sâmbătă, 7 iulie 2018

Prima casă şi ultima iluzie

Cei care cred că am scăpat de dezastrul generat de băsescu se înşală. Plecarea ticălosului de la Cotroceni a lăsat în urmă un adevărat dezastru: servicii a căror putere s-a întins ilegal asupra întregii societăţi, o justiţie bolnavă, definitiv compromisă şi o economie distrusă, cu un inacceptabil grad de dependenţă de importuri. Sunt rele aproape iremediabile, care ne vor da de furcă mult timp de-acum înainte.

Vă voi aduce acum în atenţie un element de care aproape aţi uitat: programul guvernamental „Prima Casă”. A fost iniţiat de boc, umilul servant,  nulitatea absolută cocoţată la cârma guvernului. Aparent, programul permitea accesul tinerilor la o finanţare facilă pentru achiziţia unei locuinţe. Practic, programul a fost iniţiat pentru a avea doi câştigători: investitorii imobiliari confruntaţi cu spectrul falimentului de criza începută în 2008(mulţi dintre ei cu o puternică expunere politică) şi băncile, aflate oarecum în aceeaşi oală. Prin intermediul programului „Prima Casă”, băncile au fost impulsionate să acorde credite ipotecare persoanelor fizice, beneficiind de garantarea acestora de către stat într-un procent de 100%. Tradus, băncile dădeau credite şi-şi înregistrau profiturile, iar, în cazul în care clientul devenea rău platnic, statul era cel care închidea expunerea băncii şi se ocupa de recuperarea pagubelor. Să tot faci asemenea afaceri în care statul ocupă cu frenezie rolul de păgubit absolut!
Partea proastă este că plecarea băsescului de la manete nu a adus după sine şi o repunere în normalitate e situaţiei. Aceasta deoarece s-au folosit ticăloşi telecomandaţi gen Ponta care au menţinut imbecilităţile lui băsescu. Aşa s-a întâmplat şi cu „Prima Casă”. Băncile au continuat să-şi umfle profiturile în timp ce statul a rămas în continuare cu „asigurarea” riscurilor.

La ora actuală statul are o expunere de aproape 5 mld. EUR pe „Prima Casă”. Programul responsabil pentru menţinerea preţurilor fantasmagorice de pe piaţa imobiliară este aproape de atingerea scopului său real: mutarea găurii în visteria statului. Cei care încă mai cred că piaţa imobiliară locală are vreun fundament se înşală amarnic. Cererea la care se face referire e falsă în condiţiile în care România e ţara cu procentul cel mai mare de proprietari din Europa(şi posibil chiar din lume). Mai mult, ca să fie treaba treabă, Românie înregistrează şi un declin fabulos al populaţiei, ceea ce ne situează în anticamera dezastrului imobiliar. Programul „Prima Casă” nu a făcut altceva decât să securitizeze portofoliile ipotecare ale băncilor cu garanţia guvernamentală şi să mute o groază de investiţii care „frigeau” în proprietatea persoanelor fizice naive, pentru ca, într-un viitor previzibil, să meargă în proprietatea statului.

Ceea ce urmează e extrem de limpede. Creşterea inflaţiei aduce după sine creşteri ale dobânzilor de intervenţie şi, automat, creşterea indecşilor la care se raportează costul creditelor populaţiei. Lăsaţi propaganda de-o parte: tot ceea ce se întâmplă e normal şi face parte din ciclul economic. Era absolut previzibil ca, după o perioadă de dobânzi apropiate de zero, acestea să crească pentru a fi în ritm cu inflaţia. Se petrece peste tot în lume, nu doar la noi. În asemenea perioade, principalele victime sunt cei care-au achiziţionat „credite ieftine”. Astfel, fericiţii posesori de credite „Prima Casă” au toate motivele să se teamă. În scurt timp ratele la care s-au înhămat s-ar putea dubla, ceea ce i-ar pune în faţa dilemei împrumutaţilor în CHF de acum zece ani. Diferenţa faţă de atunci e că în prezent contractele de credit sunt beton din punct de vedere juridic, fără clauze abuzive şi cu termenii extrem de bine definiţi. Astfel, dacă atunci aveam de-a face cu o situaţie în care unii au găsit portiţe de salvare, acum suntem într-un setup nefast, iar cei prinşi în capcană vor lua valul fix în faţă, fără nicio posibilitate de salvare.

