marți, 22 septembrie 2015

Despre migratie fara partinire(I)

Am stat şi-am urmărit subiectul imigranţilor-refugiaţi fără să înţeleg mare lucru. Sursele credibile sunt puţine. Marea majoritate a celor care se pronunţă o fac fără a avea acces la surse, într-un mod bombastic, înflorind ştirile reale cu evenimente strict imaginare. E greu să ai o poziţie într-un bruiaj informaţional atât de mare.

E clar că nu poţi lua de bune informaţiile tembele vehiculate de un demagog ticălos precum băsescu. Şi asta, mai ales dacă ne gândim că, în cazul în care s-ar fi aflat acum la butoane, pe acelaşi ton belicos, ne-ar fi demonstrat în ieşirile lui tembele cum ar trebui să stăm capră la ce-i ordonă lui Merkel şi Ambasada SUA.


Ar mai fi de amintit şi propagandiştii de mâna a zecea care bruiază înfiorător. Proşti solemni avansează cifre, fac speculaţii vizibil false, aruncă pe piaţă informaţii cretine. Masa de manevră reacţionează aşa cum e învăţată: conformistă şi ineptă. Cam aşa arată peisajul media, mult prea odiosul câmp de bătaie al intereselor meschine.

Să lăsăm însă în spate vuvuzelele analfabete şi să încercăm să refacem firul logic al evenimentelor. Mai ales că există un fir cât se poate de logic. Sursele actualei stări de fapt sunt două: una de dată recentă şi una, din păcate, programată cu mult timp în urmă. Să încercăm să le luăm pe rând pentru a înţelege ce se petrece de fapt.

O să încep cu evenimentele recente. Cam de pe la sfârşitul anului trecut, în Germania se petreceau fenomene ciudate. La început a fost un comunicat sec al Institutului pentru Populaţie şi Dezvoltare din Berlin care anunţa ceea ce ştie toată lumea: panta descendentă a dinamicii demografice a Germaniei şi iminenţa unei răsturnări a raportului angajaţi/pensionari. În momentul în care amintitul raport devine subunitar, sistemul de pensii german începe să înregistreze deficite, punând presiune pe bugetul ţării. Există două căi prin care se poaate rezolva această problemă: prin stimularea naşterilor, a famiilor cu mulţi copii(strategie utilizată de către Rusia lui Putin) sau prin imigraţia strict controlată numeric(strategie utilizată - nu obligatoriu din cauza acestei presiuni - de către Canada). Mai multe ONG-uri germane s-au pronunţat „dezinteresat” în favoarea celei de-a doua alternative care n-ar pune presiune pe strictul buget federal şi ar da rezultate rapide. Însă n-a fost numai asta. O grămadă de organisme guvernamentale au început să-şi coordoneze politicile astfel încât să integreze rapid viitorii imigranţi.

Ca şi profil de imigrant, în afara etnicilor germani aflaţi aiurea în Europa şi în lume, există un flux constant de cetăţeni estici care merg şi se stabilesc în Germania. Polonezi(în majoritate), români, bulgari, unguri, dar şi moldoveni, ucrainieni, sârbi, macedoneni s.a.m.d. Acelaşi Institut al Populaţiei spunea însă prin luna mai a anului curent că acest tip de imigraţie n-ar fi foarte OK deoarece „vin mulţi oameni în Germania acum, dar asta nu înseamnă că situaţia nu se poate schimba. Atunci când economia îşi va reveni în ţările lor, se vor duce înapoi, sau vor pleca altundeva”. Cu alte cuvinte, nu de asta ar avea nevoie Germania. În paralel cu aceste „constatări ştiinţifice” mai multe declaraţii ale oficialilor de rang secund afirmau pe şleau că cel mai bun bazin de populaţie la care poate apela Germania este cel al Orientului Apropiat de unde pot veni cetăţeni calificaţi, numai buni de integrat rapid în piaţa muncii. 

Ştirile au circulat la început pe fluxurile normale însă, de la jumătatea anului în curs au început să se propage pe reţelele sociale. Aceleaşi reţele care au „democratizat” lumea arabă, au răspândit ca un virus promisiunea paradisului nemţesc. Imaginaţi-vă ce înseamnă pentru nişte amărâţi care trăiesc zilnic sub teroarea morţii promisiunea unei vieţi normale într-o ţară civilizată. Cum să mai stai şi să aştepţi normalizarea unei zone intrate într-un tăvălug iremediabil când, pe canale semi-oficiale, eşti invitat să trăieşti normal în Germania? Practic aşa a început totul. Mulţi oameni simpli şi-au vândut toată agoniseala de-o viaţă pentru luxul de a trăi normal(chiar dacă mai prost decât în ţările lor suferinde) restul de viaţă care le-a mai rămas. 

