marți, 19 februarie 2019

Mult prea virginele curve europene

Cum toată lumea de pe la Bruxelles e cu gura plină de admiraţie pentru Cicloapa anticorupţie care-a şters-o acolo cu vreo zece zile înaintea audierilor(doar doar n-or chema-o să dea cu sputsemnata(sic!) pe la Parchet) poate că ar fi cazul să ne uităm cu o atenţie ceva mai mare prin ograda lor. Decât să ne uităm ca boii şi să cădem în fund de admiraţie, mai bine am căsca ochii să vedem realitatea jenantă care este pe-acolo.

Îl mai ţineţi minte pe Barroso? Da, prostovanul ăla care dădea liste şi care ne trata de parcă eram feuda lui. Probabil că, aşa cum au făcut-o mulţi, aţi căzut în capcana biografiei lui de fost marxist-anarhist şi v-aţi gândit că era vreun neica nimeni, „sărac şi cinstit”,  aterizat de pomană pe-acolo. Aiurea, pentru a ajunge în postul de şăf al comisarilor(nu vă sună a URSS denumirile ăstea?) trebuie să fii bine mobilat. Doar fraierii pică la fenta cu marxistul sărac şi curat, de parcă ar exista pe undeva un asemenea exemplar(cu excepţia, desigur, a retardaţilor şi a spălaţilor pe creier).

Barroso aşadar nu venea de nicăieri, ci era propulsat de multinaţionala portugheză „Martifer Group”. Oficial compania este controlată de fraţii Martins - Carlos Manuel Marques şi Alberto Marques - însă, în realitate, cel care controlează indirect grupul este Barroso. Păduchelniţa portugheză se întinde atât în ţara de baştină cât şi în alte 20 între care: Brazilia, India, Angola, Polonia Cehia, Slovacia şi ... România. Aţi văzut ce scurt e firul? Cu ce credeţi că se ocupă la noi grupul lui Barroso? Cu construcţiile metalice, cu afaceri pe piaţa agroalimentară şi cu ... energia regenerabilă. Ei, în ceea ce priveşte acest ultim domeniu de activitate - din care grupul a stors bani serioşi din Europa - ar trebui să vă amintiţi o afacere din trecut la care, în mod sigur aţi închis ochii. Mai ţineţi minte care-a fost ţara cu cea mai generoasă schemă de subvenţionare a producţiei aşa-zis verzi de energie? Hai că nu-i greu: România cuplului tragicomic băsescu-boc. Asta în cazul în care vă întrebaţi de ce mama naibii era o aşa mare prietenie între băsescu şi Barroso. Păi cum să nu fie în condiţiile în care croitoraşul nostru îi făcuse cadou milioane de euro din cer? Bani pe care, desigur, îi plătiţi dumneavoastră. Dacă aveţi curiozitatea să înţelegeţi cât v-a costat simpatia lui Barroso pentru băsescu, priviţi capitolul „cost certificate verzi” de pe factura la energie electrică. O să rămâneţi plăcut surprinşi. 

Asta a reprezentat o nimica toată. Fiecare ţară a plătit tributul ei pentru propăşirea firmei lui Barroso. Dar asta nu e nimic. Individul a făcut şi spionaj, pe perioada preşedinţiei sale asasinând economic Grecia. În toată povestea prost pusă în scenă a crizei greceşti şmecheria era lichidarea rapidă a marilor active deţinute de statul grec în favoarea hienelor numite „finanţatorii internaţionali ai statului grec”. În fapt un grup de asasini economici condus de regele diavolilor de pe Pământ, anume Goldan Sachs. Cel care, de altfel, a şi pus la punct schema de „ascundere” a datoriei publice greceşti. Atât era de ascunsă încât, înainte de aderarea la EUR a fost parafată de BCE. Vă mai miră că după ce a ieşit din „cariera europeană” Barroso a fost numit preşedinte non-executiv al filialei din Londra a Goldman? Nici chiorii n-au cum să nu vadă cum corupţia ăstuia pute de la o poştă.

