V-aţi întrebat care este motorul creşterii economice din România? Cum de am reuşit să creştem atât de repede într-un timp atât de scurt? Sau de unde provine optimismul nostru legat de viitorul european? Acum zece ani regii şoselelor erau băieţii care-şi aduceau câte o rablă din Germania şi toată lumea îi privea cu admiraţie. Între timp am ajuns una dintre cele mai interesante pieţe din Europa pentru automobilele noi; avem reprezentanţe ale tuturor producătorilor. Suntem unii dintre cei mai mari cumpărători de automobile, de ceasuri de lux, de bijuterii, de telefoane s.a.m.d. De unde această bunăstare?
Sincer, exceptând câteva investiţii majore, nu se prea vede o expansiune industrială a ţării. Este evident că nu facem parte din clubul select care importă materii prime şi exportă produse finite. Situaţia este alta, iar acest lucru este vizibil atât economistului cât şi omului simplu care se întreabă unde a dispărut alimentara de la capul străzii. Realitatea este că bunăstarea care ne-a lovit se datorează unor domenii pe cât de spectaculoase pe atât de volatile: imobiliarele, construcţiile şi retail-ul. Acestea sunt acum "motorul" economic al României, iar combustibilul este reprezentat de banii împrumutaţi de la bănci. Bănci care aparţin unor state vestice şi care nu fac altceva decât să stimuleze, prin intermediul creditului, consumul produselor finite importate. Cu alte cuvinte, piaţa creditului nu face altceva decât să-i menţină competitivi pe fraţii mai mari din vest. Iar asta nu se întâmplă numai în România, ci aproape în întreg estul Europei. Poate vă mai amintiţi "mânia proletară "cu care erau denunţate importurile de Boni-Bon din Turcia prin anii '90. Şi-acum se petrece acelaşi lucru, numai că Boni-Bon-ul are alte nume(Ferrari, Cartier, D&G s.a), iar sumele care se-nvârt sunt ameţitoare.
Lucrurile acestea nu pot merge la infinit şi, mai devreme sau mai târziu, factura va trebui plătită. Cert este că ne apropiem cu paşi repezi de o criză care ne va lovi frontal. Deja românii din Spania şi Italia simt pe pielea lor efectele nefaste ale recesiunii, iar "conducta cu euro" care venea dinspre aceste ţări va seca. Iar rezultatul acestui fenomen se va repercuta, în prima fază, asupra cursului de schimb şi al preţurilor.
Sincer, exceptând câteva investiţii majore, nu se prea vede o expansiune industrială a ţării. Este evident că nu facem parte din clubul select care importă materii prime şi exportă produse finite. Situaţia este alta, iar acest lucru este vizibil atât economistului cât şi omului simplu care se întreabă unde a dispărut alimentara de la capul străzii. Realitatea este că bunăstarea care ne-a lovit se datorează unor domenii pe cât de spectaculoase pe atât de volatile: imobiliarele, construcţiile şi retail-ul. Acestea sunt acum "motorul" economic al României, iar combustibilul este reprezentat de banii împrumutaţi de la bănci. Bănci care aparţin unor state vestice şi care nu fac altceva decât să stimuleze, prin intermediul creditului, consumul produselor finite importate. Cu alte cuvinte, piaţa creditului nu face altceva decât să-i menţină competitivi pe fraţii mai mari din vest. Iar asta nu se întâmplă numai în România, ci aproape în întreg estul Europei. Poate vă mai amintiţi "mânia proletară "cu care erau denunţate importurile de Boni-Bon din Turcia prin anii '90. Şi-acum se petrece acelaşi lucru, numai că Boni-Bon-ul are alte nume(Ferrari, Cartier, D&G s.a), iar sumele care se-nvârt sunt ameţitoare.
Lucrurile acestea nu pot merge la infinit şi, mai devreme sau mai târziu, factura va trebui plătită. Cert este că ne apropiem cu paşi repezi de o criză care ne va lovi frontal. Deja românii din Spania şi Italia simt pe pielea lor efectele nefaste ale recesiunii, iar "conducta cu euro" care venea dinspre aceste ţări va seca. Iar rezultatul acestui fenomen se va repercuta, în prima fază, asupra cursului de schimb şi al preţurilor.
O economie orientată spre export se construieşte, voluntar, cu participarea şi poate chiar la decizia statului. Mijloacele or fi cele ale economiei de piaţă, dar fără o doză masivă de intervenţionism nu se poate.
RăspundețiȘtergereNumai că nouă, şi de fapt întregului Est fost comunist, incluzând aici şi fosta URSS, ne-a fost impusă, în calitatea noastră de învinşi ai Războiului Rece, o nouă paradigmă economică: înlocuirea producţiei naţionale cu importurile!
Puteţi numi O SINGURĂ ţară fostă socialistă care are excedent al balanţei de plăţi externe din 1989 încoace? Măcar un amărât de an? Căderea comunismului a fost, de fapt, o extindere a pieţelor globale într-o zonă "ferită" până atunci. Şi care a permis unora să amâne un set de reforme economice extrem de dureroase. Pe care, de voie, de nevoie, tot le vor face, obligate de criza subprime şi de noul şoc petrolier, dar şi de alte fenomene, precum schimbările climaterice, noile tehnologii, delocalizarea producţiei, emergenţa unor noi puteri economice, etc.
Aşadar, motorul "export" al creşterii economice e pe dric, consumul dă şi el ceva rateuri, construcţiile cunosc o contracţie, iar ceva nou la orizont nu se întrevede. Vin vremuri complicate.
Numarul de Logan-uri vandute in vest sau sumele incasate din industria de soft acopera lejer deficitul creat de importul de Ferrari. Problemele deficitului raman in continuare cheltuielile aberante in sectorul bugetar (fregate, radare, borduri, autostrada transilvania, cfr, etc...).
RăspundețiȘtergere