Într-un mod suspect de rapid se organizează o infrastructură ilegală de transport a doritorilor de bunăstare spre ţara „mamei Merkel”. Sirieni, dar şi afgani, pakistanezi, irakieni, kurzi s.a.m.d. sunt conduşi pe trasee periculoase spre noul tărâm al făgăduinţei. Este de-a dreptul suspect cum pot fi „transferate” fără probleme blocuri compacte de indivizi prin zone de război, cum pot scăpa aceşti „imigranţi semi-oficiali” terorii instituite de ISIS. Nu e de mirare cum, în profitabila afacere a „migrării”, sunt implicaţi cetăţeni occidentali, unii dintre ei cu misiuni oficiale. Nu mai departe de începutul lunii curente, Franţa a retras un consul onorific din Turcia după ce acesta fusese filmat vânzând imigranţilor bărci pneumatice şi veste de salvare. Înainte de a atinge graniţele UE, imigranţii reuşesc într-un mod suspect să violeze frontierele a cel puţin 4-5 state. În unele cazuri, autorităţile organizează transportul rapid al emigranţilor către următoarea frontieră pe care sunt invitaţi s-o „violeze paşnic”. 

La începutul evenimentelor, fără să fie întrebată de nimeni, Merkel s-a trezit că spune - dezinteresată, desigur - că Germania are capacitatea de a prelua şi integra 800 000 de oameni. În mod ciudat, cifra este similară celei comunicate la începutul anului de către Institutul pentru Populaţie şi Dezvoltare. Într-o primă fază, fericiţii care au reuşit tranzitarea ţărilor UE intermediare(Ungaria şi Austria) au fost primiţi cu aplauze şi au fost preluaţi de organismele antrenate de cel puţin un an pentru acest eveniment.

Între timp însă lucrurile s-au complicat. După cum se ştie, aproximativ 30% din populaţia germană, este profund xenofobă(mergând spre fascism). Iminenţa unei imigraţii musulmane masive a încins spiritele unei pături largi de populaţie, şi-aşa indignată de drepturile câştigate de etnicii turci(acceptarea dublei cetăţenii fiind considerată de mulţi o jignire). Au apărut manifestările extreme. De la protestele skinhead-zilor îmbrăcaţi de la Lonsdale(partea din mijloc a brandului - NSDA - reprezintă abrevierea de la Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) s-a ajuns la incendierea unui lagăr şi la manifestări din ce în ce mai extreme care riscau să scape de sub control. Din acel moment, retorica vacii nemţeşti s-a schimbat radical, cerându-le celorlalţi europeni să-şi asume această problemă. 

Cu alte cuvinte, tu provoci o problemă şi apoi urli că lumea trebuie să fie solidară cu tine. Mai mult, tu te pregăteşti de o groază de vreme pentru acest „eveniment” şi ai pretenţia, doar pentru a-ţi conserva capitalul electoral, ca ceilalţi parteneri să preia din mers problemele tale. Halal solidaritate. Ce-a urmat ştie toată lumea. Nemţii închid ochii la manifestrările naziste ale lui Orban căruia i se permite să-şi trăiască nestingherit o parte din visul lui de continuator al lui Horty chinuind miile de oameni blocaţi pe teritoriul Ungariei. Austria a reintrodus controlul la frontiere, la fel ca şi Germania. Spaţiul Schengen se dovedeşte a fi doar o înţelegere temporară, la fel de neserioasă şi arbitrară precum tot ceea ce-a fost UE până acum.

E de-a dreptul hilar cum vocile cele mai apăsate vin de la mamelucii din Parlamentul European. Brusc, instituţiei călcate în picioare şi umilite de hachiţele lui Merkel, i se alocă spaţii din ce în ce mai largi în media. Fantomele fără personalitate de-acolo ne explică nouă, proştilor, care e calea „ieuropeană”. Ca să vezi! Parlamentarii plătiţi gras de noi, cu facilităţi grămadă şi fără îndatoriri se trezesc să facă ei propagandă intereselor strict nemţeşti. E timpul să faceţi singuri o inventariere a luărilor de poziţie pentru a înţelege exact pe cine aţi trimis acolo şi dacă mai are sens să-i susţineţi pe respectivii păduchi.

