miercuri, 2 septembrie 2015

Cum ne-am trezit in comunism(4)

Influenţele neo-hegemonului cultural marxist se văd peste tot. Societatea este inevitabil schimbată. Oriunde te-ai uita te loveşti de distorsiunile produse de virusul care a invadat sistemul. Pentru a scrie despre toate „deviaţiile iremediabile” ale prezentului mi-ar trebui mult mai mult „spaţiu şi timp” deoarece problematica este copleşitor de diversă.

Neputându-mi permite ieşirea din cercul în care mă aflu, prefer continuarea rezumativă şi oarecum superficială a mutaţiilor produse în societate. Studiind în paralel dezvoltarea socialismului estic şi a occidentului putem vedea limpede asemănările care sunt de-a dreptul frapante.
Economia este cu siguranţă indicatorul de bază unei societăţi. Sănătatea sa este semnul unei societăţi sănătoase, reciproca fiind, de asemenea, adevărată. Consecinţele neo-marxismului capitalist(sic!) sunt din ce în ce mai vizibile în economie. Aici paralelele cu socialismul estic sunt de-a dreptul frapante, iar deosebirile nu sunt - în cele mai multe cazuri - decât evidenţe ale „lupului care umblă în blană de oaie”.

Poate că cel mai frapant aspect care semnalizează comunizarea occidentului este obsesia pentru centralizare. De la cea mai mică firmă până la nivel global există obsesia centralizării, a controlului total. Până la un anumit nivel al firmei centralizarea ţine de „optimizare”. Însă există un vast interval în care introducerea politicilor excesiv centralizate reduce la minim creativitatea, iniţiativa şi specificul local.

După realizarea centralizării interne, politica de optimizare a evoluat spre următorul nivel: peştele cel mare l-a înghiţit programatic pe cel mic într-o mişcare de optimizare la nivel de economii naţionale şi-apoi la nivel global. Nici nu este de mirare că s-a întâmplat aşa. Cum „personalitatea autoritară” reprezentată de clasa de mijloc a fost declarată duşmanul principal al societăţii, la fel se petrec lucrurile şi în domeniul economic. Firmele mici şi mijlocii - în realitate adevărata forţă vitală a capitalismului - devin ţintele conglomeratelor multinaţionale protejate de legi sau de înţelegeri oculte. În Europa - cea mai comunistoidă formă occidentală - peştii mari sunt protejaţi de introducerea unor reglementări birocratice aberante. Aproape fiecare domeniu este ultra reglementat astfel încât, pentru a te menţine pe linia de plutire a legalităţii, ai nevoie de o armată de jurişti care să interpreteze fiecare literă a noului conformism legal. Este lesne de înţeles că, într-o asemenea situaţie, cei mai mulţi capitulează, iar piaţa este înghiţită de conglomerate monopolizatoare.

Dacă în societăţile socialiste monopolul echivala cu monotonia, în post-capitalismul actual lucrurile stau similar, numai că sub altă formă. Monopolurile au învăţat că pentru a-şi asigura confortul şi pentru a nu intra în conflict cu societatea e nevoie de diversitate. Un postulat bun, care însă a fost tradus pe limba lor deoarece lupta pentru diversitate este în realitate o luptă pentru „ochii clientului”. Acesta este introdus într-o ecuaţie cu extrem de multe multe variabile. Fiecare variabilă generează un alt produs, un alt preţ, răspunde unei alte dorinţe s.a.m.d. Astfel, la suprafaţă, avem de-a face cu o diversitate covârşitoare. Pătrunzând însă în miezul fenomenului suntem dezamăgiţi să constatăm că, în spatele unei diversităţi colosale stau, de cele mai multe ori, două-trei mega-companii care deţin coşuri impresionante de brand-uri. V-aţi întrebat vreodată cât de mare este, în realitate, concurenţa de pe piaţa detergenţilor? Câte firme se află, la capătul lanţului trofic, în spatele brand-urilor cu purceluşi, vulpiţe, bule, enzime s.a.m.d.? Toate acestea se traduc printr-o falsă diversitate. De cele mai multe ori, brand-urile care fură ochii se diferenţiază exclusiv prin ambalaj. Iată lupul în blană de oaie!

Un exemplu de-a dreptul flagrant al falsei concurenţe am avut(şi avem încă) pe piaţa auto. Toyoya Aygo, Peugeot 101 şi Citroen C1 sunt trei maşini identice la care nu diferă decât un număr limitat de elemente vizuale. Ele sunt produse într-o facilitate din Cehia care aparţine în egală măsură celor trei(în fapt doi) competitori de pe piaţa auto. Ce tip de concurenţă e aceasta? Desigur una falsă, atât de falsă încât şi consumatorii o cunosc.

