marți, 14 noiembrie 2017

Marele club infractional

Mă uit la comunicatul OLAF, perfect sincronizat cu acţiunea DNA şi nu-mi vine să cred. Iniţial am crezut că e vreo făcătură de-a propagandiştilor localnici. Am verificat. Nu e. Stau şi-l recitesc. Este exact aşa cum e: cuvânt cu cuvânt. Sună de parcă ar fi redactat de vreunul dintre limbriciii propagandistici ai neo-securităţii locale. Şi totuşi, e un comunicat oficial al OLAF-ului!


În mod normal ar trebui să-mi fac cruce. Pentru o civilizaţie avansată, aşa cum se consideră cea europeană, un asemenea amestec de-a dreptul vulgar de acuzaţii deşănţate, fără un minim respect al prezumţiei de nevinovăţie, ar fi ceva de neimaginat. Însă, punând lucrurile cap la cap şi judecând logic, faptele se leagă, au cursivitate şi dovedesc limpede că se supun unui alt context. De fapt, cei vinovaţi pentru ceea ce ni se întâmplă suntem noi, cei care aplecăm urechea la slogane fără să palpăm realitatea, fără să o percepem aşa cum e ea de fapt.

Mai ţineţi minte referendumul pentru suspendarea jigodiei politice băsescu? Cu toate că a fost o operaţiune cât se poate de legală, cu toate că s-au respectat punct cu punct toate cerinţele legislaţiei naţionale, întregul Occident a marşat la teza loviturii de stat, a venit cu puncte de îndeplinit, s-a băgat într-un mod bălos cu bocancii într-un proces cât se poate de democratic. Cine erau cei care urlau de mama focului că democraţia românească e în pericol. Mai ţineţi minte comunicatele halucinante ale CSM-ului de-atunci sau ale Parchetului şi DNA-ului? Ţineţi minte cum mai spuneau ei că e atacată justiţia în condiţiile în care nici dracu' n-avea nicio treabă cu ei? Însă, vă mai amintiţi cât de bine se sincronizau acţiunile securiştilor locali cu ecourile de la Bruxelles şi Washington? Ei bine, aia ce-a fost?

Priviţi evenimentele politice ale anilor de după intrarea în UE exact aşa cum au fost! Nu încercaţi să puneţi filtre artificiale. Luaţi lucrurile fix cum s-au petrecut: cu falsificări grosolane de alegeri, cu instaurarea unui aparat ilegitim de (re)presiune, cu încălcări de-a dreptul obscene ale drepturilor omului. Lucrurile acestea cum de nu sunt criticate de la Bruxelles sau Washington? E simplu: pentru că merg în linia societăţii „corecte”. Corecte, desigur, din punctul de vedere al ocupantului, al celui care trăieşte ca un parazit, care suge de-aici şi care nu suportă nicio rezistenţă. Ceea ce i se-ntâmplă lui Dragnea este un lucru normal. N-ai cum să te legi de multinaţionale! N-ai voie s-o faci! Ele sunt tentaculele caracatiţei care suge de-aici. Ai făcut-o, te-ai fript! Securiştii ies de peste tot, îşi fac tranşee, te muşcă. Prietenii se transformă în agenţi ai parazitului, te atacă pe la spate, îţi înfig mişeleşte cuţitul în timp ce eşti convins că ei te ajută.

