marți, 2 decembrie 2014

Marea ruptura

În timpul unei conferinţe de presă prilejuite de întâlnirea Putin - Erdogan, ţarul de la Răsărit a anunţat pe un ton egal faptul că Rusia nu mai poate continua construcţia South Stream din cauza opoziţiei Bulgariei. Dacă Putin a formulat răspunsul folosind un ton diplomatic, specific unui şef de stat, Alexei Miller a anunţat categoric oprirea lucrărilor. 

Construcţia South Stream ar fi trebuit să înceapă pe 15 decembrie cu demararea sectorului submarin. Conform declaraţiilor oficiale proiectul se închide, ceea ce statutează conservarea situaţiei existente la acest moment: Rusia va exporta doar prin North Stream şi prin Ucraina. De fapt, aici era şi strategia urmărită de  ruşi, care încercau să pedepsească Ucraina prin abandonarea treptată a conductei care tranzita ţara. 

Lucrurile însă nu sunt limpezi pentru nimeni. În cazul unei tensionări a situaţiei din Ucraina va suferi toată Europa cu excepţia, bineînţeles, a Germaniei care, în ciuda controverselor, şi-a construit ţeavă separată(North Stream). Nu este nici prima şi nici ultima dovadă de solidaritate nemţească. Dar acesta e un alt subiect.

Adevărul este că, la cum arată lucrurile în prezent, Rusia este încolţită. Preţul petrolului pune o presiune teribilă pe exporturi. Scăderea preţului petrolului produce efecte şi în ceea ce priveşte preţul gazelor. Nu trebuie să fii un geniu pentru a intui că atunci când 70% din exporturile Rusiei sunt reprezentate de hidrocarburi, o scădere cu 40% a preţului reprezintă o problemă majoră. 

În aceste condiţii Rusia caută soluţii de ieşire din impas. Întâlnirea Putin-Erdogan a fost deosebit de fructuoasă pentru turci. Putin a propus Turciei să se transforme într-un hub de distribuţie a gazelor pentru sudul Europei. Astfel, Rusia urmează să construiască un segment de conductă până în Turcia, iar de-acolo distribuţia se va face prin conducte gestionate de societăţi mixte turco-ruseşti. Ţinta finală ar fi realizarea unei aprovizionări a Italiei via Grecia. 

Pe de altă parte, Rusia se concentrează pentru onorarea contractului cu China. Chiar dacă este vorba de cantităţi importante de gaze, China speculează problemele Rusiei cu UE şi SUA şi forţează micşorarea preţului. Tradus, aceasta înseamnă că alternativa chinezească este viabila atât timp cât Rusia are desfacere în UE. Altfel, dacă ruşii ajung la mâna chinezilor nu vor avea o viaţă uşoară. 

Totuşi, în ceea ce priveşte China, Putin îşi pune speranţa în finalizarea unui acord extins de cooperare. Rusia are soluţii militare avansate de care China are nevoie urgentă. Marea Chinei de Sud e un teritoriu cu graniţe vagi, unde China revendică din ce în ce mai multe teritorii. Până acum, replicile Beijing-ului au fost cenzurate de intervenţia SUA. Când vine vorba de propriile posesii chinezii au un alt mod de abordare. În aceste condiţii, o alianţă extinsă cu Rusia reprezintă o posibilitate care nu e de neglijat.

Nu e nicio necunoscută în jocul pe care SUA îl fac în confruntarea cu Rusia. L-au mai făcut odată şi au avut succes. Scăderea preţurilor petrolului din anii '80 a generat o implozie a economiei ruseşti finalizată cu Perestroika şi dizlocarea imperiului. În prezent se încearcă acelaşi lucru. Numai că datele sunt cu totul altele. Economia americană este şi ea pe perfuzii, iar forţarea scăderii preţului petrolului loveşte, ca un bumerang, tocmai iniţiatorul. Astfel, conform Reuters, cererile de autorizare pentru noi exploatări de petrol sau gaz de şist au scăzut cu 15% în ultima lună, sugerând începutul sfârşitului pentru bula energetică americană. Tehnologia exploatării gazelor de şist reprezintă una dintre principalele speranţe ale revigorării exporturilor americane. Speranţă care, după cum se dovedeşte, riscă să se stingă înainte de a începe.

