luni, 27 mai 2019

Mâine e azi

Am crezut până-n ultimul moment că vom reuși evitarea scenariului extern, am crezut că, în ciuda manipulării uriașe, va exista o doză de bun simț care va vota în cunoștință de cauză. Din păcate m-am înșelat sau, mai bine spus, m-am auto-iluzionat. Și asta până-n ultima clipă. Aiurea. Forțele imbecilității sunt mult prea puternice.

A fi tefelist înseamnă a trăi într-o perpetuă disonanță cognitivă. Te opui tăierilor de păduri, dar urli când auzi că cineva s-ar atinge de interesele drujbarilor austrieci din România. Te plângi că n-ai autostrăzi, dar îi aplauză p-ăia care nu vor să construiască un metru de autostradă care să unească România. Te plângi că nu merg serviciile publice, dar dacă se răstește cineva la multinaționale pentru că nu-și plătesc obligațiile la stat iei foc. În mare ăsta e electoratul. Ce naiba poți face cu el? Absolut nimic, doar să constați și să nu te mai miri când vezi câți nevrotici pedalează în jurul tău.

S-a spus că a fost un vot al urii. Greșit! A fost un vot al minciunii, al manipulării grosolane, al post-adevărului. La prezidențiale a câștigat „Puie Monta”, acum a venit la putere „Muie PSD”. Trebuie să fii extrem de rafinat astfel încât să votezi mânat de-acest principiu. Și nu doar o singură dată, ci-n mod repetat. 

Dacă te bucuri că și-a luat-o „Dracnea”, ești prost. Pentru că, în fapt, nu și-a luat-o el, ci ți-ai luat-o chiar tu. Dragnea e un pion pe tabla de șah a puterii, desigur unul ceva mai impertinent care s-a gândit că ar putea juca rol de nebun sau chiar de regină. S-a gândit că are o extrem de mare flexibilitate, că poate ataca diagonal ca nebunul și, la urma urmei, mișcându-se atât vertical cât și diagonal e una dintre cele mai bune piese. A ignorat, desigur, faptul că nu poate merge decât înainte - în sensul în care nu se poate replia făcând mișcări tactice în spate - că nu se poate mișca orizontal și - poate cea mai mare eroare - că nu poate înainta decât cu câte o pătrățică. Doar prima dată își ia avânt două pătrate, dar acel avânt se termină iremediabil cu o frânare pe toată durata partidei. Un pion e un pion și-atât. Devine ceva doar dacă ajunge la celălalt capăt al tablei și se transformă în regină. Doar atunci, însă, esența sa este doar împingerea de către adevăratul jucător la sacrificiu.

Așadar, bucurându-te c-a luat-o „Dracnea” nu faci altceva decât să te bucuri c-a mai fost sacrificat un pion. Adică nimic. Uiți însă că această partidă în care tu aplauzi sacrificarea propriei piese se desfășoară împotriva ta, iar decizia sacrificării n-a aparținut șahistului tău, ci oponentului. Sau, mai bine spus, șahistul tău face doar un blat infect întrucât se opune doar de formă celuilalt. În esență meciul e jucat și, dacă vrei să mai ai o șansă, ori schimbi șahistul, ori îți iei tabla de joc și pleci acasă.

Puțini înțeleg cele pe care le-am spus. Niciunul dintre cei bucuroși că „au scăpat țara de ciuma roșie” nu-și imaginează ce-l așteaptă. Se bucură precum copilul căruia tatăl i-a spus că sunt participanți la un mega-joc pe care urmează să-l câștige și că cei care-i leagă la ochi o fac pentru că urmează să joace „baba oarba”. Copilul nu știe că-n scurt timp plutonul de execuție își va descărca plumbii în ei. Asta e situația României.

Bucurați-vă! Drujbele vor hurui mai bucuroase începând de azi, asfaltul autostrăzilor va reintra în pământ, iar o halcă din Portul Constanța se va mai pierde în Mare. Câmpurile se vor otrăvi, animalele din ogrăzi vor dispărea și-n schimb vom avea progres: benzi automate a căror intrare e pe undeva pe-afară, vor aduce la noi „bunătăți” de plastic. Subsolul e deja dat, mai rămăsese doar suprafața. Și asta e luată, astfel încât nu va mai rămâne mare lucru. 

