat oare cineva? De ce nu a încercat Ministerul Învățământului să obțină gratis acele licențe? Al cui era interesul ca de pe băncile școlii să iasă indivizi calificați în produsele firmei Microsoft? Al statului sau al producătorului american?

Esența problemei nu se discută. La momentul achiziției existau o groază de alternative gratuite. De ce trebuie să avem în programă studiul Windows-ului și nu unul general despre sisteme de operare? O programă școlară nu ar trebui să impună instalarea sistemului de operare de la Microsoft ci a oricărui Linux disponibil gratuit pe net. De ce trebuie să se studieze Word-ul sau Excel-ul în condițiile în care există programe de același calibru 100% gratuite? Nu vi se pare că scoțând pe bandă „specialiști” în produse Microsoft facem un serviciu companiei respective? Dacă Microsoft-ul dorea ca în instituțiile de învățământ să se studieze pe produsele lor ar fi trebuit să le doneze, nu să le vândă.

Același lucru îl putem spune și despre persistența junk-urilor Microsoft în sistemele statului. De ce nu se descurcă statul cu sisteme de operare open source? Ce nevoi are un funcționar care completează un formular într-un browser și citește x mailuri? Un Linux minimal cu Firefox își face treaba de minune și are costuri zero. A calculat cineva câte miliarde se aruncă total aiurea pe junk-uri? Desigur, nu. Și nici n-o va face nimeni, cu toate că achiziția de licențe Microsoft e similară achiziției de conserve cu „Aer de America”.

Celor care au de gând să mă contrazică în ceea ce privește alegerea sistemelor de operare, le voi spune că router-ul, tableta și telefonul pe care-l dețin funcționează pe linux. Că întreaga infrastructură a internetului înseamnă Linux și că majoritatea covârșitoare a site-urilor pe care le vizitează au în spate un Linux. A da bani pe Windows mi se pare o risipă care n-ar trebui permisă unui stat.

Aștept așadar cu speranță ca cineva să ia cu adevărat taurul de coarne și să investigheze adevărata problemă. Nu este totuși posibil ca o țară săracă să-și permită luxul achizițiilor extravagante de sisteme de operare și programe pentru care există alternative cu cost zero. 

16 comentarii:

  1. Daca sunt animale la care le curg balele dupa spagi, prost sa fi sa nu le bagi pe gat junk-urile tale. Oricum cu studiul produselor MS in scoli au luat teapa... tinerii sunt experti in frecat Androidul (linux) si ii doare in cur de produsele MS.

    RăspundețiȘtergere
  2. La momentul respectiv Linuxul avea o imagine (facuta de ghici cine) de sistem de operare vulnerabil, plin de bug-uri si instabil. Si adevarul e ca Linux si-a tras GUI cu mare intarziere. Extrem de putine state (din nou nordice daca nu ma insel) au avut curajul de a incerca atunci varianta Linuxului. Nici nu aveai voie sa-ti imaginezi atunci ca exista Prism, NSA, Stuxnet, Flame si alti troieni care vin direct pe CD-ul original cu Windows ca erai facut conspirationist, antiamerican si terorist. Cam astea ar fi explicatiile pentru care institutiile statului sunt pline de M$ shit la suprapret si instalat cu seriale crack-uite. Asa si-a facut Billica banii si si-i face in continuare, prin capitalism extrem.

    In scoli a ajuns junkul M$ datorita slabei pregatiri a profesorilor de informatica in general. Veneau cu Windowsul crack-uit de acasa si-l instalau, ca aveau nevoie de un GUI pentru tineret. Apoi au inceput presiunile U$ pe noi si alte tari bananiere sa eradicam "pirateria" si solutia gasita a fost de a legaliza junkul deja instalat prin achizitia de soft fantoma. M$ si-a luat banii si a mutat portavocele oficiale catre alte tari.

