Too big to fail

A trecut aproape un an de când falimentul Lehman Brothers transmitea o devastatoare undă de şoc spre piaţa financiară globală. Cu această ocazie se dovedea că, în spatele aparenţelor, coloşii financiari americani aveau picioare de lut. Confruntându-se cu o perspectivă sumbră FED-ul, trezoreria şi guvernul si-au concentrat toată energia în direcţia menţinerii şi restaurării sistemului prin orice mijloace. Bailout-uri, relaxări contabile, împrumuturi, naţionalizări, muşamalizări, pe scurt un întreg arsenal mai mult sau mai puţin convenţional menit a salva groapa cu pierderi a eminenţelor incompetente.

Justificarea deciziilor anti-economice a fost una simplă: aceste instituţii sunt prea mari pentru a pica. De ce? În afara unor sloganuri privind costurile mari pe care le-ar fi implicat falimentele(şi posibila reacţie în lanţ care ar rezulta în urma unui faliment de acest nivel), nimeni nu poate da un răspuns coerent. Cert este că asistăm de mai bine de un an la falimente masive ale unor bănci de talie mică şi medie(mediu în acest context înseamnă de anvergură regională), dar niciodată la un alt faliment al unei instituţii mari. Ceea ce a condus la un rezultat cel puţin hilar: băncile mari, principalele responsabile pentru criza financiară, nu numai că nu au păţit nimic, dar au devenit şi mai mari faţă de perioada de dinaintea crizei. Fără a face nimic, marile bănci au reuşit să elimine competitorii locali şi reginali sub atenta "supraveghere" a guvernului federal. Ceea ce rezultă din aceste acţiuni sunt construcţii economice pe cât de sordide pe atât de puternice, un fel de meta-sistem grupat în jurul unor instituţii gigant, funcţionând după reguli arbitrare. Am dat exemplul SUA pentru că era mai la-ndemână. Fenomenul însă există şi se dezvoltă peste tot în lume, fie că vorbim despre China, Japonia sau UE.

Too big to fail a devenit mai mult decât un concept. Este un model economic, noul model care a răsărit la umbra inconştienţei autorităţilor. Atunci când eşti prea mare pentru a crăpa îţi poţi permite orice, te dezvolţi sub impulsul propriilor legi deoarece acesta este nu numai dreptul ci şi menirea pe acest pământ. Avem de-a face cu un fel de neo-socialism grefat în miezul capitalismului. Un parazit care se dezvoltă rapid şi care tinde şă-şi multiplice modelul în absolut toate "celulele economiei". Aşa cum există bănci prea mari pentru a falimenta, la fel de bine vor exista instituţii/organizaţii în fiecare domeniu de activitate(recent francezii au aplicat acest model industriei auto). Şi toate acestea vor crea noua economie "too big", conducându-ne către un nou model al inconştienţei.

Experienţele de până acum au demonstrat că nu există modele infailibile şi că giganţii sunt mult mai vulnerabili decât furnicile. Concentrarea de coloşi anti-economici precum "marile bănci" ale momentului nu fac altceva decât să inducă un semnal economic fals şi să dezvolte în jurul lor modele la fel de proaste. Având în naivitatea şi prostia guvernelor un aliat, "microbul" care se propagă acum va deveni vizibil abia atunci când lucrurile vor fi cu adevărat scăpate de sub control, iar nota de plată va fi infinit mai mare.

Actuala criză ar fi putut fi un moment ideal pentru o corecţie profundă a sistemului. S-a refuzat acest lucru sub presiunea politicului. Este posibil să mai avem o şansă în această toamnă, dar modul în care se comportă statele dezvoltate trădează mai degrabă dorinţa unui blat planetar. Un blat pe care-l vor critica toţi, dar nu vor face nimic pentru a-l opri.