Centralizarea nu se opreşte însă aici. Într-adevăr, legal, monopolul este interzis, însă aceasta nu împiedică mascarea sa sub forma duopol-ului sau a segmentelor cucerite de câţiva competitori. Problema care se pune este una simplă: atunci când hălci imense de piaţă sunt cucerite de câţiva competitori putem vorbi cu adevărat despre concurenţă? Fără a face o echilibristică logică, voi afirma răspicat că, în cazul formelor economice actuale nu putem vorbi despre concurenţă. Când afirm acest lucru n-o fac bazându-mă pe cine ştie ce informaţii despre modul în care concurenţii se înţeleg între ei, ci prin prisma unui alt fenomen care ţine de o centralizare chiar mai mare a economiei, anume externalizarea.

Prin externalizare aşa-zişii concurenţi de pe piaţă ajung să-şi producă mărfurile practic pe aceleaşi linii de producţie. În acest fel, în spatele firmelor „concurente” avem dezvoltate alte micro-monopoluri industriale care produc ceea ce le cer marile firme deţinătoare ale portofoliilor de brand-uri. Automat, la acest subiect gândul ne duce către adevăraţii producători, gen Foxconn, marii integratori care scot pe bandă rulantă produsele finite a căror unică diferenţiere este eticheta. Există însă alte micro-monopoluri despre care omul de rând aude foarte puţin: cele care asigură aprovizionarea marilor granguri.

În 2012, producţia auto mondială a fost ameninţată cu oprirea din cauza unui incendiu dintr-un mic orăşel din Germania. Pe 31 martie 2012, în Marl(în vestul Germaniei), o obscură întreprindere chimică a Evonik Industries a luat foc. Un fapt banal care însă a pus pe jar toată planeta. Respectiva întreprindere era singurul fabricant din lume al unei răşini denumite PA-12 şi utilizată intensiv în industria auto(la sistemele de frânare, alimentare cu combustibil s.a.m.d.). Situaţia s-a ameliorat pe parcurs, deoarece cei de la Evonik au reuşit să-şi mute producţia într-o altă facilitate. Rămâne însă semnul de întrebare referitor la aceste micro-monopoluri care, în ultimă instanţă, au devenit baza economiei actuale.

Un alt fenomen care indică „moartea capitalismului” este incorecta funcţionare a legilor de bază ale unei economii libere. Orice ţânc ştie că atunci când o firmă nu mai are capacitatea de a-şi achita datoriile intră în faliment. În zilele noastre nu se mai întâmplă decât parţial aşa, mai precis depinde cât de mare eşti. Dacă eşti o firmă mică sau mijlocie(cu alte cuvinte „personalitatea autoritară” a mediului economic) legile funcţionează ca unse şi eşti închis pe loc. Dacă însă faci parte din clubul celor mari, aceste chestiuni devin subiect de negociere deoarece există o lege nescrisă care-i protejează pe cei „too big to fail”. În cazul acestora se inventează pachete de stimulare, împrumuturi avantajoase, contracte cu statul şi chiar subvenţii. Exact aşa cum în economiile socialiste coloşii erau ţinuţi în viaţă fără nicio justificare reală, la fel acum, o groază de păduchi parazitează sistemul doar pentru că sunt suficienţi de mari pentru a fi consideraţi „strategici”. Aveţi exemplul marilor bănci în fundul cărora statele au pompat miliarde şi miliarde de dolari sau firmele auto salvate total artificial de la moarte de către Guvernul SUA.

Desigur, sunt foarte multe aspecte care şochează prin suprapunerea lor aproape până la identificare cu cele constatate în economiile socialiste ale Estului Europei. Însă cel mai frapant exemplu este cel al venitului minim garantat. Iniţial, acest venit minim era văzut ca o sumă modică pe care statul o acordă persoanelor defavorizate. Sub presiunea unor ONG-uri vocale(remember „Occupy” movement?), ideea a evoluat către o monstruozitate: statul acordă un venit minim care să-i permită unui cetăţean să trăiască fără a munci. În anumite ţări(Finlanda) proiectul a intrat în linie dreaptă şi se sprijină pe un larg ataşament popular(logic de intuit). În alte zone(Elveţia, Catalonia) se strâng semnături pentru a genera un referendum. „De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi” - parcă acesta era sloganul bătrânului Marx. Partea a doua s-a rezolvat! În ceea ce-o priveşte pe prima, va rămâne să constatăm cu stupoare că, din nefericire, capacitatea fiecăruia merge spre zero. Ghinion, cum ar spune un mare gânditor fără cuvinte.

