Cu cât aud mai multe apeluri la calm ale politicienilor şi ale persoanelor "conectate", cu atât mă gândesc mai mult că ceva e putred şi că trebuie acţionat rapid. Ni se spune că piaţa bancară românească este solidă, că nu a achiziţionat active toxice şi că, în concluzie, nu avem de ce să ne temem. Dacă ar fi aşa nu cred că s-ar mai fi obosit cineva să facă apeluri disperate.
Cum lucrurile par a prevesti o furtună, iar anumite zvonuri încep să capete contur, m-am gândit să prezint în cele ce urmează câteva măsuri simple pentru cei care pot fi afectaţi de criza din bănci.
1. Dacă ai credite, reciteşte contractul.
Vezi la ce costuri se poate ajunge, ce comisioane pot fi ridicate de către bancă şi în ce condiţii. De asemenea, evaluează piaţa pentru a găsi o bancă la care să-ţi refinanţezi creditul în cazul apariţiei unor costuri aberante. Oricum, în caz de probleme, cei mai câştigaţi sunt cei care au credite întrucât pot face compensări cu cei care au depozite.
2. Verifică dacă banca la care ai contul/depozitul este participantă la fond.
Dacă banca figurează pe listă, în caz de faliment, vei fi despăgubit de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar; în caz contrar trebuie să ştii că banca ta se subordonează regulamentelor din ţara de origine(asta înseamnă inclusiv faptul că, în caz de probleme, este posibil să fii nevoit să te deplasezi în respectiva ţară pentru a-ţi recupera banii).
3. Informează-te asupra a ceea ce este garantat şi a ceea ce nu este garantat.
În ceea ce priveşte lista depozitelor negarantate, studiază cu atenţie punctele 1 şi 2. Dacă mama soacră lucrează la banca X s-ar putea să nu fie o idee bună păstrarea banilor acolo.
În altă ordine de idei, instituţiile cu probleme au tendinţa de a negocia niveluri nesustenabile ale dobânzii şi, în acest caz, s-ar putea să te trezeşti că te afli pe "lista neagră"(punctul 2 din acelaşi document). Oricum, ca o idee generală, fereşte-te de băncile care oferă dobânzi mari întrucât e ceva în neregulă: ori au probleme, ori dobânda este compensată de un comision ascuns.
4. În acest moment suma garantată de FGDB este de 20 000 EUR, nu 50 000 EUR!
Cu toate că s-a vorbit de creşterea sumei garantate, aceasta va intra în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.
5. Dacă ai mai mult decât suma garantată de fond, diversifică-ţi depunerile.
Poţi depune banii în mai multe bănci(în limita plafonului garantat) sau poţi să cumperi titluri de stat(garantate integral). Titlurile de stat pe termen lung pot fi achiziţionate şi de pe bursă, iar cele pe intervale scurte de timp (1, 3, 6, 9, 12 luni) pot fi achiziţionate numai de la bănci. Dacă banca ta spune că nu-ţi poate oferi titluri(o tactică folosită pentru a păstra banii deponenţilor), caută în altă parte.
6. Pentru sume mari, apelează la private banking.
În cazul în care ai foarte mulţi bani disponibili, apelează la un bancher privat(orice bancă respectabilă are un departament de "private banking"). În funcţie de profilul tău de risc îţi va prezenta oportunităţile de plasare a banilor. Chiar şi în acest caz trebuie să ţii cont de faptul că respectiva persoană va căuta să-ţi ofere în primul rând depozite în banca sa. Negociază la sânge toţi termenii şi nu risca să-ţi faci depozite foarte mari decât dacă ştii bine care sunt riscurile la care eşti expus.
7. Investeşte în instrumente simple.
Fereşte-te de instrumentele derivate sau de fonduri închise care promit randamente tentante. Vremea speculaţiilor a cam trecut, iar în perioada următoare nu se întrevăd mari oportunităţi pe acest tip de tranzacţii.
8. Asigură-te ca ai cash.
În aceste vremuri tulburi, "cash is king"! Chiar dacă banii sunt garantaţi, chiar dacă ai titluri de stat, trebuie să ştii că, dacă sunt probleme majore, va dura ceva timp până-ţi vei recupera banii. În acest caz este clar că trebuie să te asiguri că ai o sursă alternativă de bani cash. În funcţie de necesităţile tale, îţi poţi asigura cash-ul necesar fie prin depunerea unor sume uzuale în conturi de card la mai multe bănci, fie prin contractarea unei cutii de valori în care să-ţi păstrezi bani pentru zile negre.
9. Nu te înghesui la casierie.
Când o bancă are probleme lumea se înghesuie să-şi scoată banii. Nu face aceeaşi greşeală pentru că rişti să pierzi. În cazul în care banca încă mai participă la sistemul de compensare transferă-ţi banii la altă bancă. Pentru a fi sigur că banii au fost transferaţi, aşteaptă execuţia ordinului (funcţionarul trebuie să-ţi dea "verdele" ştampilat) şi solicită un extras de cont (dacă ordinul a fost executat, nu trebuie să mai vezi banii în cont). Cel târziu a doua zi(în mod normal în aceeaşi zi) trebuie să vezi banii în cont la "banca destinaţie".
10. Mai mare nu înseamnă mai bun!
Depunerea banilor la o bancă mai mare nu înseamnă automat că banii tăi sunt mai siguri ci, uneori, poate însemna contrariul. Conform unui articol publicat în ziarul Adevărul pe baza datelor furnizate de FGDB, fondul poate acoperi integral depozitele oricărei bănci de la poziţia 8 în jos. Rezultă că, în cazul falimentului unei instituţii din vârful clasamentului(top 7), fondul nu poate acoperi integral valoarea depozitelor şi rămâne de văzut de unde vor fi luaţi banii pentru despăgubiri.

2 intrebari:
RăspundețiȘtergere- Cum poti sa-ti transferi banii de la o banca atunci cand au inceput cozile? Pentru a face transferul nu trebuie sa stai si tu la coada? Prin internet banking?
- Nu am inteles de ce sunt mai avantajati cei cu credite in timpul crizei. Ce inseamna ca pot face compensări cu cei care au depozite?
Felicitari pentru ultimele articole postate.