miercuri, 11 aprilie 2018

O lume care moare

În general, în dictaturi, sărăcia e tabu. E ascunsă cu dibăcie în ciuda faptului că e omniprezentă. Ţin minte cerbicia securiştilor din anii 80 care burduşeau vitrinele de fiecare dată când Tovarăşul avea un discurs. Vitrinele mimau bunăstarea, dar magazinele erau închise. Şi, după terminarea discursului, mărfurile se retrăgeau cu grijă pentru a se retrimite la magazinele cu circuit închis.

Trecând pârleazul, constatai contrariul. Magazinele burduşite cu marfă, o bunăstare reală afişată peste tot, care-ţi lua ochii. Mai mai c-ai fi crezut că te afli în Paradis. Era totuşi ceva care-ţi spunea că lucrurile nu-s atât de dulci precum par. Te dumireai imediat ce luai contact cu lumea reală. Vedeai boschetari cerşind, seara oameni trăgând cartoane după ei şi căutându-şi un loc de refugiu, dacă te rătăceai dincolo de traseele turistice dădeai peste câte-o zonă jerpelită s.a.m.d. Chestiile acestea erau la vedere, neascunse şi înţelegeai că Paradisul pe care îl experimentai venea cu problemuţele lui la pachet.


De fapt care era tărăşenia? În dictaturile Estice, binefacerile comunismului trebuiau să demonstreze că „omul nou” trăieşte deja pe o treaptă superioară, iar fericirea îi e inclusă în „fişa postului”. De-aici disperarea de a ascunde sărăcia. Ea, pur şi simplu, nu trebuia să existe deoarece simpla ei apariţie demonstra o eroare critică a sistemului, un eşec de neiertat. De partea cealaltă, sărăcia avea rol „concurenţial” sau didactic. Pe ăia nu-i interesa să ascundă sărăcia, ci din contră! Târlele de săraci pe care le vedeai îţi transmiteau subliminal că dacă ajungi să decazi pe scara socială, te poate aştepta inclusiv un asemenea destin. Iar ăsta era motorul adevărat al societăţii: frica de căderea în gol, de stradă, de frig.

Ce putem înţelege din exemplele date este că, dincolo de ideologii, societăţile încearcă să-şi ascundă cele mai mari tare cu care se confruntă. Ascunderea se face peste tot la fel: prin clamarea gălăgioasă a contrariului şi prin ascunderea realităţii. E un lucru important pe care trebuie să-l ţineţi minte atunci când evaluaţi critic o societate. Trebuie acordată o atenţie mărită propagandei sistemului şi a realităţilor de la baza societăţii, a acelor realităţi care transpar atunci când te uiţi mai atent.

Şi-acum să vedem care-i situaţia în lumea în care trăim, în „bucăţica noastră de alianţă”. Care-i subiectul favorit al propagandei? Păi, în primul rând, lupta anticorupţie. Asta se clamează peste tot, cu asta-şi umplu gura târlele de mâncători de rahat. Şi care-i situaţia de fapt, cea din teren? Totul pute a corupţie. Aproape nu mai poţi respira. De la mărunţişuri până la chestiunile babane. Serviciile secrete, aceşti vaşnici lucrători pe frontul occidental anticorupţie îşi rotunjesc veniturile din trafic ilegal de arme şi droguri. Care, desigur, n-au nicio legătură cu corupţia. Când se doreşte instaurarea sau reinstaurarea „normalităţii” într-o ţară se apelează la vechile furtişaguri vechi de când lumea. Vezi comisia de privatizare din Grecia compusă exclusiv din străini şi care are imunitate juridică. Vezi numeroasele intrări cu crampoanele ale finanţatorilor internaţionali care, în schimbul unui împrumut care-ţi este impus „pe la spate”, te obligă să eliberezi monopoluri importante unor mega-companii prietene. Iar exemplele pot continua la infinit.

O altă chestiune clamată este aceea a sănătăţii economice. Toţi occidentalii şi-au făcut un obicei din a-şi lăuda propria economie şi de a arunca rahat spre ceilalţi care, iată, de ani buni sunt pe marginea prăpastiei, aproape de căderea în haos. Deh, dacă am experienţa celuilalt regim pot să-mi amintesc retorica de-atunci cu iz de banc: „Societatea capitalistă se află pe marginea prăpastiei. Noi, societatea comunistă ne-am dovedit întotdeauna superioritatea şi de-aceea suntem cu un pas înaintea lor”.

De obicei, astfel de scheme devin cu atât mai obsesive cu cât societatea se îmbolnăveşte. Totul ajunge la paroxism atunci când structura societăţii în mod real e moartă, dar propagandistic pare invulnerabilă. Ăla e momentul limită, momentul în care totul se duce de râpă, se dărâmă şi sacrifică tot ce prinde-n cale. Sunteţi pregătiţi pentru el?

9 comentarii:

  1. Din pacate nu exista o alternativa la societatea actuala. Asta si datorita faptului ca tendinta umana este de a se perpetua status quo cat mai mult. Totusi exista societati care merg foarte bine la ora actuala: Elvetia si tarile nordice. Cat or merge bine... asta este o alta discutie, dar la momentul respectiv se vor gasi solutii. Si ce daca o parte din populatie va suferi? Per total, societatea va depasi momentul. Probabil ca urmatorul hop in societate va fi datorat inteligentei artificiale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dovedeste "binele" din tarile nordice! Cantitatea de "bine" este f limitata si in Elvetia. Cind o sa renuntati la idolatria asta imbecila si care va este tipica numai voua, familiilor provenite din mediul rural? De ce nu poate fi gasita la unguri, polonezi, cehi etc?! Sinteti disperati fara stapini straini!
      Securitatea a fost si a ramas o suma de gasti taranesti, inebuniti dupa lux, averi si putere. Ceausescu ii incurca, asa ca la momentul oportun l-au eliminat. Taranimea parvenita nu cunoaste nici macar termenul de constiinta nationala si nici ce-ar vrea sa fie fidelitatea fata de propia tara si natie. Vedem comportarea gastii taranesti condusa de Coldea, dar si faptul ca, pt asa numitii romani proveniti din acest mediu, sigurul interes urmarit este doar cel personal. In rest nu le pasa de absolut nimic!