Există însă şi-o chestiune pozitivă în toată această încurcătură. Până la urmă, mai pe furiş, mai neoficial, Germania va prelua mulţi dintre cei care bat acum la porţile Europei. E posibil ca, dată fiind mediatizarea puternică a umilinţelor suferite de amărâţii păcăliţi, tot valul de migraţie să se stingă la fel de repede precum a apărut. Şi, uşor, uşor, oamenii care acum bat în van la gardurile de sârmă ghimpată, să ajungă mai mult pe şest în multvisata Germanie.

Ceea ce trebuie însă să înţelegem noi e faptul că aceia sunt oameni, sunt persoane umane nu animale. Să nu ajungem niciodată în acel hal de degradare umane precum odioasa operatoare din Ungaria care lovea sau punea piedică unor amărâţi disperaţi. Nu uitaţi că mulţi dintre cei care acum caută să ajungă în poleitul Occident au făcut foamea, au suferit umilinţe de nedescris şi nu mai au cale de întoarcere. Sunt oameni disperaţi care simt că au căzut din lac în puţ. Nu vă lăsaţi orbiţi de ură pentru că oricând aţi putea ajunge în situaţia lor. 

Există atâta manipulare în media menită a vă transforma în animale. Ştiu, acum nu e cazul, dar dacă veţi întâlni asemenea oameni nu faceţi gesturi de care să vă fie ruşine mai târziu. Ţineţi minte că ei, chiar dacă acum arată jalnic, provin dintr-o cultură sofisticată căreia noi, ca europeni, îi suntem datori. Nu mă feresc s-o spun, am o admiraţie foarte mare pentru Orient. Am nenumăraţi prieteni acolo. Din fericire, marea majoritate sunt suficient de înstăriţi pentru a se descurca şi a nu cădea în capcane precum cea de faţă. Cunosc însă şi oameni simpli pe care, dacă aş putea, i-aş sfătui să-şi caute sensul acolo la ei şi să nu devină victime ale manipulării. 

Înainte de finalul acestei prime părţi, este cazul să ne oprim asupra unei alte ştiri supralicitate: sunt membri ai ISIS între imigranţi? Posibil da. Unii ar spune că, în mod sigur ISIS şi-a băgat coada. Doar ştiind cum convoaiele de imigranţi străbat fără probleme teritorii ale ISIS ar trebui să avem o suspiciune serioasă. Şi-atunci, se pune întrebarea, ce putem face noi, oamenii simpli, în faţa acestei ameninţări. Sincer, mai nimic! Asta e strict treaba serviciilor secrete care oricum ne obligă la atâtea sacrificii ale intimităţii în numele „siguranţei”. Nu trebuie totuşi să mergem la extreme. Când staţi în faţa unui om veţi şti cu siguranţă dacă e bun sau rău. Dacă aveţi îndoieli puteţi fi circumspecţi, puteţi să-l evitaţi, puteţi raporta autorităţilor. Însă, în niciun caz nu-i umiliţi pe acei oameni! Înainte de orice nu trebuie să uităm că avem o demnitate.

Atât deocamdată despre sursa de dată recentă a acestei migraţii bruşte. În episodul viitor vom extinde cadrul pentru a înţelege contextul istoric şi adevăratele cauze ale actualei stări.

15 comentarii:

  1. ISIS e opera CIA. Unele voci europene spun ca traficul e sponsorizat tot de licurici: http://www.info-direkt.at/insider-die-usa-bezahlen-die-schlepper-nach-europa/

    De ce inclin sa cred asta:
    1) US are de castigat din destabilizarea UE, mai ales din cauza conflictului ce se pregateste cu Rusia.
    2) Se explica cum emigrantii aia zboara prin teritoriile controlate de ISIS dar si prin frontierele Greciei si Yugoslaviei.

    Vaca probabil a jucat cartea bratelor deschise initial pentru ca nemtii au jena lor in urma WW2, dar uite ca pana la urma tot ei au fost primii care au inchis granitele cu Austria.