Să mergem mai departe. Ce-a urmat? Beţivul suprem, anume luxemburghezul Jean-Claude Juncker. Dacă vă gândiţi că ăsta a venit de nicăieri, iar sunteţi naivi. Doar nu crezi că poţi ajunge şef peste mafia europeană fără să faci o dovadă a ticăloşiei tale. În cazul lui Juncker ticăloşia s-a numit eludarea taxelor europene de către multinaţionale. Pe vremea când era prim ministru în Luxemburg, s-a gândit s-o pună de-o afacere profitabilă, astfel încât să aducă bani în limbricul ăla de ţară pe spatele celorlalţi membri ai UE. În acest fel a gândit o păduchelniţă de scutiri de taxe şi impozite pentru mega companiile care oricum nu prea se îndeletniceau cu plata acestora. Aşa a ajuns Luxemburgul să perceapă taxe mai ofertante decât offshore-urile bananiere. Dacă vă mai spun că beţivul, în vremea în care s-a ocupat de „destinul ţării sale”, a făcut afaceri inclusiv cu Bernie Madoff veţi fi surprinşi? Păi cum puteţi crede că doi escroci internaţionali s-ar fi ocolit mirosindu-se de la distanţă? Şi-n timp ce Madoff a avut ghinion şi-şi duce viaţa-n puşcărie, escrocul european e şeful UE. C-aşa e în politică: cu cât jigodismul e mai mare, cu atât funcţia e mai înaltă.

Să rămânem totuşi prin Comisia Europeană încropită de beţiv. Ca vicepreşedinte ne apare incoruptibilul Timmermans. Ăsta urlă cel mai tare împotriva corupţiei de la noi, în condiţiile în care mafioţii din ţara sa îşi aranjează cu procurorii şpăgi plătite de firmele pe care le reprezintă pentru neînceperea investigaţiilor. Ca să înţelegeţi cât e corupţia de mare acolo, imaginaţi-vă următorul scenariu: împotriva unei firme listate public începe o investigaţie de corupţie din cauză că executivii săi au estorcat nişte fonduri de la stat. Procurorii se înţeleg cu firma - adică în fapt cu executivii corupţi - ca investigaţia să înceteze în condiţiile plăţii unor sume imense. Sumele sunt plătite de firmă, iar executivii scapă cu faţa curată. Imaginaţi-vă că în acea firmă au plasamente fonduri de investiţii, de pensii s.a.m.d. care se văd nevoite ca, indirect, să acopere trebuşoarele murdare ale unor tiriplici care, ca urmare a succesului repurtat în faţa procurorilor, probabil îşi trag şi nişte bonusuri grase. Marfă, frăţioare. Şi asta nu e corupţie.

Dacă dai un ochi prin Parlamentul European vezi cum pute a corupţie. Spre exemplu, ar putea explica cineva cum naiba de europarlamentarul PPE Antanas Guoga - la origine pocherist - a sărit de la zero franci venituri înainte de a fi ales europarlamentar la o medie de 250 000 EUR/lună anul trecut? Ciudate sunt căile ieuropene. Iar când e luat la întrebări se bâlbâie şi spune că e posibil să-şi fi declarat unele venituri de mai multe ori. Bă, eşti prost? Adică ai atâtea venituri de nu le mai ştii numărul?

Pe poziţia a treia ne întâlnim cu ciudatul şef cu sex incert al ALDE care a halit, pe lângă salariu, aproape 1.5 mln EUR în actualul mandat. Păi cum făcuşi, bre? El cică ar fi speaker. Însă lumea spune că încaseză şpăgi de la firme de lobby şi astfel îşi rotunjeşte venitul. Altfel urlă ca posedatul împotriva corupţiei, că, deh, ăsta e refrenul. 

Pe poziţia a patra îl avem pe francezul provenit tot de la PPE, Renaud Muselier care a încasat tot vreo 1.5 mln. EUR de la o companie medicală. Vă place privatizarea serviciilor medicale? Ăstuia să-i mulţumiţi! Tot de la PPE vine şi Rachida Dati care-a fript şi ea un amărât de 800 000 EUR cică din servicii avocaţiale. Te şi-ntrebi dacă nu cumva o practica noaptea avocatura întrucât ziua se tăvăleşte pe jos de bunul mers al Ioropii. Pe lista parlamentarilor cu mega extra-venituri apare şi pezdelistul Daniel Buda care a reuşit să-şi rotunjească veniturile cu vreo jumătate de meleon de ieuroi. Luptând contra coropţionen, desigur.

