vineri, 19 iunie 2015

Ceea ce vine(IV)

Dacă în episodul trecut am făcut câteva popasuri istorico-ideologice pentru a înţelege doctrina care stă la baza democraţiei occidentale, nu cred că putem trece mai departe în analiza secolului XX fără a contrapune democraţiei occidentale rivalii.

Ştim din demonstraţia anterioară că societăţile tradiţionale nu puteau furniza un duşman pentru Occident. Pur şi simplu, gradul de sofisticare şi capacitatea de auto-corecţie a Occidentului era infailibilă. Asemenea hidrei, dacă reuşeai să-i tai un cap, alte două(sau mai multe) ieşeau din rana sângerândă. Ne aflam oare în faţa sistemului ultim? N-avem cum să o ştim fără a-i analiza principalul duşman.

5. Comunismul

În fapt, titlul e greşit. Comunism n-a existat niciodată deoarece e pur şi simplu imposibil. A existat un alt sistem care promitea să conducă naţiunile spre comunism, anume socialismul. Socialismul se definea ca societatea de tranziţie către o societate bazată exclusiv pe ideile promovate de către Marx şi Engels în secolul al XIX-lea. Comunismul devenea astfel ţinta finală a omenirii, societatea ultimă în care dreptatea socială absolută trebuia să troneze deasupra istoriei. O societate atât de radicală în esenţa ei încât promitea să şteargă absolut toate „falsele valori” prin care bâjbâise omenirea de-a lungul istoriei.

Însă, aşa cum se întâmplă de obicei, drumul spre comunism a fost mult mai uman decât ne-am fi aşteptat de la o foaie de parcurs către un ideal atât de înalt. Marxismul a fost un curent care a şocat şi s-a propagat rapid. Nu trebuie să cădem în capcana anticomuniştilor de complezenţă şi să înfierăm tovărăşeşte marxismul. Respectând adevărul istoric ar trebui să admitem faptul că ideile marxiste au stârnit un interes fabulos, conducând la un nou mod de gândire şi provocând polemici spumoase. Dar să trecem de la teorie la practică, adică la istoria concretă.

La începutul secolului înapoiata Rusie era o autocraţie în fruntea căreia  se afla o caricatură de ţar - Nicolae al II-lea. Individul, în fapt o nulitate absolută, nu prea înţelegea ce caută el în lumea în care se afla şi şi-a găsit ca principal sens al vieţii distracţia. Imensul imperiu pe care-l conducea era un monument de corupţie, ineficienţă şi înapoiere. „Reformele” făcute de-a lungul timpului se dovediseră a fi forme fără fond, iar ţara se cufunda într-o beznă din ce în ce mai întunecată. În contrapondere, evenimentele găzduite de ţar şi de soţia sa şocau prin măreţie, culoare şi ... exuberanţă. 

Începutul Primului Război Mondial avea să întrerupă acest „dolce far niente” al ţarului. Nicolae al II-lea era pus în faţa unei decizii cruciale: dacă are sens sau nu să intre în Război. Pentru ţar s-a dovedit a fi extrem de simplu: s-a alăturat Franţei deoarece aceasta a plătit cel mai convenabil sângele de mujic trimis în bătaia puştii. Decizia aceasta avea să stârnească o furtună perfectă a cărei victimă avea să devină, în primul rând, netotul ţar şi-apoi miliarde de oameni de pe tot mapamondul.

Încă de la începutul secolului XX, Andrew Carnegie se afla în fruntea unei grupări a „stăpânilor banilor” de pe Wall Street care finanţau revoluţii peste tot în lume. Planul ascus al acestei grupări era „comunizarea” statelor importante astfel încât bancherii să trateze(dicteze) direct cu guvernele impuse de ei prin revoluţii. Revoluţia lui Pancho Villa în Mexic, „Duminica Sângeroasă” din Rusia sau revoluţia lui Sun Yat-sen din China au fost sprijinite de acelaşi sindicat financiar cu sediul în New York. 

Intrarea lui Nicolae al II-lea în Război i-a făcut pe nemţi să ia o decizie disperată, anume transportul „coletului Lenin” în Rusia şi finanţarea acestuia. Înţelegerea era ca, după preluarea puterii, Rusia să semneze o pace separată cu Germania. Un alt personaj - empatic, electrizant şi cu o personalitate clar accentuată - îşi face apariţia în Rusia: Leon Trotsky. După o tură prin SUA şi obţinerea fondurilor de la sindicatul banilor din New York, Trotsky se alătură liniei revoluţionare. Ceea ce a urmat ştie toată lumea: răsturnarea nătărăului ţar prin Revoluţia din Februarie, alegerile libere şi lovitura de stat dată de bolşevici(din care, într-un mod ciudat, singurul scăpat a fost Kerenski, ulterior refugiat în SUA!). Lenin a preluat puterea şi s-a ţinut de cuvânt punând capăt războiului în 1918.