      Ștergere
  2. Nu. Nu suntem pregatiti. N-am fost niciodata pregatiti pentru tampenii. Dar unii au rezistat.
    Sper ca trump nu e atat de braindead incat sa arunce lumea in aer odata cu ei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ha ! Iaca am găsit (şi chiar nu căutam neapărat) o greşeală: Eu ştiu că în " anii '80 " Tovarăşul avea aproape zilnic câte un discurs, dar magazinele de pe lângă locuinţa mea nu "aveau vitrinele burduşite" niciodată. Adevărul este că "burduşirea" era legată de "vizitele de lucru", iar o parte a Securităţii (cea care a trădat ţara în '89) avea grijă de mişcarea produselor între depozite şi zonele vizitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ,cea care a tradat în 89".....pai trăda de atunci, de când îl mințeau pe ,, tovarășul". Iar prostul credea ...până i-au tăiat firul. Au și găsit fraierul. Intențiile lui erau bune, sănătoase, dar tot taran analfabet era. Ușor de păcălit.

      Ștergere
  4. Sper sa lasi macar un link sau doau din "binele" din nord"! Altfel, astia vor crede mai departe ca prostiile lor chiar sint reale! Sa te uiti pe ele, pt ca nu cred ca mai sint asa de multi cei care stiu ce este si sa-ti arate. Postul asta este doar pt tine nu pt lasat pe blog!

    RăspundețiȘtergere
  5. Tinind cont unde se afla lumea actuala, anii 70-80 din Romania par lux! Vestul, ca momeala pt estici, a fost desfintat incepind cu 1992. In 1995 mai erau doar niste resturi, care au fost eliminate pina in anul 2000, an din care a inceput lichdarea totala.

    https://bit.ly/2GSuKkK

    RăspundețiȘtergere
  6. The Myth Of European Democracy: A Shocking Revelation
    https://www.zerohedge.com/news/2018-04-13/myth-european-democracy-shocking-revelation

    RăspundețiȘtergere
  7. In ce sens sa fim pregatiti pentru "momentul în care totul se duce de râpă, se dărâmă şi sacrifică tot ce prinde-n cale"?
    Psihologic? Material? Duhovniceste?

    Psihologic, poti sa-ti imaginezi ca vei trece peste multe, ca ai un standard de demnitate, dar cand vine sfarsitul unui procent masiv din investitia ta de incredere din aceasta viata, aproape sigur vei reactiona dupa masura reala a capacitatii tale de a suporta: calcarea peste altii (morti, vii, nu va mai conta), uciderea pentru orice mijloc de supravietuire personala etc. Vezi legea lui Turcanu, cel prin care s-a facut reeducarea din inchisorile Pitesti, Aiud etc.: nu exista rezistenta psihica, oamenii sunt ca aliajele metalice, au doar diferite temperaturi de "inmuiere". L-au contrazis doar niste morti schinguiti bestial, in rest a avut dreptate.

    Material? Sa ai ceva provizii reale, lucruri adevarate oricand valorificabile prin orice forma de schimb, ingropate bine undeva? Sau, poate, un buncar cat de mic, de unde sa-ti sugi de sub unghii, respirand aer filtrat la butelie, asteptand sa treaca prapadul de afara (sinonim cu prapadirea "altora" cu ghinion ca n-au avut de-un buncar unde sa-si scape pielea strict personala.. - moama, ce-au murit "aia", ce bine totusi c-am scapat EU...)?

    Duhovniceste? Multi se cred cu-n pas in Rai. Cand ii zgaraie vreo problema sar in sus ca viperele sau "reactioneaza" imun si static precum o statuie multimilenara, neputand misca niciun deget, fiind prea ocupati cu propria ascensiune spirituala ca sa mai poata activa "nebuneste" ajutand pe vreun amarat. "Cine? EU? EU sunt OCUPAT, am un drum spre slava de parcurs. Trebuie sa organizez ceva, sa VORBESC, sa-i misc pe CEILALTI. Sau sa CANT (in general, oamenii canta, nu se duc la slujba sa se roage. Canta. Iti arata si pretexte biblice. Ca si cum Dumnezeu are nevoie sa-I cante careva, sa-i mai treaca supararea; sau e impresionabil la notele muzicale luate profesional). Sau sa AFISEZ un port popular cat mai clar catalogabil etnografic, apoi sa ma urc in gipan si sa ma duc acasa (daca ma duc altii cu gipanul lor e si mai ok, nu pot cu metroul, ratb-ul imi pute sincer, EU fiind - evident - o valoare). Sa-mi vad de "ale MELE" (cant-voce, port popular, organizare, vorbire spre miscarea altora si tot asa).
    In caz de un (mini)sfarsit de lume, ce fatza a lor vor arata celorlalti? Nu tot aia rapace, egoista si autosuficienta din care n-au iesit toata viata lor decat imaginar, in vreun extaz fatza de ei insisi, cand isi admirau frumosul lor drum spre glorie?

    Este cineva pregatit? Eu nu.

    Un astfel de moment e amanat de subconstientul fiecaruia, si de constient. Nimeni (aproape) nu si-l doreste. El vine, la anumite soroace, putine generatii sunt scutite de cernere (scutirile se cumpara). Cine sa se simta sigur, "pregatit"?

    RăspundețiȘtergere