miercuri, 26 august 2015

Cum ne-am trezit in comunism(3)

Dacă în episoadele trecute am prezentat modul în care obsesivele teme ale ideologiei marxiste au fost implementate în inima sistemului capitalist, e timpul să vedem care au fost consecinţele acestui fapt.

Orice sistem, indiferent că e mecanic sau social, se mişcă în funcţie de un număr de parametri. În momentul în care te apuci să te joci cu parametrii de bază, e clar că, în final, vei obţine rezultate diferite, dacă nu cumva chiar o distorsiune a sistemului.
În ceea ce priveşte capitalismul actual, pare limpede că este radical schimbat faţă de ceea ce, cu ceva timp în urmă, se considera a fi normalitatea. În primul rând, având la bază o nouă paradigmă bazată pe inexistenţa unei realităţi obiective, lucrurile au necesitat o revizuire masivă în mediul juridic. Noua relativitate a generat alte teme de discuţie, noi moduri de abordare a realităţilor, neluate în seamă până atunci. Şi aceasta pentru că mişcările societăţii marginale au ajuns să se implanteze adânc în sistem.

Să studiem evoluţia largii acceptări a homosexualităţii. Epopeea a început în anul 1972, atunci când activiştii homosexuali reuşesc, în urma numeroaselor proteste, scoaterea homosexualităţii din DSM II(„Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders”). Din momentul acestei reuşite, „noua normalitate” începe să lupte pentru drepturile sale constituţionale. Se ajunge astfel, după 43 de ani de cedări continue, ca homosexualitatea şi căsătoria homosexuală să fie recunoscute de către Curtea Supremă de Justiţie a SUA. Imaginaţi-vă ce drum colosal s-a produs: SUA, de la adeziunea totală la principiile părinţilor naţiunii până la instrument de presiune politică pentru promovarea şi ocrotirea homosexualităţii.

Recent observăm o altă „normalizare”. DSM(5 de data aceasta) a început să elimine „treptat” pedofilia din rândul bolilor psihice. Deocamdată, pentru a nu isca un scandal imens, au împărţit pedofilii în două părţi: cei care au dorinţe sexuale legate de copii, dar care nu fac sex cu copii şi cei care au dorinţe sexuale legate de copii şi doresc să facă sex cu copii(sau fac deja). Cei din prima categorie sunt consideraţi de către noul DSM perfect normali. Nu trebuie să fii mare specialist în psihologie pentru a înţelege că problema este extrem de stupid abordată. Şi aceasta din cauză că e practic imposibil să ai o dorinţă şi să nu vrei s-o duci până la capăt(de fapt aici avem de-a face cu o adevărată deviaţie!). Autorii însă nu se sperie de penibil deoarece ştiu că aceasta este doar o soluţie „elegantă” de temporizare în vederea eliminării totale a pedofiliei din viitoarea revizuire a  DSM.

Poate vă întrebaţi ce are de-a face un „manual” cu sistemul juridic. La prima vedere aşa e, dar, în realitate, apariţia sau dispariţia din DSM ţine loc de expertiză. Presupunând ca în computerul unui pedofil sunt găsite fotografii cu minori, acestea - în scurt timp - nu se vor mai putea constitui în probe care să-l incrimineze pe respectivul obsedat. Motivul? Avem de-a face cu un comportament normal, iar acuzarea, dacă nu va putea să dovedească faptul că individul a avut o tentativă(sau reuşită) de viol asupra unui copil, nu va mai putea obţine condamnarea. 

E lesne de înţeles cum, la nivelul drepturilor se produce o revoluţie. Periferia societăţii devine brusc centrul ei, iar majoritatea este strivită. Şi-aşa se merge la nivelul următor. Pentru „a apăra” minoritatea de aşa-numita „teroare a majorităţii” e nevoie de instituţii care să permită ţinerea situaţiei sub control. Însă aici avem de-a face cu o dilemă: cum poţi avea instituţii care să apere minoritatea în condiţiile în care majoritatea oricând ar putea vota împotrivă? Ei bine, există două soluţii: una este propaganda şi cealaltă constă în implementarea „principiilor” şi „opţiunilor de forţă” în instituţii independente care nu ţin de majoritate/electorat/alegeri.

