marți, 16 aprilie 2019

Semnul de la Notre-Dame

În urmă cu zece zile pășeam firesc în Notre-Dame. Așa cum o făceam de fiecare dată, deoarece a merge în Paris înseamnă obligatoriu și-o vizită la Notre Dame. Parisul și Franța se confundă cu Notre-Dame. Un simbol emblematic, rezistând tuturor nenorocirilor istoriei, un martor tăcut care părea de nemișcat.

Și totuși, iată acest blestemat 15 aprilie, prima zi a Săptămânii Patimilor pentru catolici, debutând sfidător. „Notre-Dame e în flăcări!” am strigat asemeni atâtor oameni. În timpul ăsta, pe ecran, se derulau imaginile de coșmar. Notre-Dame e ceva mai mult decât impresionanta catedrală. E o parte din sufletul nostru, e o cărămidă esențială a culturii și civilizației noastre. Văzând acea halucinantă imagine a „crucii Notre-Dame” cuprinsă de-acele blestemate flăcări ale iadului am avut, brusc, imaginea dezastrului în care suntem. Asta pentru că focul de la Notre-Dame e incendierea noastră. Odată cu faimoasa catedrală se stinge și-o bucată din noi. 

Nu mi-am propus să fiu patetic, dar sunt copleșit de emoție. Pentru mine Parisul nu mai există, iar Franța nici atât. Nu știu care-s cauzele și, mai mult, nu prea cred că mai contează acestea. Notre-Dame în flăcări e un simbol mai puternic decât orice investigație. Golul de-acolo nu va putea fi acoperit de nimic.

Ceea ce trebuie să vedeți în spatele flăcărilor este neputința autorităților. Este imbecilitatea prostovanului care-și zice președinte și care s-a deplasat la incendiu pentru a-și face un selfie. Este degradarea celor care, în loc să caute soluții pentru stingerea incendiului căutau formulele cele mai potrivite pentru „rezolvarea situației” pe platformele de socializare. Priviți cu atenție aceste realități deoarece ele sunt imagini ale căderii, ale degradării.  

Notre-Dame în flăcări, mai presus de orice, e simbolul focului care arde fără milă civilizația occidentală. Nu-s vorbe mari, e chiar realitatea. Acesta este abia începutul unui dezastru la scară. Civilizația occidentală e incapabilă să-și mai gestioneze moștenirea, e asemeni ultimei verigi a unei familii nobile, de cele mai multe ori un individ plăpând, debil, demn de milă. Așa cum Notre-Dame a luat foc, la fel civilizația occidentală este în stadiul incipient al unui incendiu de proporții.

Se vede de la o poștă că totul e anapoda. Nimic nu funcționează cum trebuie, funcțiile importante sunt ocupate de impostori prostovani și incapabili, mișcările politice sunt haotice, iar o prostie este combătută cu un număr copleșitor de alte prostii pe post de „soluții logice”. De-o groază de vreme spun că lumea noastră merge într-o direcție absolut greșită. Majoritatea celor care mă citesc înțeleg asta, dar, la fel ca mine, se simt neputincioși în fața acestui val nemilos al istoriei.

Incendiul de la Notre-Dame e semnul prevestitor al prăbușirii. La fel cum parizienii alergând disperați pe străzi pentru a salva Notre-Dame au sfârșit prin a asista neputincioși la dezastrul în desfășurare, la fel și noi nu suntem nimic altceva decât simplii martori ai acestei demolări epocale care stă să vină.

Ușor, ușor, urmează să constatăm cum superbul și impresionantul castel suplu în care locuim a ajuns o structură precară, fragilizată de „inovațiile” și „corectitudinile” pe care le-am aplicat fără să știm ce facem. Ceea ce strămoșii noștri au construit având în cap idei clare și idealuri solide se va dărâma din cauza superficialității și prostiei noastre. Cu incendiul de la Notre Dame Europa intră în ultima perioadă a sa, aceea a prăbușirii ireversibile.