Acesta a fost începutul neromanţat al socialismului. Să mai amintim că în 1917 filiala Westinghouse din Rusia a finanţat generos bolşevicii, iar prima bancă internaţională a URSS - Ruskombank a fost condusă de Olof Aschberg, nimeni altcineva decât asociatul suedez al lui ... J.P. Morgan. Mai aveţi nevoie de alte explicaţii referitoare la motivele pentru care comunismul s-a întins precum o pecingine?

Nu-mi sunt foarte clare motivele pentru care „comunismului bancarizat” formulat de sindicatul din New York a picat(sau dacă a picat). Cert este că moartea lui Lenin a produs o fractură serioasă. Cu toate că legendarul lider lăsase ca testament evitarea alegerii lui Stalin în funcţia supremă, fix asta s-a întâmplat. Stalin a schimbat radical macazul. A întărit industrializarea Rusiei(în ciuda opoziţiei lui Trotsky care propunea o orientare strict agrară) şi omogenizarea ţării prin celebrele mutări de populaţie. Regimul şi l-a consolidat prin epurări la vedere, unele dintre ele strict arbitrare, altele „justificate”

Abia acum socialismul - bazat pe centralizare politico-economică - apare ca un fenomen care poate să se opună societăţii occidentale. Progresele fenomenale care au împins Rusia din feudalism direct în secolul XX nu puteau fi ignorate. Încununarea politicii de succes a lui Stalin va fi reprezentată de câştigarea celui de-al doilea Război Mondial. Orientarea sa către industrializare a generat forţa necesară construirii unei armate moderne care a rezistat eroic şi, în final, a întors soarta Războiului. În acest fel, jumătate din Europa a intrat sub influenţa practic exclusivă a lui Stalin şi a socialismului său. Bazându-se pe structurile cominterniste Stalin a generat în Estul Europei regimuri exclusiv socialiste total aservite Moscovei.

E interesant de observat că, în realitate, socialismul a fost prima structură globală, la fel cum Cominternul a reprezentat o primă încercare de croire a unei Uniuni Europene Estice. Vă surprinde? Nu vă grăbiţi deoarece mai sunt multe de discutat.

Aşa cum am amintit anterior, societatea socialistă era croită în jurul ideii de egalitate şi dreptate socială. În socialism toţi sunt egali, „bucătăreasa poate ajunge prim-ministru”, nu mai există clasă asupritoare, mari bogătaşi, diferenţe sociale s.a.m.d. A fost o idee care a şocat liberalismul occidental. În fapt ne aflam în faţa unei societăţi care punea cu adevărat întrebări esenţiale şi oferea, la modul ideal, răspunsuri tuturor problemelor detectate.

În acest fel Rusia şi aliaţii săi au generat un soi de perplexitate a Occidentului. Acea Rusie nenorocită renăscuse într-o singură generaţie, acele sărăcii de state estice, corupte până în măduva oaselor, începeau să funcţioneze. Un model demn de copiat pentru o groază de alte ţări. 

Începem deja să ne confruntăm cu o expansiune a modelului. Fostele colonii rămase fără direcţie se orientează către modelul socialist rus. Ceea ce surprinde este forţa grupărilor marxiste din statele occidentale puternice. Forţa partidelor comuniste din Franţa şi Italia este legendară. În Grecia s-a investit o groază pentru „eradicarea” comunismului şi singurele rezultate au fost doar perpetuarea la nesfârşit a partidelor socialiste „prietene” capitalismului.