Dacă iei la scuturat organizaţia mafiotă de la vârful Europei ajungi să vezi că acolo corupţia e mai vizibilă decât puricii pe câine. Şi-atunci te-ntrebi de unde naiba atâta atenţie pentru corupţie? De unde atâtea discursuri şi atâta abnegaţie pentru implementarea unei structuri europene care să lupte împotriva corupţiei. Păi voi chiar îi credeţi? Iar fugiţi după fentă?

În fapt, ceea ce se doreşte este extinderea testului românesc la nivel european. Adică aruncarea cu rahat de corupt către ăia care strică afacerile marilor granguri la nivel european. Pentru asta ai nevoie de un executant pe care nu prea-l duce capul şi care să meargă înainte ca boul. Până când ăla care-l mână îi spune hăis sau cea. Cum Cicloapa noastră a dovedit calităţile necesare, e limpede că e preferată. 

Şi uite-aşa, un experiment început în patria noastră are toate şansele să se dezvolte la nivel european, propulsându-ne, prin rudimentara noastră reprezentantă, în topul ţărilor hulite de către europeni. Staţi să vedeţi ce circ va ieşi şi ce dosare halucinante o să păstorească asta pe-acolo. Şi cum se vor îmbogăţi adevăraţi corupţi în timp ce ăia rupţi în cur vor trage ponoasele. Va fi circ, un circ tragic.

sâmbătă, 16 februarie 2019

Marea trădare

În timp ce ne uităm la macabrul spectacol politico-juridic pus în scenă în ţărişoara noastră, în spatele uşilor închise, dar perfect transparent, se desfăşoară cea mai mare operaţiune de jefuire a ţării şi de intrare a ei într-o spirală fără ieşire. Aşa-i că sunteţi surprinşi? Aşa-i că vă miraţi „cum de nu spune nimeni nimic”? Văzându-vă atât de puşi pe fapte mari, v-aş întreba înainte de a trece mai departe un lucru banal: de câte ori în ultimii 30 de ani v-a avertizat cineva înainte de a vi se pune ştreangul de gât?

joi, 14 februarie 2019

Aurul şi naţiunea

Vă reamintesc o întâmplare recentă: Banca Angliei a refuzat să returneze aurul din rezerva Venezuelei pe motiv că actuala conducere rezultată în urma alegerilor n-ar fi legitimă. Asta după ce SUA şi o bună parte a ţărilor satelit au recunoscut ca preşedinte pe un oarecare tiriplici, Juan Guaidó pe numele său. Este primul caz din istorie în care o bancă la care este depozitat aurul unei ţări refuză returnarea acestuia.

marți, 12 februarie 2019

Lacul economiei

Ai un lac cu apă. Pe marginea sa sunt terenuri agricole şi oameni care le cultivă. Totul merge în regulă, doar că oamenii se înmulţesc şi e nevoie de terenuri în suprafaţă din ce în ce mai mare. Dar apă e doar în lac.
- Cum vom împărţi apa? - s-au întrebat oamenii.
- Până s-o împărţim trebuie să ne asigurăm că nu fură nimeni din ea! - a spus unul şi, aprobat de către ceilalţi, a pus un gard în jurul lacului. Apa din lac se va distribui pe baza hârtiilor semnate de către marea autoritate a lacului. Pe baza acestor hârtii veţi vinde şi veţi cumpăra produsele, iar când aveţi nevoie de apă, o hârtie vă asigură o găleată de apă. Astfel, cei mai harnici, adică cei care produc mai mult, vor primi mai multă apă, iar cei mai leneşi mai puţină. Asta pentru că trebuie să ne asigurăm o producţie eficientă.

duminică, 10 februarie 2019

Adevărul despre democraţie

Astăzi o să atac problema politică cea mai spinoasă, rădăcina răului pe care-l simţim, dar despre care nu vorbeşte nimeni. O să fie un material mai lung, dar vă rog să vă înarmaţi cu răbdare. De altfel, şi lungimea materialelor e menită a separa bobul de neghină.  

