vineri, 10 august 2018

Falsitatea revoluţiei

Suntem în „ziua Z”, „ziua Revoluţiei”. Unii spun că va fi o „revoluţie politică”, alţii că va fi una morală, iar cei mai înfierbântaţi şi mai radicali spun că, declanşată fiind, revoluţia - indiferent de ce tip o fi ea - le dă dreptul să ucidă. 

Ceea ce-ar trebui să ne surprindă nu e suprafaţa, anume că nişte oameni îşi imaginează că au revendicări, ci esenţa, modul în care au ales să-şi ducă la îndeplinire „programul”. Toţi vor „revoluţie”. Iar lucrul ciudat e că nimeni - nici din tabăra lor şi nici din celelalte - nu e îngrijorat de această pretenţie. V-aţi gândit totuşi ce e cu această dorinţă?


Termenul are un asemenea lipici încât a trecut chiar şi în mediul comercial. Avem detergenţi revoluţionari, paste dinţi sau săpunuri revoluţionare, chiar şi tampoanele igienice anunţă din timp în timp câte-o revoluţie. O descoperire nu poate fi luată serios în considerare dacă nu e catalogată ca una revoluţionară. Chiar şi-n bucătărie avem „reţete revoluţionare”, „tacâmuri revoluţionare” s.a.m.d. Oare a scăpat vreun domeniu de adânca penetrare a revoluţiei? Cu siguranţă nu.

De unde totuşi această largă acceptare a revoluţiei? Ce ne face atât de sensibili la un concept care, în esenţă, e unul radical? Revoluţia este definită ca o schimbare din temelii a unui sistem într-o perioadă scurtă de timp. Istoria a avut patru revoluţii majore: cea burgheză din Anglia, revoluţia americană, revoluţia franceză ale cărei consecinţe au fost revoluţiile europene de la 1848 şi revoluţia bolşevică. Constatăm aşadar că, din punct de vedere istoric, e un termen relativ recent în condiţiile în care a apărut prima dată în secolul XVII. Mai mult, fiecare dintre revoluţii a adus mai mult probleme pentru omul care-şi trăia viaţa normal.

Revoluţia burgheză din Anglia a fost, în fapt, o răfuială între rege şi Parlament. Cel care-a încălcat „linia roşie” a fost regele, iar Parlamentul a reacţionat declanşându-se, în fapt, un război civil sângeros între 1640-1649, finalizat cu victoria taberei parlamentare şi îndepărtarea Stuarţilor. Chiar dacă după moartea lui Oliver Cromwell s-a produs restauraţia(1660-1688), tentativele de absolutizare a puterii monarhice s-au lovit de o puternică opoziţie a burgheziei şi a noii nobilimi care-au îndepărtat pentru totdeauna dinastia Stuart de la tron, aducându-l pe Wilhelm de Orania. După cum limpede se observă, revoluţia burgheză a fost, în fapt, tranşarea unor afaceri legate de împărţirea puterii între zona tradiţională reprezentată de rege şi noii îmbogăţiţi.Tranşare care a durat aproape 50 de ani. Credeţi că a existat cineva dintre cei care-au trăit în acele vremuri care să pretindă că pentru el revoluţia burgheză a avut vreo binefacere?

Similar au stat lucrurile şi în aşa-zisa revoluţie americană. Cu deosebirea că aici interesele aparţineau coloniştilor îmbogăţiţi care nu prea mai doreau să suporte birurile impuse de către ţara-mamă. Mai mult, idealul unei „societăţi absolut libere” fusese discutat în cercurile oculte ale vremii, iar întreaga revoluţie a fost, mai degrabă, un spectacol de zgomot şi lumini menit a justifica naşterea „proaspetei naţiuni”. Chiar şi aşa, această revoluţie le-a păpat contemporanilor săi aproape treizeci de ani de viaţă, ani de frământări, răzmeriţe şi războaie.

