Recesiunea perpetua

Acum două zile, Robert J. Schiller, publica în The New York Times un articol extrem de interesant. "What if a Recovery Is All in Your Head?" este întrebarea care dă titlul articolului, iar o parte din subiectele discutate acolo au fost atacate frontal sau tangenţial pe acest blog(o spun cu mândrie :-)). Pornind de la acest articol(pe care chiar vă recomand să-l citiţi) am căutat să găsesc elemente care ne-ar putea da indicii despre stadiul în care ne aflăm. Nu am reuşit să identific mare lucru şi aceasta din cauză că, din punctul meu de vedere, actuala criză este total diferită de celelalte de până acum. Nu fac această afirmaţie dintr-o exaltare de moment ci pentru că în fiecare zi constatăm existenţa unor elemente ciudate care indică o incoerenţă a pieţelor.

Poate cea mai proastă veste a momentului este reprezentată de reintrarea Japoniei în deflaţie. După un deceniu pierdut şi nouă ani de încercări nereuşite, Japonia este ţara care ne demonstrează că se poate trăi mai mult de opt luni în criză. A doua economie a lumii nu face altceva decât să încerce la infinit modele de ieşire din criză care pur şi simplu nu merg. Exemplul japonez este extrem de relevant pentru criza actuală deoarece îşi are originile tot în exuberanţe financiare. La fel ca şi în modelul generalizat acum la scara mondială, s-a preferat cosmetizarea problemelor băncilor în locul unor măsuri dureroase, dar juste. Rezultatul a fost o circulaţie ciudată a banilor şi o perpetuare a crizei, fără a exista un orizont cert de rezolvare a problemelor.

Întorcându-ne la criza actuală, cred că, în scurt timp, vom constata o premieră în ceea ce priveşte disfuncţionalităţile economice contemporane. Cantitatea imensă de bani din sistem nu face altceva decât să pună presiune punctual pe diverse mărfuri sau acţiuni. Personal cred că la ora actuală economia nu face faţă unor creşteri generalizate de preţuri, însă excesele îşi fac apariţia punctual, generând bule speculative de intensităţi variabile. Spre exemplu, isteria de pe piaţa mărfurilor a generat o bulă speculativă pe piaţa aluminiului. Acum există o debalansare puternică a cererii din ce în ce mai scăzute faţă de oferta din ce în ce mai mare. Rezultatul? Depozitele sunt pline ochi de aluminiu, iar preţul probabil stă să cadă. Exemple de acest fel sunt peste tot, însă amplitudinile acestor mişcări sunt încă mici în peisajul economic mondial. Ceea ce doresc să subliniez este însă că, pe fondul speculaţiilor cu recuperarea, se generalizază anumiţi factori disturbatori care, într-un final, pot conduce la o situaţie incontrolabilă.

Probabil, în scurt timp, vom constata cum, în premieră, vom trece din actuala criză într-o alta, de dimensiuni comparabile, fără a avea răgazul unei perioade liniştite, aşa cum ne obişnuiserăm până acum. Nu vreau să fiu considerat din nou pesimist, dar cred că trebuie să ne însuşim ceva mai mult fenomenul japonez pentru a înţelege ce ne aşteaptă.