marți, 23 ianuarie 2018

Ai lor sunt mai ticăloşi şi ai noştri identici(sic!)

Încă de când a ieşit preşedinte, pe un model care deja ne este cunoscut, statul subteran american i-a tot inventat obstacole lui Trump. Marea majoritate ţin de domeniul hilarului, însă, puse fiind într-un anume context şi amplificate de vuvuzelele media de peste Ocean, toate acestea devin elemente de „interes naţional”, „extremă necesitate” sau altă denumire pompoasă menită a masca penibilul situaţiei. 

Amestecul Rusiei în alegerile americane şi presupusa susţinere de către Rusia a candidaturii lut Trump este din acelaşi registru. O chestie care, dacă ar fi luată în serios ar trebui să ducă la o singură concluzie: americanii sunt deosebit de proşti! În ciuda celor care cred că sunt lipsit de exigenţă atunci când spun „deosebit de proşti”, vă mărturisesc că efectiv nu prea reuşesc să găsesc un termen suficient de exact care să exprime prostia americanilor. Cum poate fi caracterizat un serviciu secret(FBI) care-şi scoate chiloţii în public, plângându-se precum copiii proşti că a fost penetrat până la prăsele, că ruşii au făcut ce-au vrut în campania electorală, c-au sucit minţile oligofrenului electorat amrican, reuşind să-şi impună candidatul favorit în ciuda protecţiei interne? Păi dacă tu, stat care te consideri meliţianul planetei, care plăteşti gras NSA-ul pentru a capta orice convorbire de pe planeta asta, care ai nenumărate servicii de informaţii, aşadar, dacă tu ajungi să te plângi că Rusia lui Putin, cu un buget infint mai mic decât al tău, nu doar că te-a lăsat în curul gol, dar te-a mai şi „violentat” la dos, atunci n-ar fi cazul să te laşi de meserie? Curat lucru, a fi prost la americani este o adevărată virtute!

luni, 22 ianuarie 2018

Între interes naţional şi propagandă

Vizita premierului japonez Shinzo Abe a fost bula de oxigen aruncată propagandei securiste mioritice. Soseşte japonezul pe tărâmuri mioritice, după ce ultimul strămoş al său o făcuse acum mai bine de o sută de ani, şi, ce să vezi, n-are cu cine se-ntâlni din cauză că Dracnea l-a dat jos pe Tudose. Vezi tu, Doamne!, dacă teroristul din Teleorman s-ar fi abţinut şi el vreo câteva zile, ar fi avut şi domnul Abe cu cine să dea mâna. Aşa, zice-se, Abe s-ar fi ales cu Labe, o altă denumire a Plăvanului.

Prezentată la modul isteroid, cu slogane repetate mai ceva decât la Marea Adunare Naţională, propaganda a prins. Şi uite-aşa nenea Abe, de pe tărâmul lui îndepărtat, a făcut atât capete de ziar(insolvent), breaking news-uri pâlpâitoare, dar şi discuţia beţivilor adunaţi la cârciuma din Cucuieţii de deal(sau de vale, nu mai ştiu exact). Iar ticălosul de serviciu, dictatorul de Tereolman, Dracnea, mai fu înfierat încă odată cu acelaşi avânt proletar.

marți, 16 ianuarie 2018

Despre iluzii şi alte idealuri incerte

Un prieten virtual(căruia nu-i dau numele pentru a nu-l expune vreunui atac aiuristic, mai ales în condiţiile în care eu îl consider un om onest) îşi exprima opinia conform căreia viitorul omului constă în creşterea extremă a capacităţilor sale cognitive printr-o interfaţă cu maşina. Astfel, omul ar urma să fie dotat cu infinit mai multă memorie, cu un acces facil la informaţii vaste şi, ajutat probabil de algoritmi eficienţi de inteligenţă artificială, se va transforma într-un soi de supraom, capabil de aventuri intelectuale imposibile omului de azi. Interesantă este şi concluzia, anume că „cei care nu-şi vor permite financiar tranziţia o să rămână precum cimpanzeii sau gorilele pentru noi, nişte chestii care seamăna cu noi”.

Când am publicat, cu ceva vreme în urmă, articolul referitor la mizeriile introduse de Grupul de la Frankfurt, Tavistok Institute, etc. m-am gândit că oamenii, odată puşi în faţa adevărului, vor realiza eroarea în care rulează. Asemenea iluzii sunt însă false! Chiar dacă te-apuci să arunci în luptă toată puterea ta de convingere, chiar dacă aduci argumente raţionale, jocul e din start pierdut şi sunt mai multe elemente care concurează la acest fapt.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Adevarul viermelui

Problemele noastre au o rădăcină mult mai adâncă decât ne imaginăm. Suntem tentaţi să dăm vina pe realităţile imediate, pe politicianul pe care-l vedem mâncând rahat la televizor, pe funcţionarul care ne priveşte cu dispreţ de la „înălţimea” scaunului lui soios sau pe şefuţul dintr-o structură multinaţională care transformă propriile-i probleme de erecţie în coşmaruri pentru subordonaţi. Stând şi judecând acest strat superficial nu facem altceva decât să ne batem cu morile de vânt.