    Referitor la imigranti, da, sunt oameni, dar nu sunt prietenii tai. Am si eu prieteni acolo, oameni mult mai civilizati decat majoritatea cunoscutilor din Bucuresti. Dar oamenii aia au plecat de mult de acolo, cu avionul, nu abia dupa cativa ani de conflict cu salupele. Cei ce vin zilele astea sunt "taranii" lor, din mediul rural, oameni simpli si disperati. Trebuie tratati ca oameni dar integrarea lor nu se va face usor deloc. Aducerea lor mi se pare o minare a xenofobei Europe, care ii pecetluieste soarta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt deja ceva stiri care zic ca membrii ISIS au fost gasiti printre imigranti:
    http://www.eutimes.net/2015/09/images-show-jihadist-militants-entering-europe-as-refugees/
    https://www.rt.com/news/314788-hungary-migrants-isis-terrorists/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rahat rasist si xenofob, nu-ti mai lua stirile de pe FB ca te tampesti de tot: http://www.bbc.com/news/blogs-trending-34176631

      Un articol bun pe tema rasismului de duzina a cretinilor locali de pe FB: http://www.vice.com/ro/read/comentariile-rasiste-ale-romanilor-despre-refugiati-sunt-cancerul-internetului-251

      Toata fobia asta cu membri ISIS printre refugiati e o cretinitate fara margini. In primul rand multi membri ISIS sunt cetateni europeni, plecati acolo cu avionul, si care se intorc oricand in tarile natale la clasa I. In al doilea rand, ISIS e o himera inventata de CIA, ca Al-Qaeda, nu exista nici o baza de date oficiala cu "ala e activist de partid ISIS, ala e secretar de stat ISIS, ala e ministru ISIS, aia e vaduva neagra ISIS". Asa ca acuzatiile astea cretine de FB nu au nici o baza, oricine poate acuza pe oricine ca e membru ISIS. Englezii si trimit drone sa le bage rachet pe geam celor care dau twitturi pro-ISIS. "Freedom of speech made in U. S/K".

      Sa crezi ca refugiatii iau cu ei teroristi e ca si cum ai crede ca importul de legume din Turcia mareste traficul de droguri. Drogurile vin in UE oricum, oricand, indiferent de ce legume importam, iar autoritatile nu prind nici macar 10% din ele. Exact la fel sunt si terotistii, se plimba prin UE nestingheriti de ani de zile. Pana acum nu au avut loc atentate reale din alte motive, nu ca ar avea UE servicii de securitate functionale.

      Ștergere
    2. Ehei, bre Adamclisi, acum înţeleg eu cum de eşti aşa categoric. De la Vice ţi se trage! :-)

      Ștergere
    3. Ooops, m-ai prins. :-D

      BTW: Vice nu e TimesNewRoman, latrina locala a samsarului de copii facuta pentru a manipula feisbucisti.

      Vice e o publicatie internationala cu filiala locala bazata pe content propriu de calitate (peste cea uzuala). Chiar pe tema ISIS au avut cateva articole excelente.

      https://news.vice.com/video/the-islamic-state-full-length
      https://news.vice.com/topic/isis

      Dar ca ORICE presa, e coruptibila si din cand in cand mai apar si mizerii platite in Vice. Deh, banul dicteaza, asta-i capitalismul, genereaza coruptie prin definitie. :-P

      Dar asta nu inseamna ca Vice trebuie ocolit integral ci trebuie citit cu atentie. Ca multe alte surse de presa de altfel. Cine are certitudinea ca un anumit ziar favorit lui nu manipuleaza e ... hotnews-ist. :-)

      Ștergere
  3. In continuare la comentariul meu anterior sunt deacord ca este vorba despre multi oameni care au lasat totul in urma lor pe baza unei promisiuni "oficiale" venita direct la la marele oficial Neamt si este trist ca se intampla asa.
    Acest setup facut din barda pare un preambul pentru mai multa xenofobie si ura, sentimente care infloresc in timp de razboi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte bun articolul, excelent!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bun articolul, dar un mic neadevar: migratia nu e brusca, acum a descoperit-o si media romaneasca. Imi amintesc de anul trecut stiri cu barci cu refugiati scufundate, iar prin stirile din DE se vorbeste de refugiati de la inceputul anului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ia uitati aici ce preziceau unii acum vreo 4 ani:

    https://www.youtube.com/watch?v=53A5AJoRxF0

    Si pentru ca interviul era in Suedia ia te uita ce parere au unii suedezi:

    https://www.youtube.com/watch?v=rcb6oOtas3E

    Liderii germani sunt constienti de Industrializarea 4.0 care va veni peste noi, si cu cei aproape 10 milioane de someri (sau angajati doar pe 400 €/luna) are Germania destul material uman. Nu au nevoie de persoane care nu au nici cea mai mica intentie de a se integra, multi analfabeti samd.

