marți, 5 iunie 2018

Despre ceea ce vine

Uitându-mă la cum se duce de râpă Deutsche Bank nu pot să nu mă gândesc la asemănările cu 2008. Totul se petrece aproape după acelaşi scenariu, singura deosebire fiind că lucrurile critice nu mai sunt doar în economia SUA, ci sunt disipate în toate marile economii. Practic nu există economie mare care să nu aibă mizerie bine ascunsă sub preş.

La criza din 2008 a mai fost un fenomen interesant pe care ar fi trebuit să-l remarcaţi: acţiunea concertată a Băncilor Centrale. A fost prima criză în care lucrurile s-au mişcat atât de simultan, atât de bine corelat, asemeni instrumentelor sub bagheta dirijorului. Şi, cu toate acestea, nu s-a făcut mare lucru. S-a reuşit doar acţiunea de ascundere a mizeriei.

Premisele actuale sunt diferite. Dobânzile încă sunt mici, unele zone nici n-au ieşit din quantitative easing, statele sunt supra îndatorate, iar SUA, cea mai mare economie a lumii, face doar figuraţie, încercând abată atenţia de la propriile-i probleme şi, in extremis, să se salveze pe pielea celorlalţi.

Marea problemă e că, la ultima criză, în ciuda conlucrării complet coordonate a Băncilor Centrale nu s-a realizat mare lucru. În momentul izbucnirii noii crize, acţiunea concertată nu va mai produce niciun efect. Degeaba vor pompa combustibil în economiile lumii, deoarece motorul însuşi este înecat. Oricât combustibil ai băga, el rămâne inert. Iar dacă te joci prea mult cu chibriturile s-ar putea să-l incendiezi.

E elementul pe care americanii nu vor sau nu sunt capabili să-l priceapă. Ei cred că şi în actuala criză vor putea să-şi rezolve problemele externalizându-le. Au încercat să sacrifice porcul chinezesc şi n-au reuşit, oricât de tentant ar fi părut. Astfel încât acum se află în disperarea căutării unei prăzi suficient de mare pentru a putea să le acopere imensele deficite.

Principala şi cea mai facilă victimă este Uniunea Europeană. Confruntându-se cu disensiuni interne puternice generate de modul tiranic în care e condusă, UE e mai degrabă un butoi cu pulbere aruncat cu inconştienţă în flăcări. E o victimă facilă şi, în acelaşi timp, o oaie suficient de grasă pentru a fi pe pofta americanilor. Există însă o mică problemuţă pe care tovarăşii americani o ignoră: frumoasa oaie e compusă din părţi destul de bine definite, iar atunci când lucrurile vor deveni suficient de grave, fiecare parte o s-o ia la goană în propria-i direcţie, fugind de sub blana ofertantă. Iar oaia pe care-o tot pândeşte diavolul american se va retransforma dintr-o structură unitară, într-o reţea haotică dominată de interese de multe ori contrare. Aţi încercat vreodată să băgaţi mâna într-un muşuroi de furnici? Cam acelaşi va fi şi sentimentul american atunci când va da iama în căutarea stabilităţii pierdute.

Socoteala celor care cred că din sacrificarea UE s-ar putea pune de-o masă îmbelşugată cu o singură victimă va fi extrem de dur contrazisă de realitate. Naţiunile sunt în continuare vii în interiorul UE, în ciuda politicii de castrare a acestora. Încă o criză va demara mişcările centrifuge care, de această dată, nu vor mai porni de la periferia Europei, ci chiar din nucleul ei dur.

Din punct de vedere financiar, întreaga tevatură nu va fi decât un haos generalizat. Nu va mai exista valută în care să poţi avea încredere. Nimeni nu va mai vrea să ţină dolari, nimeni nu va mai vrea să ţină EUR. Nici chiar cetăţenii statelor sau zonelor în care monedele respective sunt suverane.

