joi, 15 iunie 2017

Armate si bani

Mă uit cu atenţie la noile tehnologii militare dezvăluite, prin perdele intenţionat lăsate crăpate. La ruşi e suspect modul în care dezvoltă tehnologii militare avansate cu scopul de a le vinde. Niciodată până acum ruşii n-au fost atât de interesaţi în monetizarea propriei tehnologii militare. Mai mult, în situaţia de alertă în care se află, cu Occidentul mai aproape ca niciodată de Moscova, lucrurile par de-a dreptul stranii.

A luat-o razna Putin? Unii argumentează că, de fapt, respectivele arme sunt vândute ţărilor care au acelaşi scop, anume contracararea SUA. De exemplu China. Însă, aceiaşi observatori uită că, la rândul lor, între China şi Rusia există controverse cel puţin de natură diplomatică. În aceste condiţii de ce-ai da tehnologia ta de vârf? Un răspuns mai logic ar fi acela că, în realitate, ceea ce vând ruşii nu e tehnologie de vârf. Există într-adevăr foarte multe voci care vorbesc despre noile dezvoltări militare ţinute extrem de ascunse. Cineva îmi şoptea că încă nu se ştie cum a ajuns întregul echipament militar rusesc în Siria. Acolo, practic peste noapte, americanii au descoperit din satelit cum răsar avioane şi alte echipamente militare avansate. Cum au fost ele deplasate? Să duci un avion fără să fii identificat e totuşi complicat. Să transporţi însă o întreagă bază fără să fii văzut e cu adevărat o performanţă.

Lucrurile se pare că sunt mai avansate decât credem noi. Un expert militar îmi spunea că, în realitate, întregul război sirian e un playground în care ruşii îşi testează unele dintre cele mai avansate tehnologii militare. Se bănuieşte că, în ceea ce priveşte mutarea tehnicii militare în Siria, s-a folosit o tehnologie care permite crearea de culoare aeriene invizibile, prin interiorul cărora tot ceea ce circulă devine invizibil cel puţin pe radare şi alţi senzori utilizaţi în armatele lumii. E o ipoteză destul de îndrăzneaţă, dar care ar putea explica de ce ruşii vând atâta tehnică militară în stânga şi-n dreapta.

Să trecem acum la chinezi. Citesc prin toate publicaţiile militare mai de soi opinii despre avionul invizibil J-20. Se fac comparaţii amănunţite între el şi F35-ul american. În final, peste tot - să nu uităm că sunt surse americane! - F35-ul iese câştigător. Ceea ce mă nedumereşte însă este faptul că avionul american e declarat câştigător fără a se şti în realitate mare lucru despre avionul chinezesc. De fapt „specialiştii” propagandei nu fac altceva decât să compare două fotografii şi, bazându-se pe ipoteze aberante şi presupoziţii scoase din burtă, scot învingător F35-ul. Sunt două lucruri cel puţin hilare. În primul rând, la câţi bani s-au băgat în rabla aia de F35, asemenea comparaţii n-ar fi trebuit să existe. Pur şi simplu, F35-ul trebuia să fie un fel de navă spaţială imposibil de comparat cu şaretele şi căruţele unor săteni. În altă ordine de idei, dacă mai menţionăm şi că Rusia împreună cu China cheltuiesc anual mai puţin de jumătate din banii pe care-i papă americanii cu armata înţelegem, cred eu, cam care este amploarea puterii americane.

O să mai dau un ultim exemplu: Coreea de Nord. Când a venit la putere, Trump a început să se răstească belicos la mica naţiune asiatică. Fapt care, în loc să-i intimideze, i-a făcut şi mai determinaţi în drumul pe care-au decis să-l urmeze. N-au părut impresionaţi nici măcar de deplasarea portavioanelor spre zona lor de coastă. Nu doar că nu şi-au oprit experimentele balistice, chiar le-au accelerat. Cu toate acestea, În ciuda sfidării, americanii au lăsat-o moale chiar şi cu parada. N-au mai trimis alte nave şi Trump pare a fi uitat retorica belicoasă anti-nordcoreeană. Mai mult, le-a dat temă japonezilor - ţară aflată în prima linie a atacului coreean - să-şi mărească cheltuielile militare şi să cumpere mai multe arme. Păi ce făcurăm, bre, nu mai facem „pac la războiu”? Ca să fie lucrurile şi mai hilare, voi aminti că bugetul Coreei de Nord alocat apărării este de aproximativ şaizeci de ori mai mic decât cel al americanilor. Cu toate acestea, coreenii au propriul program spaţial şi-şi permit să sfideze armata „marelui poliţai mondial”.

Sunt câteva elemente care mă fac să mă uit cu îndoială la ceea ce înseamnă azi raportul de forţe. Aşa cum am spus cu altă ocazie, probabilitatea ca un hop tehnologic militar să se dezvolte în afara SUA este extrem de mare. Nu-mi dau seama dacă deja suntem în acele vremuri sau foarte aproape de ele. Cert este că, privind spre SUA, avem deja imaginea uriaşului cu picioare de lut. Impresia mea este că, indiferent de politicile care se vor aplica acolo, naţiunea se îndreaptă iremediabil spre eşec. De altfel, stă în firea lucrurilor să se întâmple astfel. Nimic nu este veşnic, tot ce se ridică, în final se prăbuşeşte. Iar americanii, pur şi simplu, n-au de ce să fie ocoliţi de acest destin.