V-am spus de mai multe ori că, în noua lume care vine, salvarea colectivă la nivel mare(de popor) nu e posibilă, asta cu toate că am sperat până-n ultima clipă într-o minune care ne va face să fim solidari ca națiune. Nu, acest lux le e rezervat doar celor integri, iar noi, în istorie, nu prea am dat dovadă de integritate. Azi sunt ferm convins că poporul nu mai e popor, ci doar o adunătură. Nu picați însă în extrema cealaltă, gândindu-vă că salvarea va fi individuală. Asta vă spune propaganda, cea care-a atomizat societatea pentru a putea fi ușor manipulabilă. În realitate salvarea va fi posibilă tot colectiv, dar la un nivel mai mic: de familie, de comunitate mică. De-aceea vă spun să uitați de frustrări și, dacă vreți cu adevărat să luptați, căutați-vă comunitatea. Regăsiți-vă satul originar, regăsiți-vă rudele și familia, regăsiți-vă prietenii din copilărie și încercați să vă reluați stilul normal de viață, cel grupat în jurul unei comunități. Acolo niciodată nu va putea pătrunde legea strâmbă și nici comportamentul deviant, acolo nu va putea pătrunde otrava sau îndoiala. Gândiți-vă bine la cele pe care vi le-am spus pentru că ele vor face diferența dintre supraviețuitori și victime.

35 de comentarii:

  1. Rationamentul este un pic gresit. In Europa au castigat (si) partidele nationaliste, aspect care va reconfigura cenceptul numit Europa. PSD a vrut sa si traga o buna halca din ceea ce inseamna votanti nationalisti, dar a sfarsit lamentabil. Moldova, regiunea care alta data dadea un procent serios din voturile socialiste, acum este depopulata, oamenii cautandu-si viata mai buna in pribegie. Cand mizezi pe absenteism ca sa-ti consolidezi pozitia subreda, e clar ca iti meriti soarta. Sa fi votat cu ALDE a fost ca si cum ai fi pariat pe un cal schiop.
    Nu prea mai avem ce sa regasim, multe case din satele copilariei sunt goale acum, abandonate, iar prietenii din copilarie au plecat care incotro, uitandu-se inapoi cu manie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine spus! Nu mai suntem un popor, suntem o adunatura! Nu iubesc Psd-ul si am spus-o de cate ori am avut ocazia, dar am constientizat si inteleg ca era nevoie de o echilibrare a balantei puterilor demonice din aceasta tara. Si numai cu un psd mai putenic s-ar fi echilibrat.Erau incoltiti si razvratiti. Ar fi luptat impotriva curentului. E trist fiindca toti prietenii mei au votat anti- psd si nu cu cineva in mod special. Monstrozitatea de usr se ridica votati de diaspora si tineretul tembel ( pardon, am vrut sa zic rebel). Ce ne asteapta....exact ceea ce ai spus....Solutia de mantuire si supravietuire nu se mai facce la nivel colectiv! Din pacate acesta dezbinarea a cuprins si manastirile si comunitatile crestine si chiar multe familii . Cu nadejdia la Dumnezeu mergem inainte! Solutiile sunt duhovnicesti si individuale ( bine, tainele sunt in biserica, sa nu fiu inteles gresit).Cred ca ar trebui sa punem in aplicare cele patru reguli ale parintelui Ghelasie fostul staret al Manastirii Frasinei. 1. Sa nu ne alarman. 2. Sa nu contrazicem. 3. Sa nu ne artam nevointele. 4. Sa nu blamam raul. Doamne, ajuta si iertare daca am mai suparat! Mai fac si deastea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos spus si as vrea sa adaug cite ceva:
      Popoare cu adevarat nu mai exista, deoarece peste tot, nu numai in tarile fost socialiste, a fost distrus liantul necesar pentru a forma asa ceva.