31 de comentarii:

  1. Sa vina distrugerea! Altfelnu se mai poate! Focul mai curata! O sa vin criza mare economica mai intai, apoi duhovniceasca si mai apoi razboiul cu arme. E dorit , Dumnezeu ingaduie si va scoate ceva bun din ceva rau. E profetit! Pr. Paisie Aghioritul spunea de acest razboi ca e rezboi binecuvantat. Ne complacem in cloaca asta de rahat, nici macar noroi! Ma gandesc ca o sa fie crunt, ca poate o sa regret ce am zis acum dar altfel nu se mai poate. Se pare ca de buna voie nu ne mai intoarcem la Dumnezeu! Iertare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceasta lume a formelor, zisa moderna, nu-si mai justifica existenta cat timp impiedica regasirea lui Dumnezeu.

      Ștergere
    2. Cum Doamne iarta-ma sa spuna ca e un razboi binecuvantat?! "Trupele greceşti vor păzi doar graniţele. Faptul că ele nu vor lua parte la acest război va fi pentru noi o mare binecuvântare a lui Dumnezeu. Căci cei care vor participa la război se vor pierde…"
      Neparticiparea Greciei la acel razboi va fi binecuvantarea Greciei.
      Nici nu pot sa ma gandesc ce va decide "Romania" prin #Mohannis sau alta sluga fatisa a strainilor pusa ostentativ sef pe acest pamant nenorocit al tarii noastre. Cred ca praful se va alege de noi, sau nici atat nu va ramane din noi

      Ștergere
    3. Este binecuvantat! Pentru tot neamul pamanttului! Ca se va alege praful de trupurile multora dintre noi asa e! Dar sufletul conteaza! Si noi nu am inteles lucrul asta! Puteam sa le avem pe ambele dar, in prostia si rautatea noastra am ales sa l lepadam pe Dumenzeu din viata noastra!
      Si grecilor le va fi greu, asa completeaza si ne spune pr. Elpidie, precizand ca pr. Paisie nu i s-a ingaduit sa spuna tot ce stia, ca sa nu sperie populatia si mai mult si pentru ca nu i s-a permis ( de Dumnezu banuiescc)! Va fi greu pentru toti, greci, romani, rusi, chinezi, etc. Un parinte al zilelor noastre imi spunea ca multi mucenici vor da romanii in aceste vremuri si in acest razboi. Deci este binecuvantat. Si nu mai e mult! Un parinte duhovnicesc, zic eu, din Moldova noastra, in varsta de 88 de ani, ne spunea, anul acesta, ca, atunci cand va veni razboiul, el va ramane acolo la manastire,nu va pleca nicaieri. Asta ma duce cu gandul la faptul ca o sa prinda razboiul si are 88 de ani. Asa ca nu mai e mult! Sa ne intarim duhovniceste ca sa nu ne lapadam de Dumnezeu in incercarile ce vor sa vina. Si parintele Ghelasie Tepes de la Manastirea Sighisoara si Mitropolitul Neofit al Ciprului spunea sa ne spoveddim, sa ne impartasim, sa mergem la Sfanta Liturghie, sa traim placut lui Dumnezeu ca sa putem, cand vor veni vremurile de prigoana si razboi, sa nu ne lepadam de Dumenzeu. Iertare si Doamne, ajuta!

      Ștergere
  2. Coroana de spini a Mantuitorului a fost salvata din flacari, crucea si altarul au ramas pe loc. Se pare ca nu mor caii cand vor cainii. De ce sa ne smulgem parul?
    PS Pentru conspirationisti e mana cereasca faptul ca tot ieri a luat foc o incapere subterana de la moscheea Al-Aqsa. Se incing zilele asta o gramada de neuroni...