Confruntat cu o disoluţie din interior Occidentul se repliază. Trece rapid peste faza perplexităţii şi, precum în „politica religioasă” a romanilor, integrează comunismul/socialismul în „Panteonul” mişcărilor politice. Aşa se naşte social-democraţia: un fel struţocămilă castrată pentru a se putea integra în peisaj. În acest fel, populaţia cu orientare socialist-comunistă are de ales între varianta moderată - social democraţia - şi varianta radicală - comunismul scindat în zeci de grupări marginale şi privit cu suspiciune de către mulţime. Socoteala a prins de minune. Pune-l pe om să aleagă între calea radicală şi calea moderată, zisă şi de mijloc. Ce credeţi că va alege? Va prefera să-şi steargă tot trecutul, toată baza şi acumularea actuală pentru un viitor incert? Sau va spune ceva de genul: sunt de acord că societatea mea merge prost, că trebuie schimbată, dar hai să începem cu uşurelul, să ne păstrăm acumulările şi să vedem cum merge schimbarea? Răspunsul cred că e clar pentru toată lumea(exceptând marginalii, desigur).

Trecând peste „deficienţele dogmatice”, Occidentul îşi revine. Odată integrat în magazia sa de valori, egalitarismul comunist e pus la treabă. Se acceptă concesii, însă, în acelaşi timp, maşinăria devine mai eficientă. Populaţia nu mai e frustrată de lipsa unor valori din „visteria cu principii”. Le-avem pe toate, spun conducătorii voioşi! Şi-abia de-aici începe comparaţia. „Într-adevăr, Rusia trimite oameni în cosmos, şi-a dezvoltat armata, dar uite la ce cozi se stă pentru mâncare.” Sau: „O fi egalitate între oameni, dar ăia n-au nici măcar televizoare. ” Mai vreţi? Să vedem: „Poate că n-am bani să-mi cumpăr o maşină de lux, dar una la mana a doua mă costă infim şi-mi fac treaba. La comunişti posesia unei maşini e un lux aproape inimaginabil. ” Şi putem continua la infinit.

Aici e momentul cheie, în care capitalismul occidental se repliază şi contraatacă. Săracii estului privesc perplecşi bunăstarea şi luxul vestului, aşa cum, în secolul trecut, islamul privea către Occident. Nu e nevoie de prea multe materiale de propagandă. Doat radiourile ale căror manipulări sunt considerate repere. În rest, simplele cataloage comerciale scăpate în Est fac ravagii. Nu e nevoie să mai explici nimic: trimite o fotografie a unui supermarket occidental unui estic nemâncat şi ai demolat marxismul din rădăcini.

Socialismul estic n-a avut puterea să se reinventeze. Strictul control centralizat devenise lipsit de viziune. Ingineria socială nu mai funcţiona deoarece vechile valori ale luptei comuniste erau de mult prăfuite. La ce-ţi trebuie egalitate. „Noi vrem blugi!” - păreau a striga mulţimile.

Socialismul pierdea bătălia. Nu mai avea fundamente. În 1989 se declanşează mişcările în Est. În 1991, URSS încetează să mai existe ca entitate. O cădere cu zgomot care va influenţa definitiv lumea. Un război se terminase, altul începea.

Avem imaginea aproape completă, astfel încât în episodul viitor vom putea analiza cu atenţie elementele din spate, forţele care „animă” bătălia.

12 comentarii:

  1. De acord, dar pe langa Kerenski, au mai scapat câțiva , putini, la fel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca m-am exprimat gresit. Ma refeream la cei din guvernul lui. Mi se pare de-a dreptul suspecta disparitia lui inainte de atacul asupra palatului.

      Ștergere
  2. Alecu A. Alecu19 iunie 2015, 21:22

    Frumoasa analiza. Felicitari! O sa te recruteze Secu' ca analist :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ti-am scos din comentariu atacul si restul l-am republicat mai jos. Pe viitor, te rog fara astfel de atacuri pentru ca nu vreau sa sfarsim prin a ne injura inutil unii cu altii.