Atunci când spunem că „trăim în cea mai bună dintre lumile posibile” suntem ferm convinşi că avem dreptate, că, în ciuda tuturor problemelor pe care le simţim, societatea a evoluat, iar noi am ajuns într-un moment de sinteză în care toate relele trecutului au fost anulate şi, cumva, ne confruntăm doar cu probleme ale prezentului.

Cum am devenit paşalâc

„De fapt, ceea ce noi, asasinii economici, facem cel mai bine este să clădim tocmai acest imperiu global. Suntem un grup de elită alcătuit din femei şi bărbaţi care utilizează organizaţiile financiare internaţionale pentru a crea condiţiile în măsură să determine aservirea celorlalte naţiuni corporatocraţiei aflate în fruntea celor mai mari corporaţii, guverne şi bănci. Asemenea echivalenţilor noştri din Mafie, şi noi, asasinii economici, facem tot felul de favoruri. Acestea iau forma împrumuturilor pentru dezvoltarea infrastructurilor - centrale electrice, autostrăzi, porturi, aeroporturi sau parcuri industriale. O condiţie a acordării acestor împrumuturi este ca numai companiile de construcţie şi inginerie tehnologică din ţara noastră să se ocupe de respectivele proiecte. În esenţă, cea mai mare parte din bani nu părăseşte niciodată Statele Unite, fiind pur şi simplu transferaţi din conturile de la Washington către firmele prestatoare din New York, Houston sau San Francisco.

vineri, 8 februarie 2019

Tragicul nostru timp

V-o spun cu tristeţe şi, în acelaşi timp, cu teamă: timpul nostru se scurge mult prea repede. Noi, ca ţară, am fost infectaţi cu o boală perversă. Cei atinşi de ea văd totul în roz, nu mai identifică primejdiile şi, cu cât se instalează mai mult, cu atât îi rupe mai rău de realitate. Iar când se trezesc e prea târziu, nu se mai poate face nimic.

joi, 7 februarie 2019

De ce România nu e altfel?

Mani pulite” a fost subiectul care a ţinut prima pagină a anilor 90. Avându-l în centru pe „incoruptibilul” procuror Antonio di Pietro, operaţiunea a fost una de răsunet întrucât a adus în faţa justiţiei o grămadă de politicieni corupţi şi asociaţi de-ai acestora. Părea că mizeria iese la suprafaţă, iar societatea italiană se curăţă. Era o iluzie.

miercuri, 6 februarie 2019

Iluzia pieţei libere

În 2004, Schwarz Group a primit din partea IFC un credit de 100 milioane EUR pentru expansiunea în Polonia. În 2007 au obţinut de la acelaşi finanţator 100 mil. EUR pentru extinderea pe pieţele din Sud-Estul Europei(în principal România şi Bulgaria), iar în 2009mai primesc 150 mil. EUR tot pentru extindere şi tot din partea BERD. BERD şi IFC au tot pompat în extinderea reţelelor controlate de Schwarz(LIDL&Kaufland).

luni, 4 februarie 2019

Cartelurile care ne sufocă

Comerţul românesc este controlat de şapte entităţi: Auchan, Carrefour, Louis Delhaize Group(Cora&Profi), Schwarz Gruppe(Lidl&Kaufland), Metro AG, Coop(Selgros) şi Royal Ahold(Mega Image). Oricum am da-o, cam tot ce se vinde prin ţară trece pe la aceste mega companii. În prezent ele controlează aproape tot ceea ce mâncaţi şi beţi, detergenţii pe care-i folosiţi, dar şi o mare parte din îmbrăcămintea pe care o purtaţi, multe dintre electronicele pe care le aveţi în case s.a.m.d.

sâmbătă, 2 februarie 2019

Stat şi privat

Există o căruţă de experţi cărora salariaţii de la stat le stau în gât. Ştiu, sunt imbecili, dar frecvenţa cu care repetă slogane seci şi aberaţiile pe care le spun devin la un moment dat aberante. Asta se întâmplă de pe vremea în care ticălosul naţional băsescu s-a apucat să vorbească despre „omul gras - salariatul de la stat - pe care-l cară în spate omul slab - salariatul privat”. O comparaţie tembelă, pe care numai un imbecil precum băsescu putea s-o facă.