Ganduri despre noi

Cu toate că promisesem să încep ceva mai devreme activitatea blogger-istică, n-am reuşit să mă ţin de promisiune. Probabil peregrinarea mea semi-legală m-a obosit atât de mult încât nici măcar superbul decor de-aici din Cascais(unde un bun prieten mi-a pus la dispoziţie casa lui de vacanţă şi căruia ţin să-i mulţumesc încă odată) nu a reuşit să-mi încarce suficient bateriile în timpul pe care-l estimasem. Chiar dacă nu sunt complet refăcut, review-ul evenimentelor petrecute pe perioada în care am lipsit, m-a făcut să-mi reamintesc o istorioară de-aici din zonă.

Se întâmpla pe la începutul secolului XIX, atunci când, pe fondul unui haos european generalizat, francezii le-au cerut portughezilor închiderea porturilor pentru englezi. Cum interesele economico-politice ale Portugaliei erau legate de Anglia, aceştia au refuzat cererea francezilor, uitând însă să-şi negocieze poziţia cu englezii. Reacţia nu s-a lăsat aşteptată şi, aproape imediat, Spania(care se aliase între timp cu Franţa) a invadat Portugalia. În urma agresiunii, portughezii au fost nevoiţi să cedeze teritorii Spaniei şi să plătească o indemnizaţie Franţei. Parcă nemulţumiţi de rezultate, câţiva ani mai târziu, francezii au invadat direct Portugalia, iar generalul Junot a mărşăluit prin Lisabona în fruntea trupelor de ocupaţie. "Prietenii" englezi s-au mulţumit doar să-l sfătuiască pe regele portughez să se refugieze în Brazilia pentru a scăpa de furia franceză. În rest, lorzii(pe care într-o altă epocă tot portughezii i-au învăţat să folosească vesela de porţelan şi tacâmurile) s-au mulţumit să asiste la agresiunea franceză împotriva neajutoratoratului aliat. A urmat o perioadă de aproximativ 14 ani în care Portugalia a fost condusă de un guvernator... englez, William Carr pe numele său. Acesta, cu ajutorul lui Sir Arthur Wellesley (Ducele de Wellington) a reuşit să respingă trupele franceze şi să elibereze Portugalia. Evident, eliberarea nu a venit pe tavă. Portughezii au fost obligaţi să-şi plătească "binefăcătorii" englezi cu vârf şi îndesat, permiţându-le să facă comerţ direct cu Brazilia. A fost începutul sfârşitului pentru Imperiul Colonial Portughez(de altfel, la câţiva ani de la această întâmplare Brazilia şi-a declarat independenţa) şi începutul începutului pentru câţiva nobili englezi care au profitat din plin de deschiderea comerţului cu noua piaţă .

Întorcându-ne la noi văd o situaţie cât se poate de similară. Un individ inconştient(sincer, în momentul de faţă nu m-ar mira dacă aş afla că e coadă de topor a "fratelui de la răsărit") a făcut declaraţii iresponsabile la adresa Rusiei, bazându-se chipurile pe relaţia sa afectivă cu un anume organ al "Marelui Licurici". De asemenea, a iniţiat câteva acţiuni controversate vis a vis de Republica Moldova, reuşind să supere atât Rusia cât şi câţiva lideri importanţi din UE. În mod cât se poate de firesc, reaţia Moscovei nu s-a lăsat aşteptată, iar un membru al corpului nostru diplomatic a fost acuzat de spionaj(aici trebuie apreciat "profesionalismul" serviciilor noastre secrete care lucrează absolut degeaba cu scheme de personal supraîncărcate). Răspunsul firesc al părţii române, anume trimiterea acasă a unui membru de rang similar al ambasadei ruse a fost primit cu isterie. Îngrijorător este faptul că, în declaraţia ministrului de externe rus, se face vorbire despre "atitudinea neprietenească" a României. Cei care au simţul termenilor utilizaţi în diplomaţie ştiu bine că utilizarea termenului "neprietenesc" se face doar în situaţii deosebit de grave, de obicei înaintea unui conflict armat. Ceea ce ne confirmă, dacă mai era nevoie, că Rusia este extrem de deranjată de acţiunile noastre, mai ales dacă ţinem cont de fptul că este a doua oară când se foloseşte un asemenea termen într-un comunicat oficial.

Marea problemă e că în acest moment suntem între ciocan şi nicovală deoarece la vest de noi, o operaţiune iniţiată de deviantul Sarkozy ne loveşte direct. Nici nu se calmaseră spiritele în Italia, unde un alt măscărici a iniţiat acţiuni xenofobe împotriva românilor, că o altă idioţenie electorală animează presa idioată şi, în acelaşi timp, mult prea naţionalista opinie publică franceză. Deportările ţiganilor români şi bulgari nu reprezintă nimic altceva decât palme diplomatice trase cu superioritate şi îngîmfare de francezi. Şi aceasta sfidând legislaţia europeană şi drepturile omului, sub privirile obediente ale oficialilor europeni care protestează formal, doar atât cât să nu fie acuzaţi de partizanat. Impotenta noastră diplomaţie, alături de oficialii români în frunte cu Băsescu, au luat deja celebra poziţie a caprei, comportându-se slugarnic şi prostesc.