    RăspundețiȘtergere
  3. In 1979, a great Parisian writer named Emil Cioran, imagined the Islamization of France. “The French will not wake up until the Notre Dame cathedral becomes a mosque”, wrote Cioran.
    http://www.israelnationalnews.com/Articles/Article.aspx/18712

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred ca e business as usual, nimic spectaculos. Nu a murit nimeni, au ars niste ziduri. Nici primul nici ultimul monument care se deterioreaza. Macroul lor nu a putut rata chestia asta pentru a-si face publicitate, doar s-a dat pe toate posturile.

    RăspundețiȘtergere
  5. Apropo de monumente disturse, am vazut in special prin Grecia o multime de monumente distruse, din care nu au mai ramas decat ceva caramizi din fundatie. Nu poti sa spui daca a fost graj sau palat. Ce nu am inteles este de ce nu le refac. Ok, nu trebuie sa arate 99.99% ca originalul, e ok si 80%, tot e ceva mai interesant decat niste pietroaie.

    Asa si cu notre dame, ii torni niste beton, ii dai ceva vopsea, ii mai pui cateva turnulete si pui o placuta gen "re-architectured in 2025, certified original"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa nu uitam ca trebuie sa mai puna si niscaiva gorgoni in plus; aia de erau, pare-se ca nu au ajutat in aceste vremi din urma....

      Ștergere
  6. Civilizatia occidentala a ars demult si in ultimii 10 ani s a vazut clar degradarea . Nu mai exista decat manipulare ,de toate felurile. Incepand de la sistemul de sclavie creat pana la educatie. Orwell este cel care a prevestit totul , de parca se lucreaza dupa cartea lui. Ce sa mai spun, eu nu cred in accidente la nivelul asta de civilizatie si tehnica. Nu erau 40 de grade, nu erau conditii meteo si un foc atat de violent are o sursa diferita de un accident. Napalm, ceva...plus ca locul izbucnirii era parca ales special pentru a nu se putea interveni. Time and place...ca tot este saptamana patimilor in Franta. Imi pare rau ca uneori avem tendinta de a nu mai crede in nimic ,de a fi un pic paranoici si a vedea mereu conspiratii peste tot! Insa istoria ne a demonstrat ca nimic nu a fost un accident in decursul ei. Sa reamintim 9.11 , " je suis charlie" , colectiv, ca tot sunt recente , le am trait. Se schimba topicul mentalului populatiei din momentul in care se decide ca s a ajuns prea departe , dar nu in directia dorita de ei. Si se intampla ceva care sa aduca in primul rand EMOTIE. Apoi se trece la next level.
    Desigur este o tragedie, o pierdere istorica insa ar trebui sa vedem ce este in spatele acestei operatiuni. O Franta dezbinata, revoltata, o Franta care s a trezit si a vazut ipocrizia . Si cum se intampla adormirea trezitilor? Uite asa! " sa ne unim, sa reconstruim". O tragedie de nivelul asta ma face sa pun cateva intrebari
    De ce a izbucnit incendiul cand au plecat ultimii vizitatori? Pentru ca , daca ar fi fost victime s ar fi intors operatiunea impotriva lor, a incapacitatii cica de actiune.
    Sa i multumim cuiva ca nu a sacrificat oameni, nu? Sa nu fi fost nevoie sa " moara" daca ar fi sa citam prostovanul care se joaca de a presedintele. Si Macron este din aceeasi categorie ,pe acelasi calapod.
    Sunt multe intrebari si multe teorii. Fara sa ma duc spre teoria conspiratiei de genul satanism, etc. Eu consider ca sunt operatiuni bine orchestrate cu scopul de a opri vestele galbene si nimeni nu ma poate convinge de contrariu. Vom vedea ce se va intampla mai departe

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel îmi iese și mie socoteala, în primă aproximație, folosind variabilele "mijloc, motiv, oportunitate". În cele din urmă, la fel ca și la "Colectiv", sau la "9/11", fiind vorba de simboluri, mai mult decât realitatea obiectivă a cauzelor, sunt importante consecințele. Dacă la "Colectiv" și "9/11" le-am văzut deja, în acest caz rămâne să le vedem. Ele, consecințele practice, ne vor conduce la a doua aproximație.