    Nu uitati ca Tusk si Junker au spus voalat ca o integrare mai adanca europeana se poate face doar prin cel putin 2 noi crize. Ca sa nu spuineti ca nu s-a anuntat!

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.nytimes.com/2011/11/19/world/europe/for-wolfgang-schauble-seeing-opportunity-in-europes-crisis.html?_r=0

    http://ec.europa.eu/priorities/economic-monetary-union/docs/5-presidents-report_en.pdf

    RăspundețiȘtergere
  8. De ce oare nu s-a implementat imigratia controlata, ca in US sau Canada? Acolo functioneaza foarte bine de multi ani. Cu propaganda potrivita si suficient timp, orice natiune europeana ar fi acceptat imigratia de buna voie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Există un puternic impact mediatic prin ştiri precum că acest val nemaiîntîlnit de asiatici ,printre alte foloase este şi acela că patronii francezi, nemţi,italieni,englezi,acum pun condiţii angajaţilor din ţări ca România,Bulgaria,Ungaria,ori cele din grupul celor 4-VIŞEGRAD- cărora li se micşorează salarul ,iar dacă nu ACCEPTĂ,SUB PRETEXTUL CĂ SÎNT DESTUI CEI CARE FAC COADĂ LA POARTĂ-CA ŞI ÎN ROMÂNIA ,DE ALTFEL- sînt liberi să plece ! Astea sînt informaţii de la cunoscuţi de ai mei cu care spre bucuria mea ,m-am întîlnit sîmbăta trecută la un suc şi care sînt foarte îngrijoraţi de viitorul lor şi al familiilor tuturor românilor care (mai ) lucrează în vest. Eu cred că în ultimă instanţă ,încet încet cînd uşile le vor fi închise în nas-sau poate vor accepta şi umilinţa de a primi cît li se oferă-să se întoarcă acasă,unde -cine ştie să-mi spună peste ce vor da ?

    RăspundețiȘtergere
  10. In ordinea aparitiei...
    1) "E clar că nu poţi lua de bune informaţiile tembele vehiculate de un demagog ticălos precum băsescu."
    Avem acces la sute de surse de informare la nivel mondial si nu face Basescu ordine in aceste surse. Totul e sa citesti cat mai mult.

    2) Povestea cu Germania si "imigraţia strict controlată numeric"...
    Afluxul migrator care provine din Africa striveste Italia si Spania de multi ani. Toti maimutoii aia au un singur tel: UK sau nordicii (Germania inclusa). Nu e nevoie de o noua reclama. In plus asa cum ai mentionat si tu, daca ai nevoie de imigratie, o faci pe model canadian - sau si mai bine australian, si selectezi crema mondiala. Nu cred ca nemtii sunt atat de idioti incat sa nu fi auzit de aceste modele si sa nu inteleaga avantajele nete (tocmai ei, prevazatorii utilizatori ai vizelor "duldung" inca din anii 60!).
    Cu atat mai mult cu cat au fost politicieni germani (inclusiv din coalitia guvernamentala, gen Horst Seehofer, Hans-Peter Friedrich, Olaf Schreglmann) care s-au declarat clar impotriva.
    In final pot sa spun ca da, ai dreptate cu "vaca nemteasca"...doar ca motivul este altul si anume faptul ca a luat-o razna si se viseaza Maica Teresa a mahomedanilor premiata Nobel pt. pace. Iar zvonurile privind nominalizarile Nobel, par sa confirme boala de care sufera. Nu subestima puterea acestor iluzii ale grandorii asupra mintii omenesti. Exista exemple mai celebre in istorie.

    3) "Nemţii închid ochii la manifestrările naziste ale lui Orban căruia i se permite să-şi trăiască nestingherit o parte din visul lui de continuator al lui Horty chinuind miile de oameni blocaţi pe teritoriul Ungariei."
    Nu ungurii i-au invitat in Europa pe "refugiati". Pana la urma CE a dat un comunicat oficial in care afirma negru pe alb ca "Ungaria are dreptul sa-si apere granitele cum considera de cuviinta". Corect!