      Poporul, ca si oamenii ii verifici la greu, in timpul razboaielor, iar occidentul este primul care se rostogoleste cu labutele in sus si capituleaza. vezi cum a trecut Hitler prin Europa de vest ca prin brinza.

      In rest citez pe Sfintul Siluan Athonitul

      "Tine-ti mintea-n Iad si nu dispera"

      Indiferent la cit de multa pustiire a satelor si a populatiei veti fi martori in continuare deoarece totul inca este in derulare..., tineti-va tare, si rezistati tentatiei de a cadea in deznadejde. Comunitatea ti-o formezi SI DIN MERS...chiar daca AI RAMAS singur!

      In trecut au existat perioade cu mult, mult mai cumplite si sinistre ca acum...cind erai scos de par afara din casa si facut sclav sau impuscat, ca un mic exemplu. CE VEDETI ACUM ESTE NIMIC!

      Ștergere
  3. Cu parere de rau, dar meciul este pierdut de 50 de ani. Este adevarat ca vorbindu-le patriotilor vestici n-ai realizat nimic, deoarece nu pot intelege. La toate posibilitatile de salvare s-au gindit si stapinii, asa ca si-au luat masurile de siguranta de f mult timp. Acum vezi totul, deoarece tabla de sah este goala. Sintem morti, dar cei mai multi n-au aflat. Observa ca sintem singura natie fara partid conservator si nationalist si tot singura in care un referendum pentru familie a esuat. Avem numai grupari globalist extremiste, neo-marxiste, conduse in totalitate de alogeni, care se prezinta c-ar fi de dreapta, deoarece au masa de manevra la dispozitie careia ii poti livra orice ineptie pe post de “adevar”. Sint adunatura, se prezinta cu mare fala ca atare si asa sintem tratati, ceea ce este perfect vizibil. Romanii sint cel mult 1 milion, o mica minoritate pe cale de disparitie si fara cuvint in societate. Daca vrei sa vezi viitorul priveste la darimarea statuii lui Mihai Viteazul din Oradea. Asta este soarta bucurosilor de astazi si nu va veni peste 1000 de ani ci, in cel mult, 10 ani, ca sa fiu optimist. Nu va ramine piatra pe piatra, ca sa folosesc o expresie cunoscuta si care s-a implinit in acel context.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Daca vrei sa vezi viitorul priveste la darimarea statuii lui Mihai Viteazul din Oradea."

      Buna postarea, felicitari, si as vrea sa adaug ca desi acest act pare serios el nu are rolul decit de a crea noi fronturi de cafteala. Lasati-i in pace sa darime cit vor si ce vor. Vorbesc serios! Aceste strategii sunt folosite ABSOLUT peste tot in tarile fost CAER(socialiste). Traim o perioada de pustiire si distrugere intentionata a tot ceea ce a reprezentat trecutul glorios al tarii pentru divizare si inraire. Mai incolo DACA va veni vom recladi totul, daca nu nu! insa nu poti opri pe cei finantati sa o faca. Daca sunteti destepti nu dati curs instigarilor!

