Petro-moneda

Statele din zona Golfului intenţionează să creeze un spaţiu financiar-monetar comun după modelul Uniunii Europene. Pentru aceasta, şefii băncilor centrale din şase state arabe (incluzând Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite) s-au întâlnit pentru a dezvolta un cadru comun necesar creării unei monede regionale în zona Golfului.

Preţul mare al petrolului şi indicatorii economici din ce în ce mai slabi ai SUA constituie impulsurile necesare şi suficiente pentru "lansarea la apă" a noii monede până în 2010. Aceasta înseamnă că, în câţiva ani, cotaţiile petrolului vor fi exprimate în noua monedă ceea ce, pentru ţările dependente de "aurul negru", este o veste teribil de proastă. Statele respective nu reprezintă nicidecum vreun model de democraţie sau stabilitate, iar aceste caracteristici vor face ca, pe viitor, petrolul să devină o marfă din ce în ce mai volatilă.

Cel mai probabil, viitoarea monedă - în măsura în care va fi adoptată - se va dovedi un fiasco. Crearea unei zone monetare comune nu este floare la ureche. Ea presupune o anumită stabilitate economică, o predictibilitate a zonei precum şi foarte multă disciplină. Realitatea este cu totul alta în zona Golfului. Inflaţia statelor de-acolo se învârte în jurul valorii de 11%(cu un record în Qatar unde avem 14.8%), iar criza alimentară nu face altceva decât să arunce gaz pe foc. În plus, sistemul politic din zonă nu poate garanta stabilitatea pe termen lung atâta timp cât statele sunt conduse de regimuri mai mult sau mai puţin dictatoriale. În aceste condiţii este greu de crezut că iniţiativa creării unui spaţiu monetar unic în zona Golfului va avea vreun viitor.

În ceea ce priveşte piaţa petrolului, turbulenţele de genul "statul X s-a hotărât să iasă din zona monetară unică" sau "şeicul Y face presiuni la Banca Centrală a Golfului(?) pentru un împrumut în valoare de...", nu vor face altceva decât să inducă volatilităţi tot mai mari.

Greenspan reloaded

Aflat în Montreal, Alan Greenspan a declarat că acum, pentru economia Statelor Unite, cea mai mare ameninţare este inflaţia. "Nu mă aştept să ne mai confruntăm cu bule speculative pentru o perioadă lungă de timp. Condiţiile necesare dezvoltării bulelor sunt inflaţia joasă, nivelul scăzut al dobânzilor pe termen lung, stabilitate economică şi un anume element care oferă oamenilor un nivel exagerat de încredere". Economia americană, lovită de speculaţiile de pe piaţa ipotecară şi bursieră, continuă să se afle într-o criză care afectează întreaga economie mondială, iar faptul că inflaţia se menţine ridicată creează mari probleme. Greenspan a afirmat că se aşteaptă ca băncile centrale să sprijine lupta contra inflaţiei, însă, în limitele independenţei pe care acestea le au faţă de politic.
În ceea ce priveşte preţul petrolului, fostul şef al FED a afirmat că acesta se va menţine ridicat pe termen lung pe fondul unei cereri ridicate care însă, poate fi rezultatul direct al speculaţiilor.

Acuzat de unii că ar fi cauza principală a crizei economice prin care trec Statele Unite acum, Greenspan este unul din economiştii care susţine "autoreglementarea pieţelor". Criticii săi îi reproşează atât cele două crize(computer&Internet stocks) care au avut loc în perioada cât se afla cârma FED, cât şi actuala criză ipotecară.

Epopeea petrolului

Săptămîna aceasta, la CNN, avem "Fueling change", o serie de analize, interviuri şi reportaje legate de necesarul de energie, petrol, combustibili alternativi s.a.m.d. Dincolo de soluţiile prezentate, multe din ele spectaculoase, realitatea este alta, iar, din păcate, foarte puţini dintre oficiali recunosc asta. Adevărul este că economia mondială este construită pentru a lucra cu petrol şi, mai mult, pentru a lucra cu petrol ieftin. De asemenea, tranziţia către alţi combustibili/surse de energie nu se poate face decât cu petrol. Preţurile la care a ajuns "aurul negru" sunt deja mari, iar consecinţele acestui fapt se văd, deocamdată, la nivel de proteste ale transportatorilor.

Continuarea escaladării preţurilor petrolului va avea consecinţe dezastruoase asupra întregii economii mondiale. Aşa cum stau acum lucrurile, suntem în pericolul de a depăşi nivelul de 200 dolari/baril, iar principalul vinovat pare a fi OPEC, beneficiarul preţurilor umflate. Nu putem şti dacă OPEC forţează creşterea preţurilor sau se află în incapacitatea de a-şi creşte producţia(ceea ce ar fi foarte grav). Cert este că economia mondială este în aşteptarea scăderii preţurilor, iar dacă trendul ascendent va continua, vom asista la dezvoltări economico-politice radicale.

