marți, 2 noiembrie 2010

Gandire de FMI


Se dau următoarele: o instituţie internaţională care stă pe un morman de bani fabricaţi din neant şi o naţiune condusă de nişte băieţi analfabeţi. Instituţia cu pricina pompează o cantitate imensă de bani în fundul incompetenţilor care fac ce ştiu ei mai bine: aruncă banii în stânga şi-n dreapta, se dau deştepţi şi, ca să fie treaba completă, mai plătesc şi hoarde de lingăi care să-i ridice-n slăvi. Iată întregul scenariu al unui dezastru anunţat.

N-o să vă dau decât un singur exemplu(care deja e vechi) pentru a înţelege cum nişte minţi limitate merg spre dezastru. CFR călători e o companie total ineficientă, cu o schemă încărcată de şefime numită politic şi cu o căruţă de găuri care, cumulate, formează un torent strategic utilizat probabil pentru săturarea clientelei celor de la putere. Nu e un secret pentru nimeni că aşa stau lucrurile. Marea problemă e că, în timp, apare degradarea iremediabilă, iar societatea devine pe din ce în ce mai ineficientă, pierde din ce în ce mai mulţi, producând pagube fenomenale. De ce nu merge CFR Călători? Sunt multe variabile: infrastructura proastă, managementul defectuos, întârzierile intrate deja în normalitate, corupţia şi preţul piperat. Era cât se poate de clar că o asemenea situaţie nu putea scăpa "ochiului vigilent" al celor de la FMI. Pierderile erau deja prea mari pentru a nu putea fi observate de oricine. Ei bine, în aceste condiţii care credeţi că a fost soluţia dată de FMI? Creşterea preţului biletelor de tren. O soluţie mai proastă cred că nu putea găsi decât un analfabet cu IQ-ul sub 50.

Dincolo de cele enumerate, CFR călători mai are o problemă majoră: nu prea mai are clienţi. În condiţiile în care transportul de călători efectuat cu autobuzul/autocarul/microbuzul este nu numai mai rapid, dar şi de aproape două ori mai ieftin, este clar că acea clientelă formată în cea mai mare parte din navetişti s-a reorientat către varianta rutieră. În plus, cei care mai circulă cu trenul, într-o proporţie covârşitoare, nu-şi mai plătesc biletul preferând "mersul cu naşu'"(biletul e mult prea scump pengtru unii dintre ei). Ei bine, în momentul în care  ai aceste date tu măreşti preţul biletelor? E o prostie care va genera cu siguranţă pierderi şi mai mari. În cazul CFR ar fi trebuit făcută o restructurare dură la vârf dublată de dotarea cu sisteme/echipamente antifraudă performante. În plus, preţul biletelor ar fi trebuit redus pentru a putea atinge masa critică de călători.

Pornind de la acest exemplu cât se poate de simplu, realizăm cum soluţiile propuse de FMI nu sunt altceva decât nişte abordări naive ale problemelor. Şi recunosc sincer că am spus naive pentru a nu spune prosteşti. Ce creier poate produce o asemenea "soluţie" idioată? Cine poate gândi în aceşti termeni oligofrenici? Nu e nici prima şi nici ultima dată când FMI propune soluţii aberante, iar unele dintre ele au avut finalităţi de-a dreptul tragice. Dacă stai să judeci puţin îţi dai seama că e normal acest lucru. La urma urmei la ce te poţi aştepta de la o instituţie în care oamenii sunt angajaţi pe bază de frăţii sau mai ştiu eu pe ce alte prostii oligofreno-mistice?

