luni, 21 mai 2018

Lumea de azi

Trăim vremuri în care a avea o brumă de cultură nu înseamnă a avea un avantaj, ci din contră. Vremuri în care a gândi a devenit un soi de infracțiune, iar a-ți pune întrebări o chestiune nu departe de a fi incriminată de către Codul Penal. Prostia absolută, acest virus care se răspândește cu o viteză înfricoșătoare, a reușit acapararea întregii planete. Totul, dar absolut totul se află subjugat de arbitrarul absolut al prostiei pure.

Vremurile în care vocea experților avea un ecou prin capetele seci, producând cel puțin o tresărire, au trecut de mult. Aproape că nici nu ni le mai amintim. Acum lucrurile s-au schimbat, roata s-a învârtit. Orice idee care-ar putea fi bănuită ca având de-a face cu o minimă judecată rațională, orice teză articulată și argumentată, așadar orice mostră de gândire e rapid aruncată la gunoi și înăbușită din fașă ca nu cumva - Doamne ferește! - să producă pui.


Omul de azi se ferește de gândire precum medievalul de ciumă. Culmea e că, pe măsură ce devine mai prost, e din ce în ce mai convins că e mai deștept. Pe măsură ce se golește are impresia că e mai plin. Iar fenomenele contradictorii nu se opresc pe teritoriul gândirii. Sărăcirea iremediabilă a spiritului produce efectele sale vizibile în viața de zi cu zi, în realitatea hilară pe care-o trăim.

Niciodată în istorie nu s-a muncit mai mult decât în zilele noastre și, cu toate acestea, hoardele de muncitori de diverse calificări din care-s compuse societățile noastre niciodată nu s-au simțit mai bine. Cu toate că-s sclavi, clamează că-s liberi și, mai mult, ies revoltați prin piețe pentru a cere ca jugul să-i apese mai greu. Muncitul din greu a devenit „provocare”, epuizarea o tară care denotă unei slăbiri a caracterului, iar timpul liber e aproape o grosolănie. Parcă-i și auzi discutând: „Îți poți imagina ce oroare? Dacă ai timp liber nu mai poți să muncești!”.

În ciuda faptului că sclavii contemporaneității muncesc mai mult decât cei din istoria timpurie, destoinicia lor vine la pachet cu o aprigă sărăcie. Înainte, dacă te aflai pe răbojul unui stăpân, cel puțin știai că e treaba stăpânului să-ți dea să mănânci, să te îmbrace și să-ți dea un loc în care să dormi. Stăpânii de azi au reușit performanța extraordinară de a-i pune pe sclavi să-și plătească toate aceste necesități, să muncească în van pentru ca, în final, unii dintre ei să se trezească fără acoperiș, fără îmbrăcăminte, fără mâncare, fără speranță. Și nimeni în afară de ei să nu se simtă vinovat pentru starea în care se află.

Mi-au picat în mână niște poze de-ale bunicului și străbunicului, poze de peste un secol vechime. M-a surprins teribil o fotografie în care străbunicul era imortalizat alături de o parte dintre muncitorii pe care-i avea angajați. Am constatat cu surprindere că oamenii din ziua de azi, indiferent de bogăția pe care și-o clamează, cu foarte mici excepții, se îmbracă mai prost decât muncitorii străbunicului. Privind hainele muncitorilor de-atunci, constat cu surprindere că erau mult mai atent croite și, cu siguranță, cu mult mai mult bun simț potrivite. Zdrențele pe care le vedem pe stradă zi de zi și cu care, din nefericire, ne-am obișnuit sunt o imagine a stării noastre interioare. Oamenii pe care-i văd în fotografiile vechi aveau o altă lumină în ochi, păreau a înțelege mult mai multe. Punându-le-n oglindă cu ultra-perfectele selfie-uri din ziua de azi, constați cu tristețe o sărăcire a spiritului. Se vede limpede comparând ochii acelora trecut cu cei ai contemporanilor. Și, când te gândești că și-acea lume era una una sărăcită față de cea de dinaintea ei, parcă înțelegi că rasa umană e menită, din nefericire, a se deteriora continuu.