      Până atunci, rămâne să ne delectăm cu eseuri lirice, de preferință în limba română, cu tema "Notre-Dame e ceva mai mult decât impresionanta catedrală. E o parte din sufletul nostru, e o cărămidă esențială a culturii și civilizației noastre." Noi, vorbitorii limbii române, fiind urmașii Romei: atât a celei dintâi, cât și, mai ales, a celei de a doua; și, desigur, doamne ferește, a celei de a treia. LOL!

      Ștergere
    2. Puțin după ora 18:00 cei prezenți în piața din fața catedralei au observat cu consternare fum și, câteva minute mai târziu, flăcări. Este straniu că, deși pompierii și-au făcut apariția imediat, le-a luat 30-40 de minute ca să obțină apă pentru a o pompa.

      Notre-Dame se află pe o mică insulă înconjurată de apele Senei care curge în imediata apropiere a catedralei.
      https://www.youtube.com/watch?time_continue=379&v=G-ICuS8IVJI

      Ștergere
  7. https://gloria.tv/video/MeYnyg7tfMbW1aYguGFkYQJt8

    https://m8y1.wordpress.com/2016/01/27/buergerkrieg-in-mannheim-strassenschlacht-mit-schusswaffen-paukenschlag/


    https://iatranshumanisme.com/2019/04/10/biohacking-implant-de-puce-sur-scene-pour-creer-un-cyborg-humain/

    https://www.youtube.com/watch?v=ZlXP-zOWT9o

    https://www1.cbn.com/cbnnews/us/2019/april/the-swedish-church-creates-lgbtq-view-of-the-bible-for-children-identifies-jesus-as-queer

    https://www.activenews.ro/stiri-social/Mitropolitul-Ioan-al-Banatului-Daca-nu-vom-reactiva-izvoarele-culturii-romanesti-riscam-sa-devenim-doar-o-populatie-care-traieste-intr-o-regiune-din-Sud-Estul-Europei-155461

    RăspundețiȘtergere
  8. Cum s-o simti muncitorul la negru adus de prin europa de est care a aruncat chistocul din coltul gurii intr-o zona unde-i lemn uscat de 900 de ani. Cred ca zice, i-a uite ba am reusit sa distrug o catedrala in centrul Parijului. Ptu, futui!

    RăspundețiȘtergere
  9. Penultima propozitie de bagat la cap si o completare...si necredintei noastre.

    RăspundețiȘtergere
  10. Stiti vorba aia: "tara arde si babele se piaptana"?
    Eu cred ca situatia de mai jos este mult mai importanta decat maghernita arsa din ghetoul frantuzesc. Acum va incepe cu adevarat "vesternizarea" si "occidentalizarea" Romaniei. Cu consecintele de vigoare, evident. Se vor face simtite in urmatorii ani si intr-un deceniu romanii ii vor prinde din urma pe vestici.

    - (28/01/2019) Pleacă românii, vin asiaticii: Guvernul a hotărât să aducă mai mulți muncitori străini în România
    https://www.gazetaromaneasca.com/focus/diaspora/pleaca-romanii-vin-asiaticii-guvernul-a-hotarat-sa-aduca-mai-multi-muncitori-straini-in-romania/

    - (05/02/2019) Lucrătorii străini, noii sclavi în România. Declarație șocantă: «Unii au fugit, dar au fost prinşi»
    https://www.gazetaromaneasca.com/comentarii/lucratorii-straini-noii-sclavi-in-romania-declaratie-socanta-unii-au-fugit-dar-au-fost-prinsi/

    - (17/04/2019) Firmele românești nu mai caută muncitori din diaspora. «Vrem vietnamezi» Muncesc mult, pe bani puțini și dorm în containere
    https://ziarulromanesc.de/munca/firmele-romanesti-nu-mai-cauta-muncitori-din-diaspora-vrem-vietnamezi-muncesc-mult-pe-bani-putini-si-dorm-in-containere/

