vineri, 30 martie 2018

Noul far(II)

Până în 2016, cel mai puternic supercomputer din lume era Tianhe-2, proiect realizat de Centrul National de Supercomputingdin Guangzhou. Era de aproximativ două ori mai puternic decât următorul clasat, Piz Daint(ştiu că sună ca naiba!) aparţinând elveţienilor şi livrat de Cray. Cu toată diferenţa de putere, primii doi clasaţi au fost dezvoltaţi cu tehnologii similare, având ca miez procesoare Xeon E5-269X. Şi mai era o diferenţă: cu toate că era substanţial mai puternic, supercomputerul chinezesc fusese livrat în 2013, în timp ce ocupantul locului secund abia în 2016.
Numai că în 2016 lucrurile s-au schimbat dramatic în condiţiile în care chinezii din centrul de la Guangzhou au cunoscut răsuflarea unei concurenţe puternice care efectiv a dărâmat lumea supercomputing-ului. E vorba de ... chinezii din centrul de supercomputing de la Wuxi, care-n acel an de graţie au livrat Sunway TaihuLight, un supercomputer de aproximativ 3 ori mai puternic decât Tianhe-2. Da, aţi citit bine: de trei ori mai puternic. Însă nu asta e noutatea. Nici pe departe! Sunway e dezvoltat pe o platformă exclusiv chinezească! Procesorul utilizat este un SW26010, dezvoltat de National High Performance Integrated Circuit Design Center din Shanghai. Cu aceasta putem spune că s-a produs desprinderea şi, în acelaşi timp, marea decolare tehnologică a Chinei.

Să vă mai dau un exemplu: toată lumea a zâmbit în momentul în care chinezii au cumpărat din Ucraina Riga - un fier vechi pompos denumit portavion. Riga era un cadavru plutitor din perioada sovietică. Fusese livrat în 1985 pentru marina sovietică, dar n-a făcut prea multă vâlvă. A stat ce-a stat pe la chinezi, au fost angajaţi specialişti ex-sovietici, iar portavionul a renăscut sub numele Liaoning. Istoria însă e mai lungă. Chinezii au fost cumpărători disperaţi de portavioane. Au luat de la australieni HMAS Melbourne, o fierătanie având tehnologie a anilor 60, iar de la ruşi trei bucăţi ex-sovietice: Minsk, Kiev şi amintitul Riga(sau Varyag). Ce-au făcut cu ele? Le-au studiat, au angajat specialişti, şi-au crescut specialiştii proprii, iar în prezent au în proiect livrarea către marină a portavionului tipului 001A - proiect constând în îmbunătăţirea Liaoning, dar şi a tipului 002, proiect 100% chinezesc, dezvoltat de la zero. Interesante sunt şi avioanele livrate pentru aceste nave: Shenyang J-15 - clone 100% chinezeşti ale Suhoi Su-33. Ceea ce însă se cunoaşte mai puţin este faptul că programul chinezesc de portavioane e mult mai amplu, pornind la Dalian inclusiv dezvoltarea tipurilor 003 şi 004! Probabil tipul 002 va fi net superior tehnologiilor actuale ale Chinei şi comparabil cu cele americane, în timp ce de la 003 se va produce decolarea tehnologică. Iar dezvoltarea portavioanelor merge mână-n mână cu dezvoltarea propriilor avioane de concepţie 100% chinezeşti.

Cele două exemple sunt luate la întâmplare, în realitate putându-se găsi nenumărate altele. De fapt n-am vrut decât să ilustrez modul în care se produce desprinderea de la imitaţie la creativitate şi inovaţie. Când americanii au blocat telefoanele Huawei a fost un semn de neputinţă. Mai vreţi? În septembrie anul trecut Trump a blocat preluarea Lattice Semiconductors de către chinezii din spatele Canyon Bridge Capital Partners. A fost o recomandare de blocare a tranzacţiilor de acest tip din partea serviciilor secrete. Americanii au devenit atât de circumspecţi încât, practic nu mai aprobă nicio tranzacţie de preluare. Ultimul exemplu s-a petrecut în urmă cu câteva zile când a fost blocată preluarea Qualcomm de către singaporezii de la Broadcom. Lucrurile însă nu se opresc aici, deoarece Broadcom intenţionează să se mute în SUA pentru ca achiziţiile sale să nu mai intre sub jurisdicţia Comisiei pentru Investiţii Străine care, în ultima perioadă, vânează tot ce mişcă.

E de-a dreptul hilar să-i vezi pe americani cum construiesc ziduri în jurul propriei ţări, aşa cum au făcut-o chinezii în istorie pentru a-şi proteja teritoriul. O istorie întreagă de ziduri, castele, ruine ne arată că asemenea strategii n-au decât un succes temporar, iar furiilor marilor valuri nu ai cum să li te opui. Occidentul este într-un declin profund, aproape de fundătura istoriei în care va fi îngropat de propria-i neputinţă.