Sunt lucruri pe care, probabil, le simțiți și vă deranjează. Desigur, dacă faceți parte din masa celor mulți, n-o să le distingeți și-o să mă înjurați scurt. Toate însă sunt simptome tragice ale unei omeniri care-și închipuie că știe totul, dar n-are habar de nimic. Nici măcar de hăul în care se prăbușește cu dezinvoltură.

11 comentarii:

  1. Dl. Dan, partial aveti dreptate, partial sunteti intr-o pasa proasta.

    Cu munca e totul relativ, din experienta mea nu prea se munceste. Poate in Germania cu saptamana de lucru de 30 de ore? Sau in Franta cu pauza de masa de doua ore si cu alcoolul aferent. Posibil sa se munceasca in Romania Iar saracia face casa buna cu prostia pe care ati mentionat-o. Lucru valabil de cand e lumea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Omul modern e sclavul fericit in zdrente. Cel mai reusit experiment sociologic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnul Radu, eu nu stiu de care saptamana de lucru de 30 de ore vorbiti in Germania,. ultima oara cand am verificat cam toti angajatii erau la minim 40..si asta in domenii de top ..gen IT,inginerie, samd..in rest..cam toti muritorii din segmentul de prestari servicii si nu numai baga de la 8 ore in sus..adica majoritatea..atentie ,aici vorbim de majoritate ,nu de exceptii..
    La fel e si in celelalte tari mai rasarite..Ce sa mai vorbim despre US?unde majoritatea baga de la 14-15 ore in sus pe zi ca sa ajunga cat de cat pe plus?
    De Romania ce sa mai zic, atunci cand legislatia spune una dar in mod real fiecare face ore suplimentare de la 9 ore in sus zilnic ca sa isi poata plati facturile?
    Una scrie in legislatie, alta se intampla in realitate.In aproape orice multinationala din tara orele suplimentare este un "must" ca sa te poti ajunge cu bnaii.Asta e crudul adevar.

    RăspundețiȘtergere
  4. Oamenii modernitatii refuza sa gandeasca, total de acord. Omul modern se crede mai destept, desi nu mai stie nimic (sistemul te specializeaza pana nu mai stii nimic). S-ar mai putea schimba ceva, dar mandria si dispretul fata de proprii stramosi ii impiedica sa mai gandeasca.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca astazi ai pus punctul pe I cand vine vorba de atomizarea societatii subiect care l-ai abordat intr-un alt articol. Munca tot mai apriga e rezultatul unei societati care se bazeaza tot mai mult pe competitie.
    Daca in comunism era zicala: noi muncim nu gandim, acum e noi concuram nu traim. Exacerbarea competitiei creeaza indivizi egoisti, izolati, captivi in propria minte care ruleaza agenda altora. Asta e si motivul relatiilor umane superficiale al faptului ca nu ne traim emotiile pe deplin.

    Atitudinea competitiva drogheaza indivizii cu elixirul viitorului: nu conteaza prezentul, poti sacrifica orice pentru un potential viitor de exceptie. Din perspectiva asta... insi ca Elon Musk mai pun gaz pe foc aratand cat de departe se poate ajunge.



    RăspundețiȘtergere
  6. Oamenii "moderni" nu numai ca refuza sa gandeasca ,dar simplul fapt ca poate sa gandeasca si altceva decat "turma" ii sperie.Si asta e valabil incepand cu (re)educatia din scoli.Nu mai vorbesc de cei 7 ani de acasa care sunt inexitenti.Cei 7 ani de acasa ,s-au transformat peste noapte in cei 7 ani de la cresa,gradinita sau in cel mai bun caz educatia cu babysitter.. Nici parintii nu sunt mai rasariti din pacate, ei nu sunt decat rodul aceleasi educatii de tip "concurential".Incepand cu asa numita epoca moderna ,(re)educatia a urmat panta ascendenta a standardizarii in orice domeniu.Ultimii 20 de ani nu sunt decat o standardizare la carte a invatamantului..Din scoli nu ies caractere sau oameni cu coloana vertebrala ci masinarii perfecte de "lucru" in sistemul bine pus la punct al economiei de "piata".Orice initiativa de a gandi in afara cutiei e supusa imediat penalizarii, nu exista decat varianta oficiala fara nici un semn de intrebare, asemanator stiintei actuale care e deja demult la stadiul de dogma..nu intreba, nu cerceta, nimic nu poate fi supus criticii, "stiinta" stie tot, aidoma conducatorului iubit de odinioara.De acum incolo nu te mai poti astepta decat sa fii pus la coltul infamiei ptr simplul fapt ca ti-ai exprimat si alta parere decat trendul..

