marți, 20 aprilie 2010

De ce creste euro?


Multi sunt tentaţi să pună creşterea euro în raport cu leul pe fondul unor fenomene strict externe, în principal pe rata de schimb a monedei europene în raport cu dolarul american. Într-adevăr, este un parametru care nu trebuie ignorat, dar nu este singurul aşa cum ar vrea unii să sugereze. Să nu uităm esenţialul: raportul dintre leu şi orice altă valută este în realitate un raport al forţei economice a celor două entităţi. La noi, de o bună bucată de vreme, acest raport este falsificat iar cursul cred că este rupt de realitățile economice.

Că lucrurile nu sunt OK, începe să fie reflectat chiar şi în scriptele BNR. Spre exemplu, în luna februarie s-a constatat o premieră: intrările de valută au fost net inferioare ieşirilor. Un fenomen care nu se mai produsese de şapte ani şi care revine în prim plan. Principala cauză a deficitului este slaba absorbţie a fondurilor comunitare care, urmare a unei politici tembele, vor fi pierdute într-o proporţie covârşitoare. Pe locul doi se situează un fenomen care ne va produce multe bătăi de cap în perioada următoare: scăderea remiterilor. Faţă de februarie 2009 remiterile de la muncitorii români din străinătate au scăzut cu 30% ajungând la aproximativ 250 mil. euro. Cu toate că dinamica acestui indicator era lesne de intuit de acum câţiva ani, s-a preferat punerea batistei pe ţambal şi încurajarea speranţelor deşarte că lucrurile vor reveni la normal(prin normal înţelegându-se nivelele suprarealiste de atunci).

Probabil cel mai radical "indicator" care trădează slăbiciunea noastră este starea economiei. Nu poţi spune că ai o economie gata să renască în momentul în care fenomenele predominante sunt falimentele răsunătoare şi haiducia statului. Cu toate că s-a prognozat aberant o creștere economică, cred că vom înregistra al doilea an de scădere. Motive sunt destule: şomaj în creştere, blocaj economic, cerere rahitică, corupție generaliyată, economie neagră s.a.m.d. Şi cum perspectiva la nivel global nu este dintre cele mai favorabile, aşteptarea revenirii de la sine nu reprezină nimic altceva decât o mostră de inconştienţă.

Pseudo-bunăstarea indusă de intrările speculative de la începutul anului nu a făcut altceva decât să alimenteze optimismul aberant al unor oficiali convinşi că lucrurile se vor relua de unde au rămas. Atunci s-a considerat că este momentul propice aprecierii leului, tăindu-se efectiv din competitivitatea exportatorilor. Realitatea i-a mai contrazis încă odată pe artizanii aprecierii fără fundament. Acum leul se devalorizează controlat în speranța găsirii "cursului de echibru". Partea proastă a acestor experimete este că se fac numai în favoarea unora (pentru care de altfel s-a contractat şi actualul împrumut).

Închei prin a spune că nu cred în prognozata revenire economică, la fel cum nu cred în actualul curs de schimb. În cazul în care fenomenul ieşirilor valutare va lua amploare în lunile care urmează, este de aşteptat ca presiunea asupra cursului să crească. Iar celor care se iluzionează cu impresionanta rezervă valutară a BNR le voi da un subiect de gândire: dacă eliminăm din rezervă banii de la FMI rămânem cam în bătaia vântului.

12 comentarii:

  1. mai adauga si faptul ca peste 60 tone din cele 120 declarate de bnr nu sunt in seifurile bnr, ci au fost imprumutate si deja vindute, si slabe sanse sa le mai vedem.

    RăspundețiȘtergere
  2. "MadMax spunea...

    mai adauga si faptul ca peste 60 tone din cele 120 declarate de bnr nu sunt in seifurile bnr, ci au fost imprumutate si deja vindute, si slabe sanse sa le mai vedem."

    Sigur, noi stim mai bine, ceva pute acolo: ori BNR minte, ori aurul nostru este "imprumutat" piratilor din apele somaleze care si-au facut deja lantuge pentru puradeii lor. Ori si mai bine, si una, si alta, sa ne simtim noi mareti ca i-am prins cu ocaua pe aia raii si i-am scos in fata.

    Ce mai citeste lumea tabloide si cam atat... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. MadMax, Anonim: Hai sa nu raspandim zvonuri fara fundamente. Cel putin pana acum nu am auzit nimic despre locul in care se afla aurul BNR. El poate sta atat in safe-ul propriu cat si, din ratiuni de securitate, intr-un depozit extern certificat. Din punct de vedere al manipularii aurului fizic, piata e destul de bine reglementata. Ceea ce sugerati voi, anume ca aurul a fost vandut pe sest, chiar nu poate fi credibil!

    RăspundețiȘtergere
  4. Aurul e in Londra, sub ipoteca, sta acolo si el la baza unei rezerve fractionare. :)

    Sper sa nu aiba soarta aurului din Rusia. Pentru imprumutul FMI, BNR a tiparit suma echivalenta in lei, care e depusa tot acolo.

    ..