Din păcate, în barca perdanţilor se află şi statul, adică noi toţi. Valul imens de executări îi va reveni statului care, iată, fără să vrea, se găseşte în postura nefastă de ultim salvator, băgându-i-se în portofoliu proprietăţi imobiliare a căror valoare de piaţă se apropie de zero. Ce înseamnă asta e simplu de intuit: o creştere cu cel puţin 10 procente a datoriei publice, finanţată probabil din nou de „binefăcători” de tagma FMI sau BM. Adică tâlhari internaţionali de drumul mare.

Dacă sunteţi pe cale să achiziţionaţi o proprietate, abţineţi-vă pentru a nu regreta. Dacă vreţi să vă finanţaţi prin bancă achiziţia, fugiţi ca de dracu. Lucrurile sunt extrem de tulburi, iar cea mai importantă dovadă e dată de pesimismul real al celor care activează în piaţa imobiliară. Aparent lucrurile stau bine, se vorbeşte despre „fundamentele pieţei” şi alte bazaconii, exact ca-n 2007, când purceaua era moartă-n coteţ. Staţi de-o parte şi aşteptaţi pentru că întregul castel din cărţi de joc e pe cale să se prăbuşească iremediabil.

Va fi încă o dovadă că regimul lui băsescu n-a fost doar un episod nefericit al existenţei acestei naţii, ci o temelie nefastă pe care s-a construit un edificiu fals şi monstruos. Corecţia presupune demolarea tuturor falselor soluţii începute atunci şi reconstrucţia de la zero. Ştiu, e un efort uriaş, dar e singura şansă să ne refacem. Altfel vom lua cu toţii foc şi, aşa cum se ştie, unica rezultantă a focului e cenuşa. Pe care, la rândul ei, vântul o răspândeşte aiurea fără ca nimeni să mai ştie ce anume a reprezentat ea odată.

4 comentarii:

  1. au fost economisti acum multi ani care trageau semnale de alarma...dar si au luat injuraturi si flegme....azi vedem ca au avut dreptate....avem dupa Siria primul declin demografic...asta spune multe...BNR NU IESEA CU ULTIMELE DECLARATII ..DACA NU ERA CEVA GRAV....ACUMA E TARZIU....FIECARE SA SE DESCURCE.

    RăspundețiȘtergere
  2. Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, România)

    Emil Boc (n. 6 septembrie 1966, Răchiţele, Cluj)

    Victor-Viorel Ponta (* 20. September 1972 in Bucuresti) – familie de flotanti din Pecica, jud Arad

    Tinind cont de minunatii actori ai sistemului, care s-au caracterizat singuri, prin tot ce-au spus si facut, nu este de mirare ca totul este o catastrofa! Clar ca populatia nu poate fi scutita de vina! Ei sint cei care credeau ca rolul vestului si al bancilor este sa le dea lor ce viseaza noaptea. Capitalismul de burlan este visul rominesc, ca trebuia sa avem si noi unul potrivit cu mintea de care dispune majoritatea.

    http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-5832789/Young-people-really-getting-stupid-IQs-falling-seven-points-generation.html

    Pot minca si balene. Degeaba!


    https://adevarul.ro/life-style/parinti/crestem-generatie-tineri-mentalitate-victima-hipersensibili-obositi-vreme-avertizeaza-specialistii-1_575b452c5ab6550cb8d63cb6/index.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumim pentur detalii, nu stiam ca s-a ajuns la 5 miliarde aruncate pe fereastra. Prima Casa e o mare tampenie, e o interventie aberanta a statului pe piata. De ce nu desfiinteaza PSD aceasta aberatie basista ? Toate mizeriile in bucuresti au ajuns sa coste 60k pentru ca asta e limita de indatorare.

    Inteleg ca e mai complicat de taiat fondurile pentru SRI/SIE dar cum explica guvernantii actuali mentinerea acestei aberatii numita Prima Casa ?






    RăspundețiȘtergere
  4. E chiar simplu de tăiat fondurile securiștilor, nu înțeleg de ce nu se face.

    RăspundețiȘtergere