      Ștergere
  4. Iarta i Doamne ca nu stiu ce au facut! E crunt! Nu este despre psd,nici despre dracnia, nici macar despre partide! S au cretinizat atat de bine,atat de convenabil oamenii incat nu mai vad vreo iesire din colonia asta! De fapt suntem niste furnici intr un musuroi,meniti sa muncim si atat! De fapt jignesc furnicile...suntem un popor de muste care stau pe un morman de rahat si se cred albine! Asta suntem!
    S a umblat cu mesaje subliminale,cu tot tacamul,tot arsenalul si totusi nu ma asteptam la asa ceva! Nu credeam ca patrund atat de adanc in fibra sufletelor noastre! Targetul lor au fost tinerii pana in 40 de ani ,numai ca ... ce surpriza .. au primit si bonus! Acum ce sa mai comentam,ce sa ne mai lamentam..suntem o minoritate ,noi cei normali. Din pacate! Nu va mai ramane nimic din tara asta, nu ca ar mai prea multe, dar mie personal mi au furat speranta ca se va mai insanatosi candva Romania. Am visat frumos un an, doi..cu poticniri..dar na!
    Am pamant, vreo 20 de ha, stau intr o zona de munte, ma gandesc sa imi fac o micro ferma, sera, sa mi transform casa intr o locuinta independenta energetic, sa mi vad de muntii mei,caini si sa ma izolez de tot ce inseamna societatea actuala. Dumnezeu cu mila!
    Imi este greata! Simt repulsie si sunt socata ! Nu credeam ca sunt atat de multi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Anonim, nu te grabi sa-i faci pe cei pina-n 40 de ani prosti. Or fi ei in anumite privinte dar cind vine vorba de supravietuirea DIRECTIEI profesionale(aia asa care este ea in tara) in care ei considera ca merg, ei au votat cum trebuie! Parerea mea este ca ei au votat pentru a PRELUNGI ACEASTA PERIOADA DE TRANZITIE si de FISCALITATE VOLATILA cit mai mult posibil.
      I-a ginditi-va: De unde faceti rost de lichiditati pentru pensii si salarii daca nu continuam acest STATUS QVO????

      CINE-TI MAI DA PE DE-A MOACA BANI?

      Englezii s-au BREXUIT deoarece ei au tiparnita de lire sterlinge si computere de adaugat zerouri, dar noi ce avem? hmmm? ce?...exact, asa ca cum s-a votat s-a votat bine!

      Ziceti ca Italia, Franta, Olanda voteaza altfel, si ca ACOLO ar conta, lol!!!....nu prea cred, este doar gargara electorala, nationalism, blah blah...cu sarcini precise de REZOLVAT din partea stapinilor banilor...niste ghertoi!

      Ștergere
    2. Eu fac parte din categoria 40 de ani! Si am crescut, m am format ca om in acelasi mediu in care au trait si ceilalti. Ii critic pentru ca fac parte din generatia 79.
      Un lucru vreau sa mai spun , ceva care m a frapat si m a facut sa inteleg cum se executa de fapt alegerile. Totul se desfasoara pe mai multe planuri : 1. Se incepe demonizarea adversarului ( nimic nou)
      2. Mesaje subliminale, agresivitate,mistocareala,cooleala pentru a ti da impresia tie, frustratului,nimicului, amaratului ,ca faci parte dintr un club misto ,ca esti in trend daca aderi la ideile lor ( la asta s a lucrat cam 3 ani)
      3. Agresivitatea a crescut treptat, fascismul dezlantuit pentru a intimida chiar si vocile critice si pentru a le reduce la tacere. Omul care are un minim de bun simt niciodata nu va incepe sa zbiere si sa injure ca la usa cortului cand se izbeste de asemenea " pareri politice" . Deci Tacere.
      4. Cresterea in sondaje artificial a celor care TREBUIE pentru a crea o imagine de ansamblu , tu sa te crezi minoritar si sa intelegi ca votul tau nu va schimba nimic ...doar poporul asa gandeste,nu?
      5. Dupa sondajele fake ,dupa ce s a creat imaginea de ansamblu se creeaza voturile. Intr adevar s a facut o mobilizare ca la carte, bazata pe ura si subliminale pe toate canalele( vezi euyeslavot scris peste tot, pe canale de muzica,de stiri..fb nu mai spun)
      6. Momentul cheie al alegerilor pregatit dinainte in cazul in care se vota masiv psd,alde si aveau de recuperat prea mult baietii . S a vehiculat fraudarea alegerilor pentru ca in eventualitatea votului masiv psd sa fie o revolta, demonstratii , etc!
      6. Ma gandeam cum naiba se poate fura. Eu am facut parte din comisii de vot, am organizat vreo trei randuri de alegeri la viata mea si am cat de cat o experienta. Nu se poate fura! Intr o sectie de vot sunt reprezentantii partidelor plus seful sectiei. Fiecare il pazeste pe celalalt, fiecare isi pune oameni de incredere,testati dinainte ( noi ii testam). Deci tu ca partid ai omul tau acolo, atent,vigilent si concentrat mai ales cand se deschid urnele
      Deschiderea se face cu toata lumea de fata, se trec voturile din mana in mana,se arata si se scrie in procesul verbal . Fiecare isi noteaza in paralel pentru a transmite la partid. Se termina numararea,se face cheia( voturi nule,bla,bla) . Se trimite procesul verbal ,fiecare avand cate o copie pt a nu se modifica din mers . Ppana aici totul curat, nu aveau cum sa faca vreo smecherie nici unii nici altii, doar daca erau intelesi dinainte si la semnarea procesului verbal au facut manevrele, stampiland ei, punand voturi cu mana in dreptul unuia sau altuia, ceea ce mie mi se pare imposibil. E ppenal, e cam greu! E prea batator la ochi si la un moment dat ceva poate rasufla.
      7. M am tot gandit cum naiba, cum naiba fac baietii si ieri cand am vazut lista cu voturile udmr am avut o revelatie! Voturile se modifica in clipa in care se introduc in bazele de date la bec pe de o parte si pe de alta parte cred ca sunt anumite persoane cu anumite buletine, carti de identitate valabile,emise real dar cu , dar care voteaza multiplu si sunt stersi din baza de date imediat ce au votat. Serviciile bineinteles. Cu riscul de a fi crezuta paranoica , va spun ca intr o comuna dintr un judet din moldova au venit seara la 8 cca 100 de votanti pe liste suplimentare bineinteles si culmea..ce voturi au iesit la sfarsit? Fix 100 udmr. Si nu vorbeau ungureste,nu erau in concediu..etc.
      M am uitat apoi la votul in vaslui...wtf! 1300 de voturi udmr? Si tot asa , Galati? Braila? Ce i asta?
      Si cred ca asa a fost si cu ceilalti numai ca nu bat la ochi cum este udmr ul. Voturile celelalte sunt amestecate in masa .