    Pe de alta parte, tocmai cand esti in bataia vantului poti sa navighezi competent. Totul e sa stii in ce directie vrei sa mergi si sa schimbi velele la timp.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa e, unii citesc tabloide in timp ce altii fac smecherii:
    Banca Nationala tine intr-un depozit plasat la o banca din strainatate 61 de tone din rezerva de aur
    Dupa care nu ni se mai spune nimic.
    Dar ce face Nova Scotia cu aurul?
    Infiinteaza o divizie de tranzactii cu metale pretioase: Scotia-Mocatta is the global bullion banking division of the Bank of Nova Scotia, formed in 1997 by the bank's acquisition of Mocatta Bullion from Standard Chartered Bank in London. Mocatta itself dates back to 1671 as the oldest member of the London market. Scotia-Mocatta is a London fixing member.
    Si ce se afla recent despre Scotia-Moccata?
    nu prea mai are aur
    Acum sa stim si noi: daca s-a adus aurul acasa, sa ni-l arate, si nu va mai exista nici o suspiciune, ba dimpotriva maestrul va fi laudat ca a anticipat miscarile viitoare; daca nu, sa ni se spuna ce sanse mai avem sa il vedem...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dan, nu zic ca a fost vindut pe sest, ci ca a fost imprumutat, asa cum au facut-o multe alte state, unor banci care l-au folosit pentru chestii nu tocmai ortodoxe (ma rog, ei nefiind ortodocsi, au o scuza).
    Numai ca in conditiile in care vinzi aur pe hirtie care depaseste aurul existent in toata lumea, e posibil ca la un moment dat cumparatorii sa solicite livrarea fizica, si eventual sa o si obtina, printr-o sentinta judecatoreasca, daca tin mortis. Ce se va intimpla atunci?

    RăspundețiȘtergere
  7. Nununu.. asa ceva nu se poate... doar marmota invelea bucata in tungsten.. pardon.. staniol... :)

    Chiar nu poate fi credibil ca aurul a "disparut" din depozitele eneglezilor. Sau din ale altora anchetati de CFTC.

    Ca peste tot bate vantul de vreme buna. Aurul de hartie si hartia igienica sa traiasca.

    RăspundețiȘtergere
  8. MadMax:Cunosc speculatiile referitoare la acest subiect. Chestia e ca si daca dispare, tot mai ai ce sa iei de la ei intrucat, din cate stiu, depozitele de aur certificate sunt obligate sa-si asigure detinerile(intre altele, asta e unul din motivele pentru care aurul nu-mi place ca investitie:costa mult :-)) ).
    In alta ordine de idei, nici banii din rezerva nu se afla la BNR. In marea lor majoritate sunt prin conturi deschise la alte banci. Ratiunea pentru care se practica o asemenea politica tine de prudentialitate. In cazul in care maine te ataca, sa zicem, bulgarii, probabil vei avea nevoie de arme, echipamente s.a.m.d. Daca toata rezerva ta e concentrata intr-un beci al BNR exista posibilitatea sa pierzi razboiul inainte de a incepe daca nu ai ceva palpabil in strainatate. Aurul depozitat la Nova Scotia sau mai stiu eu unde e ceva palpabil care poate fi schimbat rapid in ceea ce te intereseaza la momentul respectiv.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mda.. sunt sigur ca le-au asigurat.. la AIG... :D

    Tot din prudentialitate am trimis si tezaurul la rusi.

    RăspundețiȘtergere
  10. Flavian: Intr-adevar, tot din prudentialitate le-am dat aurul. Pe vremea aia rusii erau pentru noi cam ceea ce sunt englezii acum... Asta-i istoria! :-))

    RăspundețiȘtergere
  11. John Galt: Inainte de a sapa prin intestinele masoneriei, cred ca ai face bine daca te-ai pune la punct cu termenii mai pamanteni. Citez din DEX:
    Ipoteca - Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanţie de la debitor, în cazul când acesta nu îşi plăteşte în termen datoria.

    RăspundețiȘtergere
  12. Daca chestia este adevarata.. aurul 60to bay bay.... de ce nu intra pe fir DNA... sau altcineva in masura sa investigheze si sa repatrieze aurul....

    admitind logica in a nu tine tot aurul in tara pentru diminuarea riscului ce e tinut afara trebuie dispersat in cit de multe locuri posibile... nu tii toate ouale in acelasi cos.. si pentru dumnezeu.. nu la nova scotia! si nu la comex... comex-ul... functioneaza pe principiul fractional reserve gold.. adica la ei multe banci si entitati fizice si juridice au depus aur spre safe keeping... doar ca.... cantitatea de aur adevarata (fara tungsten) care o detin este mult mai mica.... de cit cea care ar trebui data inapoi proprietarilor... BNR stie asta... cu siguranta si daca cu toate acestea nu inapoiaza aurul... insemna ca sunt tradatori de stat...

    daca intrebi BNR unde e aurul tarii spun ca nu pot spune e secret de stat!! POFTIMN??? Cum asa..? Suntem noi prosti.. unde e transparetna...?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)