luni, 4 martie 2019

De unde ne mai putem lua aurul?

De fiecare dată când cineva încearcă să ia o decizie în direcţia unei mai mari suveranităţi financiare a României e contracarat cu violenţă de vocile BNR. Există chiar şi o platformă online - Opinii BNR - de unde se instrumentează atacuri împotriva opiniilor care, din ce în ce mai vocal, cer o mai mare suveranitate monetară a ţării.

O să abordez azi subiectul la modă: aurul. Cei care-mi citesc blogul de mai mult timp îmi ştiu opinia legată de aur, anume că acesta nu e o valoare în sine, ci are o valoare simbolică datorată unui complex cultural al omului. Însă, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că, indiferent de credinţele noastre, aurul se tranzacţionează pe bani, reprezentând un vehicul de conservare a averii. Aurul pe care Banca Naţională îl are în rezervă reprezintă aproximativ a zecea parte din rezervele lichide, adică o cantitate aproape neglijabilă. Se pune astfel întrebarea logică legată de oportunitatea păstrării a jumătate din rezervă la Londra. De ce?


Cei de la BNR ne spun doct că asta e o „asigurare”, că astfel rezervele noastre au valoare şi alte asemenea baliverne. Ba au ajuns să spună că noi circulăm liber prin lume tocmai datorită acestor rezerve păstrate acolo. Măi să fie, o gogonată mai mare nici c-am mai auzit. Adică, vor să spună beneriştii, că dacă n-ar fi aurul la Londra noi n-am mai avea voie să ieşim din ţară. O minciună fără margini necontrazisă de nimeni.

Părerea mea e puţin mai dură. Eu unul cred că aurul nu mai poate fi repatriat şi că, aşa cum atunci când tezaurul nostru a ajuns la ruşi a intrat într-o gaură neagră, la fel s-a întâmplat şi-acum. Oricât mi-ar spune Isărescu poveşti despre credibilitate, stabilitate s.a.m.d. e cât se poate de limpede că, de fapt, depozitarea la Banca Angliei a fost o operaţiune cu un singur sens, doar dus. De întors nu se va întoarce niciodată.

Să fim serioşi, toată istoria englezii au fost bandiţii bandiţilor, de fiecare dată au mimat seriozitatea, iar în momentele critice , cu emfază şi dispreţ şi-au clamat dreptul de a fura. Iar când li s-a spus în faţă că sunt hoţi, au ridicat hoţia la nivel de virtute. Să duci o parte importantă a tezaurului ţării în curtea hoţilor e o dovadă de iresponsabilitate. Nu, aurul depozitat acolo n-are de-a face cu libera circulaţie, ci cu imposibilitatea de a putea fi repatriat.

Aurul pe care marile centre financiare ale lumii îl au depozitat a fost şi este folosit pentru manipularea ... preţului aurului şi pentru păstrarea încrederii în bani. De fapt asta se află sub sloganul „încrederii”: un blat pe care îl fac toţi şefii de bănci centrale. S-a văzut clar ce s-a întâmplat când nemţii şi-au cerut o parte din aur înapoi. Repatrierea s-a întins pe ani buni, asta în condiţiile în care 40% din aurul nemţilor e tot în SUA şi 10% la Londra. De fapt, grosul aurului repatriat a fost cel depozitat în Franţa, care l-a şi livrat imediat, fără proteste. Se întreabă oare cineva de ce nemţii nu şi-au lichidat şi aurul depozitat la Londra? Oare oficialii Băncii Centrale au vrut să se ascundă de o situaţie jenantă pe care probabil o ştiu bine, dar care nu trebuie să ajungă la urechile publicului?

Având în vedere această realitate tristă, părerea mea e că ar trebui să ne comportăm ca şi cum aurul de la Londra n-ar exista. Aşa cum tot ceea ce le-am dat ruşilor spre păstrare a intrat într-o gaură neagră, la fel s-a întâmplat şi cu aurul nostru de la Londra. Ceea ce fac acum cei de la BNR este să tragă de timp pentru a preveni o reacţie legislativă şi astfel să se confrunte în direct cu dezastrul imposibilităţii repatrierii.

Se ştie că urmează o criză care, prin implicaţiile sale, ar urma să schimbe întreaga paradigmă monetară mondială. Probabil cei de la BNR speră să amâne până atunci, astfel încât să poată da vina pe criză. Părerea mea e că e un joc dubios pentru ţară. Mai bine s-ar trezi şi ar mai schimba din păduchioasele titluri de stat americane pentru a cumpăra aur pe care să-l aducă în ţară. Cel puţin atât cât să acopere cele 50 de tone risipite pe iluzii. Ar fi un gest prin care şi-ar mai putea răscumpăra din păcate.

22 de comentarii:

  1. Poate acest aspect al imposibilității repatrierii îl știe și Dragnea și tocmai de aceea râmă în hazna, să aibă ce să negocieze cu jupânii!

    RăspundețiȘtergere
  2. duamna Turcan de la penele spunea că nu constituțional să repatriem aurul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cazul doamnei Turcan de regula vorbeste gura fara ea. Este valabil si pt dna Gorghiu

      Ștergere
  3. Sa mai cumparam aur ca sa ce? sa il dam iar candva in istorie pe gratissau sa ne fie luat? (Romani - a se citi de la Daci si Romani), Turci, Tatari, Unguri, Rusi, si mai nou se pare Englezi?)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CUmparam/REpatriem aurul ca dupa RESETAREA MONDIALA DE TIP NOU (fara precedent in istorie) sa nu cadem la nivel de 1600 ci macar la nivel de inceput de secol al 19-lea...parerea mea

      Ștergere
    2. Ca sa ne ramanem cu hartii fara valoare.