Este cât se poate de simplu de intuit că, în cazul unei agravări a relaţiilor cu Rusia, nu putem găsi sprijin pe Bătrânul Continent. Singura speranţă ar fi SUA, dar, cum bine ne-a fost demonstrat în istorie, putem cădea cu uşurinţă victimă a negocierilor dintre marile puteri. La momentul actual un asemenea scenariu pare puţin probabil. România putem spune că este deocamdată intrată în construcţia euro-atlantică. Nu trebuie însă uitat că suntem pe undeva pe la marginea acestei construcţii, acolo unde, în caz de probleme, graniţele se redesenează primele. De acest lucru sunt conştiente şi Polonia şi Ungaria, ţări care au dovedit că au atât coloană vertebrală cât şi o diplomaţie pragmatică. La noi, din păcate, provincialismul şi improvizaţia grosolană par a fi arme ale diplomaţiei. Sper să nu devenim victime, dar, în acelaşi timp, nu pot să nu remarc cu amărăciune că răul care ne-a cuprins are rădăcini mult mai adânci decât credeam. Suntem, fără doar şi poate, victime a prostiei în stare agravantă, o boală mortală de care numai norocul te poate scăpa.

P.S. Poate ar fi trebuit să amintesc şi declaraţiile iresponsabile referitoare la poziţia României în cazul unui conflict în Iran, dar nu cred că-mi mai pierd timpul cu idioţeniile acestor băieţi. Cert este că suntem puşi inutil în poziţii sensibile, iar în cazul în care ne va părăsi norocul va fi vai de pielea noastră!

Gata

OK, m-am întors la ceea ce se numeşte civilizaţie din cea mai disconnected aventură a mea de până acum. Practic, n-am avut acces la net decât de două ori şi asta la nişte viteze care făceau ca citirea mailului să fie o adevărată provocare. Dar toate chestiile negative au fost compensate cu vârf şi îndesat de faptul că mi-am îndeplinit un vis şi am văzut ceea ce mă interesa.


Între timp s-au întâmplat multe. Lumea pare a se fi obişnuit cu spectrul unei noi recesiuni, iar datele macro sunt la fel de haotice. La noi situaţia e jalnică şi, aşa cum am mai spus, răul de-abia acum începe. O să discutăm pe rând despre toate în perioada care urmează. Probabil de mâine îmi voi relua programul obişnuit de blogging. Până atunci însă voi trage un pui zdravăn de somn!

Incepe?

De câteva zile lumea este în fierbere din cauza creşterilor continue de pe piaţa grâului. Într-adevăr, e spectaculos ca o marfă să crească cu peste 50% într-o singură lună. De fapt e o mană cerească pentru speculatori, iar din acest moment chiar nu mai contează cauzele. Că e vorba de încălzirea globală sau de secetă prin nu ştiu ce cătun, că a explodat un combinat de fertilizatori sau că s-au înmulţit dăunătorii, toate acestea sunt motive suficiente pentru o nouă nebunie pe cale de apariţie: criza alimentară.

Am vorbit prima dată despre o asemenea posibilitate în urmă cu un an. Lucrurile nu s-au mişcat atât de repede precum estimam atunci. De altfel, nu erau îndeplinite toate condiţiile, iar investitorii smart erau încă în stadiul incipient al investiţiilor agricole. Între timp situaţia s-a remediat, iar controlul obţinut de unii asupra unei părţi a producţiei poate creea premisele unei crize a preţurilor la alimente. 

În urmă cu o lună vă relatam despre o mişcare interesantă pe piaţa cafelei(robusta), atunci când preţul a crescut cu aproximativ 18% într-o singură săptămână datorită unei oferte ferme de cumpărare. Spuneam atunci că au fost loviţi speculatorii care pariaseră pe continuarea căderii preţurilor şi că, pe această piaţă, vocea producătorilor începe să se simtă din ce în ce mai puternic.

Iată-ne ajunşi în faţa unei noi mişcări de proporţii. Avem de-a face cu o piaţă finită în care capacităţi importante de producţie au fost achiziţionate de cei care, până mai ieri, trăiau din speculaţii pe pieţele financiare(de fapt şi-acum mai trăiesc din asta, dar la un alt nivel). Cu pieţele de acţiuni în cădere şi cu date fundamentale din ce mai proaste se pare că avem toate elementele unui nou safe haven. Nu ştiu de ce tind să cred că, pe baza diverselor "probleme climatice" vom avea o toamnă fierbinte din punct de vedere al preţurilor la alimente. Este interesant de văzut dacă un mediu deflaţionist ca cel actual poate suporta creşteri de preţuri puternice pe anumite segmente. Nebunia de pe piaţa alimentelor poate însemna un câştig dublu pentru avocaţii de acum ai producătorilor: pe de o parte marfa pe care o au se va vinde la preţuri bune, iar, pe de altă parte, vor apărea oportunităţi fabuloase pentru un exit din business-ul agricol. Un mod clasic de acţiune a ceea ce putem numi really smart money. 