      Ștergere
    3. M am tot gandit cum naiba, cum naiba fac baietii si ieri cand am vazut lista cu voturile udmr am avut o revelatie!
      Cum poate explica cineva faptul ca in toate judetele din moldova , atentie nu din ardeal.. din moldova. ..udmr a avut voturi foarte foarte multe. Vaslui 1300 si ceva, Galati,Braila, Neamt , etc. Sa imi explice si mie cum este posibil ca la ora 7 intr o comuna din Moldova au venit 100 de votanti pe liste suplimentare si fix 100 de voturi udmr au iesit .
      Eu cred ca se voteaza in felul urmator...MULTIPLU si in clipa in care persoana respectiva a votat, in secunda doi se sterge din baza de date a sistemului votul asa ca persoana aceea are misiunea de a vota intr o anumita zona de multe ori. Ganditi va la 1000 de oameni ori 50 de voturi fiecare. Voturile se modifica in clipa in care se introduc in bazele de date la bec pe de o parte si pe de alta parte cred ca sunt anumite persoane cu anumite buletine, carti de identitate valabile,emise
      Frapanta a fost cresterea pnl si asta m a facut sa inteleg necuratul. Tactica este ca joha sa iasa din nou presedinte. Pnl fiind partidul lui ,daca ar fi obtinut un scor mic atunci el nu ar mai fi avut " legitimitate" si avea probleme. Deci baietii au crescut pnl ul dar nu cat psd ul ci mult peste doar pt a impusca doi iepuri dintr o lovitura. Una..joha...a doua ..distrugerea psd ului, rascoala interna si activarea securistilor din interior.
      8. Daca psd ul ar fi avut 50 % pun pariu ca pnl ul avea 51...asta ca o gluma absurda
      9. De ce nu a avut usr ul scorul pnl ului? ????? La ei te ai fi asteptat pt ca nu...? Tinerii frumosi , cool..bla bla!
      Pentru ca pnl ul are rolul de a l face presedinte pe johannis apoi vine usr la locale si parlamentare si rupe tot cum s ar spune!
      In realitate sunt convinsa ca voturile psd sunt reale, cele alde au fost micsorate cu maaare nesimtire pentru a distruge din fasa posibila campanie prezidentiala a lui Tariceanu, plus ca europarlamentarii alde mai aveau si gura mare,nu?
      Sa mi spuna mie cineva ca a votat cu basescu! Cine dracu sa voteze cu el? Cine? Ca nici 100 de oameni in toata tara nu l ar fi votat real. ..din convingere.
      Basescu tb sa stea cuminte cu imunitate pe niste banisori buni.
      Concluzia? Vorba americanului...iti dam impresia ca ai free choise dar nu o ai!

