Cum privim realitatea

E simplu să te afişezi la televizor şi să dai din gură verzi şi uscate. Sportul nostru naţional se numeşte prostirea prostimii, iar principala tactică a acestuia este datul cu părerea. Poate vă plictiseşte această introducere, dar eu sunt după câteva minute de ştiri în care am făcut din nou cunoştinţă cu realitatea aberantă a vieţii politice autohtone. Cum nu mai fusese de multă vreme mahalageală, moţiunea de cenzură s-a dovedit a fi evenimentul ideal pentru desfăşurarea aceluiaşi spectacol penibil la care asistăm de atâta amar de vreme. M-am săturat să mă uit ca prostu' cum ăştia spun că de vină sunt aia, în timp ce ăia spun că de vină sunt ăştia.

Să lăsăm aceste realităţi debile în urmă şi să vorbim, în continuare, despre criza economică întrucât, dincolo de scandaluri sterile şi idioţenii, mai avem şi o criză despre care nimeni nu pare a şti prea multe. Cufundaţi în realităţile jenante de tipul celor descrise mai sus, uităm să privim către fenomenele cu adevărat importante. Aceasta face ca, o ştire precum cea referitoare la intrarea în şomaj tehnic a tuturor salariaţilor de la ArcelorMittal (Sidex) să treacă neobservată.

Motivul pentru care m-am oprita asupra ştirii referitoare la Sidex este cât se poate de simplu. O eventuală problemă acolo ne poate conduce accelerat într-o criză profundă. Alături de Dacia, Petrom şi Rompetrol, combinatul de la Galaţi este unul din stâlpii exporturilor noastre. În afară de problema exporturilor, sunt foarte îngrijorătoare problemele sociale pe care le-ar induce închiderea combinatului. Fiind principalul angajator din zonă, orice problemă de-aici trebuie tratată cu foarte multă atenţie. Dacă mai luăm în considerare şi ponderea pe care o are în PIB, de ~1.3%, avem toate elementele unei situaţii incendiare pentru economie.

Din păcate viitorul este problematic pentru acest domeniu de activitate. Potrivit unui comunicat al ArcelorMittal, cererea globală de oţel s-ar putea diminua cu încă 15%-20% în acest an, pe fondul problemelor economice din UE şi SUA. Cum întreg grupul era proiectat pentru o cerere cel puţin dublă faţă de momentul actual, se pune stringent problema restructutrărilor. Practic acum este momentul în care se stabilesc paşii strategici, mai precis unităţile care vor rămâne şi cele care vor fi închise. Aţi auzit pe cineva dintre politicienii noştri vorbind despre această problemă? Aţi văzut desfăşurându-se vreo acţiune, stabilindu-se întâlniri cu conducerea grupului? Evident că nu. Asta în timp ce alte ţări care au combinate aparţinând lui Mittal sunt în discuţii avansate.

Preferăm să privim la televizor unde sunt prezentate acţiunile violente din Franţa şi Belgia uitând că în secret se desfăşoară negocieri aspre. Când e vorba de viitorul unor regiuni întregi, vesticii au dovedit o foarte bună capacitate de negociere întrucât, în spatele zâmbetelor de protocol, se ascund acţiuni mai mult sau mai puţin ortodoxe. Ca de fiecare dată, noi preferăm să aşteptăm să fim loviţi de soartă, inconştienţi fiind de faptul că soarta e aia pe care ţi-o faci.

Cocoşaţi de griji profunde, gen ce-a mai făcut Nutzi sau cine e vinovat pentru prostia noastră, uităm să ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante. Chiar nu e de glumit! Nici nu vreau să mă gândesc la consecinţele unei închideri a Sidex dublate de probleme ale celor de la Dacia. Deocamdată lucrurile nu au luat-o razna, dar nici mult nu mai au. Poate că şi politicienii ar trebui să conştientizeze că într-o criză de asemenea amploare scapă numai cine poate! Iar armele cu care se desfăşoară această luptă sunt întotdeauna cele neconvenţionale.