Evident, aici trebuie să recunoaştem un adevăr: prostia FMI-ului poate fi contracarată de parteneri pragmatici şi bine pregătiţi. Ceea ce, din păcate, nu e cazul la noi unde se preferă primirea oricărui ţuţer cu surle şi trâmbiţe. În România soluţiile FMI aplicate orbeşte nu au produs altceva decât adâncirea crizei şi, pe viitor, nu prea avem motive de optimism. Niciodată nu s-a putut face reformă cu spada, cuţitul sau toporul. Reforma înseamnă creativitate, soluţii şi, poate în primul rând, competenţă. Nu trebuie să dăm vina pe FMI. La ei e vorba de prostie(n-aş merge pe teoria conspiraţiei), multă prostie. Dar cât de mare e prostia la noi dacă preferăm să înghiţim pe nemestecate soluţii atât de prosteşti?

29 de comentarii:

  1. no, no...prostie la FMI? sa fim seriosi, astia vin intotdeauna tintit...mai forteaza o privatizare pentru "eficienta", mai distrugerea unui monopol..de stat, etc....ia uite acum :apararea profitului bancilor din romania...prostie?

    RăspundețiȘtergere
  2. Situatia de la noi seamana tot mai mult cu ce se intampla in Argentina acum cativa ani..sper sa nu ajungem ca si ei..

    RăspundețiȘtergere
  3. Teoria conspiratiei? Cand au o rata de succes sub 40% in istoria lor, mai e vorba de prostie? Doar daca e o prostie planificata foarte atent. De ce ar fi o "teorie" cand se vede cu ochiul liber in practica, si de ce ar fi a conspiratiei, cand FMI & BM sunt cunoscute ca fiind armele supreme de colonizare, de aproape intreaga planeta?

    Daca vrei a-i consideri prosti, adica scuzabili, inseamna ca inca mai ai sperante ca pana la urma vor invata ceva, ca au bunavointa. Si tocmai speranta asta e cea mai periculoasa, ea deschide surlele si trambitele. Argentina 2001 a fost o "simpla greseala"? Faptul ca creste mortalitatea in toate statele imprumutate din Europa de Est, e o coincidenta?

    RăspundețiȘtergere
  4. "Reforma înseamnă creativitate, soluţii şi, poate în primul rând, competenţă."

    fmi nu poate sa vina cu oameni care sa administreze eficient anumite treburi interne ale romaniei care intra in sarcina politicului romanesc. atunci cand politicul nu are cele de mai sus (f. bine precizate de tine), fmi-ul nu are decat doua variante in cazul cfr: ori accepta tacit starea actuala (care o sa inghita si mai multi bani in viitor), ori forteaza inchiderea (adica marirea pretului). reformarea cfr-ului nu o poate face decat prin intermediul politicului, care e de fapt incapabil sa o faca.

    deci fmi ul a procedat corect.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sub nicio forma nu poate fi vorba de prostie.

    Scumpirea "beletelor" e cea mai desteapta miscare pentru a face din CFR o... gaura neagra... numai buna de "privatizat" pe un ieuro.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ aristotel

    bine ar fi sa fie privatizata si pe 50 centi, daca se reuseste recuperarea datoriilor acumultate pana in rezent, poate fi considerata o realizare. pe bune.

    RăspundețiȘtergere
  7. Privatizarea pe un euro s-ar putea sa fie scopul urmarit. Intai tragem cat putem din CFR, acumulam datorii imense, apoi o privatizam pe un euro pentru ca maine sa fie desfacuta total in fier vechi. Infrastura CFR s-a construit cu munca si efort si este facuta praf de ce interesati. Daca am avea lideri cu viziune am investi in caile ferate si nu in autostrazi construite cu specialisti americani.

    RăspundețiȘtergere
  8. @anonim

    Din cate privatizari pe un euro s-au recuperat... datoriile?

    RăspundețiȘtergere
  9. Dane, ce intelegi prin "sisteme/echipamente antifraudă performante"?

    RăspundețiȘtergere
  10. @ aristotel

    in cazul unei privatizari pe 50 centi, daca nu se recupereaza nimic (asa cum bine sugerezi cu intrebarea ta), tot exista o parte pozitiva a scumpirii biletelor, a schimbarii proprietarului - s-a terminat, s-a stopat o sursa care inghitea banul public degeaba si care nu va mai inghiti inutil si altii!