Săptămâna trecută, agenţiile de presă au fost invadate de o ştire venită din Israel, conform căreia SUA vor ataca Iran-ul spre sfârşitul mandatului lui George Bush. La prima vedere ştirea pare incredibilă atâta timp cât în campania electorală americană se vorbeşte deschis de retragerea din Irak. Numai că, un asemenea scenariu este nu numai plauzibil ci chiar aşteptat de către lumea politică. Invadarea Iranului va tăia finanţarea grupărilor radicale din Irak permiţând "eliberarea robinetelor" şi scăderea preţurilor petrolului. Să nu uităm că, o scădere a preţurilor sub 80$/baril va face războiul sustenabil. Extrem de sustenabil!

Sârşitul erei Microsoft

Ar fi trebuit să scriu acest articol în momentul în care Yahoo a respins oferta gigantului din Redmond. Cred că ar fi fost un moment mai propice, dar la acea dată am hotărât să nu comentez eşecul preluării. Însă, faptul că se prefigurează un nou trend în industria IT m-a făcut să-mi revizuiesc opiniile.

Cred cu tărie că refuzul Yahoo a fost o prostie, iar acţionarii companiei au dreptate atunci când sunt nervoşi. De ce? Simplu, o preluare la preţul propus de Microsoft le-ar fi permis un exit rezonabil din afacere. Odată cu refuzul nu mai pot decât să asiste cum Yahoo va continua să scadă, pe fondul unei "îmbătrâniri" a produselor oferite şi a incapacităţii de a "culege" mai mulţi bani de la clienţii proprii(la ora actuală, Yahoo are mai mulţi vizitatori decât Google, dar veniturile sunt jenante). Ceea ce este interesant este viitorul Microsoft.

Acum, poziţia gigantului din Redmond pare de neclintit. Cu o cotă de peste 90% din piaţa sistemelor de operare şi cu o mulţime de alte produse care practic au acaparat piaţa, este greu de crezut că va exista ceva care să deranjeze "balaurul". Numai că lucrurile sunt pe cale de a se schimba, iar marea ameninţare vine de pe web. Mulţimea de aplicaţii web 2.0 ameninţă deja piaţa aplicaţiilor software tradiţionale(instalabile local), iar această piaţă este cea de pe care Microsoft îşi culege profitul. Nu voi aminti decât Google Docs, Flickr sau aplicaţiile de mapping(fie că vin de la Google, Yahoo sau Microsoft). În afară de acestea, există un număr extrem de mare de alte proiecte care acoperă nevoi diverse, de la gestionarea finanţelor personale până la montaj video sau audio. Pe piaţa aplicaţiilor enterprise, lucrurile se văd şi mai limpede. Aplicaţiile de Customer Relationship Management, ERP samd par a se descurca mult mai bine în noul mediu. Şi e logic să fie aşa atâta timp cât, numai pentru a-ţi instala pe serverele tale o asemenea aplicaţie, ai nevoie de o echipă de IT-işti. Şi nu mai amintim celelalte costuri implicate(hardware, licenţe, mentenanţă, dezvoltare, etc.). Comparaţi toate acestea cu un abonament pe care-l plăteşti la salesforce.com şi care începe de la 20$/utilizator/lună.

Întorcându-ne în curtea Microsoft, observăm cum o mulţime de nemulţumiţi de "performanţele" Windows Vista decid să facă downgrade-ul la XP sau cum Open Office, Mozilla şi alte aplicaţii mai mult sau mai puţin gratuite muşcă din cota de piaţă. În ceea ce priveşte aplicaţiile web, singura dezvoltare ceva mai vizibilă a Microsoft este Windows Live, o platformă care, din punctul meu de vedere, s-a născut moartă. Putem spune că acum compania lui Bill Gates arată ca în perioada în care Netscape făcea legea pe piaţa browserelor şi a serverelor web. Atunci, cu o mişcare violentă, Microsoft i-a scos din business. Acum însă lucrurile sunt schimbate şi, sincer, nu prea văd cum gigantul s-ar putea reinventa. Rămâne să vedem...

Economia mondială în cădere

Conform unui update adus studiului "World Economic Situation and Prospects 2008"(aparţinând ONU), economia mondială se află într-o scădere severă. Astfel, specialiştii ONU estimează creşterea economică mondială din acest an la 1,8%, în scădere cu 1,6% faţă de estimarea iniţială. În versiunea anterioară a raportului, estimarea creşterii economice mondiale pentru anul în curs era de 3,4%, dar se specifica clar faptul că "the darkening clouds of downside risks are looming much larger than a year ago". Principala îngrijorare exprimată în raport se referă, aşa cum era de aşteptat, la criza americană, mai precis la strategiile adoptate de executivul american pentru rezolvarea acesteia. Aşa cum se afirmă în raport, nu este deloc sigură eficienţa măsurilor adoptate, iar prelungirea problemelor s-ar putea concretiza într-o recesiune profundă care va afecta întreaga economie mondială.

Într-adevăr, ceea ce îngrijorează cel mai mult este posibilitatea ca stimulentele fiscale şi banii pompaţi în sistemul financiar să nu dea rezultatele scontate. Să nu uităm că cele 300 de miliarde de dolari injectaţi în sistemul financiar nu există, iar nota de plată pentru această acţiune va sosi undeva în a doua jumătate a anului curent. În cazul în care economia americană nu va da semne de stabilizare, este posibil să ne confruntăm cu una dintre cele mai urâte crize din istorie.