Cred că ar trebui s-o lăsăm mai moale cu consideraţiile de ordin general şi să privim realitatea în faţă, aşa cum e ea: urâtă, diformă, nedreaptă. Trebuie să înţelegem odată că n-am intrat într-o comunitate economică, într-o zonă a civilizaţiei în care ţările sunt egale din punct de vedere juridic. Nu! Toate acestea sunt lucruri false, elemente cu care este poleită propaganda. De fapt am intrat într-o gaşcă de golani, de tâlhari, care vor să pară lorzi, dar care în momentul în care eşti neatent te buzunăresc. Iar când îndrăzneşti să urli că eşti jefuit ziua-n amiaza mare, sar toţi pe tine şi-ţi demonstrează că eşti nebun. Şi chiar eşti nebun! Păi pe cine să creadă lumea? Pe tine care eşti cu pantalonii cam rupţi în genunchi şi-n cur, cu cămaşa peticită şi cu pantofii scâlciaţi, sau pe ei, care sunt nişte domni, cu joben, papion, baston, ochelari sau monoclu, costum la dungă, croit la case celebre de modă şi cu pantofi strălucitori? Cum ar putea asemenea cetăţeni rasaţi să te fure pe tine, un amărât jigărit. Şi când îţi spune acest text unul dintre ei, mai mai că-l crezi şi tu, cel jefuit. Rămâi aşa cu gura căscată, ca prostu'. Şi-apoi înţelegi din nou c-ai fost prost, deoarece în timp ce ascultai vrăjit discursul moralizator, un alt domn, te-a buzunărit „again”, iar tu te enervezi din nou şi ţipi, şi te tăvăleşti şi lucrurile o iau de la cap.

Din nefericire pentru noi astea e realitatea: suntem victimele naive ale unor nemernici cu ştaif, ale unor golani aparent rasaţi, dar care jefuiesc la modul brutal, vizibil. Cel mai deranjant e că o fac cu o naturaleţe debordantă şi trufaşă, călcându-te în picioare în timp ce-ţi explică cu o voce nevinovată că „aşa e normal, aşa e-n democraţie!”. Astfel încât nu-mi rămâne să vă întreb decât un singur lucru: de la ăştia aşteptaţi voi dreptatea, la ăştia vă uitaţi ca la icoane? Treziţi-vă! Chiar dacă e prea târziu, încă ne mai putem salva!

17 comentarii:

  1. Perspectiva creionata de articol nu este departe de adevar.Dar sa ne asteptam ca nevertebratele astea rosii(dopate cu procentul de la ultimele alegeri) sa sustina interesele roamanesti,e utopic.Zatul asta de politruci din parlament, care tot invoca magistralul program de guvernare si deciziile de la partid,omitand permanent ca sunt in slujba statului roman, nu se gandesc decat la securizarea "acumularilor" personale prin intermediul IMUNITATII si a amestecului in treaba unei justitii inca anemice.Cat despre UE si USA, atata timp cat li se permit ingerinte prin intermediul ambasadorilor, vor stoarce cat vor putea avutie nationala.Vedeti printre cei care temporar tin fraiele conducerii, pe cineva, cu profil moral si bagaj intelectual, in stare sa respinga imixtiunile "aliatilor"? Cred ca mai degraba le surade modelul ESTIC.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim,vezi ca din neatentie ti-a sarit cormana de pe rigola si prestezi dantelute tefeliste la matematica aplicata... Armonizeaza-te cu textul de mai sus anonim si apoi intrebuinteaza-te prin presarea la fontanela,poate iese ceva integrat...)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Vad ca tot sunt sterse comentarii normale, fara nimic tendentios. Daca blogul se vrea sa fie unul privat pentru votantii PSD, nu inteleg de ce atat deranj. Pe deasupra si pe un site de multinationala. Curat, murdar. Traiasca cenzura!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În locul tău aş scrie la Google! Pe bune, spune-le că eşti tefelist şi că unu a îndrăznit să-ţi şteargă comentariul. Mai mult, poţi să le spui că eu sunt anticorporatist şi-mi permit să înjur sfântul corporatism. S-ar putea să ai „succesuri”!