Ca întotdeauna când mai mulţi se ceartă, cel care asistă câştigă. În cazul de faţă, marele câştigător nu se numeşte nici Rusia, nici SUA, nici Arabia Saudită. Singurii care câştigă sunt chinezii, care cumpără în disperare petrol majorându-şi rezervele la cote la care nici nu visaseră.

Revenind la Rusia, lucrurile sunt destul de problematice. Posibilitatea unei rupturi Rusia - UE este din ce în ce mai mare. Dacă se va produce efectele se vor simţi masiv în ambele tabere. Uniunea Europeană riscă să intre pe o pantă deosebit de abruptă care se poate finaliza cu propria-i dezmembrare. Cum Anglia este cu un picior afară din UE, o decizie de ieşire a unei alte ţări mari ar putea avea un efect de domino. Din nefericire, în eventualitatea unui scenariu radical absolut nimeni nu va avea nimic de câştigat.

14 comentarii:

  1. Rusia este atacata si va riposta cum a facut-o mereu! Faptul ca intr-un context economic global ce tinde spre prabusire RUSIA isi securizeaza resursele energetice prin acorduri si cu Turcia si cu CHINA nu trebuie sa ne mire! SOUTH STREAM intr-adevar este o infrangere pentru RUSIA! Nevasta CEoului Corporatiei RAND, doar intamplator amabasadoare la SOFIA afolosit acelasi ton arogant otravitor specific americanilor de 100 de ani: cin e rusofil in Bulgaria sa emigreze!!! In Bulgaria unde din doi bulgari unul are origini si sange rusesc!!!
    SOUTHSTREAMul ar fi tinut GERMANIA aproape de RUSIA si nu impotriva! Prin abandonarea definitiva a SOUTHSTREAM EU isi ia adio de la gazele rusesti si va incepe sa importe gaze de sist americane (fie din colonia RROMANIA fie din POLONIA fie de peste OCEAN).Acum sa intelegm miza pentru care USA l-au impus pe KIORETE din 2004 incoace si pe ciorapul sau germanic!
    Orice ar zice teoreticienii economiei (care nu au facut capitalism in viata lor) ECONOMIA SE BAZEAZA PE ENERGIE! Daca o tara are acces la resurse energetice si spre norocul ei are si resurse militare sa reziste oricarui atac pentru dobandirea frauduloasa a acestor resurse VIITORUL II APARTINE! Pentru ca Occidentul sa castige aceasta confruntare cu RUSIA trebuie sa faca un singur lucru: sa se rupa de dependenta de petrol ieftin prin folosirea tehnologiilor care exista deja! Iar RUSIA trebuie sa faca un singur lucru: sa reformeze constitutia (impusa de americani lui Eltsin in 1991) prin care RUBLA ESTE LEGATA DE DOLAR si BAnca CEntrala a RUSIEI sa fie nationalizata! Daca PUTIN nu preia controlul asupra BANCII CENTRALE , toate eforturile sale vor fi zadarnice! Economia este dependenta de banul de hartie iar cine controleza banul de hartie (PUTIN NU CONTROLEAZA RUBLA IN ACEST MOMENT) controleaza situatia! Asadar, in opinia mea, trebuie sa urmarim cand una dintre aceste doua entitati va face pasii indicati de mine! Daca Occidnetul muta primul E CASTIGATOR! DACA PUTIN Muta primul NU ARE CUM SA PIARDA!Multumim de analiza din articol si de privilegiul de ane exprima maruntele consideratiuni!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Rusia n-are cum sa riposteze decat supunandu-se jocurilor pietei si sperand ca pretul corect va reveni in curand. Oprirea furnizarii de petrol si gaze e imposibila data fiind structura exporturilor tarii(ar inseamna sinucidere);
      2. Germania e "aproape" de Rusia prin North Stream;
      3. Rubla e legata de dolar nu din cauza conspiratiei, ci din cauza faptului ca tara nu e izolata. Daca ai ceva de vanzare(petrol+gaze in cazul nostru) trebuie sa folosesti o moneda pt. a le tranzactiona. In Europa le vinzi pe Euro care e legat ombilical de dolar. In China le vor vinde pe yuani, deci ocolind dolarul, dar nu trebuie sa uitam ca, prin structura exporturilor, China e legata de dolar. Adica, pana la urma, tot acolo ajungi. In ceea ce priveste controlul lui Putin asupra Bancii Centrale, garantez ca e absolut. Altfel n-ar fi reusit sa modifice structura garantiilor internationale atat de rapid.
      4. Problema Rusiei este aceeasi de cand lumea: nu e capabila sa-si dezvolte o economie fluenta, care sa o auto-sustina. E incredibil cum o tara care se intinde pe 2 continente este dependenta de importurile de carne din strainatate. Si nu numai. E un paradox al tarilor bogate in resurse: cu cat tara e mai bogata, cu atat economia interna e mai dezechilibrata. Nu stiu de ce se intampla asa, dar asa se intampla! :-)