Ne apropiem de sfârşitul acestui mini-foileton. Ideea pe care am vrut s-o demonstrez este aceea că, în realitate, trăim într-un sistem definitiv pervertit, o struţă-cămilă care ne conduce pe un drum absolut fals. Idei de sorginte coministă, abil împachetate şi prezentate, au reuşit să paraziteze şi să viruseze definitiv capitalismul, conducându-l într-o fundătură.

Realitatea pe care-o trăim este una brutal inversată. Noţiunile politice de stânga şi dreapta efectiv nu mai funcţionează fiind topite într-o ideologie a falsului consens. Economia, barometrul capitalismului care se auto-regla, a ajuns într-o situaţie critică, târându-se exclusiv între crize din ce în ce mai mari, rezolvate prin tertipuri penibile. Sume imense aruncate în joc pentru rezolvarea unor datorii care sunt desprinse de realitate. Vă puteţi imagina cum pot deţine câteva bănci active care depăşesc de câteva ori PIB-ul mondial? Ce entitate mai poate ajuta o bancă al cărei profit vine, aproape în exclusivitate, din abstracţiuni?

Într-un fel Kondratiev a avut dreptate. Capitalismul se autoreglează. Însă, trebuie să recunoaştem că, până la urmă, dreptatea pare a fi fost de partea lui Stalin. Idioţii utili ai lui Stalin au reuşit ceea ce părea imposibil: virusarea unui sistem care părea perpetuu. Capitalismul se apropie de moarte. Faptul că începând anii 2008-2010 s-a intrat în teritoriu negativ(atât pe termen lung cât şi pe termen mediu şi scurt) conform teoriei lui Kondratiev pare a fi o altă ironie a istoriei.

Certitudinea este însă că rulăm într-o dogmă greşită pe un drum imposibil. Sistemul este profund dezechilibrat şi disfuncţional. Probabil că ne îndreptăm spre un dezastru absolut din care nu ştiu dacă noi ca umanitate ne vom putea reveni. Când vezi că o maşină se îndreaptă cu viteza maximă spre un zid, devine previzibil faptul că nu numai maşina va avea de suferit în urma impactului, ci şi şoferul. Atât deocamdată.

11 comentarii:

  1. O paralela binevenita si argumentata. Traim in/din iluzii.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Când vezi că o maşină se îndreaptă cu viteza maximă spre un zid, devine previzibil faptul că nu numai maşina va avea de suferit în urma impactului, ci şi şoferul". Cum vezi resetarea lumii? Sigur, indiferent de destinul nostru individual, care-i pecetluit...Alice

    RăspundețiȘtergere
  3. O parere despre aceasta noua ,,migratie" dinspre Est ? Se repeta ,,navalirile barbare" ? Se doreste uniformizarea rasei ?
    O criza de asemenea proportii nu se poate termina decat printr-un razboi. S-ar putea sa nu mai fie nevoie de ,,resetarea lumii", deoarece aceasta nu va mai exista :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://identità.com/blog/2012/12/11/il-piano-kalergi-il-genocidio-dei-popoli-europei/

      http://identità.com/blog/2015/08/12/il-piano-kalergi-seconda-parte/

      http://identità.com/blog/2015/08/18/immigrazione-di-massa-la-nuova-strategia-del-caos-del-mondialismo-statunitense/

      daca nu intelegeti prea bine, incercati cu google translate (desi este o traducere foarte proasta)

      Ștergere
  4. Daca am avea curajul de a arata ce rol joaca conationalii lui Marx atat in "comunism" cat si in "capitalism" lucrurile vor deveni mult mai clare.Virusarea sistemului a inceput mai demult din vremea bataliei de la Waterloo sau pentru cei mai putin sceptici din vremea in care niste baieti se intalneau la Jekyll Island si puneau lumea la cale.