În ceea ce priveşte zona EURO, se estimează o creştere de 1,1% pentru anul curent şi 1,2% pentru 2009. Conform scenariului optimist, creşterea pentru anul curent ar putea fi de 1,7%, iar în cazul unui scenariu pesimist aceasta ar fi de doar 0,4%. Pentru noii membri ai UE se estimează o decelerare a creşterii economice(~5%). Din cauza creşterii dobânzilor este aşteptată o încetinire a investiţiilor, iar creşterea preţurilor va conduce la o scădere a consumului. De asemenea, studiul remarcă o încetinire a pieţelor imobiliare din regiune.

Notă: Studiul poate fi consultat pe pagina web a Departamentului de Analiză şi Dezvoltare a ONU ( http://www.un.org/esa/policy/wess/wesp.html )

Scăderea de atractivitate

Nu cred că aş putea fi luat drept exaltat dacă aş spune că, începând încă din perioada de preaderare la UE, România a fost percepută ca o ţară din ce în ce mai atractivă. Aproape magic, în ochii investitorilor, am devenit mai eficienţi, mai "tentanţi"(vorbesc din punct de vedere economic, desigur). Această atractivitate a crescut de la o zi la alta, culminând - aş spune eu - cu investiţia Nokia de la Cluj. Acela cred că a fost momentul de maximă expunere a României, beneficiind şi de campania mediatică desfăşurată de către isterizata mass-medie germană. Numai că, în acele momente, toate săgeţile otrăvite ale presei germane nu au făcut altceva decât să crească interesul investitorilor pentru România. Şi, din acel moment, s-au anunţat zeci de alte investiţii de mai mică sau mai mare amploare.

Ştirea care ar fi trebuit să ne îngrijoreze este cea legată de semnarea contractului dintre Fiat şi Zastava, conglomeratul industrial sârb. Desigur, toată lumea cunoaşte relaţia de "amiciţie" care există între cele două firme. Ceea ce m-a mirat este reprezentat de termenii contractului. Conform acestuia, Zastava va deveni unul dintre bastioanele strategice ale Fiat pentru Europa de Est, iar Fiat va reconstrui din temelii fabrica sârbească, investind până la 300 de milioane de euro.

La prima vedere, investiţia făcută de Fiat pare sortită eşecului. Este greu să te gândeşti că vei obţine profit într-o ţară în care sunt probleme etnice grave şi care încă se mai luptă cu fantomele trecutului. Cert e că numai de naivitate nu poate fi bănuit Sergio Marchionne, geniul care a transformat Fiat dintr-o firmă ruginită şi aflată pe marginea prăpastiei, într-unul dintre cei mai puternici constructori europeni(în ritmul în care creşte, este posibil să vedem Fiat lider european în mai puţin de 5 ani). Ceea ce face acum Marchione este să gândească limpede şi să acţioneze , aşa cum a mai făcut-o, cu mult înaintea celorlalţi. Intuind viitorul european al Serbiei, Fiat investeşte acolo unde încă nu se uită nimeni. Este o investiţie riscantă, numai că în cazul în care au pariat corect, italienii îşi vor rotunji foarte frumos buzunarele.

De ce ar trebui să ne îngrijoreze acest lucru? E simplu! În perioada de dinaintea războaielor Iugoslave, scenariul UE era acela de a integra Iugoslavia, iar extinderea urma să se oprească acolo. România era undeva la marginea Europei şi nimeni nu se gândea să ne integreze. Într-adevăr, o Iugoslavie(aşa cum era atunci) integrată ar fi fost mai mult decât necesară UE, atât din punct de vedere economic, cât şi strategic. Nenorocirile care au urmat, războaiele şi atrocităţile petrecute, i-au făcut pe strategii europeni să ne includă pe noi şi pe bulgari, cu toate că aceasta nu le-a produs mari satisfacţii. Asistăm acum la o nouă tentativă de integrare a Iugoslaviei, sub forma integrării tuturor fostelor republici plus a Serbiei. Ce înseamnă aceasta, e simplu. Vom avea o concurenţă puternică, iar gradul de atractivitate al României va scădea exponenţial. Să nu uităm că argumentele noastre vor păli în faţa celor ale sârbilor: infrastructură mult mai buna, salarii mai mici, forţă de muncă foarte bine educată. Este cazul să ne îngrijorăm şi să privim ceva mai serios economia noastră. Dar asta, evident ca nu se va întâmpla. Trăim totuşi în ţara în care în campania electorală se promite metrou între Slobozia şi Chintilici!

Premoniţie?

Acest documentar a apărut prin septembrie 2007, iar personajul care a făcut afirmaţiile a cam fost luat în râs. Că a avut dreptate, vedem acum. Ceea ce a spus atunci Martin Summers ar trebui să ne pună pe gânduri întrucât se pare că ne aflăm pe o pantă extrem de periculoasă. Urmăriţi interviul(din păcate în engleză) şi trageţi singuri concluziile.

Criza alimentară

Apărută aparent ca un efect secundar a crizei financiare mondiale, criza alimentară începe să-şi facă simţită prezenţa. Dacă pe la noi personajele responsabile ies în faţă cu prognoze încurajatoare(semn de naivitate), pe plan mondial apar din ce în ce mai des luări de poziţie şi tentative de calmare a creşterii preţurilor. Numai că bulgărele care a început să se rostogolească nu va putea fi oprit mai devreme de 3-4 ani şi aceasta cu sacrificii foarte mari.