      Ștergere
  4. Astfel de articole vor disparea cu timpul,nemaifiind nimeni sa le poata citi si nici traducatori contemporani sa le gesticuleze celor intorsi de la cur suri la harvard si sanford univers... Dupa ce ne vom oviniza complet si vom ocupa docil rezervatia ,vom behai in romgleza despre rolul cacarezei de oaie in cresterea si descresterea imperiului atlantist si lumii civilizate apusene...)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu ma deranjeaza ca mi-ai sters comentariu, nici nu ma asteptam la altceva din partea ta. Catalogarea ta a oamenilor in basisti, tefelisti, teleghidati si alte epitete dovedeste un caracter urat. Esti infatuat cu propria persoana si blogul asta e scris pentru aplaudaci cu IQ mic care nu-s in stare sa gandeasca pentru ei. Desi se cheama trenduri economice, vad ca e plin de articole paranoice, de teorii ale conspiratiei, si de frustrari si obsesii cu "agenturile straine". Probabil ca si in viata reala dai vina pe altii pentru tot ce ti se intimpla. Ti-am mai spus ca ai cam luat-o pe aratura, dar se vede treaba ca esti dus rau de tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De fapt, problema României o reprezintă Securitatea, cu afaceriștii ei de carton și cu propaganda securistă care vă menține în halul ăsta de prostovani.

      Ștergere
    2. Aristotele, tu nu zici rau. Insa avem doua probleme, atat securitatea, cat si niste idioti de lideri. Daca liderii nu vor fi mai onesti, nu cred ca scapam de rolul actual al securitatii...

      Ștergere
    3. Este o singură problemă, Securitatea.

      Ștergere
    4. Sa nu-mi zici ca securistii nu se mai inteleg la spaga cu coruptii?! Si ce bine mergea treaba. Acum e momentul sa transpire cat mai multe informatii. Poate mai afla si prostimea cum merge treaba :)

      Ștergere
    5. Zici că securiștii nu se mai înțeleg la șpagă cu securiștii?
      Nu înțeleg!?! :)
      Ghiță, unul dintre tinerii talentați, pe numele căruia Securitatea sifona bani de la stat, divorțează. Asta înseamnă că Securitatea care a furat pe numele lui Ghiță rămâne, probabil, fără jumătate din tunuri. Coldea e în doliu. :D

      Ștergere
    6. Deci tu zici ca in episodul urmator securitatea va sta cu ochii pe corupti si coruptii cu ochii pe securitate?! Ce bine ar fi. O sa devenim cei mai cinsititi :)

      Ștergere
    7. Sigur vom deveni, pentru că noi suntem de dreapta și așteptăm ca o instituție necontrolată de noi să ne facă treaba.

      Ștergere
  6. Pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în România trebuie făcută legătura cu o informație prezentată într-un articol de astăzi, publicat pe site-ul Cotidianul. :)
    Tatăl membrului CSM, Bogdan Mateescu, adică nea Mihai, membru PNL, a declarat că nu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică, deși figurează pe o listă de persoane care au făcut poliție politică în România ceaușistă.
    Pentru această faptă, "liberalul" și-a păstrat mandatul, nu a fost nici măcar amendat, iar băietu' securistului este astăzi membru CSM, un fel de jedi al Securității ceaușiste.
    În traducere liberă pentru tefeliștii care se zbat în prostia lor pe aici, șiroindu-le scuipați din gură direct pe tastatură, securiștii sunt cei care au imunitate 100% atât timp cât sunt slugoii sistemului securist.
    Imediat ce trădează cauza mafiei securiste, devin proscriși, exilați în Serbia, accidentați în copac, victime ale prezoanelor și sistemelor de frânare neomologate. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 23 ianuarie 2017

      Alexandra Carmen Lăncrănjan:
      https://imoralitateindna.wordpress.com/

      În 2015 Lăncrănjan lucra un dosar cu milițianul Miron Mihnea Nicolescu, dosar din care dispar probe și 700 000 Euro. Milițianul cade pe interceptări, în care vorbește despre Alexandra, primește o condamnare de 1 an, cu suspendare, iar Lăncrănjan ajunge după 3 încercări, la DNA, din fericire, în calitate de procuror #rezist.

      Ștergere
    2. A fost o zi... mai securistă.

      https://www.dcnews.ro/ma-ina-furata-in-stil-mafiot-documente-cu-legile-justi-iei-in-portbagaj-deputatul-radulescu-incident-ocant_566202.html

      Ștergere