Re-mobilizarea

O să mă opresc azi asupra unui domeniu care mă interesează din ce în ce mai mult în ultima perioadă, anume comunicaţiile mobile. Cum bine se ştie, avem de-a face cu o piaţă eterogenă, cu o mulţime de tehnologii diferite. O piaţă care este pe cale să se cristalizeze şi care, cred eu, se află în mijlocul unei mini-revoluţii.

Dacă v-aş întreba care credeţi că este clasamentul sistemelor de operare pentru dispozitive mobile, probabil mi-aţi înşira sistemele cunoscute: Symbian, iPhone, Android, Windows, Blackberry s.a.m.d.. În afară de câţiva "iniţiaţi", marea majoritate a respondenților ar prezenta un mix format din sistemele de operare enumerate. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. În afara celor pe care noi îi considerăm greii industriei se pare că mai există un lider: Nucleus. N-aţi auzit până acum de el? Într-adevăr, n-a fost instalat decât în peste 2.1 mld. de device-uri. Şi asta este situaţia de la sfârşitul anului 2009, cifra fiind, în mod sigur, mult mai mare în prezent.

Privind prin prisma cifrelor, marele necunoscut se pare că a intrat în viaţa noastră pe uşa din dos. Ei bine, ca să sporesc şi mai mult misterul, vă voi spune că, de fapt, nu producătorii sistemului de operare(Mentor Graphics) sunt artizanii acestei evoluţii fabuloase, ci alţi necunoscuţi marelui public: Mediatek. Acum, după ce v-am înşirat nişte nume fără noimă pentru marea majoritate, e timpul să ofer şi explicaţiile.

Mediatek este unul dintre cei mai mari producători de circuite integrate pentru comunicaţii şi sisteme multimedia. Chipset-urile din seria MTK reprezintă vârful lor de lance şi cele mai vândute din China, unde marea majoritate a telefoanelor mobile sunt construite în jurul acestei arhitecturi. Sistemul de operare suportat nativ de această serie de chipseturi este Nucleus, un sistem de operare în timp real foarte performant, care rulează excelent pe hardware ieftin. Adică exact ce-i trebuia pieţei chineze: o soluţie ieftină şi deosebit de flexibilă. Aşa se face că acum toate clonele iPhone, Nokia( Nckia:-) ) sau Blackberry se bazează pe necunoscutul Nucleus. Şi aceasta este şi motivul pentru care Nucleus a devenit într-un timp atât de scurt un lider în domeniu. 

Personal am avut experienţe plăcute cu telefoanele bazate pe tehnologiile menţionate. Anul trecut un prieten mi-a dat să testez o copie de Blackberry care mi-a plăcut deoarece suporta două sim-uri. Chiar şi în prezent am un telefon chinezesc care se lauda ca e cel mai subţire din lume(l-am primit acum două luni şi-l folosesc în deplasări deoarece funcţionează foarte bine cu două sim-uri). Marea problemă a acestor telefoane(de fapt a sistemului de operare) este reprezentată de lipsa aplicaţiilor native. Într-adevăr, există suport java, dar piaţa acestor aplicaţii pare limitată la jocuri. Mai mult, sunt probleme de compatibilitate şi de viteză a execuţiei codului interpretat. Pe de altă parte, consumatorii cer aplicaţii din ce în ce mai sofisticate, iar aici Nucleus îşi arată limitele. 

În timp ce producătorii Nucleus se uită fericiţi la numărul de instalări(la ora actuală produsul lor este liderul de necontestat pe piaţa RTOS), cei de la Mediatek caută soluţii pentru a-şi păstra poziţia câştigată. Aşa se face că şi-au propus să livreze o nouă serie de chipset-uri care să suporte sisteme de operare mai complexe. Iar prefertaul Mediatek pare a fi Android şi asta chiar dacă au şi un parteneriat cu Microsoft. Un prieten destul de apropiat de fenomen îmi spunea că, în ciuda "divergenţelor ideologice" din ultima perioadă, Android-ul pare a fi şi preferatul autorităţilor chineze deoarece este un sistem open source. În China, o asemenea preferinţă poate avea consecinţe fabuloase.

În urmă cu aproape un an Gartner estima că până în 2012 Android va deveni al doilea sistem de operare de pe piaţa smartphone. O combinaţie Android-Mediatek s-ar putea însă să împingă sistemul de operare de la Google mult mai sus decât şi-ar fi imaginat cineva în urmă cu un an. Ca şi mişcare, mi se pare deosebit de interesantă evoluţia clonelor iPad produse în China: toate fără excepţie rulează Android-ul. Aceasta nu poate însemna decât că asistăm la startul unui trend interesant care va avea ca finalitate cucerirea unei noi pieţe de către Google. Marea întrebare este cât va mai putea Google să crească sau, mai bine spus, cât timp va mai reuşi Google să susţină lupta pe atâtea fronturi în paralel.