vineri, 20 octombrie 2017

Terorismul ca politică

1 octombrie 2017. De la geamul unui hotel din Vegas, ţăcănitul armelor dobora fără milă zeci de oameni care asistau la un concert de muzică country. Ajunşi, ca de fiecare dată, prea târziu în camera descreieratului care trăgea în plin, poliţiştii n-au putut să facă altceva decât să constate că deviantul atacator era deja mort.

Aceasta a fost ştirea care a făcut înconjurul planetei. Toată lumea a asistat perplexă la relatările din jurul evenimentului, toţi ne-am uitat - pentru a câta oară? - la tragismul unor evenimente de-a dreptul stupide. Ce poate justifica atacurile de la 11 septembrie, în care câteva mii de americani şi-au pierdut viaţa? Ce poate justifica un atac stupid precum cel cu bombele de la maratonul din Boston? Ce oare poate justifica o repriză de tras în mulţime precum cea de-acum sau, mai discreta desfăşurare a „lunetistului de la Washington”, John Allen Muhammad? Desigur, mai nimic la prima vedere.


O serie întreagă de coincidenţe încep apoi să ne lovească şi, fără să vrem, ne punem întrebări. De ce oare? Ce se ascunde în spatele tuturor acestor lucruri? Trebuie să fii mult prea limitat pentru a nu-ţi pune întrebări. Mult prea ignorant pentru a trece pe lângă asemenea atrocităţi fără a te preocupa.

Primul lucru care-mi atrage atenţia e faptul că, în fiecare incident de acest tip, există o atingere de serviciile secrete. Atacurilor de la 11 septembrie colcăie de coincidenţe dubioase. Începând cu coordonarea echipei, alegerea ţintelor(mult prea simbolice pentru ca alegerea să fie făcută de nişte „bărboşi analfabeţi”) şi complexitatea operaţiunii. Mai mult, FBI ştia că piloţii care au ajuns să captureze aeronavele sunt oamenii lui Osama bin Laden care iau lecţii de pilotaj în SUA. Şi nici scenariul capturării unor aeronave pentru a distruge clădiri civile sau militare nu era necunoscut. Încă din 1996, când serviciile secrete americane l-au capturat şi l-au judecat pe teroristul pakistanez Abdul Hakim Murad, scenariul loviturilor coordonate cu avioane civile era cunoscut. De altfel, diverse memo-uri ale serviciilor secrete ne demonstrează că se ştia că se pregăteşte o asemenea acţiune. Şi-atunci?

Să mergem mai departe. Despre „lunetistul de la Washington” ştim că primise pregătire militară de elită, cu toate că era clar chiar şi pentru un neiniţiat că este bolnav mental. În cazul atentatului de la Boston, serviciile secrete ruseşti avertizaseră partenerii americani asupra faptului că fraţii Ţarnaev au potenţial terorist ridicat. Cu toate acestea, nimeni n-a luat nicio măsură. Întorcându-ne la atacatorul din Las Vegas, nu putem să nu observăm nişte coincidenţe stupefiante. Omul a lucrat pentru guvernul federal timp de 10 ani, alţi şase ani a fost agent IRS, un an auditor federal şi vreo trei ani auditor la Lockheed Martin. Cam mult pentru un individ „neverificat” şi „apărut de niciunde”!

O altă constantă este reprezentată de concluziile comentariilor care urmează evenimentelor de acest tip. Nu ştiu dacă aţi observat, dar de fiecare dată ni se spune că „aşa ceva nu poate fi prevenit” şi, mai mult, că „asta se poate întâmpla oriunde şi oricând”. Aşa să fie? La o privire superficială, am fi tentaţi să le dăm dreptate. Într-adevăr, oricine poate pune mâna pe o armă şi să tragă aiurea în mulţime. Însă aici e marea ticăloşie: de la nivel teoretic până la un eveniment de acest tip e o cale imensă. V-aţi pus întrebarea când v-a trecut ultima dată prin cap să luaţi un cuţit şi să înjunghiaţi la întâmplare necunoscuţi pe stradă? Sau când v-aţi pus în gând să confecţionaţi o bombă artizanală cu care să defilaţi la gât printr-un loc aglomerat în care s-o detonaţi? Sau când v-aţi hotărât să faceţi rost de o mitralieră cu care să trageţi aiurea în mulţime? Desigur, niciodată! Niciun om normal nu se poate gândi la aşa ceva pentru că omul nu este construit aşa.

