sâmbătă, 22 iulie 2017

Unde?

Din seara asta, să spunem că începând de pe la ora 18.00, viaţa ta se schimbă radical. Totul începe cu un zgomot infernal urmat, aproape instantaneu, de o zguduire violentă a pământului. Şi-apoi altul, dar prima experienţă e cea care-ţi rămâne, care te marchează. Rachetele pe care începi să le simţi, în momentul în care explodează, produc un zgomot venit din fundul iadului, iar pământul tremură ca într-un atac de panică. Dacă ai noroc să te afli acolo unde explodează o termini rapid cu suferinţa. Dacă nu, trebuie să te obişnuieşti cu zgomotul, să-ţi „manageriezi” teama şi să te comporţi optim, astfel încât să supravieţuieşti.

Se poate întâmpla ca una dintre rachetele ălea să te cruţe, dar un perete întreg al casei tale să fie dărâmat. Indiferent dacă e vară toridă sau iarnă nebună, e la fel de rău. Dar e casa ta. Dacă încă stă în picioare tot e bine şi te-nveţi să trăieşti printre dărâmături. De asemenea, începi să te obişnuieşti şi cu mirosul greu de sânge proaspăt sau, peste câteva ore/zile, cu cel de hoit în putrefacţie. Cadavrele mustind pe marginea drumului nu te mai impresionează, eforturile pe care le faci sunt doar de natură igienică, stai departe de cadavre pentru a nu te îmbolnăvi.

joi, 20 iulie 2017

Emigrare si iluzie

O să mă opresc azi la o postare de-a scriitorului Alexandru Petria, în fapt o reacţie a acestuia la comentariile stupide generate de moartea lui Augustin Buzura:
Nu merită să trăiești, nu merită nici să mori. Într-o țară ca România. Ca scriitor, ca gânditor, ca savant, ca om care a împins limitele excepționalului unde semenii n-au cum să ajungă.(...)
Aici, dacă nu-ți este prețuită corect viața, îți este batjocorită și moartea. De nimurugi, de terchea-berchea, de lepădăturile agresive ale neantului.
Câtă corectitudine, aş spune la prima vedere! Ce altceva poţi face atunci când constaţi că te afli, neputincios, în faţa unui asemenea munte de mârlănie? Sunt fraze generate de perplexitate, sunt reacţii normale şi justificate pe care le ai când constaţi că te loveşti iremediabil de mirosul infect generat de paraziţii care populează o lume din ce în ce mai toxică.

miercuri, 12 iulie 2017

Iluzia justitiei independente

De o bună bucată de timp ne îmbătăm cu apă rece cu un şablon: acela al independenţei justiţiei. Peste tot pe unde te uiţi dai de deontologi, care mai de care mai sclifosiţi, mestecându-ne şablonul cu „Vai, dar Justiţia trebuie să fie independentă!”.

Constanta postrevoluţionară autohtonă a fost cea a ţepelor încasate pe marginea şabloanelor importate. Fără a avea o coloană vertebrală coerentă, România a fost mâncată constant după Revoluţie de către şobolanii care erau consideraţi „deţinătorii cheilor dezvoltării ţării”. În realitate, totul a fost un haos, iar faptul că ţara arată aşa cum arată e strict din cauza faptului că aici, moartea lui Ceauşescu s-a constituit într-o „dezlegare la jaf şi ticăloşie”, fapte pentru care, pe vremea „ailaltă” răspundeai cu viaţa.

luni, 10 iulie 2017

Impozite si simplificare

Faptul că impozitarea cifrei de afaceri supără teribil multinaţionalele nu mai e nicio surpriză. Într-adevăr, primul efect vizibil al acestei strategii va fi acela că tâlharii care până acum se ascundeau în spatele pierderilor sau profiturilor insignifiante vor ieşi la lumină. Cifra de afaceri este un indicator pe care nu poţi să-l falsifici, nu poţi să-l scazi artificial pentru a plăti mai puţin. Astfel, portiţele inventate până acum se vor volatiliza: gata cu falsele achiziţii de soft, gata cu plăţi aberante de mentenanţă, gata cu facturile grase de consultanţă. Toate acestea vor dispărea!

Există însă şi un element pe care mai nimeni nu l-a văzut, o altă cauză pentru care multinaţionalele sunt supărate: simplificarea. O legislaţie simplă şi clară, care nu lasă portiţe ascunse, care nu complică inutil lucrurile, reprezintă cel mai mare duşman al multinaţionalelor. Motivul este cât se poate de simplu: se încurajează concurenţa. Pe un teritoriu în care toţi jucătorii respectă strict aceleaşi reguli, luptă cu aceleaşi arme, multinaţionalele dau greş. Asta pentru că forţa lor vine tocmai din mersul pe căi ocolite, pe lupta inegală, disproporţionată.

joi, 6 iulie 2017

America, America

Toată perioada comunistă am sperat că America va veni aici şi ne va scăpa de jugul rusesc. Unul dintre bunici mi-a fost împuşcat după ce-a intrat în rezistenţă. Şi el, ca şi mine, îi aştepta pe „anglo-americani”. Era convins că vor veni şi ne vor scăpa de coşmarul rusesc. A murit, alături de tovarăşii săi, cu un zâmbet îngheţat şi cu credinţa c-a fost de partea bună a baricadei.

Mai târziu, am conştientizat că cei care ne-au eliberat de ruşi au fost ruşii, cu complicitatea securităţii trădătoare. De fapt nu ne-au eliberat de ruşi, ci de un dictator care îndrăznise să promoveze o politică ceva mai independentă faţă de farul de la răsărit. Şi farul s-a răzbunat omorându-l ca pe un câine.

marți, 4 iulie 2017

Boala ascunsa

Te-ntorci seara acasă rupt de oboseală, te-arunci într-un fotoliu şi-ncepi să te relaxezi. Cum? Îţi pui un film, asculţi o muzică, navighezi aiurea pe net sau, pur şi simplu, asculţi la nesfârşit sporovăielile de pe un post TV. Cazi într-o letargie, şi, rememorându-ţi evenimentele de peste zi îţi spui că e bine. Şi-apoi dormi, iar a doua zi o iei de la capăt. E bine? Nu, nu e bine. Indiferent cât de normal ţi se pare ceea ce faci, e timpul să-ţi fac o dezvăluire: suferi de-o boală cumplită şi încă n-ai aflat.

Înainte de-a trece mai departe o să-ţi spun o experienţă personală. Se-ntâmpla în ultimul an de liceu. Împreună cu nişte prieteni ne-am făcut de cap. Mai o bere, mai o trăncăneală, mai o bârfă, mă rog, treburi de adolescenţi. La un moment dat unul dintre prietenii mei aruncă pe masă un pachet de ţigări. Arăta cool, cu o cămilă desenată pe un fond galben, cu piramida în spate. Pur şi simplu părea că te teleportează în Egipt, pe platoul Gizeh. Luăm fiecare câte-o ţigară ne-o aprindem, tragem primul fum şi să te ţii. Unul tuşeşte, altul se-ngălbeneşte, altul aproape leşină. Dar fiecare încearcă să minimizeze propriile suferinţe maximizându-le pe-ale celorlalţi. Un gest de bravură specific adolescenţei.