vineri, 12 ianuarie 2018

Noua realitate China-Pakistan şi ce urmează

Gândindu-se că în Pakistan lucrurile vor funcţiona la fel ca-n Qatar, Trump a dat cu barda pe Twitter cum că pe-acolo nu e chiar limpede cum stă treaba cu teroriştii, că pe bin Laden armata americană ar fi trebuit să-l vâneze singură etc., obţinând cel mai mare eşec al politicii sale de până acum. Reacţia scontată de Trump ar fi fost una de servilism, în care Pakistanul, pentru a mulţumi Americii pentru cele câteva sute de milioane scuipate anual, ar fi comandat armament de multe zeci de miliarde.

Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Pakistanul a reacţionat violent dând dovadă, în primul şi-n primul rând, de demnitate naţională. Au luat decizia retrimiterii afganilor de pe teritoriul pakistanez înapoi în ţara de baştină, atacând radical interesele SUA prin intermediul „bombei migraţiei”. Ceea ce probabil se va vedea în perioada imediat următoare sub forma creşterii haosului în Afganistan. Iar atunci când vorbim despre haos, credeţi-mă că Afganistanul e modelul absolut! Despre toate acestea însă am vorbit într-un articol anterior. Între timp însă lucrurile au luat o întorsătură de-a dreptul spectaculoasă.
 
La scurt timp de la declanşarea conflictului, presa chineză a fost inundată de o ştire şocantă: China ar urma să-şi construiască a doua bază militară externă în Pakistan, la Jiwani, zonă strategică, aflată în apropierea portului Chabahar. Chestiunea e de-a dreptul interesantă deoarece Chabahar(Iran) e un port strategic. Mai mult, Jiwani este extrem de aproape de Gwadar, unde China a investit deja în construcţia unui port. Este un punct nodal, atât din punct de vedere militar cât şi comercial. De-acolo ai „vizibilitate” atât asupra Orientului Apropiat cât şi asupra subcontinentului indian sau a Africii.
 
China deja are o bază militară în Djibouti, bifând o zonă de o deosebită importanţă strategică în Cornul Africii. Mulţi s-au întrebat ce caută China acolo. Lucrurile sunt banal de simple: pe-acolo trec transporturile maritime de mărfuri ale Chinei. Din Djibouti ai un excelent control asupra Mării Roşii, iar, prin Golful Aden, de asemenea, poţi controla Marea Arabiei. O bază militară în Jiwani ar avea un efect similar celei din Djibouti deoarece ar oferi un control facil asupra Golfului Persic şi a zonei nordice a Mării Arabiei. Practic Jiwani ar fi o completare teribil de logică a bazei din Djibouti. 
 
Şi-acum să vedem o mostră de diplomaţie chineză în acţiune. Ziarele anunţau iminenţa parafării înţelegerii pentru construcţia bazei militare de la Jiwani, ştirea fusese preluată de agenţiile internaţionale de presă şi devvenise virală. Nici nu se uscase bine cerneala pe ştire şi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Lu Kang, într-o conferinţă de presă, a declarat că o bază militară în Pakistan nu este necesară, după care, a început să enumere proiectele strategice dintre cele două ţări, legate de The Belt and Road Initiative (BRI). Este vorba de investiţii de aproximativ 50 mld. $, cifră care aruncă în derizoriu cele căteva sute de milioane americane, care, în plus, veneau la pachet cu „scheme” suspecte de întoarcere a banilor spre SUA. Că aşa-i la anticorupţi: statul dă bani sub formă de ajutoare pentru ca aceşti bani să se întoarcă în buzunarul unor şmecheri din ţara de origine. Ceea ce în orice ţară normală de pe lumea asta se numeşte mafie de stat sau corupţie generalizată, în SUA poartă numele de „mediu de business”. Dar să ne reîntoarcem la situaţia din Pakistan.

Dinspre Islamabad bufniturile la adresa SUA nu s-au oprit. Ministrul de Externe pakistanez, Khawaja Muhammad , a declarat cu subiect şi predicat că Pakistanul şi SUA nu sunt state aliate, mai precis că „nu există nicio alianţă între ţările noastre”. Ceea ce puţini ştiu este că, din decembrie 2017, Pakistanul lucrează împreună cu China la un contract bilateral conform căruia dolarul va fi înlocuit cu yuan-ul în tranzacţiile comerciale dintre cele două ţări. Este parte a unui plan asupra căruia am scris de multe ori: China îşi impune propria monedă prin contracte bilaterale. În fapt, sunt contracte care simplifică teribil comerţul cu China, eliminând terţa parte, adică dolarul. Oamenii de afaceri din ţările semnatare ale unui contract bilteral cu China pot cumpăra mărfuri şi servicii din China utilizând propria monedă, la fel cum chinezii, pot utiliza yuan-ul în tranzacţiile cu respectivele ţări. E o schemă reciproc avantajoasă care însă transformă, încet şi sigur, Beijing-ul în centrul financiar de facto al lumii. 