Adevărata revoluţie a fost însă cea franceză. O explozie care-a scos în faţă întreaga ticăloşie de care e capabil omul. Nimic din ceea ce e urât în om n-a rămas ascuns în această revoluţie. Macabrul spectacol al ghilotinărilor pe bandă, precum şi agresiunile gratuite, bazate pe acuze imaginare, au transformat această revoluţie într-o lecţie a istoriei. Chiar dacă n-a durat decât zece ani(1789-1799), ea a influenţat teribil întreaga istorie a omenirii. Putem spune fără a greşi că revoluţia franceză durează şi azi!

Ultima mare revoluţie, cea bolşevică, a durat doar un an, dar a reuşit deturnarea destinului Rusiei pentru aproape un secol. Ea s-a constituit în avangarda care a declanşat, la nivel mondial, nenumărate alte revoluţii de aceeaşi natură şi la fel de violente. Care-a fost miza revoluţiei bolşevice? Dar a celorlalte perturbări groaznice ale secolului XX?

Zeci, sute de milioane sau chiar miliarde de victime nevinovate pot fi trecute în cartea neagră a revoluţiilor istoriei. Absolut toate aceste evenimente au avut ca principal efect măcinarea vieţii contemporanilor. Generaţii întregi au fost afectate de abulia evenimentelor politice, de dictatura iraţionalului şi a arbitrarului. Ce s-a câştigat? Greu de spus. Cei care interpretează la modul ticălos istoria vor spune că acele generaţii s-au sacrificat pentru binele celor următoare. Însă, dacă vom derula cu încetinitorul, vom observa caracterul ticălos al acestei interpretări întrucât, după aceste evenimente radicale, aproape fiecare generaţie s-a sacrificat în numele unui bine pe care l-ar face generaţiilor următoare.

Nu-i totuşi ceva forţat aici? De ce să te sacrifici, de ce să intri în malaxorul unor evenimente arbitrare, de ce să participi la o ruletă rusească a istoriei în condiţiile în care ea se dovedeşte una iluzorie, perpetuă, al cărei unic scop este strict acapararea vieţii celor care sunt contemporani evenimentelor respective? E aici o contradicţie cât casa. Cu toate că majoritatea revoluţiilor sunt de sorginte atee - excluzându-l aşadar pe Dumnezeu şi viaţa de după - le cer imperativ participanţilor sacrificarea unicului bun pe care-l au, adică a propriei vieţi. Revoluţiile nu promit o viaţă mai bună aici decât pentru generaţiile îndepărtate, dar le cer participanţilor să-şi sacrifice viaţa actuală. Pentru ce? În esenţă pentru marele ideal al oricărei revoluţii: nimicul, „marele nimic”!

Dacă scuturăm de înflorituri, de figuri de stil şi de fracturi logice, din absolut toate idealurile revoluţiilor de pretutindeni nu rămâne nimic. Direcţiile li se schimbă de la o generaţie la alta, idealurile de asemenea. Ideologia care-a stat la baza oricărei revoluţii devine depăşită după maxim câteva generaţii. Motiv suficient pentru ca un nou fals ideal să-i ia locul şi-o nouă revoluţie să malaxeze alte milioane de vieţi nevinovate.

Judecând liniştit, cu detaşare, vom constata că revoluţia este cea mai mare capcană a istoriei omenirii, cea mai mare eroare în care-au intrat oamenii. Dorinţa unei schimbări radicale, această lipsă de răbdare şi de tact, ne-a împins în una dintre cele mai nefaste vârtejuri ale istoriei. Adevărul pe care ar trebui să-l înţeleagă toată lumea este că nu cu violenţă poţi instaura binele. Violenţa generează alte violenţe transmutându-se în alte şi alte zone ale societăţii. Cei care-şi imaginează că prin teroare pot instaura „domnia binelui” sunt ori devianţi, ori proşti. 