Semne ale crizei alimentare au apărut încă de acum aproximativ 4 luni, de când populaţia globului s-a confruntat cu majorări ale preţurilor la alimente. Dacă la început situaţia a părut temporară, iată că acum problema creşterii preţurilor începe să fie ridicată la nivel înalt. Cauzele sunt aproape aceleaşi ca şi în cazul crizei financiare şi anume dorinţa unora de a controla o proporţie din ce în ce mai mare a planetei. Şi dacă în cazul crizei financiare cele care s-au fript au fost instituţiile financiare, în cazul crizei alimentare cea lovită va fi populaţia, cu precădere cei care de-abia îşi asigură traiul zilnic.

Principala vinovată pentru declanşarea este globalizarea, mai precis, mult-predicatul "nou model global". Conform acestui model cam tot ce mişcă în domeniul alimentaţiei(şi nu numai) ar urma să se concentreze în jurul câtorva producători mondiali. Producători care ar trebui să producă mult şi cu eficienţă maximă. Modelul, destul de rudimentar, a avut ca efect schimbarea dietei statelor emergente din Asia şi, cu această ocazie, producerea unui dezechilibru foarte grav. Dacă până de curând un indian consuma aproximativ două kilograme de carne anual, acum acesta consumă în medie de zece ori mai mult, iar cifra este în creştere. Similar stau lucrurile şi în China, unde cererea de carne este într-o creştere furibundă. Cu aceste date, putem lesne înţelege că foamea "emergenţilor" va pune o presiune teribilă pe preţul alimentelor(pentru cei care-şi amintesc, se va petrece un fenomen similar cu "foamea de petrol a Chinei" începută acum ceva vreme). Este evident că producătorii globali nu vor putea face faţă cererii şi, în scurt timp, vom asista la o reactivare a micilor producători locali. Cu petrolul aflat pe un trend ascendent, este vizibil de la o poştă că producătorii locali vor redeveni competitivi(aşa cum a sugerat şi Angela Merkel într-o alocuţiune), iar preţurile marilor producători globali vor deveni necompetitive.

Primii loviţi ar putea fi operatorii lanţurilor globale de restaurante precum McDonalds, Pizza Hut, Burger King s.a. care vor fi nevoiţi să-şi diversifice furnizorii. Numai că aceste imperii au fost clădite pe eficienţa conferită de modelul furnizorului unic(sau, mai bine spus, al numărului minim de furnizori). Trecerea la noua paradigmă le va arunca într-un haos organizatoric în care, păstrarea modelului centralizat pe care se bazează în prezent va conduce la o birocratizare excesivă şi, în final, la sufocare. Evident că nici ceilalţi "producători de hrană globală" nu au un viitor mai strălucit. Componenta petrol integrată în produsele lor va exercita o presiune extremă asupra preţurilor de vânzare.

Nu sunt într-atât de naiv încât să cred că acesta este sfârşitul multinaţionalelor care activează în domeniul alimentar. Restabilirea raportului de forţe de dinaintea globalizării forţate a omenirii va mai dura cel puţin câţiva ani, iar perioada imediat următoare va fi una în care ne vom confrunta cu o creştere accelerată a preţului alimentelor ca urmare a creşterii preţurilor petrolului(vezi şi "Civilizaţia petrolului" partea I şi partea a II-a). Multinaţionalele îşi vor păstra o parte din felia lor de piaţa, dar numai în urma unei reorganizări profunde pentru că modelul "gogoaşa congelată la noi şi vândută peste tot" pur şi simplu nu va mai funcţiona.

Prezentată cu surle şi trâmbiţe, globalizarea începe să-şi arate colţii, imperfecţiunile şi neputinţa. Evoluţiile actuale nu fac altceva decât să ne demonstreze că modelele de laborator nu numai că nu funcţionează, dar produc şi dezechilibre care se vor dovedi extrem de greu de acoperit.

P.S. Un material excelent referitor la cauzele crizei alimentare puteţi găsi pe site-ul "Financial Times".

Pacientul englez

De aproape un deceniu, populaţia din Marea Britanie trăieşte o viaţă romanţată în care totul este permis, iar banul este ultimul lucru la care trebuie să te gândeşti. Ani la rândul britanicii au trăit dulcea experienţă a îmbogăţirii din nimic, au cheltuit iraţional împingând economia către o prăpastie adâncă. Dacă SUA este la ora actuală bolnavul planetei, cu siguranţă că Anglia reprezintă bolnavul Europei, iar boala de care suferă este posibil să se propage cu rapiditate în întreg spaţiul euro.

