luni, 8 septembrie 2008

Despre aterizări


N
u, nu voi vorbi despre concediu, cu toate că a fost unul extraordinar. Prefer să mă întorc la economia noastră autohtonă care, din nou, ne induce în eroare cu creşteri economice greu de imaginat. Dacă ne-am limita strict la cifre, am putea crede că suntem în paradis. Că, până la urmă, toată tâmpenia asta de criză mondială nu are nicio treabă cu noi, iar cei care se uită strâmb la noi nu o fac decât din invidie. Cu toate că ceea ce am afirmat în fraza anterioară este o prostie, sunt mulţi oameni care apleacă urechea la asemenea teorii ieftine ale conspiraţiei.

Trecând la fapte, nu pot să nu constat cum o avalanşă de analize şi prognoze negative se îndreaptă către noi. Pe la sfârşitul lui august, Institutul Universităţii din Muenchen (CESifo) publica o analiză în care prognoza o încetinire puternică a creşterii economice a României pentru a doua jumătate a anului. În ceea ce priveşte inflaţia, aceeaşi instituţie prognoza la sfârşitul anului un nivel de 7% (BNR a prognozat că vom avea o inflaţie de 6.6%).

Parcă în ciuda acestei informaţii, la începutul săptămânii trecute ne-am trezit cu o creştere neaşteptată a bursei(şi cu titluri de-o şchioapă în presa de specialitate). Cu toate că nu avea nicio justificare, creşterea pare a fi avut ca fundament identificarea de către unii brokeri a unui "double bottom" în graficul indicelui BET . Nu voi mai aminti ca pattern-uri asemănătoare au mai apărut de câteva ori în cursul acestui an şi, de fiecare dată, trendul general de scădere a fost urmat cu stricteţe. Duşul rece a fost întărit de estimările agenţiilor Moody's şi Fitch. Moody's aprecia că, pe fondul situaţiei internaţionale şi a supraîncălzirii economiei, va fi extrem de greu de evitat o aterizare bruscă a economiei. De asemenea, cei de la Moody's apreciază că inflaţia va fi de ~8%. Analiştii Fitch ne clasează pe locul 5 in ceea ce priveşte vulnerabilitatea economiei naţionale(în clasament în care primele locuri sunt ocupate de Letonia, Croaţia, Lituania Turcia).

Trecând peste gradul de generalitate al observaţiilor instituţiilor enumerate, nu pot să nu remarc faptul că, dacă se ţine cont de imigraţia activă putem considera că lucrurile stau chiar mai prost decât se estimează. Pe fondul înrăutăţirii condiţiilor din statele occidentale ne putem confrunta în scurt timp cu o repatriere în masă ceea ce va conduce atât o diminuare a fluxului valutar către România cât şi la o presiune extremă pe piaţa muncii. Atât Spania cât şi Italia sunt state în care comunitatea românească a crescut exponenţial. Din păcate, aceste două ţări sunt victime sigure ale crizei mondiale. Cel mai probabil, la începutul anului viitor vom începe să simţim spectrul crizei, iar aterizarea este posibil să fie ceva mai dură decât s-a estimat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)