      Ștergere
  4. despre aur si nu numai
    https://www.youtube.com/watch?v=o8F6vHfe5Ek

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta e si impresia mea. Acel aur nu mai exista si de acum incolo se va vorbi si de recuperarea tezaurului de la britanici, nu numai de la rusi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem in 2019 si cred ca deja toata lumea stie ca tezaurul de la "rusi" de fapt nici nu a ajuns la rusi ci a cotit-o DIN SCURT spre Elvetia trimis acolo de trozkistii veniti de pe 5-th Avenue sa faca revolutie de portocale si sa rada monarhia tzarista( tu chiar esti orb, nu vezi cum merg treburile acum? Absolut la fel s-a intimplat si atunci, aceeasi tehnologie coloniala a fost aplicata si la 1917. Asa ca ETERNA GARGARA cu tezaurul luat de rusii care nici macar nu erau rusi( ci doar vorbitori de limba rusa)!!!, este rasuflata de tot. Trezeste-te romane hahahaha! In ce hal au putut sa va minta informational toti acesti ani binenteles si cu consimtamintul lu nea Nicu caruia ii pica bine la buzunar promovarea mediatica a urii poporului pentru tezaurul luat chipurile "cu japca" de mujici.

      Ștergere
    2. Este suficient să citești doar articolul lui Dorin Stănescu din Historia și lucrurile încep să se lege! (https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/povestea-trenului-plumbuit-care-l-a-adus-pe-lenin-din-exil-in-fruntea-marii-revolutii-socialiste)

      Ștergere
    3. Nu ar fi rau sa te trezesti si dumneata si sa realizezi ca nu exista mare putere care sa vrea binele cuiva si orice mare putere se comporta cu o tara mai mica la fel de ticalos indiferent ca e din Est sau din Vest.

      Ștergere
    4. Stai linistit tot dupa ala de la rusi o sa plangem.
      Sunt insi care plang dupa fabricile demontate de rusi acu 50 de ani dar nu au nici o apasare cand ailalti rad paduri sau iau pe nimica petrol si gaze.

      Lumea sufera in urma consecintelor nefaste ale realitatii dar se plange doar de efectele care intra in aria de perceptie a acelei realitati.

      Ștergere
    5. Asa este trandafirule, insa cind plingem dupa tezaurul de la rusi trebuie sa stam cu fata catre VEST precum yoghinii, pentru ca in directia aia a luat-o in 1918[ vezi documentele de mai jos].

      Ștergere
  6. Eu as fi mai nuantat aici.
    E foarte probabil ca Banca Angliei sa nu aiba tot aurul depozitat acolo. (unde e fum trebuie sa fie si foc spune proverbul - iar zvonuri despre asta exista de ani buni).
    Probabil se lucreaza si la Banca Angliei tot cu "rezerva fractionara".
    Insa ceva aur trebuie sa mai fie acolo! Iar, asemenea unui bank-run, daca esti printre primii care isi cere aurul inapoi, exista posibilitatea ca tu sa-l primesti si urmatorii sa pice de fazani. Sa nu uitam ca Ungaria si-a repatriat acum 1 an, e drept doar 3 tone de aur de la Londra.
    Problema principala e ca o potentiala "repartiere" a aurului SIGUR va veni la pachet cu represalii din partea oligarhiei financiare. Deci problema e intr-adevar sensibila.

    RăspundețiȘtergere
  7. Trebuie repatriat sub o forma sau alta, ca sa nu mai platim chiria Angliei, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine si ce-ai sa faci daca te vor trimite la plimbare asa cum o fac cu foarte multe state care au pretentii sa le plateasca despagubiri coloniale?

      Ștergere
    2. Măcar știm exact cum stăm! Și să ne explice și eternul guvernator de ce a luat acea decizie!

      Ștergere
  8. Mugur Constantin Isărescu (n. 1 august 1949, Drăgăşani, judeţul Vâlcea)

    La ce altceva sa te astepti de la astia si cei ca el?! Astia sint majoritatea, asa ca nu se va putea schimba nimic, niciodata, decit in si mai rau. Atit pot si o dovedesc continuu, dupa 45!
    Toti romanii vorbesc despre aurul de la rusi. S-au trimis 4 garnituri de tren. Doar prima a ajuns pe vremea guvernului tarist. Celelalte 3 s-au trimis desi guvernul cazuse, iar cu cei noi, bolsevicii, nu exista nici un acord. Vad ca nu intreaba nimeni motivul pentru care s-a continuat trimiterea trenurilor si nici cine a luat aceasta decizie. Tezaurul nu avea cum sa ramina in Rusia, daca se stie cine a fost Lenin. E in Germania sau, mai curind, in Franta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.certitudinea.ro/articole/tema-de-gandire/view/afacerea-tezaurul-rusii-vor-sa-ni-l-dea-iar-noi-il-refuzam-de-ce

      https://www.efemeride.ro/tezaurul-romaniei-este-cel-mai-bine-pastrat-secret-al-istoriei-bruxelles-ul-nu-vrea-ca-romanii-sa-afle-sub-nicio-forma-aceste-lucruri/

      Ștergere
  9. În mare sunt de acord cu cele afirmate în articol, însă am și o mare nedumerire. De ce s-ar compromite BNR făcând jocul UK? Refuzând UK să înapoieze aurul nu ar rezulta o criză de imagine pe plan internațional dar și de solvabilitate? Își permite oare UK în actualul context al brexit-ului să refuze înapoierea aurului? Nu mai suntem totuși în secolul 20.

    RăspundețiȘtergere
  10. E nervosi baietii de au iesit pe piata cu povestea asta...
    https://www.cotidianul.ro/bnr-anunt-neasteptat-legat-de-tezaurul-de-la-moscova

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)