În fapt, schimbarea în bine nu se poate face decât într-o societate aşezată, în care mişcările sunt analizate cu calm, iar deciziile sunt atent cântărite. De altfel, acea societate aşezată, în care membrii săi clădesc în linişte şi pace o construcţie, înlocuind violenţa cu dialogul şi isteria cu calmul, acea societate aşadar este una pe care-ar trebui să ne-o dorim. Şi asta pentru că ea nu are nevoie de sacrificii de vieţi. Ea le cere membrilor săi să se „sacrifice” trăindu-şi viaţa normal, aşa cum simte fiecare că e mai bine, iar construcţia viitoare e rezultanta firească a acestui mod de a fi. Ştiu, unii mă vor acuza de idealism, dar pentru mine asta e definiţia vieţii în tradiţie, raportându-te la înaintaşi şi trăindu-ţi viaţa ca pe o carte pe care o predai deschisă urmaşilor. Firesc, fără false eroisme şi, mai ales, fără isterie.

3 comentarii:

  1. Toate revolutiile au avut in spate niste regizori cu banii. "Revolutie" este un termen generic.
    Si in cazul lui Cromwell este exact la fel, pt ca si el a fost finantat de afara. Revolutia franceza a fost piciorul in usa. De acolo au plecat mai departe. Dupa Waterloo am trecut in defensiva. A fost prima noastra mare infringere, de pe urma careia nu ne-am mai revenit vreodata. Miza celor pe care le-ai vazut in sec XX? O vezi la tv, astazi. Gindeste ca in reverse engineering si intelegi mult mai bine. Toate evenimentele ia-le impreuna, in bloc, ca ei si nu separat, altfel este clar ca nu intelegi nimic sau aiureli, care nu te pot lamuri vreodata! Fara alea nu era posibil sa se intimple ceea ce traiesti. Deci rev bolsevica, RM I, gripa spaniola, criza din 29, RM II sint impreuna si alcatuiesc un razboi total. De aici incolo cred ca te descurci singur.

    RăspundețiȘtergere
  2. Problema care o omiti in analiza e ca elita are tendinta sa cladeasca in liniste si pace din ce in ce mai mult pentru ea asta ducand inevitabil la exploatare si lipsa progresului general. Atunci apare revolutia ca mecanism de autoreglare.

    Desi exista ideologii care incearca sa le justifice de fapt revolutiile sunt niste rabufniri sociale care escaladeaza rapid, extrem de violente si irationale(motiv pentru care sunt usor de manipulat) datorate unor perioade de frustrare in care au fost tinute mase mari de oameni. Sau cum ii place lu dom prezidente e nevoie de multa emotie ca sa se intample schimbarea.

    Revenind a subiect as pune niste intrebari mai concrete:

    Ce ne dorim de fapt?
    Prosperitate cu orice pret, progres tehnologic, PIB per capita ca in Vest, o tara ca afara, un stat suveran si independent economic, o tara condusa de corporatii, anticoruptie cu orice pret, sa emigram cu totii, sa stam si sa munceasca altii, ne dorim lucruri impreuna sau fiecare isi cauta fericirea doar individual?!
    Ce suntem dispusi sa oferim pentru a avea ce dorim:
    Merita sa renuntam la suveranitate pentru prosperitate?
    Merita sa exportam resursa umana, curve, cersetori si capsunari ca sa avem prosperitate?
    Merita sacrificul si efortul de a avea o economie nationala sau va fi prea corupta/ineficienta si mai bine aducem corporatiile sa faca treaba?


    Mergem intr-o directia buna sau ne indreptam spre prapastie ?
    Daca mergem spre prapastie atunci revolutia devine o solutie acceptabila daca nu atunci e inacceptabila(argumentele din articol intra in actiune)

    RăspundețiȘtergere
  3. In aceasta capcana a revolutiei au intrat si intra oamenii simpli adica prostii si niciodata oamenii complecsi, adica desteptii. Problema e ca de cateva sute de ani o mare parte a desteptilor face experiente cu prostii. Nici o revolutie nu se face fara participarea la conducere a desteptilor. Trebuie sa se schimbe totul pentru a nu se schimba nimic, vorba lui Lampedusa.

    RăspundețiȘtergere