      Ștergere
    2. Momentan gazele de sist nu sunt cea mai buna alternativa(ca pret) iar ideea cu extractia din Romania si Polonia si vandut in Europa... asta e un vis, deocamdata..
      Pe de o parte, asta este si unul din efectele dorite, sa nu se renunte inca la dependenta de petrol/sa nu exista alternative. La pretul de peste 100$ erau o serie de alternative, la pretul de azi e alta discutie.
      Nu trebuie vazut totul ca o lupta contra Rusiei, exista mai multe fronturi. Tarile care stau cu fundul pe petrol inca nu vor sa se avanseze in alte directii. Eu vad totul ca un cumul de evenimente, iar SUA profita (avand si parghii) ca sa isi mai revigoreze economia (au scazut destul de bine preturile la pompa la ei, desi sunt efectele la exploatari la gazele de sist) si sa le mai traga cate o palma rusilor. Per ansamblu rusii ies sifonati si ramane de vazut cum vor reactiona (daca o sa fie capabili).Momentan mie mi se pare ca increaca sa se trezeasca, dar se lovesc de tot felul de ziduri.
      @ThinkAgain, Rusia deja e in pierdere (vorbesc de omul de rand). Nush de ce ii slavesti asa mult pe rusi, ei sunt pe un munte de resurse si habar nu au cum sa il foloseasca desi e in mainele lor. Aici se vede ca nu sunt in stare sa produca mare lucru, aici se vede ca le pleaca oamenii de valoare (gandeste-te cati oameni cu materie cenusie tot migreaza din Rusia). In stilul asta, o sa se repete anii 80 iar cei de pe bursa petrolului mananca pop-corn.

      Ștergere
    3. Excelenta aveti aici o declaratie oficiala a unuia dintre eminentele cenusii ale lui PUTIN care afirma clar ca NU AU CONTROLUL ASUPRA BANCII CENTRALE....Banca opereaza dupa reguli proprii si persoana care reprezinta BANCA numita de PUTIN nu poate intervenii in aceste decizii : https://www.youtube.com/watch?v=VT085isnyB0....raman la opinia mea ca PUTIN trebuie sa nationalizeze Banca CENTRALA A RUSIEI

      Ștergere
    4. Deputatul Feodorov din filmuletul lui TA_RO este cel care a incercat, printr-un proiect de lege in Parlament, o INITIERE a procesului de nationalizare a Bancii. Proiectul nu a trecut de prima votare din simplul motiv ca aceasta lege intra in contradictie cu Constitutia americana impusa Rusiei in 93 in care se prevede foarte clar statutul colonial al BNRUSE. Ca urmare TREI SFERTURI din Parlament efectiv s-a ridicat si a iesit " la o pauza de masa" cum au declarat mai tirziu. Cea mai mare parte din deputatii care la comanda au parasit Duma erau din partidul-sustinatori directi ai lui Putin si Medvedev. Este important de reamintit ca orice tentativa de a schimba cum se zice "o iota" din Constitutie de catre Presedinte fara referendum special pentru aceasta schimbare MAJORA este imediat sanctionata drept tentativa de lovitura de stat cu are Putin care-i si avocat sub nici o forma nu s-ar expune la asa ceva.