Pseudo-bunăstarea care a lovit insula nu a avut fundamente reale şi s-a bazat aproape exclusiv pe creşterea speculativă a preţurilor imobilelor(vă sună cunoscut?). Practic, peste noapte, oamenii s-au trezit mai bogaţi de câteva ori şi asta numai din reevaluarea proprietăţilor imobiliare pe care le deţineau. Şi nu e greu să te simţi bogat atâta timp cât vezi cum casa în care stai ajunge să valoreze în câţiva ani de şapte ori mai mult. De-aici până la a te împrumuta sume fabuloase de la bănci nu este decât un pas, pas pe care populaţia insulară l-a făcut cu voioşie. Şi asta, în condiţiile în care până prin anii 90, a avea o altă datorie la bancă în afară de ipotecă era considerată o ruşine. "Blocajul tradiţionalist" a fost însă rezolvat de băncile americane care au intrat agresiv pe piaţa britanică cu campanii publicitare, produse de creditare flexibile, carduri de credit cu dobânzi reduse s.a.m.d. Rezultatul a fost unul simplu de intuit: la ora actuală, populaţia Regatului Unit este cea mai îndatorată din Europa cu un raport împrumuturi/venituri de 1.62(în SUA acest raport este de 1.42!).

Aşa cum era de aşteptat, gogoaşa imobiliară s-a oprit din creştere, iar populaţia supraîndatorată începe să aibă probleme la plata ipotecilor. Cum piaţa muncii este în contracţie, băncile încep să resimtă puternic situaţia, iar întreg sistemul financiar britanic este scuturat de un cutremur extrem de serios. Northern Rock a fost doar vârful iceberg-ului. Ceea ce va urma va fi mult mai spectaculos.

Din dorinţa de a evita crash-ul, Banca Angliei va proceda, cel mai probabil, la fel ca surata ei de peste ocean, injectând lichiditate în sistem(rata dobânzii deja a scăzut-o). Şi aceasta la presiunea premierului Gordon Brown care-şi doreşte să termine cât mai rapid această criză(sincer, cred că până la urmă criza va fi cea care-l va termina pe Brown).

Willem Buiter, fost responsabil cu politica monetară la Banca Angliei, a afirmat vineri că este nevoie de o infuzie de 100 de miliarde de lire (~ 200 mld $) pentru resuscitarea pieţei ipotecare britanice. Dacă ne gândim că o sumă similară ca mărimea fost injectată în sistemul american de către FED, putem lesne înţelege că este extrem de greu pentru banca centrală a Angliei să pună la bătaie aceşti bani. Un alt fost responsabil pentru politica monetară, Richard Lambert, a afirmat că, la ora actuală, crizele de genul Northern Rock au făcut ca Marea Britanie să semene cu o "republică bananieră", iar banca centrală trebuie să intervină în sistem.

În cursul zilei de astăzi (21 aprilie), Banca Angliei urmează să anunţe politica pe care o va aplica pentru rezolvarea crizei. Rămâne să vedem dacă aceasta va avea un alt efect decât cel al unei căni de apă aruncate într-un incendiu al unei păduri. Sau, dacă ar fi să parafrazăm ecranizarea după romanul lui Michael Ondaatje, rămâne de văzut dacă pacientul englez îşi va găsi sensibila şi devotata infirmieră care să-l iubească şi să-l îngrijească după groaznica arsură pe care o va suferi.

Banii ca datorie

Un nou documentar "de week-end". Foarte interesant în special pentru cei care postează comentarii puerile :-))

SUA în recesiune

Cred că acesta este unul dintre ultimele articole pe care le scriu în legătură cu ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă peste ocean. Şi aceasta nu pentru că recesiunea s-a terminat ci pentru că ea acum începe. Iar scopul acestui blog este acela de a identifica trendurile, nicidecum de a le descrie.


Posibilitatea recesiunii din SUA a fost negată de autorităţi, s-au cheltuit bani foarte mulţi pentru a o evita şi, cu toate acestea, iată că acum începe să se vorbească deschis. Practic, confirmarea recesiunii a apărut în 4 aprilie, atunci când au fost date publicităţii datele referitoare la piaţa forţei de muncă. Cum peste 80 000 de locuri de muncă s-au evaporat, rata şomajului a crescut de la 4.8% la 5.1%. Asistăm acum la cel mai mare nivel al acestui indicator din septembrie 2005 şi nu sunt semne care să ne indice că lucrurile se vor îmbunătăţi. Faptul că blamatul cuvânt "recesiune" a fost pronunţat de către Ben Bernanke arată că lucrurile nu stau bine. Ceea ce este mai rău este că SUA sunt în campanie electorală, iar din discursurile candidaţilor rezultă o proastă înţelegere a fenomenului economic atâta timp cât toţi vorbesc de injecţii de capital, reduceri de taxe sau alte feluri de pomeni.

Nu ar mai fi de spus decât că vom asista la una din cele mai mari crize economice din istorie, nu la ceva similar cu criza dotcom, aşa cum încearcă să sugereze unii analişti. Cu toate că bursele dau semne de redresare, acestea sunt false. Criza nu s-a sfârşit o dată cu achiziţia Bear Stearns de către JP Morgan întrucât aceasta îşi are rădăcinile atât în gravele dezechilibre economice americane rostogolite sau mascate de-a lungul timpului cât şi în piaţa instrumentelor financiare insuficient supravegheată.

"Credinţa că pieţele sunt capabile să ajungă singure în punctul de echilibru este cea responsabilă pentru situaţia actuală. Aceasta a făcut ca instituţiile responsabile cu supravegherea pieţei să-şi abandoneze responsabilităţile şi să se bazeze pe faptul că mecanismul pieţei îşi va regla excesele." Am citat din "The New Paradigm for Financial Market", cea mai recentă carte a lui George Soros pe care v-o recomand cu căldură. Concluzia lui George Soros este că ne aşteaptă o criză comparabilă cu "The Great Depression". Rămâne să vedem.