Societatea actuală a mers pe ambele căi. Pe de o parte propaganda deşănţată desfiinţează noţiunea de majoritate sub falsul slogan că, în ultimă înstanţă, fiecare aparţine unei minorităţi. Cu alte cuvinte, societatea nu mai are un nucleu la care să se raporteze, ci o groază de idei, unele contradictorii, toate gravitând haotic şi având aceeaşi valoare de adevăr. Transpus în fapte aceasta înseamnă că dacă eu afirm că e zi, iar altcineva că e noapte, din punct de vedere al corectitudinii politice, cele două afirmaţii au aceeaşi valoare de adevăr.

Cea de-a doua soluţie, cea instituţională, este şi cea mai invazivă. Aceasta deoarece capitalismul occidental are o tradiţie impresionantă în asigurarea independenţei justiţiei. Aşa se face că noile idei au penetrat mediul juridic, călcând în picioare secole de jurisprudenţă. Astfel, Justiţia nu mai apără decât „nou-ideea” asigurării cu orice preţ a libertăţii şi drepturilor mnorităţilor/periferiei, ceea ce echivalează cu poziţionarea sa în opoziţie cu majoritatea. Cu noul rol de cerber al nou-libertăţii, sistemul juridic se poziţionează cumva deasupra celorlalte puteri ale statului. Cum justiţia trebuie să protejeze minoritatea, atunci acestei puteri nu mai trebuie să i se poată opune nimeni, ci doar ea însăşi(dacă este dispusă s-o facă, desigur).

Desfiinţarea majorităţii se face însă şi prin „execuţii publice”, adică prin încălcarea flagrantă a deciziilor mai mult sau mai puţin tranşante luate de către majoritate şi înlocuirea lor cu punctele de vedere „protejate” ale minorităţii. Unde anume pot fi acestea cel mai vizibil decât în alegeri? Astfel, pe zi ce trece, Justiţia e din ce în ce mai prezentă în sistemul electoral. Ea nu mai trebuie să asigure corectitudinea, ci corectitudinea politică! Exemplele care-mi vin flagrant în minte sunt realegerea frauduloasă a lui George Bush JR în funcţia de preşedinte sau, la noi în ogradă, lovitura de stat dată de Justiţie în referendumul pentru demiterea lui băsescu.

Morala care trebuie înţeleasă de toată lumea este că ea, majoritatea, nu există! Sau, mai bine spus, îi este refuzată existenţa deoarece aceasta se opune corectitudinii politice. Iar atunci când are tupeul să se manifeste este pur şi simplu zdrobită deoarece în lumea relativă a adevărului multiplu nu există majorităţi.

Astfel, întregul joc de putere al statului occidental se debalansează. O lege nescrisă spune că această debalansare nu poate rămâne fără o contrapondere. Din nefericire, într-o asemenea lume, contragreutatea nu poate veni dintr-o reinterpretare corectă a „binelui majoritar”, ci printr-o regulă obscură pe care o putem numi „regula minorităţii privilegiate”. Aşa se face că în ceea ce priveşte Justiţia, contragreutatea se găseşte mult în spatele scenei, în şerpăria a serviciilor secrete.

Serviciile secrete devin, treptat, protectorul şi supraveghetorul Justiţiei. E limpede că n-o fac prin manevre transparente şi că, pentru a-şi justifica poziţia de forţă, au nevoie de imaginea de ultim apărător al „patriei şi democraţiei”. Această poziţie în ochii opiniei publice se obţine prin operaţiuni oculte asupra cărora nu avem timpul necesar să ne oprim.

Şi-aşa societatea occidentală virează încet şi sigur dinspre zona democraţiei care se auto-corectează spre o tiranie care are nevoie de protecţie şi în care sunt păstrate doar aparenţele democratice. E logic să se meargă în această direcţie. Oricât de mult am proteja - în numele noii corectitudini - toate „adevărurile” din societate ele nu au cum să nu intre în coliziune. Societatea, prin instituţiile de supraveghere, trebuie să se asigure că aceste coliziuni nu se produc şi, în cazul în care se produc, trebuie găsit şi pedepsit un vinovat. Este momentul în care „se rupe iubirea”. Democraţia tuturor valorilor şi adevărurilor se transformă într-o „libertate limititată” sau, tradus, într-o tiranie democratică aplicată tuturor.

Încet, încet, societăţile noastre virează spre acest model de tiranie. O societate exemplară la suprafaţă, dar tiranică în esenţa ei. Nu mai e o democraţie a cetăţenilor, a maselor, ci un teritoriu limitativ, în care trebuie să mergi doar pe anumite cărări „oficiale”, altfel riscând să fii lichidat de „ocrotitorii din faţă sau din umbră”.