      Ștergere
    4. Dar copii la listele suplimentare nu se fac, nu faceti reprezentantii partidelor din sectiile de votare? Ce ar fi atat de greu sa se puna laolalta intr-un programel pe calculator facut pe loc si de un student sau elev de liceu si sa se vada daca sunt dubluri de cnp??

      Ștergere
    5. Daca este vot multiplu, degeaba ai tu proces verbal pe sectiile de votare, tu doar centralizezi ca partid voturile,nu? Nu poti lua liste cu cnp uri sa le verifici. Tu ca reprezentant al unui partid faci copie dupa procesul verbal final si il trimiti mai departe .
      Daca s ar verifica cnp urile din fiecare sectie si s ar compara ,atunci s ar vedea dar CINE SA FACA ASTA?

      Ștergere
  5. Pentru romania, o semnificație mai mare o au voturile din uk, franta sau italia. Brexitul este confirmat, iar in franta si si italia se prefigureaza referendumuri pentru iesirea din eu. Ca si in alte tari.

    Cine e la putere în România conteaza mai puțin. Fsn, cdr, cfr, psd, etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai visati cai verzi pe pereti, oameni buni!

      In afara de Anglia(fost centru PLANETAR de putere, care insa mai are resurse financiare...nebanuite), nu mai poate nimeni iesi din UE, nici macar NEMTII.

      Ștergere
  6. Daca joci poker si nu vezi fraierul, inseama ca tu esti ala. X3

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce salvare in familie sau comunitate mica visati? toate sunt infiltrate de securisti, turnatori si colaboratori, care asculta de comanda si oricum, in atata timp de cand presteaza, au fost spalati bine pe creier, toti sufera de sindromul Stockholm. Uitati mereu ca suntem in Securistan, asta ar fi numele potrivit pentru fosta Romanie. Singura salvare la nivel de comunitate -dar mai mare -ar fi sa ne anexeze tarile din jur, dar fara sa preia si sistemul nostru securistic. Am putea trai intr-o tara normala, cat de cat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "toate sunt infiltrate de securisti, turnatori si colaboratori, "

      Nu este nevoie deoarece ,fara sa te supar sau sa te intristez, tu sigur, avind feicbuci, tvitere, si instagramuri, oferi pe tava toate gidurile, aspiratiile, apartenentele, cit ai in cont, cit ai pierdut, cit esti de destept si cit esti de prost. Nu este nevoie de activist de cartier si securistul blocului deoarece, el este la tine in bucatarie, in sufragerie, in baie si cind te caci tot acolo este linga tine prin tableta, telefon.
      Am fi sarit de fund in sus cu totii daca, cineva pe strada te-ar fi abordat si ti-ar fi cerut date personale, acum insa o facem CU CEA MAI MARE VOIOSIE, si nu numai, sarim si noaptea din pat ca sa mai adaugam ceva la dosarul nostru prin care suntem observati cu lupa.

      Ștergere
    2. Asa-i, nu este nevoie de turnatori, totusi ei exista cu milioanele. Si pentru ca nu-s neaparat necesari la turnat, li s-au atribuit alte sarcini. Acum ei voteaza cu cine li se indica si in niciun caz cu cine se lupta cat de cat cu statul paralel. Disparand statul paralel sau fiind atacat, li se diminueaza sau dispar avantajele, stipendiile. In Romania, numai cine nu a vrut nu a devenit inregimentat la Secu.