Un nou trend?

Dacă până acum ne obişnuiserăm cu trendul descendent al dolarului, iată că moneda americană a crescut la maximul ultimelor două săptămâni. Iar creşterea s-a petrecut rapid, pe fondul unei aprecieri atât faţă de yen(cu 2.1%), cât şi faţă de francul elveţian (cu 1.9%). Această mişcare i-a făcut pe unii analişti de prestigiu să afirme că asistăm la o schimbare de trend(unii chiar au identificat pe grafic un double bottom).

Nu putem să nu remarcăm faptul că în zona euro lucrurile încep să se înrăutăţească. Spre exemplu, în Germania vânzările de bunuri au căzut în februarie cu 1.6%, ceea ce reprezintă cea mai mare cădere din mai 2007. Şi pe viitor este posibil să asistăm la o avalanşă de veşti negative venite dinspre piaţa europeană.

Probabil că sunt mulţi cei care privesc cu nedumerire aceste ştiri şi se întreabă ce se întâmplă. Alţii sunt gata să proclame terminarea recesiunii în SUA şi, cel mai probabil, aprecierea dolarului, eventual pe undeva pe la o paritate de 1:1.

Nu trebuie însă să uităm că o criză de asemenea dimensiuni nu se termină peste noapte. Pe trend descendent există numeroase momente în care piaţa caută cu disperare ştiri pozitive, iar acum asistăm la un asemenea moment. SUA sunt departe de a-şi fi rezolvat problemele, iar Europa începe să scadă. Rămâne să vedem şi faţă de cine.

Noi şi recesiunea

Scurta perioadă aparent pozitivă prin care trecem, i-a făcut pe mulţi să decreteze începutul revenirii. Bursa a crescut uşor, cursul pare a se fi stabilizat, iar BNR, în numele luptei cu inflaţia, a crescut din nou dobânda de intervenţie. Acestea ar fi argumentele celor care cred că "lumina vine de la BNR". Lucrurile sunt însă ceva mai complexe şi, după cum vom vedea în continuare, putem foarte uşor să ne trezim la sfârşitul anului mult mai săraci decât acum.

După cum bine ştim, nebunia a început din SUA unde arhicunoscuta criză subprime a făcut şi, mai rău, continuă să facă ravagii. Ultima victimă, Bear Setarns, a sfârşit preluată în condiţii cel puţin dubioase de către rivala JP Morgan. Chiar dacă mulţi consideră că acesta ar putea fi sfârşitul crizei americane, semnalele venite de peste ocean arată că turbulenţele nu au încetat. Este doar o linişte înşelătoare, asemănătoare celei care se aşterne după dărâmarea unei clădiri. Piaţa americană este departe de a-şi fi rezolvat problemele, iar supraproducţia imobiliară cu care se confruntă va duce la noi scăderi care vor majora pierderile.

Întorcându-ne la noi, nu putem observa decât că toţi analiştii se bazează în estimări pe pattern-ul creionat de BNR, anume acela că lucrurile se vor stabiliza în a doua jumătate a anului. După cum am mai spus-o în multe rânduri, această estimare este hazardată atâta timp cât România nu a fost încă lovită de criza americană. Ştiu că pare hilară afirmaţia anterioară, dar cred cu tărie că adevăratul impact al crizei din SUA va fi resimţit abia în a doua jumătate a anului, iar ceea ce s-a întâmplat până acum a fost doar o aliniere formală bazată mai mult pe fundamente psihologice. După cum am spus în mai multe rânduri, mi-e din ce în ce mai greu să înţeleg atât estimările publicate de către BNR cât şi motivaţia care stă în spatele publicării unor enormităţi pe post de prognoze. Spre exemplu, conform estimărilor domnilor de la BNR, inflaţia ar fi trebuit să scadă începând cu luna martie. Realitatea arată că în luna martie vom avea o inflaţie aflată între 8.3% şi 8.5%, adică o nouă lună în care lucrurile arată foarte prost. Aceasta mută miza BNR pentru luna aprilie când se speră că vom avea intrări masive de capital din partea căpşunarilor cu ocazia sărbătorilor pascale. Numai că este foarte posibil ca, pe fondul crizei, intrările de valută pe care BNR le aşteaptă să fie mult inferioare celor din anii trecuţi. Oricum, chiar dacă vor veni, aveşti bani vor intra spre sfârşitul lunii când trendul va fi oricum stabilit.

În cazul în care aceste presupuneri se vor adeveri, aprilie va fi o nouă lună în care BNR va majora dobânda de intervenţie, lovindu-i pe cei pe care acum un an îi sfătuia să ia credite în lei. Şi dacă în aprilie vom asista la o nouă creştere a inflaţiei, iunie va fi sigur pierdută. Nu ştiu de ce am un sentiment că anul acesta BNR va face politică, însă despre acest subiect vom vorbi ceva mai târziu.

