marți, 22 septembrie 2009

Prostia FMI?


În sfârşit, odată cu eliberarea celei de-a doua tranşe a acordului cu FMI, bravii noştri guvernanţi pot dormi liniştiţi. Modalitatea impecabilă în care şi-au făcut datoria şi, mai ales, competenţa de care au dat dovadă i-au convins pe cerberii de la FMI să elibereze banii pentru pensii şi salarii. Având în vedere aceste întâmplări, cred că Pogea deja se gândeşte să introducă FMI cu în bugetul de stat pe anul viitor ca şi sursă de venituri.

Lăsând gluma la o parte, ceea ce se întâmplă mi se pare îngrijorător şi aceasta prin prisma indulgenţei inexplicabile a instituţiei în cauză. Prin anii '90 simpla pronunţare a numelui FMI stârnea teamă în rândul guvernanţilor întrucât politicile impuse erau de o duritate exagerată. Acum, după această mişcare n-a mai rămas decât ca a treia tranşă a împrumutului  să fie alocată direct pentru cheltuielile campaniei electorale. În toată această euforie, cred că puţin realism nu ne-ar strica. Indulgenţa arătată de FMI este suspectă şi nu-mi inspiră încredere. Probabil era cunoscută de la bun început destinaţia banilor, iar showul cu monitorizarea/evaluarea este deocamdată doar un spectacol. Faptul că grosul împrumutului a fost utilizat pentru umplerea unor găuri negre ne va costa şi va fi simţit din plin începând de anul viitor.

După cum ştiţi am fost unul dintre cei care a susţinut încheierea unui acord cu FMI şi aceasta din două motive: în primul rând din cauză că fără banii respectivi riscam să picăm, iar în al doilea rând(şi cel mai important) din cauza exigenţei de care FMI a dat dovadă în trecut. Experienţa recentă a arătat însă un fond dispus la blaturi ieftine, specifice politicii dâmboviţene, ceea ce probabil le va da aripi politicienilor încrezători în şmecheria pe care au descoperit-o. Deocamdată aşa e, dar nu ştiu pentru cât timp. Aparenta indulgenţă poate ascunde multe alte detalii neplăcute şi compromisuri pe care va trebui să le facem în viitor. Şi, pentru a nu lăsa loc de echivocuri, vă voi spune că blatul cu acţiunile CEZ este doar începutul. Un scenariu similar vom avea probabil şi la Petrom şi la câteva alte companii unde statul mai deţine acţiuni. Iar după aducerea la îndeplinire a acestor deziderate se poate trece la reformă în adevăratul sens al cuvântului şi sub îndrumarea înţeleaptă a celor pe care unii îi credeau proşti!

16 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. E hai, iar incepi cu din astea gen indulgenta inexplicabila ? Doar am explicat de atatea ori... :)

    P.S. Vezi ca ai un typo: "introducă FMI cu în bugetul"

    RăspundețiȘtergere
  3. Să zicem că e aşa: ne lasă fără ceva servicii publice, pe care le vindem cui trebuie. Dar, pentru Dumnezeu, ce conţin reformele alea de vor veni, musai singurele salvatoare, bla, bla, bla? Reducerea statului la dimensiunea sa represivă? Adică să pumem pulanul în slujba capitalului şi pe spinarea sclavilor, care trebuie să plătească la timp datoriile?

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru cei care vor sa vada un deja-vu, cu actiunile FMI din Argentina: Criza din Argentina 2001.
    Daca nu ati mai vazut documentarul, o sa vi se para ca urmariti un canal romanesc de stiri.
    Mai credeti in coincidente?

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred ca indulgenta FMI se poate explica doar prin faptul ca daca banii se duceau la BNR si BNR ii dadea bancilor cu dobanda de 8.5% [sau cat mai e acum] iar statul ii lua de la banci cu 10% era absolut acelasi lucru, adica banii ajungeau tot la bugetul de stat, dar cu costuri mult mai mari.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma mir ca ai putut sa crezi cindva in FMI, chiar tare, te admir pt luciditate de aia zic, FMI nu are decat doua tactici amandoua duse la extrem depinde cu care ii merge.

    RăspundețiȘtergere
  7. nimic nu e gratis pe lume asta, nota de plata va veni peste ceva timp, intr-un fel sau altul. fmi nu da bani gratis. probabil ca in 2010 o sa avem adevarata dimensiune a dezastrului in care se afla finantele publice.

    RăspundețiȘtergere
  8. Vorba aia ... "ou est le FMI d'antan ?" :)))

    Pe undeva eu cred ca e tot mai evident ca institutia cu pricina e pe punctul sa fie deposedata de semnificatia&puterea de pina acuma ... ceea ce in fond nici nu ar fi rau.

    RăspundețiȘtergere
  9. eu cred ca indulgenta actuala a FMI e rezultatul situatiei dezastruoase in care ne aflam;

    probabil ca lucrurile stau mult mai rau decat ne putem imagina , si numai la noi;

    aceesi intelegere am vazut-o si in cazul altora ; Ungaria e un exemplu, tarile baltice etc.

    RăspundețiȘtergere
  10. austriecii si alti cativa europeni sunt atat de expusi pe europa de est incat s-ar putea sa fi tras sforile sa ne dea banii in orice conditii numai sa nu ne rupem gatu. si au trebuit sa accepte si faptul ca e campanie electorala si ca nu se pot face reforme consistente. vom vedea ce va fi dupa alegeri, situatia pare oricum dezastruasa.

    RăspundețiȘtergere
  11. situatia e atat de grava in plan global incat nu-si pot permite sa riste o colapsare a Romaniei, colaps ce se poate constitui intr-un epicentru al unui cutremur care ar darama institutiile financiare europene. corelatiile sunt evidente.

    RăspundețiȘtergere
  12. Probabil ca vom descoperii brusc tot felul de proprietati inutile ale statului care vor fi vandute ieftin unor investitor strategici.
    Apoi ne vom da seama ca ne trebuie anumite lucruri foarte scumpe (avioane, vapoare) pentru care vom avea niste oportunitati extraordinare de finantere.
    S-o fi discutat ceva si despre AVAS?

    RăspundețiȘtergere
  13. Hehe, Dane, au ajuns sa iti explice cititorii cum sta treaba cu FMI-ul ?

    Vali, zexe, leonard, bravo baieti... :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Dupa mine explicatia e simpla: s-a schimbat lumea in care traim, inclusiv institutii puternice si poli de putere. Iar capitalismul feroce, neregularizat si-a atins limitele, ca sa nu spunem c-a dat faliment. Noile reguli sint altele, ce vor fi mai bine intelese peste citava vreme cind se vor fi si gasi complet, ca inca sint in proces de transformare fara ca nimeni sa stie unde va duce exact.

    RăspundețiȘtergere
  15. Flavian: Astept cu nerabdare maturizarea ta! :-))

    RăspundețiȘtergere
  16. Foarte bine scris articolul.
    Intradevar se poate observa o schimbare de atitudine si de politica la FMI.

    Cred ca toate au radacina in puternica colaborare la nivel mondial dintre state. Fara precedent in trecut.

    Cand spun colaborare ma refer la capacitatea unor persoane de a se impune pe plan mondial in politicile fiscale si economice ale tarilor.

    Este ceva nou ca statele sa lucreze asa de bine impreuna. FED-ul pare sa fi convins pe toata lumea ca modul prin care se poate iesi (dintr-o criza generata de pierderea de sub control a indatorarii) este exact Indatorarea si mai mare :)

    cu ghilimelele de rigoare

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)