    4) "Ceea ce trebuie însă să înţelegem noi e faptul că aceia sunt oameni, sunt persoane umane nu animale."
    Majoritatea sunt maimute un pic mai evoluate. Au o gandire primitiva...femeia e proprietatea barbatului, statul este condus de catre Allah prin intermediul unor imami/muftii senili si bolnavi dupa putere, crimele de onoare conteaza si sunt importante (conteaza familia iar nu justitia obiectiva si oarba), cetatenii tarii gazda trebuie sa se converteasca la adevarata credinta, enclavele care cresc ca ciupercile dupa ploaie in orasele europene, devenite no-go-zones pt. europeni, refuzul de integrare (inclusiv de a invata limba tarii gazda, in ciuda cursurilor gratuite), refuzul de a munci. Am exemple pt. fiecare din aceste cazuri, unele tin de experienta mea directa cu acesti primitivi - repet nu toti, dar majoritatea lor.

    5) "Să nu ajungem niciodată în acel hal de degradare umane precum odioasa operatoare din Ungaria care lovea sau punea piedică unor amărâţi disperaţi."
    Si eu am gandit ca tine si mi s-a facut mila de acel barbat cumsecade cu barbuta grizonata si cu un copil in brate. Pana ce am aflat ca este simpatizant al-Nusra. Acum imi pare rau pt. jurnalista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti mult prea rasist, omule. Ti-am publicat comentariul strict pentru a avea o mostra de gandire degradată. Sper sa evoluezi şi peste ceva vreme sa-mi scrii si tu - asa cum au facut-o multi altii - si sa ma rogi sa-ti sterg comentariile...

      Ștergere
  11. 6) "Nu vă lăsaţi orbiţi de ură pentru că oricând aţi putea ajunge în situaţia lor."
    Romanii au fost in situatia lor. Dar au invatat limba tarii gazda, au muncit (aprox. 850000 de platitori de taxe atat in Spania cat si Italia) si nu au venit cu pretentii, sau mai rau cu proteste agresive impotriva tarii gazda, sau de-a dreptul devastarea oraselor ce i-au primit, asa cum fac maimutele din Orientul Mijlociu si Africa.
    Deci nu ma las cuprins de ura, dar nu au ce cauta in Europa acesti pseduo-refugiati sau cum spui tu "amărâţi disperaţi".

    7) "...provin dintr-o cultură sofisticată căreia noi, ca europeni, îi suntem datori. Nu mă feresc s-o spun, am o admiraţie foarte mare pentru Orient. "
    Omeyazii si stralucitorii abbasizii sunt dusi (cu tot cu sclavii lor si popoarele subjugate si infeudate). Azi nu mai exista decat fanatism islamic, urmare a invaziilor central-asiatice din sec 13. Desigur, din nou, cu exceptiile de rigoare.

    8) Referitor la planul Kalergi din ep. 2...
    Uite alte "planuri" de mixare, oarecum similare, anterioare lui Kalergi...
    - Bismarck: "armasarii germani sa fie imperecheati cu iepele evreiesti"
    - Lessing intr-o scrisoare catre Moses Mendelssohn spune ca doreste "calea cea mai scurta si mai sigura catre acea tara europeana fara crestini sau evrei" (munitie pt. un anume prieten al rusilor si inamic al evreilor).
    Mai pe sleau problema imigratiei nu are legatura cu planuri oculte ci provine din prostie si prostie prin intermediul stupidei paradigme PC. Din fericire vad ca apar politicieni care au curajul sa spuna "PC is lie" (e.g. Ben Carson).

    9) Tot ep. 2. De acord cu concluzia. Vor castiga extremistii. La ultimele alegeri deja au castigat enorm, si asta era INAINTE de criza. Acum nu mai fac nimic, asteapta sa le sufle in panze BXL si Berlinul. Ei vor rezolva problema migratiei - tehnic f. simplu, cu modelul australian Tony Abot. Vor primi un mare ajutor daca UK va face Brexit - f. probabil incepand de anul asta pe fondul crizei imigrationiste. Si apoi, din pacate, vor scoate romanii (si poate si alti estici) din Europa. Taica Putin isi freaca mainile. Si desigur si Prietenul Rusilor.

    RăspundețiȘtergere