      Ștergere
  4. @ DAN TRENDURI......Analiza este corecta cu o singura completare: GORBACIOV a fost pacalit de Oculta MONDIALA sa isi retraga trupele din GERMANIA de EST in schimbul unei recunoasteri globale a puterii URSS....dobitocul convins de nevasta-sa RAISA (agenta globalista de forta) este de acord si i se trage presul de sub picioare inclusiv lui cand ELTSIN declara PArtidul Comunist in afara legii.....asadar prabusirea URSS nu a fost facut de popoarele care doreau blugi ci de un set de strategii globale implementate de CIA si MOSSAD. Autorul remarca in mod corect faptul ca SOCIALISMUL din anii 1980-1990 nu mai semana cu BOLSEVISMUL care avea drept scop NOUA ORDINE MONDIALA si unirea tarilor pentru un control mai eficient....de aceea NATIONALISM-SOCIALISMUL a trebuit sa fie demolat punand in pericol insasi existenta VESTULUI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @TAR
      asadar prabusirea URSS nu a fost facut de popoarele care doreau blugi...
      Asa e, imi aduc si acum aminte cum ma dadeam in vant dupa gumela in loc de "guma americana", ciocolata laura in loc de toblerone, tenesii dragasani in loc de puma si adidas, dacia 1300 care lasa pete de ulei in locul masinilor occidentale (oricare!), pantalonii de pionier IN LOCUL BLUGILOR, kashtan in loc de electronica japoneza, cele 2 ore zilnice la TV cu nea nicu (3 dupa plata datoriilor) in loc de televiziunea occidentala despre care auzisem (credeam ca sunt basme cand mi se spunea ca in Vest exista canale NUMAI cu muzica, sau cu filme, sau cu desene animate), cele cateva ore de bezna zilnica seara in locul unui oras luminat, adidasii de porc in locul...si pot sa fac o lista mai lunga decat tot articolul. Si ca mine si ca tine eram toti romanii...Ce pacat ca au trecut vremurile alea...Doar prostia e perena!

      Ștergere
  5. Eu am impresia ca Stalin a fost aidoma calului troian.A lins, a rabdat, si apoi cand a acces la puterea absoluta, s-a ghidat doar dupa propria filozofie si le-a dat in cap mintilor de pe Wall Street.

    RăspundețiȘtergere
  6. Progresele fenomenale care au împins Rusia din feudalism direct în secolul XX nu puteau fi ignorate.
    Cu ce pret? Drama colectivizarilor fortate (culminand cu Holomodorul - 7 milioane de morti de foame, in Ucraina), hrana luata de la gura taranilor pt. a hrani muncitorii, care muncitori erau introdusi cu forta in fabrici, in fapt structuri semi-militarizate prin disciplina draconica si pedepsele dure privind orice abatere de la aceasta disciplina. Milioane de morti lasate in urma. Nu spune nimeni ca Rusia nu trebuia modernizata si industrializata, dar nu cu un asemenea pret teribil.
    Încununarea politicii de succes a lui Stalin va fi reprezentata de câstigarea celui de-al doilea Razboi Mondial. Orientarea sa catre industrializare a generat forta necesara construirii unei armate moderne care a rezistat eroic si, în final, a întors soarta Razboiului.
    F. relativ acest enunt. Punctual ai dreptate, contextul insa schimba lucrurile radical. Stim cu totii ca pana la sf. lui 1941, germanii ajunsesera la periferiile Moscovei. O inaintare f. rapida, in doar 6 luni, care printre altele dusese la capturarea a sute de mii de prizonieri rusi. Aparent, deja germanii copleseau prin superioritate numerica, nu mai vorbim despre tehnicile de lupta si dotari, net superioare.
    Insa dupa decembrie 1941, lucrurile au mers din ce in ce mai greu pt. germani, terminandu-se cu dezastrul de la Stalingrad.
    In macelul de la Stalingrad, diviziile sovietice erau secerate din fata de catre germani si din spate de catre batalioanele de pedeapsa NKVD. Comandantii germani notau ca nu se poate ca rusii sa mai aiba rezerve; prea multi murisera. Asa era, aparent...Si cu toate acestea, puhoaiele rusesti continuau sa se reverse peste Volga si sa lupte cu germanii pe minunsculul petec de uscat ramas in mainile rusilor...De unde? Pai din Armatele Extremului Orient, dislocate de acolo (18 divizii in prima faza), dupa ce Stalin a fost informat de catre Richard Sorge (in sep 1941) ca Japonia nu ii va mai crea probleme, intrucat deja se pregateau de razboi in Pacific cu americanii. Dap...caci acel dec. 1941 cand germanilor li se pune frana la Moscova, coincide cu atacul japonez de la Pearl Harbor si intrarea Americii in razboi; sfarsitul ambitiilor lui Hitler.
    Sunt niste imagini de arhiva celebre, reluate in multe documentare despre WW2, cu niste trupe rusesti, in camuflaj alb, pe schiuri, tragand din mers...sunt din Armatele Extremului Orient, cele pe care comandantii germani nu le-au luat in calcul.
    Pe langa coplesirea numerica a Germaniei cu trupele aduse din Extremul Orient, intrarea Americii in razboi a avut un alt efect direct: gigantica industrie americana a inundat frontul estic cu provizii si echipament directionate catre Armata Rosie: 14.795 avioane, 7.056 tancuri, 375.883 camioane, 4.478.000 tone alimente, 15.417.000 bocanci...raportul aici: https://search.library.wisc.edu/catalog/9994703153602122.
    Nimeni nu neaga pierderile imense de vieti ale rusilor - datorate in mare masura politicii criminale a lui Stalin (cea mai dura masura fiind batalioanelor de peadeapsa NKVD, care ii secerau pe rusi cot la cot cu germanii). Stalin a fost un paranoic scelerat, extrem de empatic intr-adevar (in asta conta de fapt inteligenta lui diabolica), dar nici pe departe un geniu militar; Jukov, da, dar aici deja ne departam de subiect.
    Factorul hotarator care a determinat infrangerea lui Hitler a fost intrarea in razboi a gigantului american. Un mic amanunt legat de furniturile de razboi americane pomenite mai sus: in 1944, produceau 8000 de avioane saptamanal (!); nu stiu ce ar mai fi de comentat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si Napolon a ajuns la Moscova, chiar a ocupat-o. Si ai vazut ce-a patit? La fel si cu nemtii. Ghinion. :-)