Ucigaşii de masă reprezintă cazuri de deviaţii psihologice extrem de rare, sunt mânaţi de o invidie patologică şi/sau de o dorinţa morbidă de răzbunare fără justificare, prezintă semne clare de sociopatologie, sunt radical autocentrici şi nu au pic de compasiune. În realitate pot fi detectaţi foarte uşor , semnele pe care le afişează sunt atât de vizibile încât e greu de crezut că se pot strecura fără a fi „detectaţi”. Mai e însă un lucru puţin cunoscut. Aceşti sociopaţi sunt mâinile însângerate prin intermediul cărora, de multe ori, serviciile secrete îşi spală rufele murdare. Fie că au nevoie de o crimă abominabilă pe undeva aiurea, fie că vor să lichideze vreun „defectat” sau, pur şi simplu, pentru „spectacole” care servesc unor scopuri precise, serviciile secrete au „în custodie” divizii întregi de devianţi pe care-i „teleghidează” prin manipulări psihologice. Toate aceste „legiuni de nebuni” sunt cunoscute în detaliu de către „insideri” şi, de multe ori, se apelează la ei pentru a se rezolva trebuşoarele care altfel ar stârni scandaluri monstruoase.

Dar care-ar putea fi, totuşi, treaba murdară din spatele tuturor acestor atentate sângeroase? Păi tocmai v-am spus-o: propaganda temerii că „aşa ceva se poate întâmpla oriunde şi oricând”. Apoi sugestia că „aşa ceva nu poate fi prevenit” care, uşor se transformă în „aşa ceva nu poate fi prevenit în condiţiile reglementărilor actuale”. Adică? Ghici ciupercă ce-i! După 11 septembrie o serie de restrângeri ale drepturilor, de neimaginat până atunci, au început să devină realitate. Credeţi că cei de la începutul secolului XX s-ar fi gândit vreodată că statul are dreptul să-ţi scotocească aşa din senin şi preventiv conturile, banii şi tranzacţiile financiare? S-ar fi gândit oare oamenii de-atunci că pentru a trece o graniţă pe vreme de pace se va ajunge la control corporal? Ori că serviciile secrete te vor supraveghea 24 de ore pe zi, şapte zile din şapte? Nimeni n-ar fi acceptat aşa ceva. În afara celor cărora li s-a impus brutal asta prin implementarea artificială a comunismului în ţările lor.

Adevărul e că lupta care se dă acum prin intermediul acestor spectacole abjecte este una pentru controlul absolut al individului, pentru înregimentare şi uniformizare. Visul de aur al comunismului se implementează acum prin impunerea fricii de terorism. „N-am nimic de ascuns, astfel încât ce mare lucru că sunt urmărit? La urma urmei totul se face pentru securitatea mea.” Asta e ceea ce trebuie să creadă masa de ignoranţi, din ce în ce mai mare, din ce în ce mai îndobitocită.

Un comentariu:

  1. Zilele acestea am aflat si eu despre Aleksandr Zinoviev si al sau interviu din anul 1999.
    Cred ca noi cei care am trait in comunism putem intelege mult mai bine ce se explica in acest articol.

    "HOMO SOVIETICUS a murit, traiasca HOMO GLOBALIS!"
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/homo-sovieticus-a-murit-traiasca-homo-globalis-profetiile-unui-cunoscut-disident-anticomunist-alexandr-zinoviev-despre-totalitarismul-democratic-si-guvernul-mondial/

    RăspundețiȘtergere