    - (17/04/2019) La cererea Bucureștiului, Pakistanul trimite 500.000 de muncitori în România până anul viitor
    https://www.gazetaromaneasca.com/focus/romania/la-cererea-bucurestiului-pakistanul-trimite-500-000-de-muncitori-in-romania-pana-anul-viitor/

    RăspundețiȘtergere
  11. on topic:
    Incendierea a fost pusa la cale pentru salvarea lui Macron si a celor care il teleghideaza. Au creat o criza si acum vor profita de ea.

    off topic:
    Am citit chiar acum ca:

    România oferă locuri de muncă pentru pakistanezi / România încearcă să atragă 1 milion de muncitori străini
    de Ionut Baias HotNews.ro
    Miercuri, 17 aprilie 2019, 23:20 Actualitate | Esenţial

    "Ambasadorul a declarat că piața muncii din România este gata pentru a oferi o serie de oportunități de angajare pentru pakistanezi în diverse sectoare, inclusiv tehnologia informației, construcții, medicină, inginerie și altele. Niculaie Goia spune că România are nevoie de 40 de mii de șoferi și ar putea angaja un număr mare de șoferi pakistanezi."

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23094833-associated-press-pakistan-romania-ofera-locuri-munca-pentru-pakistanezi-romania-incearca-atraga-1-milion-muncitori-din-diferite-tari.htm

    Intreb aici, fiindca locul se numeste Trenduri Economice: e adevarat ce scrie securistul Ionut Baias de la U.M. Hotnews? Chiar e nevoie de un milion de asiatici/africani in Romania?

    T. Radu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asta e efectul cresterii salariului minim...

      Ștergere
    2. Poate mai mult de 1 milion. Facem pepiniera aici si dupa ce se antreneaza, pot lua drumul Germaniei si al Italiei. Noi vom fi doar poarta de intrare. Plus ca nimeni nu prea vrea sa se stabileasca la noi, deci putem fi aproape griji.

      Ștergere
    3. Intrebarea matale e simplista cu iz socialist... :))

      Raspunsul e intotdeauna e nevoie pentru ca sa aiba maharii forta de munca multa si ieftina.

      Milionul asta si urmatoarele sunt necesare sa suplineasca plecarea celorlalte milioane.

      Pana sa plece milioanele patronatul te putea juca in picioare cum vroia el. Trebuia sa fii recunoscator ca patronul iti da o paine. Acu criza de personal a schimbat optica si nu isi mai permit sa fie chiar asa jos. Multe corporatii lucreaza deja cu personal de la tara.

      Dar un 3-4 milioane de indo-paki ne-ar intoarce la vremurile bune, s-ar dubla si pibul daca isi iau cetatenie s-ar rezolva si demografia :))

      Ștergere
    4. Aveti parere prea buna despre conditiile care se ofera in Romania. Nu sta nimeni aici, poate doar cei din zonele dezastruoase ale Somaliei, Etiopiei unde efectiv li se lipeste pielea burtii de sira spinarii.
      Paki si indienii o duc bine merci la ei in cloaca lor unde sunt. N-au nevoie de containerele noastre si mizeria, logorea de rahat cu iz balcanic fanariot a angajatorilor.

      Iar daca-i trimiti la tara ce sa faca. Sa plateasca facturile apometrului si electrica? Fug inapoi de maninca pamintul...