      Ștergere
    3. https://www.lemonde.fr/les-decodeurs/article/2019/05/28/carte-la-progression-dispersee-des-partis-souverainistes-au-sein-de-l-union-europeenne_5468624_4355770.html?utm_medium=Social&utm_source=Facebook&fbclid=IwAR3HWrBrAh63MVrZ4wwRijAkqEwAIeNvJ_H-i8yYK8SqcOB4qlM6RhAfIGc#Echobox=1559046752

      Adaug si harta care ne arata cu exactitate cine sintem, in comparatie cu toti ceilalti.

      Ștergere
  8. Adevarul este ca s-au trezit romanii dar s-au sculat cu curul in sus !!Adica s-au asezat de-a binmelea s-o ieie la buci si curind vor lua si muia pe care au dorit-o la altii dar au au uitat ca cine sapa groapa altuia cade singur in ea !! Asa de mult si-au dorit muie si iata ca s-au pregatit pentru asta !! Mare pacat !!!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-avem ce face prietene...
      Trebuie ca continuam "The descent INTO THE DANTE'S INFERNO" pina la capat pina la ultimul nivel, mina-n mina cu toate tarile din UE.

      Nu este loc de intors sau de IUTELI.

      Ștergere
  9. Nici macar un geniu nu poate invinge un sistem, de fiecare data, sistemul prevaleaza, iar acolo unde privesti, nici macar nu exista oameni normali, cu bun simt, ce sa mai vb de genii.
    Parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  10. "Cautati-va comunitatea!". Da, acesta poate fi sfarsitul, dar poate fi si un nou inceput. Nu disperati! E mai bine ca s-a facut in sfarsit lumina pe campul de lupta. Stim cum stam, stim si ca nu poti face din cocos vultur. Va fi si la noi un partid suveranist si nationalist si vom avea si noi un lider care sa vorbeasca limba oamenilor, cati au mai ramas.
    E oare mai bine sa ne intoarcem, apropo de "micile comunitati", la "little platoons" si la ce spunea si Edmund Burke acum aproape 300 de ani? Inchideti televizoarele si cititi! Lasati laptopurile si puneti mana pe topor! Faceti-va garduri noi, intariti-le si curatati-va curtile! Insistati prin spatele curtii, acolo s-a strans multa mizerie! Este Revolutia zombilor, fiti fara mila!
    Revenind la "micile plutoane", cititi va rog asta:

    https://www.theamericanconservative.com/articles/knock-it-off-with-the-little-platoons-already/

    RăspundețiȘtergere
  11. Astazi e ziua cand ne despartim de trecut... Nu mai merge cu improvizatii politice care se prabusesc in fata redutei rezistente. Nu poti transform indivizi mediocrii si sa spui ca sunt au stofa de mari lideri politici.

    TFListii sunt prosti si agresivi dar strategii din spatele lor nu sunt prosti deloc si detin enorm de multa putere. Vor face praf orice incercare de redresare.

    Lupta reala nu e una politica acolo the game is over... acum e o lupta pentru heart & minds. Ei se bazeaza pe frica, manipulare, brain wash, jocuri subterane.

    Paradoxal solutia e sa nu mai cautam solutii... doar FI. Atunci cand doar esti manifesti iubirea autentica care in esenta este una dezinteresata. Iar asta poate cuceri inimi si minti.

    https://www.youtube.com/watch?v=y3x38EQSq-I

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce dragut din partea ta!
      R fi bine sa fie asa,...dar hai TG sa nu fim copii! Razboaiele nu s-au cistigat cu iubire autentica ca-n Disney

      Ștergere
  12. un bulgar ?
    https://www.zerohedge.com/news/2019-05-27/romanias-ruling-party-boss-hit-3-12-year-prison-sentence-graft?commentId=ce0f130c-d5b5-4012-bff2-2c5336f0a7a1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Articolul de pe Zerohedge este chiar zero. Este o prostie fara sens care nu are legatura cu realitatea.