The day after tomorow

Consumul americanilor a încetinit în februarie. Valoarea acestui indicator a crescut doar cu 0.1% consemnând cea mai mică rată de creştere din ultimul an. Aceasta, alături de deteriorarea preţului caselor, a întărit convingerea observatorilor că asistăm la "chinurile facerii" unei recesiuni. Şi este logic să se întâmple aşa, întrucât scăderea caselor afectează nu numai băncile care au acordat creditele ipotecare, ci şi pieţele secundare de pe care s-au alimentat atât fonduri de investiţii de risc ridicat cât şi alte bănci/instituţii financiare în căutare de profituri bunicele cu "risc zero". Iar când spunem "risc zero" nu trebuie să ne gândim decât la agenţiile de rating care se întreceau în a categorisi aceste instrumente suspecte la AAA. Ceea ce este hazliu este faptul că nu vom putea cunoaşte nivelul pierderilor decât atunci când căderea preţului caselor va înceta. Iar criza pieţei imobiliare e de-abia la început.

Sincer, această intrare în recesiune nu face altceva decât să demonstreze faptul că o criză provenită din dezechilibre nu are cum să fie trecută fără sacrificii. Iar cele 200 mld. USD fluturate de către FED nu pot reprezenta decât o picătură într-un ocean care e pe cale să nască un tsunami devastator. Ca o ultimă rumoare, nu pot să nu remarc informaţiile din presa internaţională care, din ce în ce mai insistent, ne vorbesc despre diverse întâlniri ale guvernatorului Băncii Angliei cu reprezentanţii băncilor în care acesta promite injecţii de lichiditate... Oare lucrurile stau atât de prost?

Urmează să vedem în săptămâna care tocmai începe cum vor reacţiona pieţele. Dacă totul va merge conform teoriei, o să asistăm la corecţii serioase atât pe titluri cât şi pe mărfuri. Scăderea cererii ar fi semnalul de alarmă pentru ieftinirea materiilor prime. Numai că teoria e una, iar realitatea e, de cele mai multe ori diferită.

Cutremurul Bear Stearns

Am stat destul de mult până să aduc în discuţie toată problema Bear Stearns. Din păcate, ceea ce la început părea să fie doar o scădere pe fondul nervozităţii exacerbate din piaţă, s-a dovedit a fi un dezastru în toată regula.

Bear Stearns, una dintre cele mai importante instituţii financiare americane, a început săptămâna trecută cu dezminţiri. Începând de luni, în urma rumorilor din piaţă, oficiali ai Bear Stearns au ieşit cu declaraţii liniştitoare. Chestiunea hazlie(dacă totuşi mai poate fi ceva hazliu în toată această ecuaţie) este că, în timp ce pe 12 martie oficialii BS anunţau că au o rezervă de 17 miliarde de dolari cash, în 14 martie(vinerea neagră), la mijlocul şedinţei de tranzacţionare, Alan Schwartz(preşedinte şi CEO) a anunţat că "în ultimele 24 de ore lichidităţile Bear Stearns s-au deteriorat semnificativ". În mod normal, un asemenea anunţ nu poate stârni decât râsul întrucît nimeni nu-şi poate imagina cum pot fi topite 17 miliarde în 24 de ore. Cu toate acestea, teoretic, ceea ce a anunţat Schwartz, este posibil. Asta până la proba contrarie. Rezultatele situaţiei de la Bear Stearns pot fi văzute mai jos(imaginea nu cred că are nevoie de comentarii):
Trebuie reţinut faptul că tot acest scandal a început cu numai o zi înainte de anunţul FED privind injecţia de lichidităţi, iar efectele sale sunt devastatoare. Dolarul a ajuns, pentru prima dată în istorie, sub francul elveţian, iar euro a stabilit un nou record în raport cu moneda americană. Şi încă tind să cred că lucrurile au luat-o cu adevărat razna. Problemele economiei americane sunt din ce în ce mai mari, iar planurile FED şi ale guvernului SUA par acum simple baraje de nisip în faţa unui torent devastator. Încrederea în instituţiile financiare americane a scăzut puternic, investitorii ducând cotaţiile aurului şi ale petrolului la noi recorduri. Problema care trebuie să ne preocupe este cea a undei de şoc pe care va trebui să o suportăm. Dar despre acest subiect vom vorbi într-un articol viitor.

De week-end

Un filmuleţ extrem de intersant care ar trebui să vă pună pe gânduri.

Megaplanul de revigorare

FED intenţionează să pompeze aproximativ 200 de miliarde de dolari pentru evitarea recesiunii. Banii vor fi utilizaţi pentru salvarea băncilor afectate de criza subprime. Mişcarea FED era oarecum aşteptată de piaţă întrucât scăderea dobânzii de intervenţie nu ar fi avut decât un efect limitat, poate chiar insignifiant.

Până aici nu ar fi fost nimic nou. Nu este prima dată când FED popmează bani în bănci pentru evitarea unei crize. Ceea ce este nou constă în faptul că efortul FED va fi corelat cu mişcări similare ale Băncii Centrale a Canadei şi ale principalelor bănci centrale din Europa. Acestea vor injecta în sistem până la 45 mld. de dolari. Prima reacţie a pieţelor a fost pozitivă, indicii americani deschizând cu +1%.