      In rest diplomatia rusa se misca in plan secundar, CU PASI DE FURNICA(aici e secretul lor) si , TA_RO, niciodata nu vor ataca primii!, indiferent pe ce plan, politic sau militar N E V E R!( important de tinut minte asta). Nu au facut-o niciodata in istorie si nu o vor face nici acum. Orice miscare este motivata de o CALCATURA PE COADA DE CATRE ANGLOIZI (in special) sau proxii lor.

      cu stima, Citadela

      Ștergere
    5. Tot Citadela sunt,

      Voiam sa mai mentiuonez faptul ca Rusia in starea colonizata SISTEMIC in care se afla, functioneaza dupa sistemul de guvernamint impus de americani in 93. Ca urmare, acea doua treime dintre deputatii care au refuzat sa voteze nationalizarea rublei, nu pot fi considerati tradatori deoarece ei lucreaza conform descrierii job-ului lor, descriere data de americani prin constitutia impusa. Acum ca incearca Putin sa coalizeze poporul in jurul sau pentru a deveni IN TOTALITATE o natie suverana si nu doar PARTIAL, este cu totul alta poveste, si un alt SPATIU DE JOC in care el, Putin si echipa sa, se poate manifesta cit doreste. Ce este VITAL insa pentru aceasta initiativa de suveranitate absoluta si rupere PERMANANTA DE DOLAR este ca poporul rus sau popoarele Rusiei9cum se exprima Putin, sa-si manifeste DIRECT dorinta de a deveni suveran, in opozitie cu situatia de ROBI AI AMERICANILOR care SUNT prin SISTEMUL PE CARE_L DESERVESC prin Constitutie, atentie! Aici este cheia intelegerii acestor concepte.

      Putin acest Referendum NU-L VA INITIA pina cind rusii nu vor simtii SINGURI CUTITUL LA OS si ca urmare ei o vor cere, iar americanii vor fi deja cu portavioanele in drum spre ei. REPET, asa a fost mereu cu acest imperiu si cu tzarii lor!

      Deasemenea faptul ca raitingul lui Putin este pe undeva pe la 86% si in crestere, nu inseamna ca acest raiting se refera la PERMISIUNEA LUI PUTIN SA FACA CE VREA, inclusiv sa dea o lovitura de stat, daca ar impinge nationalizarea emisiei monedei nationale sau pornirea industrializarii INTERZISE Rusiei TOT PRIN BC RUSA. Rusii sunt alaturi de presedintele lor DOAR in anumite actiuni, printre care cea mai cunoscuta este anexarea sau "retrocedarea" Crimeei in care rusii si-au facut veacul de sute de ani.

      Retrocedarea Rusiei si eventual al fostului teritoriu al URSS inapoi este deci in desfasurare. Acesta este prerogativul, evident in alte conditii.

      Ștergere
    6. Totusi, Putin a impus modificarea Constitutiei in 2008 pentru prelungirea mandatelor presedintelui(la 6 ani) si al parlamentarilor(la 5 ani). De ce nu a facut atunci modificarile care-i erau necesare?

      Ștergere
    7. Prelungirea mandatelor prezidentiale nu constituie o "declaratie de razboi" asa cum este este perceputa ORICE modificare din statutul BC RUSE, practic identic unui atac asupra "sfintei stintelor" All migghty $$, sau a sfintului tribut platit de ei si de toate tarile colonii. Si Feodorov cu echipa sa se intreba acelasi lucru referitor la amendamentul facut in 2008. Se pare, insa, ca Putin prin abilitatea sa si cu permisiunea poporului si evident al americanilor a reusit sa-l strecoare CUMVA. Amerlocii au facut atunci ceva git, insa asa cum esenta lor sunt dolarii si mai ales daca nu au fost loviti direct la punga, atunci toata galagia s-a stins rapid si fara sanctiuni.