E finalul unui sistem financiar înşelător care, din păcate, le va provoca multora suferinţe dramatice. Va fi o răzbunare a istoriei şi, în acelaşi timp, propulsarea omenirii către o nouă capcană la care se va înrola cu voioşie. Asta pentru că oamenii şi evenimentele nu se opresc niciodată din mersul lor.

11 comentarii:

  1. No, nu-i bai, că vine iel băietu' de trij' dă ani vârstă--tflist prin excelență-- cu soluția economică mondială"magică" și condiționată către el însuși:eu sunt seful, zeul si magicianul sau pieriți voi toți care nu mă vreți!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Nu va mai exista valută în care să poţi avea încredere". Dar in crypto, mai ales in bitcoin, se poate avea incredere? Sau poate o alta moneda de tip crypto sa fie folosita ca refugiu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e o intrebare de multe milioane. Bitcoin are trecut dar nu prea are utilitate, Etherium are utilitate dar nu are trecut. Restul nu au trecut si promit utiltitate foarte mare.

      Daca piata pica detinatorii de moneda fug de pe monezile mai riscante pe Bitcoin iar cand piata urca ies de pe Bitcoin pe monezi riscante dar cu potential de profit mai ridicat.

      Retine ca asta se intampla cand exista multi bani in piata si lumea are de unde sa cumpere Bitcoin si restul jucariilor. Cand va fi criza e greu de estimat daca multimea va vedea Bitcoin si poate Etherium ca refugiu.

      Repet restul monezilor in caz de criza nu exista.

      Ștergere
    2. Crypto-urile sunt extrem de volatile si procentul cel mai mare din fiecare crypto coin este detinut de o mana mica de oameni (pare familiar?).
      Poate aur, argint ar fi o solutie.

      Ștergere
    3. Când e criză lumea se refugiază... să plătească rata.

      Ștergere
  3. Si care ar fi o solutie pentru a nu pierde tot?
    Ceva imobiliare chiar si la preturile actuale? Aur? Cryptos? Cate putin din fiecare?

    RăspundețiȘtergere
  4. Investiti in voi si familia voastra, e cel mai simplu, educatie, cultura, abilitati, sanatate, asta nu-ti ia nici o criza, daca mori oricum nu mai conteaza.

    Marius

    RăspundețiȘtergere
  5. O mică proprietate într-un oraș, o ferma la tara, într-un loc ce nu de afla langa coridoarele de transport trupe si logistica, militare, de preferat la o distanta de maxim 20 km de un masiv muntos, ceva armament și muniție individuale, un Defender cu rezerve de motorina pentru 2-300 km ...aur.....putere de munca și , nu in ultimul rand, multa sănătate. Apoi ...crearea unui grup cu aceleași resurse si obiective and show will go on ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dane,
    Ce parere ai despre Fondul Suveran de Investitii??!!
    Eu zic ca daca il baga in caruselul Bursei, s-a zis cu actiunile detinute de Romania;il vor invarti inventatorii Stock Exchange sa cada in mainile lor ca o para malaiata in mai putin de doi ani!
    Asta-i pretul tradarii platit inspre Orasul Pacii de Devilnea&co

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu fiti amuzanti si treziti-va! Bursa, bani, crypto sint arme de distrugere in masa si priviti-le ca atare. Sint armele statului mondial care exista si organizeaza deja intilniri in Dubai. Intrebat despre statul mondial Soros a spus ca "we working on that". Nu vedeti distrugrea natiilor? O fi greu?! Si l-au cerut si multi altii in gura mare, dar romanii nu aud, pentru ca ei sint inca in anii 70 iar vestul luminos e farul la care nu pot renunta, desi acesta este pur virtual nefiind realitate niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  8. https://www.youtube.com/watch?v=WuVG8SnxxCM

    Vestul luminos al romanilor de provenienta taraneasca n-a existat decit in imaginatia lor.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)