Asistăm la o dezvoltare extrem de interesantă a fenomenelor economice, iar rezultatele acestei mişcări sunt greu de estimat. Concertarea eforturilor principalelor bănci centrale este o premieră şi vine într-un moment în care acestea, acţionând solitar, nu mai aveau nicio putere. Urmează să vedem ce se va întâmpla în continuare. Cert este că jocul devine din ce în ce mai interesant.

Nori negri

Dacă în ianuarie scăderile radicale nu prea au fost justificate întrucât economia americana a funcţionat în virtutea inerţiei, iar februarie ne-a adus câteva perioade de creştere nejustificată pe fondul unei înrăutăţiri a economiei, martie pare să fie luna în care vom asista la mişcări haotice pe un trend în continuare descendent. Aşa cum spuneam într-un articol anterior, intervenţia brutala a FED nu a avut decât un efect limitat. Acum FED-ul nu prea mai are resurse pentru a interveni, iar pomana executivului american se va dovedi, de asemenea, un fiasco.

Acestea sunt motivele care mă fac să cred că atât martie cât şi aprilie vor fi lunile de foc pentru întreaga economie mondială. Din păcate, dinspre SUA nu ne putem aştepta în viitorul apropiat la veşti pozitive întrucât autorităţile americane sunt incapabile să înţeleagă amploarea crizei.

În toată această ecuaţie, economia românească se confruntă cu aceleaşi paradoxuri pe care le ştim de 18 ani. Aceasta face ca, în cazul unei accentuări a crizei în zona euro, noi să fim loviţi fără drept de apel. Sper ca, pentru prevenirea unui orizont negru, să nu mai asistăm atât de curând la diminuări ale rezervei internaţionale.

Imobiliarele în declin

Într-un studiu al Royal Institution of Chartered Surveyors (Rics) citat de BBC se afirmă că, în urma turbulenţelor de pe piaţa globală(care au avut ca efect creşterea dobânzilor), imobiliarele europene şi-au încetinit substanţial rata de creştere. Dacă în anul 2007 ne confruntam cu un veritabil boom imobiliar, 2008 va aduce scăderi în linie în Europa.

De la începutul anului cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Irlanda(locul 11 în Europa după preţul pe metrul pătrat) unde scăderea consemnată a fost de 7%. Pe locul doi în topul scăderilor s-a situat Germania, unde preţurile au cunoscut o corecţie de aproximativ 5%. S-au consemnat scăderi uşoare şi în Grecia, Estonia şi Danemarca. Creşteri s-au înregistrat deocamdată în Polonia.

În România asistăm la o stagnare a preţurilor de ofertă. Cei care pariază pe creşterea preţurilor dau ca model Polonia şi consideră că, pe fondul investiţiilor străine, putem asista la o continuare a ritmului actual de creştere. E greu de crezut, iar contraargumente(care până acum au fost ignorate) sunt destule: infrastructura este la pământ, imobilele vechi sunt, în majoritate, aflate într-un grad avansat de depreciere, spaţiul verde este deficitar(mult sub media europeană), imobilele nou construite au fost achiziţionate în scopuri speculative s.a.m.d. Rămâne să vedem ce ne rezervă viitorul. Celor care vor să intre acum la cumpărare le recomand însă multă, multă prudenţă.

Istoria în direct

Asistăm la evenimente extrem de interesante şi sunt ferm convins că această perioadă va fi studiată în viitor la cursurile de economie. Contrar atitudinii pe care am avut-o până acum, de această dată nu voi trage nicio concluzie lăsându-va pe voi să faceţi acest lucru (eventual prin postarea de comentarii).

Dolarul se tranzacţionează la nivelul minim faţă de euro(şi faţă de celelalte valute), preţul materiilor prime este în creştere galopantă, iar FED, cel mai probabil, va mai tăia încă odata, la fel de iraţional, dobânzile.

Într-un interviu acordat CNBC, Warren Buffet a afirmat că preţurile acţiunilor americane sunt încă mari şi că se aşteaptă la o scădere masivă a acestora. Venită din partea unui individ care stă pe un munte de câteva zeci de miliarde de dolari(rezultaţi din ieşirea sa de pe piaţa chineză din toamna trecută) această apreciere capătă conotaţii oarecum contradictorii.

Preţul petrolului creşte(o parte din creştere se datorează recolerării preţului cu evoluţia descendentă a dolarului) în condiţiile în care există disponibilităţi cu aproximativ 20% mai mari decât necesarul mondial.

Aurul atinge un nivel record, cu toate că este clar faptul că preţul acestei matrii prime nu are de ce să crească atât de mult (celor care vor să contrazică această afirmaţie le recomand să vada un grafic al preţului în EUR sau in echivalent materii prime; vor obţine rezultate surprinzătoare).

Acţiunile asiatice scad pe fondul măririi preţului materiilor prime. Acelaşi preţ face ca bursa braziliană să aibă maxime istorice în condiţiile unei lichidităţi în creştere.

Explicaţia standard pe care o dau majoritatea naliştilor este următoarea: investitorii ies de pe activele riscante căutându-şi refugiul în investiţii sigure. Materiile prime par a fi noua găselniţă în materie reducere a riscurilor. Până nu demult, ipotecile şi produsele derivate din acestea aveau rating-ul AAA. Parcă aşa a început totul... Greşesc?