Ce e China? E altceva! Sunt barbarii nemiloşi care toacă şi aruncă în derizoriu absolut orice semn de civilizaţie occidentală. Este, dacă vreţi, răzbunarea istoriei sau, cum ar spune unii, reîntoarcerea centrului de greutate în Asia, acolo unde, de altfel, a tot fost şi unde, spun unii, îi e locul. A fost Anglia, o scurtă perioadă Germania şi-apoi s-a inventat SUA ca centru suprem de putere al planetei. Au obosit, sunt sleiţi şi căzuţi în degringoladă sub presiunea propriei banalităţi. SUA e ultimul bastion despre care istoria ne învaţă că, întotdeauna şi fără excepţie, pică din senin, pică banal, după o luptă superficială şi, de cele mai multe ori, inutilă. SUA e cadavrul descompus.

Şi totuşi, cine e China? Ei bine, de-aici începem discuţia pentru că e vorba de ceva mai mult decât aţi văzut până acum. În timp ce SUA e ursul care fură miere, China e stupul sau muşuroiul. Poţi înţelege China dacă înţelegi tâlcul dialogului dintre pescarul Li şi trimisul împăratului:
- Pescare Li, de mâine satul tău se mută în nordul ţării pentru a construi zidul care ne va apăra de mongoli.
- Dar noi nu suntem constructori, ştim doar să pescuim.
- Împăratul, în marea sa generozitate vă va da oameni care vă vor învăţa să construiţi.
- Şi din ce vom trăi? Noi ştim doar să pescuim.
- În marea sa milă, Împăratul vă va da voie să vă luaţi hrana de pe pământurile sale. Dar asta după ce veţi munci pentru marele zid.

Aceasta e varianta chinezească a conceptului de mobilitate a forţei de muncă. Acolo nu există individualitate, ci doar colectivitate. Dacă interesul „stupului” o cere nu se mută indivizi, ci sate, oraşe, regiuni s.a.m.d. Şi fără prea multe comentarii. Aşa cum am mai spus, China e stup. Inteligenţa e cea colectivă, individualul nu există. Vreţi să ştiţi ce înseamnă China? Cel mai eficient sistem de cenzură din istorie. Aţi experimentat internetul din China? Merge ca dracu dacă vrei să „treci graniţele”. În fapt aia e percepţia noastră. Ţinând cont de faptul că fiecare bit de informaţie trece prin „Marele zid” al cenzurii, probabil veţi înţelege că, de fapt, merge extrem de repede! Mai vreţi? Hai să vă mai surprind. Aţi auxit de SkyNet? Tocmai a fost livrat în 16 provincii ale ţării. Este cel mai avansat sistem de recunoaştere facială, capabil să compare 3 mld. de feţe pe secundă. Credeai că-n puşcărie e rău? S-ar putea să-ţi schimbi opiniile.

La momentul apariţiei, conceptul de rating al cetăţeanului a făcut ceva vâlvă. Desigur, un asemenea concept nu se putea naşte decât în China. Acolo e iubit. De către conducători, desigur. Ce înseamnă? E ca-n bancul ăla în care încerci să comanzi o pizza şi robotul de la capătul firului începe să-ţi spună că d-aia cu supliment de brânză nu poţi din cauză că ai colesterolul mare, că nu-ţi poate da sos picant din cauză că stai rău cu inima şi te mai întreabă şi de ce mama naibii suni în condiţiile în care n-ai niciun chior în card şi nici venituri verificabile, astfel încât anunţă poliţia pentru că în mod sigur ai furat banii. Cool, nu? Asta e cealaltă faţă a Chinei, cea care un ne place. Dar cea care-i asigură avantajul suprem.

Şi-abia de-aici începe chestia urâtă. Aşa-i că nu vă place să fiţi „stampaţi”, micuţilor? Aşa-i că nu vă place ca numele să vă fie înlocuit cu un număr, ca la puşcărie? Staţi liniştiţi, e bine! Google, Facebook, NSA, etc. reprezintă „contraponderea”, răspunsul sau replica pe care Occidentul o dă Chinei. Cum o face? Imitând-o. Exact aşa cum chinezii îşi făceau „un nume” aducând celebrele mărci Adibas, IPone s.a.m.d., exact la fel Vestul imită organizarea de stup. Toată teroarea pe care-o vedeţi instaurându-se aici şi aiurea este din imitaţie şi disperare. Occidentul caută să se salveze imitând invadatorii aşa cum în Bizanţ iconoclaştii au promis că, prin eliminarea icoanelor, vor ţine piept hoardei musulmane. Aşa cum Constantinopolul căzut, la fel se va întâmpla şi cu putredul Occident. De ce? Pentru că e-n firea lucrurilor. O casă a cărei structură de rezistenţă din lemn a putrezit, se dărâmă. O construcţie căreia i-a cedat fundaţia, cade. Aşa stau lucrurile.