      Ștergere
  7. Nu-mi sunt foarte clare motivele pentru care „comunismului bancarizat” formulat de sindicatul din New York a picat(sau dacă a picat).
    1) Ma indoiesc ca era prea clar ce inseamna comunismul in acea vreme. Cu atat mai putin implementarea lui stalinista. Poate au rulat niste rationamente similare cu cele ce i-au determinat mai tarziu sa sustina nazismul (de ex. IBM a "informatizat" lagarele de exterminare). Chiar si in anii '60, o mare parte din intelectualii din Vest erau de stanga si pro-sovietici. Poate ar fi bine de mentionat ca imediat dupa WW2, establishmentul american nu vedea nicio problema in colaborarea cu URSS. In vreme ce Aliatii se indreptau spre Berlin, Churchill il batea la cap pe Roosvelt ca trebuie sa continue pana la Moscova (nu degeaba Stalin l-a numit pe Churchill "cel mai mare dusman al sovieticilor"). Roosvelt a raspuns: "Acesta nu este razboiul nostru. Am intrat in el pt. ca trebuie sa facem pace in Europa si sa-l invingem pe Hitler. Nici nu ma gandesc sa incep un alt razboi. Imediat ce Hitler e infrant, trupele americane se retrag din Europa." Ca Churchill a fost un vizionar si Roosvelt un naiv, a fost clar mai incolo cand s-a vadit ca sovieticii nu vor ingadui alegeri libere in Europa si mai ales cand cu blocada Berlinului. Se tot spune ca Churchill ne-a vandut pe celebrul servetel. Eu spun ca el, anti-sovieticul vizionar, a realizat ca nu are incotro, ca e singur si ca majoritatea nu intelege realitatea; a fost real-politik, atat. Si sunt convins ca mai tarziu americanii si-au dat pumni in cap ca nu l-au ascultat nici pe el si nici pe marele Patton, care si el insista ca trebuie mers pana la Moscova, altfel "nu am facut decat sa deschidem portile Europei hoardelor mongole".
    Ori cand lucrurile cu comunismul s-au clarificat abia jumatate de secol mai incolo, ce ai fi vrut sa stie miliardarii americani la inceput de secol XX? Un calcul gresit privind oportunitatile de afaceri, atat...
    2) Legat de finantarile venite din cartelurile americane...Nu sunt f. informat. Stim ca erau verosi, ca se amestecau grav in politica, ca impuscau grevisti apeland la mini-armate particulare...Mai stim si ca practic au pus bazele industrializarii Americii: Vanderbilt - cai ferate, Carnegie - productie de otel (asumandu-si riscuri imense pt. a pune la punct o tehnologie la scara industriala, ce erau aproape sa-l duca la faliment), Morgan - electricitate (si el a riscat enorm, iesind din prolifica afacere cu negot de firme falimentare si pariind alternativ si pe Edison si pe Tesla), Rockfeller - industria petroliera. Insa amestecul lor in finantarea comunismului imi sunt neclare (sa nu zic necunoscute). Niste referinte, se poate?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca in loc sa scrii comentarii kilometrice ai citi ceva mai mult n-ai mai avea atatea pseudo-dileme. In ceea ce priveste comunismul pe care-l doreau „ingerii financiari” de pe WS, zic Doamne-ajuta ca nu s-a indeplinit. Altfel cred ca acum am fi fost colegi de ilegalitate in secta Adoratorii lui Stalin.

      Ștergere