luni, 10 noiembrie 2008

Despre cat de negru e aurul

În urmă cu aproape un an vorbeam într-un articol despre coincidenţele ciudatele dintre criza actuală şi cea din anii '70. Putem spune chiar că, până în acest moment, comportamentul în ceea ce priveşte preţurile aurului şi al petrolului urmează acelaşi pattern. Pentru cei care au apucat acele vremuri, tehnologii precum energia solară, eoliană, automobil electric sau biogaz nu sunt lucruri necunoscute. La fel de cunoscut este şi faptul că brusc, toate aceste tehnologii au intrat în anonimat, iar peste ani de cercetări s-a aşezat praful.

De fapt, criza din anii 70 a fost foarte aproape de a degenera într-un război al petrolului. Război pe care statele occidentale, disperate de dependenţa faţă de OPEC, doreau să-l înceapă pentru "a-şi lua petrolul înapoi". Chiar dacă acum pare o glumă, la momentul respectiv economiile erau mult mai dependente de petrol, iar politicienii mult mai radicali.

Atunci, ca şi acum, criza a condus la căderea consumului, cădere care s-a simţit şi pe piaţa petrolului. Aceasta se spune că a făcut ca preţurile să scadă natural şi, treptat, să se ajungă din nou la vechile preţuri. Numai că realitatea e puţin diferită şi, dacă s-ar ţine cont de întâmplările petrecute de-atunci până în prezent, autorităţile ar trebui să încerce alt drum.

Realitatea este că petrolul reprezintă garanţia de supravieţuire a multor regimuri din orient. O influenţă mai mică a petrolului şi apariţia unor surse alternative de energie reprezintă riscuri potenţiale pentru regimurile totalitare din zona golfului. Până în prezent aceste riscuri au fost combătute prin tăierea "răului" de la rădăcină, adică prin transformarea tehnologiilor alternative în tehnologii scumpe. Un preţ mic al petrolului aruncă în derizoriu orice încercare de a obţine energia pe altă cale.

Exact acest lucru se petrece acum. În spatele unor declaraţii belicoase ale liderilor OPEC, a ameninţărilor cu scăderea producţiei sau cu blocada, avem de fapt o operaţiune cunoscută sub numele de "desfundare a robinetelor". Aceasta presupune inundarea pieţei cu petrol şi, în mod evident, scăderea preţurilor. În faţa unui petrol ieftin, orice alte surse devin scumpe, iar decizia utilizării alternativelor este, din păcate, exclusiv politică.

2 comentarii:

  1. Foarte adevarat ce spui.

    PS. Sa stii ca suntem multi care te citim, chiar daca nu prea comentam :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Va trimit un link catre un documentar interesant despre energia solara si mai ales despre faptul ca s-au facut progrese importante, Germania fiind campioana in acest domeniu.

    In cazul in care nu l-ati vazut deja, acesta este linkul:
    Here Comes the Sun (Rob van Hattum, VPRO Backlight)

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)