Toate acestea sunt consecinţele normale ale virusului contra-hegemonic despre care am vorbit. Distorsiunea indusă în sistem îl face să devieze de la statutul de democraţie la cel de autocraţie cu „apărătorii” săi care vin la pachet cu inevitabilele abuzuri. Într-adevăr, dezvoltarea logică pe care am făcut-o în acest articol nu este total vizibilă. Occidentul tradiţional încă se mai apără şi încearcă să nu intre pe această pantă. Din nefericire, odată schimbat hegemonul cultural, alunecarea spre tiranie se face lin, natural. Opoziţia faţă de noua paradigmă echivalează cu înotul contra curentului. Lumea deja e schimbată.

În episodul viitor vom vorbi despre cum ne-am trezit în economia comunistă. Până atunci însă vă invit să deschideţi cu mult mai multă atenţie ochii asupra lumii în care trăim.

P.S. Începând de lunea aceasta sunt prezent şi pe facebook. Pentru a-mi găsi profilul utilizaţi „ecusonul” afişat pe paginile blogului(pe coloana dreapta, sus :-) ) .  

16 comentarii:

  1. da' ce-ti veni sa te inrolezi in mocirla feisbuc?

    RăspundețiȘtergere
  2. O combinatie intre anturaj si curiozitate :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Toynbee observa undeva in cuprinsul monumentalei sale Istorii ca in orice civilizatie exista o minoritate creatoare (a civilizatiei respective) care insa, in faza finala de destramare si dezintegrare devine o minoritate opresiva(pentru a se mentine la putere)si incearca impunerea uni stat universal.Nu cred ca "homosexualitatea" a ajuns atat de privilegiata dintr-un asalt al periferiei.Din contra,se pare ca au existat cercuri elitiste care au promovat-o.Si in general tot acest talmes-balmes de "adevaruri" a fost creat tocmai de aceasta minoritate creatoare(in cazul de fata elita capitalista si industriala) care simtind ca pierde controlul vrea un stat universal pe care sa-l controleze ca minoritate dominanta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma asteptam la un articol privind furtuna de pe pietele financiare, sa ne explici si noua, muritorilor de rand, ce se intampla. Cind colo, despre comunism.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai perfecta dreptate, dragul meu, insa ma simt nevoit sa-ti atrag atentia ca acest blog vorbeste despre „trenduri”. Care trenduri au prostul obicei de a se creiona înainte de producerea evenimentelor. Astfel încât, dacă te interesa despre ceea ce s-a petrecut săptamana asta, ar fi trebuit sa citesti cu ceva timp mai devreme, adica aici. Succesuri! :-)

      Ștergere
  5. Insasi acest articolprin posibilele sale efecte (intelegerea situatiei de catre mai multe persoane) este o dovada ca acest sistem (spune-i cum doresti) mai are inca capacitatea de a se auto-corecta! Evident trebuie sa ajunga pe un teren fertil (ceva neuroni in viata) pentru a rasari ceva (idei)..

    RăspundețiȘtergere
  6. Dan, citesc acest blog de cativa ani buni (in special articolele mai tehnice). Problema mea este tocmai omisiunea unor opinii in legatura cu perioada regimului comunist in contradictie cu multimea de articole dedicate defectelor capitalismului. Ar fi "politically correct" sa scrii ceva si pe aceasta tema sau sa ne indici unde le gasim. Pana atunci imi mentin opinia ca esti partinitor foarte probabil din anumite interese mai "underground".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prietene, îţi atrag atenţia că regimul ăla pe care propagandiştii îl înfierează e mort, putrezit şi nici dracu nu-l mai aduce înapoi de la groapă. A-l critica sau a-l lăuda e fără sens. Dacă doreşti critici ale socialismului estic deschide cartea de istorie. Dacă alegi să te lupţi cu el eşti la fel de viteaz precum ăia care se bat cu cadavrele.
      Lupta e în altă parte. Eu critic un fenomen toxic, care ţine de actualitate. Ştiu, marea majoritate a spălaţilor pe creier se simt deranjaţi. Însă eu nu mă bat cu fantomele. Doar nebunii o fac.

      Ștergere
    2. Noo, tu dai vina pe comunism pentru legalizarea canabisului, a legalizarii casatoriilor homosexuale si esecului total al capitalismului. C-asa a zis "treia nevastă a lui Reich".

      Tu nu faci propaganda si nici spalat pe creier nu esti. :-D

      Esti un caz interesant, un noi de paranoic functional, probabil si un veritabil sociopat.

