marți, 21 aprilie 2015

Tragedia greceasca si comedia europeana

Faptul că Iannis Varoufakis este expert în teoria jocurilor i-a făcut pe mulţi politicieni europeni să-şi upgradeze cunoştinţele din domeniul amintit urmând calea "cursului scurt". Urmarea firească a acestui fapt este ceea ce vedem în prezent: un grotesc joc al ultimatumurilor, în care fiecare parte, înainte de a face pasul, caută să întrezărească limitele aşa-zisului adversar.

Dacă acest joc absurd ar avea ca miză un meci de fotbal, poate că lucrurile ar fi interesante. Însă aici e vorba de destine, de vieţi. Privind din această perspectivă, senzaţia de comedie se dezarticulează, lăsând să se întrevadă adevărul tragediei în care trăim.


Cu ceva vreme în urmă, simpla rostire a noţiunii de faliment în legătură cu Grecia era considerată un tabu. Posibilele consecinţe pentru întreg sistemul global erau incalculabile, motiv suficient pentru obtenebrarea realităţii. Falsa "recuperare europeană" şi câştigarea alegerilor de către Syriza au condus la bagatelizarea noţiunii, transformând-o într-o variabilă a negocierii. Aceasta însă nu înseamnă că lucrurile s-au calmat, ci doar că actorii sunt din ce în ce mai inconştienţi.

Coborând în realitate rămânem surprinşi de prostia care bălteşte în toate mediile europene. Faptul că se vorbeşte deschis - uneori în termeni ironici - despre falimentul Greciei nu înseamnă în niciun fel că problemele sunt rezolvate. Uitându-ne atent putem constata că lucrurile arată mai rău decât oricând şi aceasta în oricare dintre cele două părţi ale baricadei.

La nivel teoretic cel mai simplu ar fi ca Grecia să-şi declare falimentul şi să emită propria monedă. Asta consideră mulţi greci. Euro le-a adus  numai belele, iar politicienii fanfaroni au fost cei care - după nefericita aderare la moneda unică - au accelerat mersul spre dezastru. În cazul Greciei, într-un mod cât se poate de ciudat, Euro, în loc să disciplineze, a condus accelerat către haos. O monedă proprie reprezintă un mijloc mult mai potrivit pentru politica economică a ţării deoarece eşti obligat să-ţi raportezi în timp real economia la realitate. Altfel, moneda ţi se devalorizează şi eşti readus forţat pe linia de plutire. Este fix framework-ul de care are nevoie Grecia. Însă vestea proastă este că acum e aproape imposibil de realizat.

Dacă Grecia şi-ar fi declarat falimentul imediat după izbucnirea scandalului datoriilor, probabil ar fi avut parte de un "scenariu islandez", urmat de o reechilibrare rapidă. Din păcate însă, condusă fiind de politicieni panglicari, a intrat în capcana îndatorării excesive. Orice tentativă de ieşire este infinit mai dureroasă şi mai scumpă. Paradoxul constă în faptul că, persistând în situaţia actuală, lucrurile se înrăutăţesc de la o zi la alta, fără a exista o soluţie previzibilă. Probabil că singura variantă posibilă este ieşirea din Euro, dar poate fi aceasta posibilă atunci când sunt aduse în prim-plan consecinţele? Şi mai există atâta curaj şi determinare politică într-o lume atât de superficială precum cea de acum?

Trecând baricada, trebuie să constatăm că lucrurile nu sunt atât de liniştitoare pe cât ar vrea să sugereze plăvanii europeni. Falimentul Greciei ar avea ca o primă consecinţă un cutremur la nivelul Balcanilor deoarece hălci bune din sistemul bancar au fost cedate grecilor. De găsit nu se găseşte niciun cumpărător dornic să intre în aventura achiziţiei subsidiarelor greceşti, astfel încât ţinerea acestora în viaţă va necesita un efort bugetar serios. O altă consecinţă s-ar vedea imediat pe piaţa bondurilor europene. Incapacitatea UE de a rezolva minora problemă a Greciei se va repercuta fix asupra încrederii în capacitatea statelor europene de a face faţă problemelor. În aceste condiţii e clar că numărul celor dornici de achiziţii ale datoriilor europene se va subţia. Prima afectată va fi Italia, apoi Franţa, Spania şi, în final, Germania. Mişcarea va fi contracarată de BCE prin pomparea de monedă fără acoperire în piaţă. Acest lucru deja se întâmplă, însă în condiţiile excepţionale ale unui astfel de scenariu probabil sumele  puse în joc de Super Mario vor merge spre cer. Ceea ce va echivala cu un dezastru din punctul de vedere al credibilităţii monedei unice şi o îndatorare excesivă a construcţiei europene. Finalitatea va fi tot o mare dizlocare în care refrenul va fi "scapă cine poate".

Putem spune că suntem într-un paradox, într-o tragi-comedie montată pe traseele strâmte ale unui labirint fără ieşire. Ceea ce este interesant de observat e că tot mai mulţi mari speculatori americani mizează pe un dezastru în zona Euro. E un scenariu care le va aduce profituri serioase, însă, până la urmă, şi profiturile respective vor fi tot în bani. Care bani, într-un asemenea scenariu, vor fi tot mai greu de schimbat în bunuri tangibile. 

Aceste întâmplări mă duc inevitabil cu gândul la cea de-a doua fază a Marii Crize. Atunci a fost nevoie de o bancă europeană care a crăpat neaşteptat. Acum, se pare, e nevoie de dezastrul unui întreg continent pentru a forţa repunerea lucrurilor pe făgaşul lor normal.

5 comentarii:

  1. da de unde. falimentul, iesirea din euro, emitere drahma , toate sunt acum stiute si deci acceptate. dispare factorul emotional. grecii vor fi paduchiosii europei cum erau candva portughezii.

    RăspundețiȘtergere
  2. O problema este criza economica, o alta problema sunt multiplele razboaie, probabil ca cel mai important care ne poate afecta fiind cel inceput in Ucraina.
    Daca exista, care ar fi momente in criza economica care ar semnala clar o escaladare a conflictului militar?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. singura soluţie pentru Grecia e falimentul şi renunţarea la euro.
    Întrebarea nu este DACĂ ci doar CÂND.

    Bula datoriilor suverane e pe final de "umflare". Întrebarea e ce va declanşa spargerea ei? Grecia? Mi se pare "priced-in".

    Spargerea bulei cred că va declanşa o deflaţie devastatoare (generată de falimente în lanţ).

    Am mari dubii că bancile centrale vor fi în stare să cârpească sistemul financiar prin injecţii de lichiditate indiferent de sumele puse în joc.
    Până una alta încearcă varianta asta de 7 ani şi nu au reuşit nimic.

    RăspundețiȘtergere
  5. Falimentul Greciei ar curata piata financiara europeana de banditii de bancheri; care au speculat la greu in vremuri calde; iar acum le tremura gaura sezutului de frica falimentului !
    Daca le-a placut riscul acum sa suporte si consecintele.
    Sa fie isteti cei care au depuneri in bancile lor sa si le retraga treptat si sa astepte crash-bum-bang-ul linistiti.
    Ca cei care au datorii, n-au griji despre falimentul camatarilor lor...

    RăspundețiȘtergere