    RăspundețiȘtergere
  11. @ aristotel

    si inca ceva. principial, eficienta statului in administrarea unor afaceri e dovedita (tinde cu mult sub zero, dovada pierderile). de fapt orice activitate care implica calcul economic in functionarea statului este menita din start sa 'produca' doar pierderi. faptul de a schimba cat mai repede proprietarul acestor gauri negre care nu fac altceva decat sa creasca datoria publica reprezinta pt mine cel mai bun lucru posibil, indiferent de pretul platit.

    RăspundețiȘtergere
  12. @anonim

    Asa e mai bine... sistem bancar strain... cvasimonopoluri straine... romani sclavi pe plantatie, Romania exportatoare de profit... da' nu se mai fura... se ia cu doua maini perfect legal. :D

    RăspundețiȘtergere
  13. @ aristotel

    amuzanta abordarea ta, pe bune!

    evidenta ne arata ca fiecare tinde sa-si atinga nivelul sau maxim de incompetenta; la unii e mai sus, la altii mult mai jos. e firesc. daca administrezi o afacere prost, atunci nu te asteapta decat falimentul. si cum incompetenta caracterizeaza majoritatea romaneasca (implicit si cea politica), finalul e clar; traiul pe datorie nu tine decat foarte putin, pana la scadenta. romanii, ca de altfel orice popor, isi merita soarta din plin (axioma cu incompetenta se aplica si aici).
    nivelul de inteligenta/educatie e direct proportional cu nivelul de trai in orice comunitate. doar in acele comunitati in care au existat relatii nefiresti (socialiste, comuniste, fasciste) prostimea a reusit sa se impuna temporar doar prin violenta, si dupa cum vezi in istorie, nu a tinut prea mult.

    nationalismul sa stii ca e ok in arta, pictura, muzica,..., dar nu si in economie; aici este tot una cu socialismul, adica utopic, si asta pentru ca nimeni nu poate sa renunte la hrana de dragul nationalismului :-).

    RăspundețiȘtergere
  14. @anonim

    Abordarea nu e nationalista. Vorbeam de alternativa la furat.

    Taranii prosti din capu' mesei sunt aceleasi scursuri securiste cu progeniturile lor de origine RURALA.

    Ca ei dau norma stat=hot, n-ar trebui sa te prinda pe tine in capcana ca ar fi vreo emanatie a... poporului. Niste zbârci au ajuns "bine" si n-au mai plecat.

    Pentru asta si-au batut joc de o populatie intreaga, deci... e vina poporului.

    In CULMEA NESIMTIRII TALE, omiţi faptul că "privatizăm" către alte... state.

    Asta merităm? Lasă-mă să ghicesc, ai absolvit 8 clase şi ai rămas la cultură, nu-i aşa?

    RăspundețiȘtergere
  15. @ aristotel

    comiti o mare eroare. am sa-ti explic.

    niciodata, exceptand perioadele nefaste de care ti-am scris in penultimul comentariu, un prost nu a putut sa conduca un destept. si asta e tot firesc.
    asa ca idea ta ca o mana de idioti conduc o mare masa de destepti (= majoritatea poporului roman) e o eroare de logica.

    dupa cum ti-am demonstrat, nationalismul cu economia nu au nici o legatura (faptul de a 'privatiza' catre alte state).

    uite si o solutie buna, pe care multe creiere au ales-o, aceea de a profita la maxim de avantajele globalizarii, adica de a alege locul in care sa traiasca, ... . bineinteles ca si aici discutia merge tot spre inteligenta, competenta,... .

    PS: insulta nu e constructiva, probabil incepe acolo unde apare limita incompetentei. iti propun sa renunti la ea, si sa vii cu argumente.

