joi, 14 iunie 2018

A face baie

A face baie poate părea pentru unii banal, în timp ce pentru alții este o pierdere de timp. Avem o întreagă istorie în care omul s-a raportat la apă în diverse feluri. O istorie în care apogeele civilizației au coincis(au fost determinate?) de importanța pe care om ul a dat-o apei în general și băii în special.


Antichitatea, a propulsat Imperiul Roman ca formă supremă de organizare și eficiență. E oare întâmplător faptul că romanii au fost cei care au ajuns la concluzia că baia este ceva atât de complex încât nu poate fi decât o investiție publică? Băile romane erau adevărate instituții, iar a face baie, dincolo de aspectul strict igienic, devenise atât element de relaxare cât și o formă de socializare. Căderea Imperiului Roman a condus la o cădere inevitabilă a băii ca instituție publică. Luând obiceiurile precare ale triburilor invadatoare germanice, europenii au început să ignore baia, totul culminând cu mare împuțiciune medievală, perioadă în care baia a ajuns să fie privită ca o activitate nocivă. Spălatul era recomandat doar la naștere și la moarte, iar mirosurile acelor societăți cred că nu-s greu de intuit pentru nimeni. De-atunci datează și „scărpinătoarele”, acele instrumente menite a calma mâncărimile provocate de mizerie. Tot ceea ce ajunsese la apogeu în antichitate a fost uitat, preluându-se, într-un mod inexplicabil, obiceiurile barbarilor.

Moștenirea romană le-a rămas însă arabilor, care-au continuat să perfecționeze baia publică și să o adapteze propriilor nevoi. Așa cum marile capodopere ale antichității au fost salvate de către arabi, la fel s-a întâmplat și cu baia ca fenomen social. Este încă un exemplu în care baia - ca instituție - a ajuns la apogeu împreună cu societatea care-o diviniza.

La fel stăteau lucrurile și-n zonele îndepărtate ale Orientului. Japonezii adorau baia. A-ți face baie era un obicei zilnic. Ca o ironie a istoriei, contactul dintre japonezi și europeni s-a făcut într-un moment în care europenii bălteau în putregaiul împuțiciunii, iar japonezii la polul celălalt. Cu toate că din  punct de vedere științific și tehnologic occidentalii erau net superiori societății tradiționaliste japoneze, n-au reușit s-o penetreze așa cum s-a întâmplat cu alte civilizații asiatice. Și nici în China, în ciuda înapoierii tehnologice a societății n-au reușit mare lucru. Desigur, mulți mă vor contrazice arătându-mi victoriile militare ale europenilor împotriva asiaticilor. Poate că așa e, dar o victorie militară este nimic atâta timp cât ocupantul nu poate să-și impună propria ordine. Iar asta nu s-a întâmplat niciodată la chinezi sau japonezi.

Treptat, civilizația occidentală, probabil ca urmare a deselor contacte cu celelalte civilizații, își revine, iar baia își reia rolul central în societate. E perioada în care lumea noastră crește, în care noile perspective promit omului că societatea poate deveni mai bună. Creșterea calității vieții însă produce o ruptură de o altă factură: baia își pierde rolul social ca efect al mutării sale la domiciliul fiecăruia. A face baie devine o activitate intimă, care se desfășoară în spatele ușilor închise, departe de ceilalți, contribuind astfel la interiorizarea individului. A face baie e ceva personal, individual, intim. Însă, cu această ocazie se pierd elementele care, în alte timpuri transformau baia într-un loc de relaxare. Nu mai ai baie de aburi, baie caldă alternând cu cea rece, nu mai ai masaj și, de cele mai multe ori, baia nu mai este urmată de odihnă, ci e un obicei care ține strict de igiena personală. A face baie e echivalent cu o revizie a unui echipament. 

