G20 update

Iată că a mai trecut un G20. Mult mai discret şi mult mai vag decât cele anterioare. Privind retrospectiv ne putem da seama că toate "întâlnirile G" nu prea reprezintă mare lucru. Şi aceasta chiar dacă iniţiatorii şi participanţii spun că avem de-a face cu un cadru excelent pentru discutarea problemelor spinoase.

Revenind la ultima întrunire care a avut loc vineri şi sâmbătă, remarcăm că discuţiile s-au concentrat în jurul combaterii recentului război al monedelor. Cum era de aşteptat, comunicatul final apreciază faptul că s-a căzut la învoială asupra combaterii acestui fenomen. Astfel, s-a stabilit construirea unui framework comun care să combată actualele dezechilibre. Cu alte cuvinte, "ne mai întâlnim, mai vorbim şi vedem ce-o ieşi". Practic, singura propunere palpabilă a venit dinspre SUA şi constă în limitarea deficitului de cont curent la 4% din PIB. Ca idee pare buna, dar e greu de înţeles cum va fi pusă în practică.

Informaţiile mai puţin oficiale vorbesc despre o polarizare a G20. De altfel nu era greu de intuit acest lucru. Războiul actual se dă între China şi SUA iar ceilalţi nu fac altceva decât să se alăture uneia dintre cele două tabere sau să chibiţeze de pe margine. SUA ar vrea să-şi rezolve paşnic problemele legate de deficitul comercial pe care-l înregistrează în relaţia cu China, în timp ce chinezii insistă că lucurile sunt OK şi că alte schimbări nu au niciun sens. Este foarte interesant că Germania pare a susţine poziţia Chinei, ceea ce se constituie într-o lovitură sub centură atât pentru americani cât şi pentru UE. Să nu uităm că poziţia SUA şi UE în ceea ce priveşte cursul yuan-ului este comună, iar apariţia fracturii nemţeşti poate fi de rău augur. Şi UE este la fel de "inundată" de mărfurile chinezeşti ieftine, iar o mişcare a cursului yuan-ului ar putea conduce la o echilibrare naturală a deficitului comercial. Numai că, o asemenea măsură este asimilată de chinezi cu o pierdere a competitivităţii şi o ameninţare pentru creşterea economică viitoare.

Practic, putem spune că avem de-a face cu un război pentru plata facturii crizei. Chinezii şi emergenţii se consideră îndreptăţiţi să-şi externalizeze costurile creşterii economice, iar americanii şi ţările dezvoltate(în principal Europa) consideră că respectivele costuri nu le aparţin şi, mai mult, chiar le afecteazp pieţele proprii. Ce poate ieşi din toată această ecuaţie miroase a război comercial, dar toată lumea se fereşte de aşa ceva. Numai că experienţa a arătat că de ce ţi-e frică de-aia nu scapi.