      Ștergere
    5. https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-l-a-umanizat-angatorul-roman-criza-acuta-personal-Si-casierii-hipermarket-primesc-asigurare-medicala-privata-abonament-sala-1_5cbefef8445219c57ede83fd/index.html

      Oricum milionul ala e doar o gogoritza sa mai sperie forta de munca

      Ștergere
  12. „Cei care au inițiat construcția catedralei Notre-Dame acum 850 de ani știau că nu o vor vedea finalizată în timpul vieții lor. Dar pentru ei, înțelegerea semnificației transcendente a vieții era așa de profundă încât ideea de a construi cele mai frumoase clădiri pentru gloria lui Dumnezeu a venit natural, ceva ce noi astăzi nu mai putem înțelege și deci repeta.”
    https://www.youtube.com/watch?time_continue=379&v=G-ICuS8IVJI

    RăspundețiȘtergere
  13. Niciun bai!
    In judetul Cluj nu mai sunt probleme de rezolvat:
    https://gazetadecluj.ro/consiliul-judetean-cluj-a-alocat-100-000-de-lei-pentru-reconstructia-catedralei-notre-dame/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricum sunt bani FIAT, imprumutati, tipariti, nu sunt din productie ci din "productia" masinii de tiparit a bancii. Who gives a crap ce fac edilii cu banii astia?

      Ștergere
    2. @Anonim23 aprilie 2019, 21:54
      Si de platit inapoi + dobanda cine-i plateste idiotule?
      "Edilii" sau populatia?

      Ștergere
  14. Offtopic

    hoitniuz a pus un articol de la prietenii de "desfasurator" rador:

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23102657-global-research-sistemul-thaad-romania-beligeranta-nato-marea-neagra-este-semn-rau-pentru-urma.htm

    Nu mai e si cineva din redactie o sa-si ia capace pentru postare. Cred ca e valabil si pentru aia de la rador.

    http://www.rador.ro/2019/04/22/global-research-sistemul-thaad-in-romania-beligeranta-nato-in-marea-neagra-este-un-semn-rau-pentru-ce-va-urma/

    Aici inca mai e.

    Articolul original, in caz ca dispare si de la astia:

    https://www.globalresearch.ca/thaad-missiles-to-romania-natos-belligerence-in-the-black-sea-is-a-bad-sign-of-things-to-come/5675019

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu Notre-Dame este problema ci faptul ca trebuie sa ne pregatim activ pentru o lume FARA INDUSTRIE GREA si pentru revenirea societatii la o forma de convietuire pentru care am fost cobai pina in 89'( si urmariti indeaproape DINAFARA daca FUNCTIONEAZA si functiona!!!) si la care va adera TOATA PLANETA adica:

    - Intoarcerea la reciclare, DE EX: la borcanele de iaurt, sticle de lapte, sacose, traiste crosetate de folosire indelungata, si pungi de hirtie
    - Transport masiv in comun ( Cuba, Coreea de Nord)
    - Eliminarea propietatii private, a consumismului
    - Scoli ecologice, promovarea salvarii planetei prin reducerea consumului si eliminarea masiva a producerii de CO2, eliminarea subiectelor clasice de invatamint( care deja se practica prin platforma Bolognia, dar probabil ca nici nu ati observat)
    - Lucrul in colective
    - Nimeni nu va fi obligat sa ADERE LA nimic, caz in care... va trebui sa se descurce de unul singur, lucru practic imposibil in austeritatea energetica care in mod natural se va asterne
    - Accesul interzis in zone naturale protejate, SUTE DE MII DE HECTARE, instalarea unor platforme turistice de vizitare in grupuri organizate

    ...doar citeva exemple...rasfoind in agenda de lucru a ONU

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ambalajele recuperabile din sticla ne-ar duce iar in era RRR, dar ar recreea avantajul pentru cumparator al ambalajului cu adevarat ecologic-din sticla.
      In schimb. ar da mari batai de cap capitalistilor si ar eroda profiturile, prin regandirea lantului de aprovizionare-vanzare ,care ar include etapa recuperarii ambalajelor-consumatoare de resurse in optica capitalisto-consumista.Vorba orbului-Om trai si om vedea !

      Ștergere
  16. la urmatoarea refacere,in loc de garguii adaugati la precedenta,vor pune minarete pt pacea sociala si in spirit nou european

    RăspundețiȘtergere
  17. incendiul a venit la fix pentru actualele proiecte imobiliare pentru ile de la cite cu finalizare 2024. ce coincidenta !

    RăspundețiȘtergere