Prima casa

"Cum repornim economia" este o iniţiativă a celor de la "Ziarul Financiar", pe care nu am perceput-o decât ca pe o acţiune menită a acoperi cu ceva paginile ziarului. Altă fundamentare nu găsesc acestei iniţiative deoarece e clar că atunci când îl întrebi pe comerciantul de ciungă cum vede ieşirea din criză îţi va spune că cel mai potrivit e să se adopte o lege conform căreia ciunga e prioritate naţională. Din această iniţiativă, mai precis din ideea emanată de epicureanu' Vlădescu, s-a născut prima măsură concretă de stimulare a clientelei economiei. Prezentată cu tam-tam de către membrii marcanţi ai executivului, măsura a stârnit reacţii violente atât pro cât şi, mai ales, contra. Cu toate că a fost dezbătută intens, cred că a fost tratată superficial, majoritatea analiştilor nefiind capabili să argumenteze logic de ce susţin sau nu un anumit punct de vedere. Vom încerca să umplem acest gol aici, pentru ca, în final, să descoperim care vor fi adevăraţii beneficiari.

În primul rând, nimeni nu a remarcat faptul că schema de garantare va conduce la o creştere a costului creditului. Aceasta deoarece FNGCIMM percepe în prezent un comision de risc în valoare de 1.5-2.5%, în funcţie de tipul garanţiei. Având în vedere faptul că discutăm de credite acordate segmentului retail, fondul va avea nevoie de resurse suplimentare, motiv pentru care, cel mai probabil, valoarea comisionului va fi mai apropiată de valoarea superioară, poate chiar mai mare decât aceasta.

Privind din punctul de vedere al clientului, lucrurile nu arată deloc tentant. Oricât de mult ar tăia băncile din tarife, un credit ipotecar luat în noile condiţii se va ridica la un DAE de aproximativ 12-13% pentru EUR şi, probabil, 18-19% pentru RON. La asemenea costuri nu putem vorbi propriu-zis de un credit ipotecar ci, mai degrabă, de un credit de consum. Cel care decide să contracteze un asemenea produs nu poate avea decât două motivaţii: ori se gândeşte să-l achite accelerat(bazându-se pe lipsa comisionului de rambursare anticipată), ori pur şi simplu riscă, gândindu-se că, pe viitor, poate lucrurile se vor îmbunătăţi. Cred că este clar pentru toată lumea că, pentru a avea o piaţă a creditului ipotecar în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să avem costuri ale creditului undeva sub 8%.

Mulţi s-au referit la această iniţiativa ca la un cadou oferit băncilor şi au dreptate. Într-adevăr, instituţiile bancare selectate pentru programul "Prima Casă", vor face bani fără a risca nimic. Practic, în momentul în care banca trece creditul la restanţă, fondul plăteşte suma asigurată. În acest fel, banca nu va mai avea prea mari bătăi de cap cu provizioanele sau cu executarea garanţiei. Cu toate acestea, nu vă gândiţi că băncile vor face eforturi prea mari în sensul participării la acest program. La condiţiile puse până acum de reprezentanţii guvernului, s-ar putea ca, până la urmă, să rămână numai CEC-ul interesat de program. De asemenea, cota de garantare de "numai" 80% s-ar putea să nu fie deosebit de tentantă pentru bancheri. Ceea ce ar putea fi tentant pentru bănci, ar fi reacordarea unor credite ipotecare fără şanse prea mari de recuperare, astfel încât imobilul să intre în schema de garantare a guvernului. În acest caz, creditele ar putea fi preluate de rude apropiate ale debitorului, în condiţii mult mai bune.

Este foarte interesantă şi problema beneficiarilor reali ai acestor credite. Aceştia nu vor fi nici dezvoltatorii şi nici angajaţii acestora, aşa cum clama în gura mare piticu'. Atât suma asigurată, cât şi segmentul căruia i se adresează programul, ne conduc automat către piaţa apartamentelor ceauşiste. Impulsionarea acestui segment al pieţei nu are efectiv niciun efect asupra economiei. Din acest punct de vedere, singurii beneficiari vor fi, probabil, agenţii imobiliari rămaşi pe piaţă, dar chiar şi aceştia nu pot spera la mare lucru.

Ceea ce cred cu siguranţă că se va întâmpla va fi impulsionarea fraudelor. Ideea mi-a venit după ce am vorbit pur întâmplător cu un individ din zona periferică a societăţii. Gogu(un personaj generic, rod al imaginaţiei) practică una dintre cele mai rentabile meserii din ziua de azi: cămătăria. Cu toate că este un cămătar minor, Gogu are în prezent nu mai puţin de optsprezece garsoniere şi şapte apartamente. Criza de pe piaţa imobiliară l-a condus spre blocaj, motiv pentru care iniţiativa guvernamentală i se potriveşte ca o mănuşă. Aceasta pentru că, în acest moment, este în căutare de potenţiali clienţi pentru imobilele sale. Nu vă gândiţi că e vorba de cetăţeni care s-ar încadra target-ului la care visează guvernanţii. Clienţii lui Gogu sunt din zona rurală, în general indivizi care nu deţin absolut nimic şi cărora le face documente false de angajare. Probabil, în cooperare cu un funcţionar bancar, Gogu va reuşi să-şi "vândă" rapid toate imobilele. "Clientul" se va alege cu o sumă de bani la care nici nu visa, iar Gogu va scăpa de "pietrele de moară" care-i afectau "lichiditatea".

Indivizi precum cel prezentat mai sus sunt peste tot în ţară. Ei au "logistica" necesară derulării acestor operaţiuni. De cele mai multe ori, ei sunt cei care au stat în spatele fraudelor semnificative consemnate anul trecut pe segmentul creditelor de nevoi personale negarantate. Cei care au făcut bani din acele produse, sunt pregătiţi acum să profite de noua iniţitivă. Aşa se face ca zicala conform căreaia "nu e pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte" e perfect aplicabilă acestei măsuri.

Aşa cum lesne se poate observa, măsura nu este în niciun caz una anticriză. Este doar o altă modalitate de a cheltui inutil nişte bani, despre care nimeni nu ştie momentan de unde vor veni. Oricum, sper ca această măsură să fie doar o gogoaşă electorală care, la fel ca şi salariile profesorilor, să nu se pună în aplicare niciodată.