6 comentarii:

  1. E secretul lui Polichinelle ca tehnologiile miltare scoase la vanzare au deja in cercetare versiunea n+2.0, unde n este versiunea scoasa la vanzare. Toate puterile din lume care au si industrie si CERCETARE in armament au procedat si procedeaza la fel. Si totusi...

    Am sa ma opresc putin la niste aspecte legate de avioane, ca astea m-au interesat mai mult. De acord ca mult-umflatul-cu-pompa-de-marketing si nesimtit de multe miliarde de dolari F35 nu pare sa fie ceea ce se spune sau macar ceea ce s-a dorit sa fie. Cu toate astea, sa nu uitam ca in timp ce americanii deja au vandut asemenea avioane si catre tari partenere, chinezii abia au recunoscut ca au pus in utilizare J20 anul trecut si nu-l vand. Calitativ vorbind, J20 este mai degraba un concurent pentru F22 decat pentru F35. Asta nu-l face mai slab ba, cumva, chiar din contra! F35 se vrea a fi "next level" fata de F22, vine si in varianta cu aterizare verticala (nu si decolare!) dar pentru cat s-a pompat in fundul lui, nu-i mare scofala fata de F22. Ca sa fiu mai clar, programul de dezvoltare F22 a costat de aproape 8 ori mai putin decat F35, la un numar oarecum egal de bucati stabilite pentru productie. Te-ai gandi ca F35 va inlocui F22 dar nu e asa: el vine sa inlocuiasca invechitele F16 si F18A Hornet! F35 este la multe capitole inferior F22 (viteza, armament, distanta maxima de zbor) si ce sa vezi: F35 (mai nou) e vandut si partenerilor strategici, F22 (mai vechi) nu! Ce-i drept, F22 are si el bube mari de tot: fiabilitate scazuta, costuri de mentenanta foarte mari, capitole la care F35 sta, se pare, ceva mai bine... Dar, una peste alta, parca te-ai inscrie la F22, nu la F35... Ori, asta nu bine...!!!

    Cred ca, de fapt, F35 e similar cu zborul pe Luna: trebuia inventat ceva, chiar si falsificat, doar pentru a da senzatia ca cercetarea militara americana nu doarme si chiar produce, toate astea cu scopul de a sifona gigantice sume de bani: peste 370 miliarde dolari, cat a costat programul F35!!! Problema reala este insa ca tehnologia stealth nu mai e atat de "stealth" si ca ai bagat banii in ceva ce se va dovedi in timp cvasi-inutil. Ai o mare problema cu recuperarea investitiei. Ce faci? Pai, de exemplu, ii spui unei tari de prin Orientul Mijlociu ca daca nu cumpara avioane si armament de 12 miliarde, ma-sa-i curva! Eu banuiesc ca asta a stat in spatele crizei din Qatar: a fost un fel de lectie pentru altii care nu vor fi la fel de doritori de tehnologie militara americana foarte scumpa si nu foarte utila dar ultimul racnet!

    Ca-n bancu' ala cu vaduva aflata in instanta: de ce a murit primul sot? S-a otravit cu ciuperci...Si al doilea? La fel. Pai si al treilea? Al treilea n-a vrut sa manance ciuperci...

    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Explicatia e mult mai simpla. Ai auzit de cea mai avansata tehnologie militara? Este vorba de bani.

    Pe urma tu nu esti singura tara care produce. Daca nu cumpara de la tine cumpara de la altcineva.

    Povestea cu culoarul aerian invizibil imi aminteste de tancurile romanesti cu laser au topit in 1960 tancuri sovietice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă tu-ţi imaginezi că cineva pe lumea asta(mă refer la marile puteri) şi-ar vinde tehnologiile militare de vârf în schimbul banilor mă lasă fără replică. E o caracteristică a deştepţilor anonimi care le ştiu pe toate, ei fiind proşti ca noaptea.
      În ceea ce priveşte comparaţia cu „laserele româneşti”, uite un link în care se vorbeşte despre o tehnologie de invizibilitate pentru tancuri. Fiind cunoscută publicului, cred că-ţi imaginezi chiar şi tu că, din punct de vedere militar, pentru ruşi ea este considerată deja depăşită.
      http://www.express.co.uk/news/world/711062/Russia-tank-T14-Armata-invisible-battlefield-stealth-coating

      Ștergere
    2. Comentariul mi se pare pertinent. Din cate stiu eu Rusia are nevoie de bani si probabil vand ce pot si ei. Pana la urma puterea lor sta in armele atomice.

      Ștergere
  3. Cred ca vand produsul finit nu knowledge-ul... de aia contractele de mentenanta sunt mai scumpe ca ala initial...

    RăspundețiȘtergere
  4. Problema cu technologia de varf e ca nu e asa simplu de inventat. Mai ales in cazul companiilor de stat, asa cum e cazul in Rusia. Mai degraba anumite tari precum Rusia sugereaza ca ar avea cine stie ce tehnologie, realitatea e probabil jalnica. China la fel. Si nici macar USA nu sunt departe. De cand se chinuie cu tehnologia antiracheta. Mai ieftin sa faci propaganda.

    RăspundețiȘtergere