    De fiecare data cand vezi cate un tun d'asta de calibru mondial, trebuie sa fii naiv sa crezi ca alde cocosel & gashka sunt singurii vinovati. Ei sunt doar vaselina care au lubrifiat organul coruptiei, coruptie care ne-a penetrat pana la rinichi. Dar sursa coruptiei si adevaratii ei profitori au fost si vor ramane necunoscuti publicului larg. Sau mai grav, spalati eficient de DNA. Pentru ca cea mai curata imagine nu o ai daca nu esti acuzat, ci din contra daca te acuza DNA-ul si apoi iti da NUP. Atunci brusc devii o victima a "sistemului ticalosit".

    RăspundețiȘtergere
  3. pentru ca asa este lumea construita. de la faraoni,regi si imparati pana in zilele noastre. cine nu intelege este ori autist ori mai rau.

    RăspundețiȘtergere
  4. De ce dosarul Microsoft miroase urit? Pentru ca statul refuza sa ia in considerare alternativele "gratuite", bazate pe Linux.

    De ce cumpara firmele private licente (inclusiv de server) M$? De ce mii de corporatii private platesc miliarde de dolari anual pentru licente M$? Daca ar folosi Linux, banii ar merge catre noi locuri de munca, impozite mai mari incasate de stat, protectie sociala. E o evidenta evaziune fiscala ingaduita de institutiile statelor respective

    De ce nu ancheteaza procurorii miezul problemei, refuzul alternativelor Linux? Pentru ca sint aserviti politic. QED.

    RăspundețiȘtergere
  5. Intrebarile astea si le-au pus mai multi si totusi n-au avut raspuns in majoritatea administratiilor - fie ca e Romania, alta tara sau organizatii internationale. Stiu ca administratia din Munchen a trecut pe open source si guvernul canadian. Cu siguranta mai sunt si altele, dar in procente, Microsoft sunt sigur ca detine monopolul. Nu ii poti acuza acum pe ai nostri ca nu au fost ei mai destepti sa bage Linuxul. Treaba cu licentele educationale e intr-adevar caz de frauda din moment ce Microsoft ti le dadea gratis.

    RăspundețiȘtergere
  6. Soluțiile gratuite sunt bune doar pentru școli. Pentru restul aparatului de stat, unde ai nevoie să asiguri protecția și securitatea datelor, este nevoie de o soluție comercială care să asigure pentru o perioadă cât mai lungă de timp actualizări și patch-uri de securitate pentru programele lor. Altfel nu ai cum să asiguri integritatea sistemelor respective decât transformând statul în cel mai mare angajator de programatori din Ro.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De exemplu, Red Hat Enterprise Linux e o solutie cat se poate de stabila si comerciala. Si mult mai buna decat Windoze!

      Ștergere
    2. Sunteti cam impotriva vantului, dar eu va dau dreptate.

      Un alt exemplu, pentru cei care refuza sa vada ca Windows-ul este mult mai greu decat pare de scos din administratia publica.

      Acum 15 ani lucram in administratia publica, ca programator. Si am facut o gramada de aplicatii, ca imi placea ce fac. Toate au fost facute pe platforma Windows 32 de biti. Aplicatiile lucrau mai toate bine cu MSOffice si cu formatele alea de export. Ce alta alternative aveam atunci?

      Eu am plecat de mult timp de acolo, dar chiar si acum unele dintre aplicatii mai merg si isi fac treaba, fara nicio problema de incompatibilitatea (merg si sub Window 8.1 64 de biti fara nicio problema)

      Asta e o mare problema, toata administratia publica lucreaza pe Windows de 20 de ani: o gramada de aplicatii desktop, MSOffice la greu (Word si Excel, am vazut foi de calcul Excel pe la serviciul buget care era o aplicatie in sine), aplicatii intranet care merg bine doar folosind IE 8 sau versiuni mai noi de IE, dar setate pe modul compatibil cu IE8.

      Nu e deloc simplu sa inlocuiesti de maine toate astea.

      Si relativ la Red Hat Enterprise Linux. Nu stiam ca solutia asta ar fi gratuita. Chiar am fost curios si am cautat pe site, la redhat, sa vad cat costa un client desktop. Hmm, nu mi se pare ca e chiar atat de gratuit.