    RăspundețiȘtergere
  7. Radu are dreptate. Am lucrat in Germania la companie mare, 35 de ore oficial. La ora 16:00 era gol in birouri. Pauze de cafele dese, barfe si mai dese. Asta cu Germania muncitoare e un mit. Din cate stiu sunt companii care lucreaza 4 zile pe saptamana, Lufthansa, vw, etc. Cam asa este in tot vestul, inclusiv america.

    In romania s-o lucra, nu zic nu. Asa cum spunea si autorul prostia merge mana in mana cu saracia...

    RăspundețiȘtergere
  8. Si eu tot in Germania am lucrat...repet, patura mai de jos tot de la 40 in sus..la companie mare ai avantajul sindicatului si al contractului de munca cu clauze colectiva..in rest, la cele mici nu este asa..
    Chiar si asa.. Sa zicem ca doar Germania ar face nota discordanta...cel putin in Europa..
    America insa este deja chiar si peste Romania la ore de lucru..si asta o spun de la sursa sigura..nu mai pomenesc nimic de oameni cu 2 joburi...

    RăspundețiȘtergere
  9. In Germania se vorbea de saptamana de lucru de 28 de ore.

    Apropo, nici America nu mai este ce-a fost. In companiile mari regimul este similar cu cel din Europa de Vest.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mai terminati cu Germania! Ce stiti voi, reprezinta rodul exclusiv al propiei experiente, care nu este reprezentativa pt intreaga societate germana! Ca sa vezi ce este trebuie sa pui mina serios pe carte si sa studiezi in amanunt mecanismele de functionare ale unei societati, iar marea majoritate,99%, nu face asa ceva! Somajul in SUA este de multe zeci de milioane! Care 2 joburi cind abia dai de unul singur?! Cu Trumnp e un pic mai bine, dar cu Obama era o catastrofa. In plus f multi s-au retras si nu mai apar in nici un fel de statistica. Perioada lui Reagan a trecut! Asa s-au dus si anii 70 si vestul nu mai este ce-a fost si insista doar romanul ca mai este!
    De ce nu spuneti voi cum este cu 1 euro job in germanika? Cum este cu munca obligatorie la scos pastirnacul din pamint, de catre cei de pe Hartz 4?
    De ce este Romania in degringolada? Pt ca toti credeti ca stiti ceva, cind de fapt va bazati pe impresii!

    https://www.zeit.de/wirtschaft/2016-05/hartz-iv-arbeitslosigkeit-arbeitsmarkt-ein-euro-jobs

    https://www.economist.com/international/2013/04/27/generation-jobless

    http://america.aljazeera.com/opinions/2014/1/a-bailout-for-joblessmillennials.html

    https://www.forbes.com/sites/adp/2018/05/21/why-you-need-to-plan-for-employee-off-duty-behavior/#6de89297686e

    https://jezebel.com/the-secret-life-of-the-american-airport-worker-1662842972

    RăspundețiȘtergere
  11. Cel mai rau e sa scalavagesti la romani. Mai prost si nesimtit ca patronul roman nu exista. Poate la rusi, ca nu stiu nimic depre ei. Chinezii sunt mai ok. Vorbesc de caz cunoscut.
    Daca vrei ceva care se merite si daca te pricepi, nu are sens in tara, decat ca munca independenta.

    RăspundețiȘtergere