Revenind însă la situaţia din Pakistan, constatăm că proiectul esenţial pe care ţara îl are în desfăşurare cu China, aşa-numitul „coridor economic sino-pakistanez” leagă Kashgar-ul de portul Gwadar, oferind mărfurilor chinezeşti o rută alternativă, un fel de backup pentru cazul în care ar exista probleme în Marea Chinei de Sud.  Aceasta înseamnă că, în ciuda negării venite dinspre Ministerul de Externe al Chinei, baza militară chineză de la Jiwani are extrem de mult sens, fiind o capacitate esenţială pentru securitizarea fluxului maritim dinspre Marea Arabiei spre Marea Roşie. Mai mult, baza militară despre care vorbim ar reprezenta o declaraţie clară de susţinere a pactului(verbal deocamdată) iraniano-pakistanez de eliminare a SUA din afacerile interne ale celor două ţări. 

Aşa cum lesne se observă BRI , dincolo de refacerea „Drumului mătăsii”, aduce modificări politice profunde în ţările pe care le tranzitează. Pakistanul reprezintă una dintre ultimele evoluţii în acest sens, însă să nu uităm că cea mai profundă schimbare se petrece în Turcia, acolo unde, în urma loviturii de stat eşuate - şi instrumentate de CIA, să nu uităm! - zilele bazei militare de la Incirlik sunt numărate. De asemenea, contractul bilateral monetar sino-turc e o realitate şi un succes încă din 2012! Ceea ce e interesant e faptul că proiectul „Drumului mătăsii” nu reprezintă doar o simplă rută terestră, ci o suită de iniţiative justificate economic, având ca efect o împărţire avantajoasă a rutei terestre şi integrarea participanţilor într-un flux economic. Puteţi asemui BRI cu o mega linie de producţie desfăşurată de-a lungul ţărilor participante, al cărei început e China şi punct terminal Europa. E probabil cel mai mare proiect economic al tuturor timpurilor!
 
Există însă şi o direcţie strategică a Chinei. Practic, prin aceste rute comerciale terestre, mixate cu cele maritime şi - cu siguranţă - apărate în final de baze militare externe ale Chinei, se obţine o flexibilitate de acţiune teribilă. Mai mult, „ocuparea mărilor”, strategia care după Al Doilea Război Mondial a funcţionat perfect pentru SUA, devine una energofagă, extrem de scumpă şi ineficientă. De altfel, certitudinea care rezultă din BRI este aceea că Beijing-ul a înţeles că dominarea fundamentată economic nu poate fi învinsă de nicio armată. De-aici fiecare poate trage propriile concluzii.

9 comentarii:

  1. Cu tot respectul, Excelență! Punctul de vedere expus ar fi corect dacă China ar avea suveranitatea emiterii de monedă!
    În realitate, Oculta Mafiotă Globalistă construieşte noul hegemon mondial care este China. Pakistanul fiind o colonie anglosaxonă "mişcarea" este una firească!
    Trump va prăbuşi controlat SUA la nivelul de influență dinainte de WW2 iar China va prelua noul rol de jandarm mondial

    RăspundețiȘtergere
  2. Cine e Oculta asta? Ca pe blogul asta, numai despre asta se vorbeste. Face si desface Oculta asta mai ceva ca Dumnezeu!
    Mitul cu Isus la ce le-a folosit? Intreb si eu...

    Eu nu zic ca nu sunt interese ascunse de cand exista organizatii statale, ca nu se folosesc parghii de influenta asupra factorilor de decizie oficiali, dar ca exista o organizatie secreta - UNA SINGURA PE TOATA PLANETA!, care ii foloseste pe presedinti, ministri si regi ca pe niste pioni, atunci cand se plictisesc ei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frate, nu citești ziarele potrivite și te uiți prea mult la SF-uri...

      În primul rând, dacă întrebi cine e „oculta”, înseamnă că citești degeaba blogul asta și probabil că în rest citești prostii. N-ar strica măcar puțină istorie dar nu de pe Discovery Channel sau de pe History. Pentru a-ți da un pic perdeaua la o parte (restul îl descoperi tu), îți indic două surse de început, un film si o carte:

      https://www.youtube.com/watch?v=pHVuWF1V97c
      https://wrathoftheawakenedsaxon.files.wordpress.com/2016/09/behold-a-palehorse-william-cooper.pdf

      Sunt convins că vei ști să cauți alte surse, odată ce vei fi văzut filmul și vei fi citit cartea.

      În paralel, NEAPĂRAT citește Biblia. Nu te aștepta să o înțelegi pe toată din prima și nici să faci prea multe corelații de la început. Prea puțini reușesc asta... Ce nu înțelegi din ea, întreabă un preot, la fel cum întrebi un medic despre cutare boală sau un IT-ist despre un program de calculator. Preotul este cel mai avizat să-ți explice Biblia, nu păreriștii sau chibiții pricepuți la orice.