Puterea Chinei nu vine din „organizarea de stup” ci organizarea de stup e în firea fiecărui chinez. Ei acţionează toţi ca un monolit pentru că aşa sunt construiţi. A încerca să transformi europeanul într-un individ organizat în structură de stup e ca şi cum ai avea pretenţia absurdă că poţi face voltijă şi alte acrobaţii utilizând o vacă în loc de cal. Va fi un experiment la fel de nereuşit precum toate celelalte tembelisme făcute în numele progresului.

Reţineţi ceea ce vă spun acum: în conformitate cu programul „Made in China 2025”, expus de preşedintele(şi viitorul împărat al Chinei) Xi Jinping, China trebuie să ajungă cea mai mare putere în principalele zece sectoare industriale avansate. Nu în zeci sau sute de ani, ci până în 2025! Şi, credeţi-mă că aşa va fi. Ţara deja a decolat, iar ceea ce urmează e mai mult decât vizibil. Asia în general şi China în special vor zdrobi Occidentul cu aceeaşi nepăsare cu care un individ calcă peste o gâză. Momentul în care Occidentul sau ceilalţi nu mai contează e cel în care chinezii nu mai concurează cu ceilalţi, ci între ei. Iar asta se întâmplă pe din ce în ce mai multe pieţe: telefonie mobilă, AI, big data, electronică s.a.m.d. Lumea e într-o schimbare profundă şi vizibilă.

În final nu-mi mai rămâne decât să închid cercul amintindu-vă că în ceea ce priveşte stupul sunt doar trei privilegiaţi: bondarul, regina şi ... proprietarul stupului. Bondarul şi regina sunt vizibili, însă proprietarul e mult mai greu de văzut. Ţi-e frică să nu intri în mrejele lui? Ai alternativa care în natură e cunoscută sub numele de viespe. Trebuie doar să vrei!

7 comentarii:

  1. Skynet, zici ??!! Aia amintita de "Sfarsitorul" acu vreo 30 de ani,in filmul celebru cu Hasta la vista ,baby??

    RăspundețiȘtergere
  2. 1984 pare o gluma pe langa viitorul ce se prefigureaza.
    Dezvolta “viespele”, te rog!
    Merci!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte corecta metafora cu voltija si vaca. Insa, se aplica si chinezilor, care sunt oameni si nu albine. Sigur, cu o anumita structura interioara (si inclinatie spre colectivism). dar viata de stup pe termen mai lung este extraordinar de distructiva, tocmai pentru ca este aplicata oamenilor.
    De altfel, in decursul ultimelor 3000 de ani in China s-au succedat 26 de dinastii. https://en.wikipedia.org/wiki/Dynasties_in_Chinese_history

    Ceea ce a insemnat (dincolo de foamete, maceluri, distrugere, razboaie civile!, invazii) si lipsa de stabilitate a aparentului monolit. Este putin probabil ca urmatoarea superputere sa fie China tocmai avand perspectiva ei istorica de ridicari triumfale si prabusiri spectaculoase, la o medie de 120 de ani.
    Vestul este gaunos, insa nici Estul nu aduce ceva tare, doar ceva mai stabil. Viitorul va fi incert, si, vorba chinezilor, avem sansa sa traim "vremuri interesante".

    RăspundețiȘtergere
  4. asa e toata istoria, un imperiu dupa altul.
    cum a fost cu turcii, autriecii+maghiarii, rusii imperiali mai stim cate ceva.
    cum a fost cu rusii bolsevici si urmasii le-am trait
    occidentul democratic modern il traim zilnic.
    oare care sa fie mai rau ? proiectul chinez sau cel occidental postdemocratic ? sa fie mare diferenta ?

    RăspundețiȘtergere
  5. CHINA este cel mai iubit experiment de lagăr de muncă de pe TERRA! Se dorește ridicarea noului hegemon mondial, în condițiile în care SUA revin unde le-a fost întotdeauna locul: pe la mijlocul clasamentului!
    CHINA este o colonie a IMPERIULUI GLOBALISTO-SIONIST și ați avea dreptate să o lăudați doar într-o singură situație: NAȚIONALIZAREA EMITERII DE YUANI! Până atunci, să avem pardon, MonCher!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost de la bun inceput, adica de la Mao. Revolutia culturala "chinezeasca" a fost inventia lor si a fost laudata de David Rockefeller, in cartea lui autobiografica, unde a scris ca "acest proiect social a fost cel mai important din istoria omenirii". Acum este reluat in varinata tehnologizata de Facebook si restul. Reeducarea tineretului este evidenta, pt ca scopul lor este un individ redus, cu o gindire standard si predictibila. Ne uitam la tefelisti si vedem ce vor, pt ca ei sint un rezultat minunat!

      Ștergere
  6. Giaina va deveni o mare putere, care va pleca spre vest, și probabil spre est, dar Dumnezeu îi va salva pe copii lui, de cei care se închină la idoli.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)