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca masina este teleghidata, scapa cel care o teleghideza, ... ,,dah''.
    Dar dacă jucăria este a lui, atunci înseamnă că .... , dar dacă nu-i a lui aste însemnă că ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://anonimus.ro/index.php/cnr/1549-adevarata-origine-a-democratiei

      Ștergere
  6. Dane, ma bucura faptul ca incerci sa deslusesti si sa imparti cu noi;cititorii blogului tau;ideile tale despre ce se ascunde in spatele cortinei cu multe etichete colorate –reclame a capitalismului actual.
    Permite-mi sa spun si eu felul in care vad jocul asta la care suntem atat spectatori, cat si figuranti.
    Nu cred ca ne indreptam spre un „neo-marxism capitalist”, chiar daca ideologia Vajnicei Noi Lumi ce se construieste de zor la Turnul Babel din Brux e sora geamana cu marxsimul cel mai rosu –adica comunismul....
    Mi se pare ca negrul fascist e culoarea lintoliului ce se asterne peste fata vechiul continent; cat si peste aceea a „Fostei Lumi Noi”-America de Nord. Pe ce ma bazez ?
    Pe oligopolurile care se formeaza in diverse domenii ale economiei; pe creearea si cresterea accelerata a multinationalelor, care fagociteaza industria mica si medie-ucigand esenta spiritului capitalist: libera initiativa concurentiala.
    Pe intarirea statul totalitar, principalul contractor al oligopolurilor,care are nevoie de ele pentru a furniza popoarelor ocupatie si subzistenta
    Pe marile contracte cu Statul, care domina economiile Evropei si Americei
    Comunizarea occidentului n-a izbucnit in faza manifesta, dar pe plan ideologic e tot mai vizibila
    Nu sunt de acord cu cel care spunea (pastrand toata disonanta frazei) ca Capitalismul se autoreglează. Mi se pare ca Legea de autoreglare a capitalismului a fost strangulata, nemaiaplicandu-se marilor oligopoluri – falimentul; cu toate consecintele juridice pe care odinioara le implica pentru persoanele fizice: interzicerea activitatilor comerciale si inchisoarea datornicilor.
    Ca sa nu mai vorbesc ca rupeau creditorii pe spatele falitilor bancutele si scaunele pe care sedeau falitii la schimburi si tranzactii-de aici si numele italian de „bancarotta fraudolente”
    Dar sunt de acord cu tine ca „sistemul e profund dezechilibrat şi disfuncţional”.
    Sa supravietuim si astei Vajnici Lumi Noi, ca „celei mai bune si echitabile din lume societati i-am supravietuit”cu brio !

    RăspundețiȘtergere
  7. Si care este modul corect de a functiona daca acesta nu e bun? Care este solutia?

    RăspundețiȘtergere
  8. Si alte păreri

    http://www.raducraciun.ro/legati-va-centurile-de-siguranta-strans/

    RăspundețiȘtergere
  9. Dane, ma bucura faptul ca incerci sa deslusesti si sa imparti cu noi;cititorii blogului tau;ideile tale despre ce se ascunde in spatele cortinei cu multe etichete colorate –reclame a capitalismului actual.
    Permite-mi sa spun si eu felul in care vad jocul asta la care suntem atat spectatori, cat si figuranti.
    Nu cred ca ne indreptam spre un „neo-marxism capitalist”, chiar daca ideologia Vajnicei Noi Lumi ce se construieste de zor la Turnul Babel din Brux e sora geamana cu marxsimul cel mai rosu –adica comunismul....
    Mi se pare ca negrul fascist e culoarea lintoliului ce se asterne peste fata vechiul continent; cat si peste aceea a „Fostei Lumi Noi”-America de Nord. Pe ce ma bazez ?
    Pe oligopolurile care se formeaza in diverse domenii ale economiei; pe creearea si cresterea accelerata a multinationalelor, care fagociteaza industria mica si medie-ucigand esenta spiritului capitalist: libera initiativa concurentiala.
    Pe intarirea statul totalitar, principalul contractor al oligopolurilor,care are nevoie de ele pentru a furniza popoarelor ocupatie si subzistenta
    Pe marile contracte cu Statul, care domina economiile Evropei si Americei
    Comunizarea occidentului n-a izbucnit in faza manifesta, dar pe plan ideologic e tot mai vizibila
    Nu sunt de acord cu cel care spunea (pastrand toata disonanta frazei) ca Capitalismul se autoreglează. Mi se pare ca Legea de autoreglare a capitalismului a fost strangulata, nemaiaplicandu-se marilor oligopoluri – falimentul; cu toate consecintele juridice pe care odinioara le implica pentru persoanele fizice: interzicerea activitatilor comerciale si inchisoarea datornicilor.
    Ca sa nu mai vorbesc ca rupeau creditorii pe spatele falitilor bancutele si scaunele pe care sedeau falitii la schimburi si tranzactii-de aici si numele italian de „bancarotta fraudolente”
    Dar sunt de acord cu tine ca „sistemul e profund dezechilibrat şi disfuncţional”.
    Sa supravietuim si astei Vajnici Lumi Noi, ca „celei mai bune si echitabile din lume societati i-am supravietuit”cu brio !

    RăspundețiȘtergere