      Dacă o vei citi cu inima deschisă, adică nu cu aroganța celui care „știe el mai bine cum stă treaba” ci mai degrabă cu dorința de a afla și a înțelege, vei descoperi ceva infinit mai important: Iisus nu e un mit ci Unicul Fiu al lui Dumnezeu, născut, nu făcut, trimis să ne elibereze de toate greșelile noastre. Vei descoperi Adevărul. Și nu-l vei mai lua în râs, așa cum ai făcut-o acum. Pentru că acest Adevăr transcende logicii limitate a omului și „științei” lui și chiar dacă nu-l vei cuprinde dintr-o data pe tot, în mod aparent paradoxal, îți va lămuri totul, inclusiv cine este „oculta” și de ce e ea așa de... ocult(ă).

      Doamne-ajută!

      Ștergere
    2. Cosmin Vladulescu13 ianuarie 2018, 09:41

      Bun raspuns!

      Ștergere
    3. Doar o precizare la tot ce am scris mai sus: preotul sa fie ortodox!

      Ștergere
    4. Fara sa urmez vreun link din cele de mai sus, tin sa ti multumesc de limpezimea raspunsului tau. Finalul sau ar fi valabil chiar pentru autorul articolului, in incheierea altui articol al sau, in care se referea la Adevar, fara majuscula. Si chiar unui comentator anonim care se intreba care sa fie acest adevar... Cu totii ratacim in cautarea Adevarului, desi nu ii permitem sa ne umple, inconjurati fiind de plinatatea Sa.
      Inca o data felicitari si indemn de a mai ajuta si sprijini cu pareri pe cei ce au nevoie. Dumnezeu sa ne ajute!

      Ștergere
    5. @Anonim 13 ianuarie 2018, 13:43

      Multumesc pentru cuvintele frumoase!

      Anonimul care se intreba „Care adevăr?”, la următoarea postare a lui Dan - cea cu „Adevărul viermelui” - tot eu sunt dar am făcut-o retoric, sperând să vină și Dan cu adevărul lui, pe al meu știind-ul din postările anterioare (asta de acum, de exemplu). N-a făcut-o, cel puțin nu încă...

      Constat însă că există foarte mulți oameni înverșunați de-a dreptul împotriva oricărei încercări de a le deschide ochii și către altceva decât strict realitatea materială, care ne orbește pur și simplu... Am supărat pe câțiva la acel articol. Dacă veți intra pe forumul de la articolul ulterior acestuia, veți înțelege ce vreau să spun...

      Nu pot decât să constat cu mâhnire că pentru mulți e o cauză pierdută dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Vreau sincer să mă înșel eu din acest punct de vedere!

      Doamne-ajută!

      Ștergere



  3. Foarte buna observatia ta ThinkAgainRo,felicitari! Personal nu cred ca china va lua locu Americii. Cred ca dupa lumea bipolara(SUA-URSS) si cea unipolara(SUA+UK), urmeaza lumea multipolara(SUA+UK-Rusia-China) sau ...policroma (SUA+UK-Rusia-China-EU)

    RăspundețiȘtergere
  4. "Cine e Oculta asta? Ca pe blogul asta, numai despre asta se vorbeste."

    Iti spun un istoric, un parlamentar al Germaniei, si scriitori cunoscuti in cartile lor. Exista si traducere automata la clipuri. Cartile poate exista intr-o limba pe care o cunoasteti. Nu aveti decit sa le cititi! Din nenorocire, pt extrem de multi romani totul este nou si greu de crezut, doar pentru ca nu vor sa stie.

    Daniele Ganser über Aktivismus, Tiefer Staat, Whistleblower & Deutschland
    https://www.youtube.com/watch?v=_EjeIbKVrqw

    KenFM im Gespräch mit: Ullrich Mies (“Fassaden-Demokratie und Tiefer Staat”)
    https://www.youtube.com/watch?v=nN9HAfm_928

    NWO...Gysi, bestätigte schon längst den Plan der NWO!
    https://www.youtube.com/watch?v=rKtZ50FT2ls

    Fassadendemokratie und Tiefer Staat: Auf dem Weg in ein autoritäres Zeitalter Taschenbuch – 21. August 2017
    von Ullrich Mies (Herausgeber),‎ Jens Wernicke (Herausgeber),‎ Jörg Becker (Autor),‎ Daniele Ganser (Autor),‎ Bernd Hamm (Autor),‎ Hans-Georg Hermann (Autor),‎ Hannes Hofbauer (Autor),‎ & 10 mehr

    Der tiefe Staat: Die Unterwanderung der Demokratie durch Geheimdienste, politische Komplizen und den rechten Mob Gebundene Ausgabe – 25. Januar 2016
    von Jürgen Roth (Autor)

    Der stille Putsch: Wie eine geheime Elite aus Wirtschaft und Politik sich Europa und unser Land unter den Nagel reißt Taschenbuch – 9. Mai 2016
    von Jürgen Roth (Autor)

    RăspundețiȘtergere