Din păcate lucrurile nu au rămas aici. Dat fiind rolul utilitar al băii, a intervenit optimizarea, altă demență a „progresului tehnic”. Timpul, atât de fals prețios în lumea de azi, trebuia optimizat și în acest fel a apărut dușul. Este probabil „invenția” care-a banalizat baia, a transformat-o definitiv într-o operațiune „tehnică”. A scurtat timpul necesar spălării, reducând la zero odihna, care-n alte vremuri era asociată băii. Aceasta a fost însă o evoluție tranzitorie. A urmat creșterea prețului apei - greu de explicat oricărui om care încearcă să gândească rațional - conducând logic la reducerea din ce în ce mai abruptă a timpului alocat băii. Dacă apa e scumpă, atunci e de la sine înțeles că baia trebuie să consume din ce în ce mai puțină apă. Se-ajunge astfel la fenomenele aberante din nordul Europei, unde a face duș cu apa pornită tot timpul e aproape o blasfemie. Nu! Acum trebuie să pornești apa doar strict cât te uzi, apoi te săpunești cu dușul oprit și-l mai pornești doar pentru a te clăti. Totul pentru a consuma cât mai puțină apă. Realizați involuția? 

Pentru o „optimizare” și mai „profundă”, s-a ajuns la lucruri greu imaginabile pentru un om normal. Olandezii sunt campionii economisirii. A face economie la apă s-a implantat atât de adânc în conștiința olandezului încât 50% dintre ei nu se mai spală după folosirea WC-ului. E o statistică de-a lor nu de-a unor dușmani care-ar vrea să-i discrediteze. 

Trebuie să fii orb pentru a nu înțelege că alunecăm din nou într-o negură a timpului. Obiceiurile noastre legate de baie, tendințele din ce în ce mai clare spre nespălare, spre îndepărtarea apei din viața noastră, ne arată că civilizația actuală e în colaps. Nu poate fi altfel! Chiar dacă instituția băii e un indicator niciodată luat în seama, asta nu înseamnă că ceea ce istoria a statutat ca regulă s-ar transforma în zilele noastre într-o excepție.

7 comentarii:

  1. Jos palaria maestre! Atat de simplu, totusi atat de profund.
    VPX

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarat! Omenirii i-au fost aruncate nenumarate momeli dupa care aleaga toata viata. Nimeni nu traieste nimic si aproape nimeni nu observa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Super. Lucrurile cu adevărat esențiale , ca "baia" , sunt prea simple și prea la vedere ca sa le mai dea cineva atenție, darămite sa le mai și înțeleagă.
    Dacă tot veni vorba de lucruri esențiale, îți sugerez sa faci o incursiune și în zona "mancarii". Ca o observație personala,vad o invazie de emisiuni gen "master chef", "super chef" și alte concursuri unde se gătesc fel și fel de rețete abrcadabrante. Plăcerea gustului este dusa în extrem, se cultiva impresia ca dacă ești cu adevărat deosebit trebuie sa comanzi musai ceva rar, ajungându-se la adevărate tragedii pentru unele specii, vânate numai pentru a onora comenzi de la mari restaurante ce cer o avere pentru o porție. Nu pot sa uit o știre în care un braconier ce a trecut cu bine de vama din România este prins pe un aeroport la intrare în Italia cu CÂTEVA MII de limbi de ciocârlii, mierle și privighetori. Cat de decăzuta poate fi "lumea" în care trăim în care unii pot comanda o porție de mâncare de limbi de pasăre cântătoare și cat de negru poate fi sufletul celui ce le prinde și omoară.
    Un general englez(cred ca a scris și o carte pe tema asta) spunea ca declinul, căderea imperiilor si societatilor "superioare" se pot urmări foarte ușor prin prisma obiceiurilor clasei conductoare în ceea ce privește mâncatul.
    Sunt multe de spus și aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un împărat roman din decadenta Imperiului Roman spunea ca îl face consul pe bucătarul care ii poate scrie o carte de bucate noi.Asta pe vremea când tronul Romei era ocupabil pentru oricine putea plăti Senatului 3 mil De sesterti...Da,obiceiurile culinare ale elitelor conducătoare definesc decadenta epocilor.Oare cum se costumeaza și mai ales ce carne mănâncă contemporanele,la oaspetele de azi??

      Ștergere
  4. Excelent spus. Lumea se impute si la propriu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Poza din articol reprezinta una din cele mai bine conservate bai romane din europa. Surprinzator, se afla in bath, uk. Vreun inteles ascuns aici?

    RăspundețiȘtergere
  6. Așa este. Am fost surprins de cât de multe băi au construit turcii în Budapesta!

    RăspundețiȘtergere