joi, 20 iunie 2019

Radarul chinezesc și viitorul previzibil

Cel mai mare premiu din China pentru inovație științifică a fost adjudecat anul acesta de o echipă coordonată de academicianul Liu Yongtan pentru un sistem revoluționar radar. Fiind imun la absolut toate tehnicile actule de bruiaj și deturnare, sistemul chinezesc poate detecta de la sute de kilometri orice intrus în spațiul terestru, naval sau aerian al suprafeței aflate sub monitorizare.

Partea interesantă a sistemului este aceea că poate funcționa pe absolut orice vreme și, de asemenea, poate detecta orice avion, indiferent de tehnologiile de invizibilitate folosite. Aceasta efectiv aruncă în derizoriu tehnologiile militare actuale deoarece, bazându-se pe informațiile și precizia radarului, sistemele antiaeriene de la sol pot pur și simplu să găurească orice intrus.

Începând cu anii 90, tehnologia stealth a fost diamantul armatei americane. Cu ajutorul acesteia, avioanele SUA puteau pătrunde nevăzute în teritoriul inamic unde provocau adevărate dezastre. Tehnologiile radar au încercat să țină pasul cu tehnologiile constructive americane. În special rușii au câteva modele puse la punct, dar care pot fi păcălite prin intermediul așa-ziselor „bombe radar”. 

Radarul prezentat de chinezi nu beneficiază doar de o tehnologie novatoare, dar, suplimentar, e și suficient de compact pentru a putea fi montat pe orice vehicul, obținându-se astfel o mobilitate excepțională.  

Autoritățile chineze au sugerat - prin intermediul presei - că prima „casă” a noului sistem radar va fi una dintre insulele artificiale din Marea Chinei de Sud. Semnalul dat e cât se poate de limpede, anume faptul că încet și sigur China își securizează teritoriul maritim în ciuda belicoșeniilor și sfidărilor americane. Semnalul dat e cât se poate de transparent: „de-acum vă vedem, indiferent sub ce formă încercați să pătrundeți”.

După cum limpede se observă, după ce au tot experimentat tehnicile de copiere, chinezii intră, încet și sigur, pe mult mai profitabilul teritoriu al cercetării fundamentale, inovației și descoperirilor. De-abia de-acum urmează să vedem cu adevărat ce înseamnă China. Ținând cont de baza de selecție excepțional de mare, de seriozitatea cu care este tratată educația, consider că ceea ce vom vedea în continuare din partea acestei țări va fi de-a dreptul excepțional. Ceea ce-ar trebui să înțelegem este că, în istorie, China n-a fost învinsă decât în perioadele în care s-a pus pe tânjeală. Cu siguranță în momentul de față n-avem de-a face cu așa ceva.

3 comentarii:

  1. Principala calitate a respectivului radar e ca face cam obsolete tehnologia stealth americana. Logica lansarii rachetelor din pozitii avansate datorita tehnologiei stealth ca sa realizezi lovituri in adancime in spatiul advers nu mai functioneaza.

    Faptul ca il planteaza in zona de galceava e o abordare politica mai mult decat militara. Practic americanii nu mai pot plimba fiarele stealth prin zona radarului ca ii ajuta pe chinezi sa si-l calibreze mai bine.

    E cam nasoala treaba ca sa nu zic maro de tot. Dupa ce ai spart 1000 de miliarde pe fiare invizibile sa te vada aia mici si galbeni. Partea buna e ca daca nu cumpara ailalti poate ni la da noua la supra oferta.

    La flota invizibila ar merge niste avioane invizibile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In nici un caz nu ni-l va noua, inferent de pret pentru ca noi il vom ,pe degeaba, colonistilor yanchy!

      Ștergere
    2. Este vorba de avion nu de radare.

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)