Vinovaţii

Spuneam ieri că, în ciuda eforturilor autorităţilor pentru stoparea crizei, rămân numeroase întrebări privind istoria recentă. Dintre toate, cea mai importantă este cea referitoare la adevăratul vinovat pentru această criză. Cu toate că ştim aproape totul despre evenimentele pe care le-am trăit până acum, generatorul lor, cauza primară, rămâne încă învăluită în mister sau, pur şi simplu nu mai interesează pe nimeni.

La prima vedere am putea spune că principalele vinovate pentru tot ceea ce s-a întâmplat sunt băncile. Într-adevăr, ele sunt cele care care au apăsat iraţional pedala creditării, transformând politica de risc într-o chestie facultativă, a cărei justificare era din ce în ce mai greu înţeleasă de "băieţii rentabili" de la vânzări. Ele sunt, de asemenea, vinovate pentru umflarea preţurilor, pentru supra-îndatorarea unor categorii ale populaţiei şi pentru dezvoltările haotice petrecute în ultima perioadă. Cu toate acestea, chiar dacă va părea şocant pentru unii, băncile nu sunt vinovate pentru actuala criză. Nu fac această afirmaţie pentru a juca rolul de avocat al diavolului, ci pentru a sublinia o realitate cât se poate de cunoscută de către oficialităţi, dar ţinută sub o tăcere suspectă. Adevărul este că băncile au fost instrumentul prin care a fost generată şi propagată criza şi nu cauza acesteia.

Cu toate că reprezintă o forţă, instituţiile bancare nu aveau în urmă cu, să zicem, zece ani capacitatea de dezvoltare a unei crize de asemenea magnitudine. Pe vremea aceea lucrurile se dezvoltau mult mai greoi, iar baloanele se umflau cu mult mai puţin înainte de a se sparge. Motivul pentru care am ales ca şi referinţă sfârşitul deceniului trecut e unul simplu. Atunci ne-am confruntat cu o bulă speculativă care probabil va rămâne în istorie din două motive: o dată ca o lecţie clasică de exuberanţă şi, în al doilea rând, pentru rolul avut în dezvoltarea actualei crize. Cum poate ştiţi topirea iluziei dot com s-a făcut ca urmare a creşterii ratei dobânzii de către FED în perioada 1999-2000. Această acţiune a condus la încetinirea creşterii economice şi spargerea balonului dot com. Cu toate că a fost o acţiune criticată, mişcarea FED-ului a avut un efect benefic pentru economie deoarece a permis eliminarea unei distorsiuni care s-ar fi putut dezvolta mult mai urât. Recesiunea pe care a generat-o s-a constituit într-un factor de presiune din partea politicului. Rezolvarea crizei s-a făcut tot prin intermediul dobânzii de intervenţie care a scăzut până 1%(iulie 2003 - iunie 2004). Aceasta este, de altfel, şi cauza crizei actuale. Dobânda mică a impulsionat creditarea către nivele nejustificate, iar băncile nu au făcut altceva decât să profite de această "oportunitate". Privind graficul ataşat, se poate lesne observa repetarea pattern-ului crizei anterioare: dobânda mică a permis dezvoltarea unei noi bule care a explodat în momentul revenirii dobânzii la un nivel ceva mai apropiat de realitate.

Poate că din cele enumerate mai sus va rezulta că vinovatul ar fi FED-ul, dar nu este aşa. Ceea ce a făcut FED-ul a fost imitat de toate băncile centrale care au lucrat cu rate ale dobânzii incredibil de mici şi aceasta la presiunea politicului. Realitatea este că adevăratul element iraţional al economiei este politicul care cere rezultate imediate cu orice preţ. Aşa cum la noi se lucrează acum cu un curs de schimb iraţional, tot la fel ani la rândul s-a lucrat în toată lumea cu rate ale dobânzii rupte de realitate permiţând dezvoltarea unor distorsiuni economice. Iar când acestea au devenit evidente, tot politicul a fost cel care a întârziat corecţia, în speranţa că lucrurile se vor rezolva de la sine. Este o realitate care se repetă de mai bine un secol, dar pe care o ignorăm. Şi parcă, de la o criză la alta, cineva apasă un subtil reset care ne face să dăm uitării experienţele anterioare.