      Desktop
      Self-support Subscription (1 year)
      (Only available in self support)
      $49

      Workstation
      Self-support Subscription (1 year)
      (Only available in self support)
      $179

      Standard Subscription (1 year)
      $299

      Ștergere
    3. CentOS=RHEL free :-)

      Ștergere
  7. "Pentru ca SPAGA"
    - de asta nu au negiciat pret mai mic per bucata;
    - de asta nu au negociat licente gratuite pentru scoli (cateva zeci de mii de xp-uri+cateva mii licente server de 1000+ dolari bucata)
    - de asta s-au grabit absolut toti ministrii implicati sa se plateasca intocmai si la timp transele aferente contractului fara nici cea mai mica intarziere si pana la ultimul cent.
    - de asta nu intereseaza pe nimeni de linux-ul gratuit.

    Imi amintesc ca in facultatea de Info aveam aproape toate licentele gratuite si se dadea MS de 3 ori peste cap doar, doar mai castiga niste adepti.
    Primeam toate versiunile de soft chiar inainte sa fie lansate si toate preview-urile posibile.
    Din pacate pentru ei era cam tarziu pentru ca 3 sferturi din studenti aveau directii non MS de gen c++, java, web sau php.

    RăspundețiȘtergere
  8. Corect, insa in mediul educational nu e chiar asa. Nu ma refer la necesitatea obtinerii de produse m$ gratuite, fiind in special interesul lor, ci la necesitatea existentei lor in sine. Vrem nu vrem, produsele sunt folosite in mediul business si nestudierea lor duce la alte serii de absolventi care nu pot fi nici macar secretare. Da, ca sa se schimbe ceva ar trebui sa se studieze/impuna alternativele, dar nu o sa punem noi coada la pruna...

    RăspundețiȘtergere
  9. Alternative cu cost zero inseamna zero posibilitate de sifonare a banilor publici. Aici e problema.

    Pe de alta parte statul a cumparat licente Windows XP cu 400 milioane de dolari in conditiile in care se stia deja ca in cateva luni Microsoft nu va mai oferi nici un suport pentru XP. Alti bani, alta distractie.
    Faptul ca deja statele majoritatii tarilor din lumea asta (Japonia, SUA, Canada, UK, Germania, Franta, Australia, etc, etc.) au trecut deja la Linux gratis nu mai conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  10. Perfect de acord cu linia articolului...folosesc Kubuntu pe un laptop vechi....ruleaza filme HD...pe W7 64 de biti ce a fost inainte nu rula decat cu pierderi de frameuri...nu se blocheaza.....am bootat si s-a instalat singur ...cand am avut W7 a trebuit sa instalez manual drivere pentru wireless....asadar s-ar face o economie impresionanata trecand pe LINUX....problema este ca guvernul Romaniei este subordonat CONSILIUL INVESTITORILOR STRAINI si FMI si nu poate lua decizii benefice poporului roman...

    RăspundețiȘtergere
  11. Acolo unde guvernele au recomandat instalarea de SO open source la nivel de administratie, MS a oferit gratuit licente, doar, doar sa nu se renunte la platformele lor. Asta e. Nu se poate lua spaga pe SO gratuite si suite office open source

    K

    RăspundețiȘtergere
  12. Draga ANONIM K licentele pentru Windows se platesc ...ne e nimic gratis...te-a trimis seful tau BASESCU sa ne aburesti pe aici? Vezi ca aici nu gasesti prosti! Inecarca pe Excrementul ZIlei!
    PS
    Am lucrat din 2006 pina in 2011 intr-o deconcentrata asa ca stiu cum merge treaba cu achizitiile publice pe partea de IT!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ai priceput. Dadeam dreptate autorului si la sfarsit foloseam ironia. Cat despre basescu, am o parere asemanatoare cu cea a lui Dan (betivul e un securist periculos, care ne-a facut f. mult rau), chiar daca nu sunt de acord cu viziunea lui Dan asupra Rusiei. Dar, cred ca am voie, e totusi un spatiu public. Daca posesorului de blog nu ii convine, poate sa ma baneze. E dreptul lui.

      K

      Ștergere