      cu stima, Citadela

      Ștergere
  2. " E un paradox al tarilor bogate in resurse: cu cat tara e mai bogata, cu atat economia interna e mai dezechilibrata. Nu stiu de ce se intampla asa, dar asa se intampla! :-)"
    Norvegia pare ca nu prea e un paradox. Stim de rezervele fabuloase din petrol (1 milionE/cetatean). Asta pe langa renumitul sistem social scandinav. Si urmarind ce se intampla cu aceste fonduri si dezbaterile din jurul acestui subiect, as spune ca oamenii nu se culca acolo pe o ureche (precum sauditii de exemplu). Astfel ca explicatie e simpla: o chestiune de educatie si responsabilitate cetateneasca, cea care are grija ca politicul sa faca ceea ce trebuie. Nu poti compara statul si poporul norvegian cu primitivismul structurilor sociale si politice rusesti, arabesti, africane, venezuelene, etc.
    Si o rugaminte: Te rog mult de tot, nu cauta nod in papura acum sistemului norvegian, pt. a-ti sustine afirmatia. Stim ca nimic nu e perfect, si ca totul e relativ aici pe pamant. Ramai la nivelul de comparatii si vezi rezultatul finit in cazul tarilor/sistemelor enumerate. Pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa existe si exceptii care confirma regula. Norvegia nu e singura tara dezvoltata care beneficiaza de resurse naturale bogate. Ar mai fi si Canada. Intr-adevar sunt tari care au o economie coerenta in ciuda faptului ca resursele contribuie intr-un mod covarsitor la bunastarea lor. Exista si o explicatie pentru care se intampla acest lucru. Ambele tari au inceput exploatarea resurselor naturale dupa cristalizarea economiei si a societatii. Cu alte cuvinte, in aceste tari descoperirea si exploatarea resurselor a aparut dupa ce exista bunastare generata de economia reala. Aceasta a avut ca efect(cel putin in cazul Norvegiei) adoptarea de politici anti-ciclice si evitarea elementelor negative care ar conduce la imbogatirea brusca si paralizarea economiei interne. Asta nu inseamna insa ca paradoxul pe care l-am expus nu este in continuare valabil.

      Ștergere
    2. "Ambele tari au inceput exploatarea resurselor naturale dupa cristalizarea economiei si a societatii.". Ai pus punctul pe i; nici eu nu o puteam spune mai bine...:)

      Ștergere
    3. Daca te intereseaza subiectul il poti aprofunda lecturand cartea " Avutia si saracia natiunilor" a lui David Landes. Dupa ce-o s-o citesti o sa intelegi mai bine multe elemente ale istoriei lumii. Si, probabil, o sa constientizezi ca folosirea denigratoare a expresiei "primitivismul structurilor sociale si politice"(cu referire la arabi, africani, s.a.m.d.) nu-i chiar atat de corecta. Dar, ma rog, discutia e extrem lunga...

      Ștergere
    4. Subiectul ma intereseaza f. mult, as spune ca e o pasiune. Voi citi si cartea aceasta, multumesc.
      Exista, azi, un primitivism - cu siguranta - al societatilor enumerate mai sus. Punctul de referinta conteaza f. mult.
      De exemplu, nu pot sa-i consider pe arabii de azi ca fiind continuatorii stralucitorilor abbasizi, liantul (si mult mai mult decat atat - caci au fost creatori!) intre actuala civilizatie occidentala si radacinile ei greco-romane. Abbasizii au fost distrusi de catre hoardele barbare (turcice, mongolice) venite din stepele Asiei centrale - pare-se sursa nesecata de distrugere la adresa oricarei civilizatii avansate, fie ea greco-romana, araba, chineza, etc..
      Dar asa cum ai spus si tu, discutia e lunga si nu-si are locul aici, mai ales eu m-am lasat atras intr-o discutie ce nu se potriveste cu statul meu de simplu observator al acestui blog.

      Ștergere
  3. @Dan, mersi de informatie. Poate ar fi o idee de o pagina/alta optiune web/link per articole sau per site pentru titluri recomandate (punctual la anumite discutii, daca excluzi ideea de general).

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)