      Continua, continua, doar la basisti am mai vazut atatea deziluzii si infierbantare de a condamna in sistem adoptat de peste un miliard de oameni. Dar tie nu-ti place basescu. The Irony. :-D

      Ștergere
    3. Adamclisi, probabil ai dreptate. Sper totusi sa nu faci o fixatie si sa-mi repeti acelasi lucru la fiecare postare...

      Ștergere
    4. Problema acuta a intelectualitatii din estul european este ca nu-si intelege rolul. Un intelectual nu se lupta cu fantomele trecutului ci cu dusmanii prezentului!

      Ștergere
  7. " Şi aceasta din cauză că e practic imposibil să ai o dorinţă şi să nu vrei s-o duci până la capăt(de fapt aici avem de-a face cu o adevărată deviaţie!)"-
    Daca sti ca dorinta ta este ilegala te abtii (frica pazeste pepenii) sau daca stii ca inca nu ti-o permiti nu actionezi inca.Dar daca pe viitor se limina pedofilia de tot din DSM XX ce facem? Cam acesta ar fi cursul acestui trend pe termne lung

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dac-ai şti ca „ştii” în contextul utilizat de tine se scrie cu doi i n-ai fi agramat. Ai fi doar un prost incult care se baga în seamă fără să aibă habar despre ce este vorba. Aşa eşti şi prost şi agramat. La mai mare!

      Ștergere
  8. Draga Dan.Eu te urmaresc cu mult interes de ceva vreme,gasesc foarte interesante si avangardiste multe din articolele tale ,rezonez la multe din ideile tale,am insa si puncte de opinie divergente(ceea ce este mai mult decat ok in conditiile in care diversitatea opiniei este din ce in ce mai mult eclipsata de curentul"politically correct").Unul dintre ele ar fi parerea despre comunism si despre cum se traia atunci.Uite aici un link care (dupa parerea mea) zugraveste mult mai exact comunismul romanesc ,mai exact epoca ceausista,cu bune si cu rele.Asta e chiar un articol bine conturat si argumentat: https://ceicunoi.wordpress.com/2013/07/29/economia-romaniei-in-comunism-nicolae-ceausescu-plata-datoriei-externe/
    In rest ,mult spor la treaba si astept urmatorul trend.Roberta.

    RăspundețiȘtergere
  9. Interesant, dar pare ca articolul rateaza esentialul...

    Nici un cuvânt despre marketingul 'sexului' care vinde majoritatii, nu minoritatilor, orice in lumea moderna. Masini, sampoane, coca cola etc... Si care e impactul social al fenomenului, daca o fi emancipare indusa ori ba...

    E drept ca daca abordezi subiectul risti sa fii sau feminist sau retrograd/ încuiat. Totusi nu mi se pare ca drepturile homosexualilor ar merita atata infierbantare. E aceeasi gargara ca atunci cand faceai puscarie ca erai gay. Doar ca acum e in sens invers, ambele excese fara sens. De la greci încoace si probabil si înainte, exista membri devianti ai societatii si istoria ne arata ca ei n au fost vreodată un pericol pt existenta majoritatii sau a perpetuarii speciei. Ca o paranteza, daca esti infertila sau ipotent ai dreptul la un partener de viata, poti sa ii lasi mostenire etc. De ce la homosexuali e anormal sa aibă dreptul de a isi imparti viata, banii sau mostenirile cu un partener de viata?. In timp de război, mamele eroine sunt premiate, e nevoie de carne de tun. Pe timp de pace, contează mai putin. Daca esti china, te obliga legea sa te opresti la un singur urmas...

    RăspundețiȘtergere
  10. In primul rand, bine ai venit pe FB, ca sa ajungi la un public mai larg si ca ideile tale sa fie citite de cat mai multa lume, e un pas binevenit.

    Punctual asupra acestui articol, vocea majoritatii incepe mereu ca o voce a minoritatii (ganditi-va la crestinism, descoperiri astronomice, gandul de a zbura etc). Daca peste 20 ani s-ar miscora limita legala de a a avea sex cu alta persoana la 16 ani, atunci minoritatea de azi va izbavi ( si de multe ori minoritatea a izbavit pe nedrept: vezi nazism, fanaticism religios etc). Intrebarea este: cum putem hotara cand o idee este gresita si cum putem actiona impotriva ei (fapte concrete nu shareuri pe FB).

    RăspundețiȘtergere