L-ai dat jos pe politicianul X? Simţi asta ca pe o mare victorie? Ghinion, cel care-i va lua locul va fi la fel de prost sau ticălos sau poate chiar mai rău. Vei ajunge iar la vorba „era mai bine pe vremea lui X”, uitându-ţi înverşunarea de atunci, uitând că pe vremea aia X era duşmanul tău personal, întruchiparea diavolului absolut. A căzut X şi, ghici ce, tu o duci la fel de prost sau chiar mai prost. De ce? Logic, pentru că nu X era, în realitate, problema ta.

vineri, 12 ianuarie 2018

Noua realitate China-Pakistan şi ce urmează

Gândindu-se că în Pakistan lucrurile vor funcţiona la fel ca-n Qatar, Trump a dat cu barda pe Twitter cum că pe-acolo nu e chiar limpede cum stă treaba cu teroriştii, că pe bin Laden armata americană ar fi trebuit să-l vâneze singură etc., obţinând cel mai mare eşec al politicii sale de până acum. Reacţia scontată de Trump ar fi fost una de servilism, în care Pakistanul, pentru a mulţumi Americii pentru cele câteva sute de milioane scuipate anual, ar fi comandat armament de multe zeci de miliarde.

Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Pakistanul a reacţionat violent dând dovadă, în primul şi-n primul rând, de demnitate naţională. Au luat decizia retrimiterii afganilor de pe teritoriul pakistanez înapoi în ţara de baştină, atacând radical interesele SUA prin intermediul „bombei migraţiei”. Ceea ce probabil se va vedea în perioada imediat următoare sub forma creşterii haosului în Afganistan. Iar atunci când vorbim despre haos, credeţi-mă că Afganistanul e modelul absolut! Despre toate acestea însă am vorbit într-un articol anterior. Între timp însă lucrurile au luat o întorsătură de-a dreptul spectaculoasă.

luni, 8 ianuarie 2018

De la cibernetică la Littleton: tehnici pentru controlul minții

de Jeffrey Steinberg
Industria jocurilor video din America, cu o valoare de aproximativ 9 mld. $ anual, care a contribuit din răsputeri la carnagiile din Littleton, Paducah și Jonesboro, este mai mult decât exploatarea comercială a tehnicilor și tehnologiilor dezvoltate ca tehnici „legitime” de instruire pentru armată și agențiile legale. Pentru a înțelege rădăcinile acestei noi forme de terorism programat de tipul „Candidatului manciurian”, este necesar să ne întoarcem în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și în cea imediat următoare, când a existat un efort concertat lansat de Școala de la Frankfurt și de către London Tavistock Institute pentru a utiliza marxismul, pervertirea freudiană a psihologiei și a altor științe sociale ca instrumente pentru controlul social al maselor și pentru spălarea creierului. Cei doi stâlpi ai asaltului asupra tradiției intelectuale americane au fost reprezentați de către cibernetică și subcultura drogului.

vineri, 5 ianuarie 2018

Dormi liniştit, cineva te controlează pentru tine

Când Putin a aflat despre amploarea operaţiunilor de supraveghere electronică efectuate de agenţiile de spionaj americane, ar fi zis, mai în glumă, mai în serios, că „e timpul să revenim la maşina de scris”. Aceasta pentru că întreg mediul electronic este controlat şi viciat de către SUA. Într-un fel e şi normal să fie aşa deoarece e vorba de invenţia lor, de „teritoriul lor”.

Un om normal, înainte de a merge undeva, îşi pune întrebări asupra destinaţiei, asupra gradului de securitate, asupra condiţiilor de-acolo. Raţiunea îţi spune că nu e cazul să mergi niciodată în vizită la un trib de canibali deoarece nu te poţi aştepta acolo la altceva decât la transformarea ta într-o delicatesă culinară. Fapt care, cu siguranţă, nu prea e plăcut.

joi, 4 ianuarie 2018

Variabila Pakistan

În contextul generării unui conflict iminent în Iran, a apărut ca teribil de nepotrivită reacţia lui Trump la adresa Pakistanului. Cu siguranţă, antitrumpiştii de meserie de-aici şi de peste Ocean, au pus-o pe seama comportamentului rudimentar al actualului preşedinte american. Ar fi totuşi o prostie să reducem lucrurile la şabloanele care ne sunt livrate de către propaganda ticăloasă din media.

Cu siguranţă, gestul de a ataca un vecin al Iranului pare o prostie fără margini în contextul iminentului război. Aceasta pentru că, indiferent de desfăşurările din teren, orice punct de „atingere” poate fi considerat unul strategic. Dar dacă, dincolo de meciul cu Iranul - care este mai mult un meci al Israelului - se află ceva mult mai grav? A-l face pe Trump un handicapat mental e simplu, dar mai greu e să explici cum de-i vin aceste chestiuni în minte în condiţiile în care nu prea avea ce să ştie despre Pakistan dacă asta nu ar fi un subiect fierbinte prin Administraţia SUA. Mult mai înţelept e să căutăm prin dezvoltările geostrategice din zonă. Există oare?