Sirtaki economy

Situaţia economică Greciei seamănă izbitor de mult cu un dans sirtaki. A început cu adoptarea frauduloasă a euro, cu cheltuieli uşurele, împrumuturi ieftine s.a.m.d. Lucrurile mergeau, aşa că s-a simţit nevoia creşterii cheltuielilor, dar, întrucât nu aveau bani, au continuat cu împrumuturile. Este reţeta clasică pentru un dezastru deoarece această spirală nu face altceva decât să accelereze nevoia de bani. Şi, aşa cum la sirtaki rişti să sfârşeşti ameţit pe jos, momentul zero al căderii Greciei a sosit fără întârziere, accelerat probabil şi de evoluţia crizei mondiale.

Cu toate că nu reprezintă decât 2.7% din PIB-ul UE, Grecia nu poate fi lăsată să intre în default din cauza posibilei contagiuni pe care ar putea-o genera. UE trebuie să se comporte ferm şi nu poate lăsa impresia că este incapabilă să reacţioneze la problemele unui stat membru. Dincolo de speculaţiile unora conform cărora devalorizarea euro ar conveni de minune Germaniei, riscul pe care l-ar putea induce pierderea de încredere în euro este infinit mai mare decât orice calcul privind avantajele iluzorii. Aşa se face că liderii europeni au dat ieri declaraţii tranşante privind sprijinirea Greciei pentru recăpătarea controlului asupra finanţelor proprii. Nu a existat niciun lider care să facă notă discordantă, care să aducă vreo critică sau care să-şi exprime vreo reţinere. Pare că toţi au înţeles care este prioritatea zero, iar decizia a fost luată în unanimitate.

Însă, în spatele frumosului "tablou de familie" care-i cuprinde pe van Rompuy, Barroso, Merker, Sarkozy şi Papandreu se ascunde o mare necunoscută: cum va ajuta UE Grecia în condiţiile în care nu există niciun framework care să reglementeze o asemenea acţiune? Semnalele primite ieri au fost destul de contradictorii. La un moment-dat s-a dat de înţeles că nici n-ar fi nevoie de bani ci doar de supervizare în aplicarea politicilor sănătoase. Evident, un punct de vedere cât se poate de fals, deoarece banul pentru greci pare a fi în clipa de faţă mai necesar decât apa pentru rătăcitul în deşert. În aceste condiţii nu este foarte clar cum anume va arăta pachetul de ajutorare. La un moment dat s-a făcut referire şi la FMI, în timp ce pe la colţuri se comenta că se va adopta o politică de bailout similară cu cea a lui Paulson(omul care s-a încăpăţânat să meargă pe mâna ciocanului mai mare). 

Probabil Grecia va obţine banii de care are nevoie cu disperare, dar aceasta va însemna pierderea, cel puţin temporară, a suveranităţii, lucru de care Papandreu este foarte conştient. S-a ajuns într-un moment în care oficialii europeni nu mai sunt dispuşi să închidă ochii. Nu de alta, dar în spatele lor simt răsuflarea din ce în ce mai nervoasă a contribuabililor din ţările proprii. Şi nu poţi spune unui om că nu are dreptate să ţipe în momentul în care îţi iei angajamentul să plăteşti nota de plată a altuia din banii lui.

Din toate discuţiile de ieri s-a trebuie reţinută opinia lui Jean-Pierre Jouyet(şeful autorităţii de reglementare a pieţelor mobiliare din Franţa): "Există o gaură în structura uniunii monetare europene care impune o coordonare şi supervizare puternică a politicilor economice a statelor membre". Aceasta înseamnă că s-a ajuns la momentul în care s-a conştientizat necesitatea unei politici economice coerente în toată Uniunea. Probabil, în scurt timp, aplicarea oricărei politici economice va necesita supervizarea Comisiei Europene. Lucru perfect normal pentru un stat, dar foarte greu de digerat de membrii unei  uniuni eterogene. Dincolo însă de percepţii şi diferenţe culturale, un lucru e cât se poate de clar: odată ce ai aderat la o monedă trebuie să te supui rigorilor impuse de acea monedă. Altfel nu faci altceva decât să-ţi scurtezi drumul către eşafod. Aviz amatorilor de la noi care forţează calea adoptării euro cu orice preţ.