      Ștergere
  13. Ce urmeaza:
    Tocmai a venit delegatia FMI ca vulturul la cadavru, sa vada ce mai este de praduit, adica sa ne "ajute". Astia nu vin ca turistii sa ne viziteze. Urmeaza: Muie pensii, Muie salarii, Muie locuri de munca, Muie crestere economica. Asta ca sa fim in trend cu noul slogan electoral la care rezoneaza tinerii frumosi si liberi. Ma bucur ca au iesit la vot tinerii. Au si ei ocazia sa isi vada sperantele naruite si calcate in picioare. Noi cei batrani am mai vazut dintr-astea. Vin tare din urma cei 15.000 de specialisti. Am mai vazut ce pot.

    RăspundețiȘtergere
  14. Wow, *calul alearga dar nu da lapte*
    Ce-mi placeti ,anonimilor...brava barbati...huh.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si ce-ai vrea sa faca? Il vezi pe Assange? Dar jurnalistii din Franta? La ora asta stapinii sint mult prea puternici ca sa mai poti face ceva impotriva lor. Au state intregi in buzunarul lor, cu totul! La romani a fost cel mai simplu, deoarece au sarit toti in buzunarele lor, de buna voie, ba chiar s-au batut pentru asta! Ai vazut spectacolul slugilor umile, numite politicieni, dupa ce unul de-al lor a fost mazilit pentru nesupunere? Sintem gloata cea mai umila, cu cei mai multi lasi si tradatori, niste recipiente goale, lipsite de orice valoare. N-au avut nici o greata sa se vinda sovieticilor in anii 50! I-au macelarit pe ai lor fara probleme. Astazi au schimbat macazul si avem acelasi scenariu. N-ai ce sa faci! Nu vezi cum procedeaza cu cei care vor sa-si ajute tara? Sint aplaudati si sustinuti cei care distrug, vind si se vind pentru interesele strainilor. Confunzi locuitorii, din ceea ce se mai numeste Romania, cu ungurii sau polonezii?! Poate ti-a scapat amanuntul ca ungurii conduc intreaga tara, nu numai Transilvania, ca in trecut, avind 4 partide in mina lor. Cum sa nu voteze la Vaslui, cu miile, pentru UDMR?! Numitul popor roman nu mai exista! Este o simpla gloata, care asculta de bicul stapinilor si se duce dupa cum le este aratat cu degetul. Este primul popor disparut in malaxorul globalist, fara opozitie, ci de buna voie, ba chiar se lupta pentru asta si sint foarte bucurosi! Din prostie nu stiu pe ce drum au fost bagati, dar vor afla in curind.

      Ștergere
    2. Mai sunt romani, dar doar ca o mica minoritate, iar aceasta minoritate nu uita nimic.

      Ștergere
    3. Stiu ca mai sint putini romani si am scris acest lucru in postarea anterioara. Situatia nu este noua!

      Ștergere
  15. https://www.stiripesurse.ro/fost-ef-ssp-detoneaza-bomba-dupa-condamnarea-lui-dragnea-tiu-cine-a-dat-comanda-arestarea-lui-a-facut-i-face-parte-dintr-un-plan-bine-gandit_1353900.html

    RăspundețiȘtergere
  16. Casele pot fi oricand renovate sau reconstruite dar intr-adevar, de-am reveni acum la satul copilariei, l-am gasi golit si fara caldura parinteasca...

    Geniala concluzia articolului desi ati inceput cu ea: "Aiurea. Forțele imbecilității sunt mult prea puternice."....
    aaa, si nu uitati, atunci cand ati mentionat de otravirea campurilor si secarea resurselor, nu uitati de "OTRAVIREA AERULUI": suntem mai nou cobaii tehnologiei 5G! de parca va mai exista loc unde sa ne mai ascundem....

    RăspundețiȘtergere
  17. "Am crezut până-n ultimul moment că vom reuși evitarea scenariului extern,"

    Axioma lui TG:
    Cu o gloata poti face orice vrei folosind mass media si retele sociale.

    RăspundețiȘtergere