Apărută aparent ca un efect secundar a crizei financiare mondiale, criza alimentară începe să-şi facă simţită prezenţa. Dacă pe la noi personajele responsabile ies în faţă cu prognoze încurajatoare(semn de naivitate), pe plan mondial apar din ce în ce mai des luări de poziţie şi tentative de calmare a creşterii preţurilor. Numai că bulgărele care a început să se rostogolească nu va putea fi oprit mai devreme de 3-4 ani şi aceasta cu sacrificii foarte mari.
Semne ale crizei alimentare au apărut încă de acum aproximativ 4 luni, de când populaţia globului s-a confruntat cu majorări ale preţurilor la alimente. Dacă la început situaţia a părut temporară, iată că acum problema creşterii preţurilor începe să fie ridicată la nivel înalt. Cauzele sunt aproape aceleaşi ca şi în cazul crizei financiare şi anume dorinţa unora de a controla o proporţie din ce în ce mai mare a planetei. Şi dacă în cazul crizei financiare cele care s-au fript au fost instituţiile financiare, în cazul crizei alimentare cea lovită va fi populaţia, cu precădere cei care de-abia îşi asigură traiul zilnic.
Principala vinovată pentru declanşarea este globalizarea, mai precis, mult-predicatul "nou model global". Conform acestui model cam tot ce mişcă în domeniul alimentaţiei(şi nu numai) ar urma să se concentreze în jurul câtorva producători mondiali. Producători care ar trebui să producă mult şi cu eficienţă maximă. Modelul, destul de rudimentar, a avut ca efect schimbarea dietei statelor emergente din Asia şi, cu această ocazie, producerea unui dezechilibru foarte grav. Dacă până de curând un indian consuma aproximativ două kilograme de carne anual, acum acesta consumă în medie de zece ori mai mult, iar cifra este în creştere. Similar stau lucrurile şi în China, unde cererea de carne este într-o creştere furibundă. Cu aceste date, putem lesne înţelege că foamea "emergenţilor" va pune o presiune teribilă pe preţul alimentelor(pentru cei care-şi amintesc, se va petrece un fenomen similar cu "foamea de petrol a Chinei" începută acum ceva vreme). Este evident că producătorii globali nu vor putea face faţă cererii şi, în scurt timp, vom asista la o reactivare a micilor producători locali. Cu petrolul aflat pe un trend ascendent, este vizibil de la o poştă că producătorii locali vor redeveni competitivi(aşa cum a sugerat şi Angela Merkel într-o alocuţiune), iar preţurile marilor producători globali vor deveni necompetitive.
Primii loviţi ar putea fi operatorii lanţurilor globale de restaurante precum McDonalds, Pizza Hut, Burger King s.a. care vor fi nevoiţi să-şi diversifice furnizorii. Numai că aceste imperii au fost clădite pe eficienţa conferită de modelul furnizorului unic(sau, mai bine spus, al numărului minim de furnizori). Trecerea la noua paradigmă le va arunca într-un haos organizatoric în care, păstrarea modelului centralizat pe care se bazează în prezent va conduce la o birocratizare excesivă şi, în final, la sufocare. Evident că nici ceilalţi "producători de hrană globală" nu au un viitor mai strălucit. Componenta petrol integrată în produsele lor va exercita o presiune extremă asupra preţurilor de vânzare.
Nu sunt într-atât de naiv încât să cred că acesta este sfârşitul multinaţionalelor care activează în domeniul alimentar. Restabilirea raportului de forţe de dinaintea globalizării forţate a omenirii va mai dura cel puţin câţiva ani, iar perioada imediat următoare va fi una în care ne vom confrunta cu o creştere accelerată a preţului alimentelor ca urmare a creşterii preţurilor petrolului(vezi şi "Civilizaţia petrolului" partea I şi partea a II-a). Multinaţionalele îşi vor păstra o parte din felia lor de piaţa, dar numai în urma unei reorganizări profunde pentru că modelul "gogoaşa congelată la noi şi vândută peste tot" pur şi simplu nu va mai funcţiona.
Prezentată cu surle şi trâmbiţe, globalizarea începe să-şi arate colţii, imperfecţiunile şi neputinţa. Evoluţiile actuale nu fac altceva decât să ne demonstreze că modelele de laborator nu numai că nu funcţionează, dar produc şi dezechilibre care se vor dovedi extrem de greu de acoperit.
P.S. Un material excelent referitor la cauzele crizei alimentare puteţi găsi pe site-ul "Financial Times".