Noua conflagratie

Vineri începea o întrunire sterilă găzduită de FMI pe tema recentului război al monedelor. Cu toate că au participat finanţişti de vârf reprezentând jucătorii care contează, scopul ascuns al întrunirii a fost acela de a combate tensiunile existente între SUA şi China, tensiuni generate de cursul yuan-ului. Aşa cum era de aşteptat, întâlnirea s-a terminat fără niciun rezultat. Cu alte cuvinte, un eşec.

Tot vineri s-a petrecut un alt eveniment, de data aceasta având conotaţii istorice. Aflat în vizită în Turcia, premierul chinez Wen Jiabao a anunţat, împreună cu premierul turc Recep Erdogan, eliminarea dolarului din contractele bilaterale dintre cele două ţări. Aşa se face că, începând cu data amintitei vizite, valutele utilizate în schimburile dintre cele două ţări vor fi lira şi yuan-ul. Este primul contract de acest tip care practic aruncă în derizoriu moneda americană. Schimburile comerciale dintre China şi Turcia au în prezent o valoare de peste 15 miliarde de dolari, iar cei doi oficiali îşi propun triplarea acestora în următorii cinci ani.

Ceea ce încearcă acum China este fracturarea sistemului al cărui centru gravitaţional este dolarul. Este însă destul de greu de spart acest sistem, iar găsirea unor parteneri de revoltă se poate dovedi o încercare teribilă. Turcia nu a fost aleasă întâmplător pentru aceast prim semnal. În primul rând Erdogan joacă rolul copilului obraznic în relaţia cu SUA, rol care, culmea, îi iese de minune şi este apreciat(cu toate că destul de moderat) în ţară. De asemenea, Turcia este ţara cu cea mai mare creştere economică a lumii, ţara care a demonstrat că se poate ieşi din criză în forţă. Privind din punct de vedere geopolitic, este clar că poziţionarea ei atât geografică şi, mai ales, politică - la confluenţa mai multor lumi eminamente diferite - o face ideală pentru un semnal destul de puternic privind o nouă ordine mondială. Pe de altă parte, Jiabao a fost conştient de faptul că, dincolo de plusuri, Turcia are minusuri de care se poate profita şi pe care le-a fructificat excepţional. În primul rând ţara are un deficit de cont curent uriaş, a cărui cauză este poziţia sa de importator net în relaţia cu China. Acest deficit este una dintre cele mai mari ameninţări la adresa stabilităţii economice a ţării. Introducerea monedelor proprii în relaţiile bilaterale se poate dovedi un balon de oxigen pentru turci, cel puţin în prima fază.

Probabil că şi ambiţia intensă a lui Erdogan de a transforma Istanbulul într-un centru financiar regional a fost fructificată exemplar de chinezi. Din punct de vedere teoretic, Istanbulul nu poate aspira la acest statut deoarece nu deţine masa critică de instituţii financiare cu reprezentativitate regională. A-l numi centru financiar nu e greu, dar se poate dovedi o adevărată încercare găsirea pârghiilor funcţionale ale unei asemenea construcţii. Alta însă ar putea fi ecuaţia în cazul intrării Chinei, chiar şi numai declarativ. Probabil acesta a fost un alt punct menit a înfierbânta capul lui Erdogan.

Desigur, pasul făcut vineri poate părea minor şi, în mod sigur, experţii economici de peste Ocean vor merge pe cartea nereprezentativităţii acestei  înţelegeri(ce înseamnă un volum de 15 mld. în totalul tranzacţiilor din lume? Zero!). Deocamdată este un pas mic, dar înmulţirea acestor mişcări de gherilă poate avea efecte majore asupra cotaţiilor. Europa, deocamdată, joacă pe mâna americanilor(nimic surprinzător). Împreună, cele două entităţi reprezintă baza exporturilor chineze, iar opiniile lor atârnă extrem de greu. Războiul pentru aprecierea yuan-ului încă se joacă, iar un final este greu de întrevăzut. Dacă tactica gen Che Guevara începută în Turcia va da roade, probabil vom avea o creştere accentuată a volatilităţii pe pieţele valutare. Dacă nu, China se va linişti până când se vor întrezări noi oportunităţi de acţiune. Oricum, mişcarea de vineri este un semnal clar care, dacă va fi urmat de altele cu reprezentativitate ceva mai mare, se poate constitui într-un punct radical de cotitură.