Bretton Woods II ?

Într-o atmosferă socialistă, cu un Sarkozy dezlănţuit şi o asistenţă disciplinată, liderii asiatici şi europeni au căzut de acord că aşa nu se mai poate, deci e nevoie de o schimbare. Consensul absolut, întărit prin declaraţii sforăitoare şi mişcări teatrale, nu este decât o altă faţă a mediocrităţii unor lideri. Că trebuie făcută o schimbare poate că suntem de acord, dar ar fi interesant să aflăm despre ce schimbare e vorba. Ei bine, dincolo de sloganuri nu e nimic! Tot summit-ul a fost o lungă înşiruire de "we need even more financial regulation" şi alte "idei" valoroase.

Pentru a înţelege puţin mai bine cât de isteţi sunt factorii de decizie, nu trebuie decât să le analizăm acţiunile de până acum: pentru rezolvarea problemelor unei pieţe a cărei valoare totală era estimată la 3 trilioane de dolari, numai SUA şi UE au pompat în sistem aproximativ 2.5 trilioane. Rezultatele(sau, mai bine zis, lipsa lor) de până acum cred că pot fi văzute cu ochiul liber. Dacă statele lumii, în loc să pompeze banii în instituţii financiare falimentare, ar fi creat fonduri de solidaritate care să suplinească imposibilitatea băncilor de a credita, acum lucrurile ar fi arătat cu totul altfel. Ceea ce nu s-a înţeles încă este faptul că absolut totul pe lumea asta are un risc asociat, risc pe catre trebuie să ţi-l asumi. Şi asta e valabil atât pentru oameni cât şi pentru firme şi instituţii.

Falimentul băncilor nu a început în momentul în care câteva credite au scârţâit ci în momentul în care au început externalizările. Outsourcing-ul iraţional, practicat la scară largă este cea mai mare capcană în care au căzut instituţiile financiare. Şi culmea, au căzut în această capcană în numele eficientizării activităţii. Numai că, prin outsourcing, s-a ajuns la exportul de competenţe şi automat la slăbirea organizaţiilor. Iar când iluminaţii din vârful piramidei au luat decizia externalizării riscurilor situaţia a devenit explozivă. Oricum, ca idee, outsourcing-ul absolut nu este decât o utopie(vom dezvolta acest subiect într-un articol viitor).

Evident, orice om cu creier în cap ar fi lăsat instituţiile financiare să-şi rezolve problemele şi să se ducă acolo unde le este locul(poate în istorie?). Cei care cred că infuzia iraţională de capital a rezolvat ceva se înşeală amarnic. Numai dacă ne uităm către AIG care a reuşit să pape două treimi din ajutorul dat de Guvernul SUA putem vedea amploarea dezastrului.

Revenind la ceea ce s-a întâmplat la Beijing, nu pot remarca decât că că este începutul unei mascarade în stil Sarkozy(individul se pare că-şi trăieşte fantasmele de finanţist, după ce în campania electorală a jucat rolul de Napoleon). Mascaradă care va continua cu summit-ul din 15 Noiembrie şi, probabil, cu o mulţime de alte comitete şi comiţii. Îngrijorător este faptul că în mintea unora înfloreşte ideea unui socialism de piaţă ca model economic, a unei pieţe controlate strict de mega-regulamente şi mega-comisii. Ei bine, dacă se va ajunge la aşa ceva, probabil că vom fi martorii "naşterii" colapsului mondial.

P.S. Nu am atacat încă subiectul salariilor profesorilor pentru că aştept să văd desfăşurarea evenimentelor. Oricum, ceea ce se întâmplă este de domeniul irealului! După mine, ar trebui convocat CSAT pentru a analiza tentativa de subminare a economiei naţionale.