    RăspundețiȘtergere
  16. "exceptand perioadele nefaste"... adica adeseori. :D

    N-am spus ca intru in greva foamei daca se privatizeaza sarea si posta, deci "nationalismul" a fost un scuipic cu muci... inteligenti si competenti.

    Mana aia de inteligenti se intinde in 7 serviciuri care secreta secretii si alte institutii ramase intacte de la "caderea" cizmarului... până hăt la "realegerea" marinarului.

    Avantajele globalizării îşi arată roadele şi sper că în 2011 vei beneficia din plin de "fruct". :)

    Fiind mai perspicac reuşesc să desprind noua "strategie" a pulitrucilor securistoizi...
    "plecaţi... dar de vă duceţi... să nu uitaţi de unde aţi plecat şi de cei dragi, un ban sau o avere la noi să returnaţi."

    ... Ieconomia României se va developa pe serviciuri şi imobiliare... de la globalizare şi "lanţul amintirilor". :)

    RăspundețiȘtergere
  17. @ aristotel

    la replica ta, care imi spune multe despre tine prin felul in care iti alegi cuvintele si legi inferentele, singurul meu comentariu (sau observatie), sincer si constructiv,este ca frustrarea poate deveni un vehicul puternic al motivatiei, si evident, al schimbarii!

    nuantele care le reclami nu pot tine loc de argumente reale, tin mai degraba de can-can, decat de eficienta economica, de calculul economic.

    RăspundețiȘtergere
  18. Dezastrul argentinian a decredibilizat FMI atât de mult încât se vorbea foarte serios înainte de 2008 de desfiinţarea organizaţiei. La centrul acestui dezastru, ca şef a delegaţiei FMI în Argentina, s-a aflat un anume Jeffrey Franks. Ce s-a întâmplat cu Franks ăsta? A fost dat afară cum era normal? Nu, atunci a fost trecut pe linie moartă în vreun birou din Washington? Nu, a fost trimis în România să ne dea nouă lecţii despre concedierea bugetarilor ineficienţi. Apropo, FMI e organizaţie guvernamentală internaţională, deci Franks e tot un fel de bugetar. Cred că asta spune tot despre FMI, şi de ce e atât de prietenos cu Băsescu: cine se aseamănă...

    RăspundețiȘtergere
  19. N-as merge pe teoria conspiratiei???!
    Pai cine e FMI daca nu viitoarea banca centrala planetara. Ce misiune mai importanta crezi tu ca ar putea avea FMI decat sa aduca majoritatea tarilor lumii in ideea sa vrea sa apuce ideea/colacul de Guvern Mondial.
    Ce altceva decat renuntarea la suveranitate face o tara care accepta sa fie guvernata de FMI.
    FMI-ul nu are interesul ca natiunile sa se redreseze. Daca natiunile s-ar descurca atunci FMI-ul ar deveni inutil si Guvernul Mondial ar fi imposibil de implementat/acceptat. Criza asta GLOBALA a fost planificata de INTERNATIONAL BANKERS si ceea ce fac politicienii romani cu viteza este sa creeze conditiile ca viitorul guvern mondial sa decida sa-si aseze headquarterul in locul cel mai lipsit de speranta...in Romania
    Harry

    RăspundețiȘtergere
  20. din cate stiu citisem undeva ca asta va fi viitorul transporturilor, cele pe shine, deci cfr cred ca se vrea numa bine vandut la austrieci sau stiu eu cine altcineva de-afara la pret de nimic, e foarte clara chestia asta

    RăspundețiȘtergere
  21. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  22. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  23. CFR Marfa.....alta companie distrusa cu premeditare.
    A fost "ajutata" sa devina falimentara.
    Fostul DG este director de dezvoltare la austriecii care o vor cumpara. Dar inainte...trebuie "restructurata": se dau oameni afara.
    Cate exemple avem :IMGB (cumparata pe 1 milion usd si numai cladirea unde e Spiru haret a fost data cu 4 mil), Petrom, Galati, SNC, s.a.m.d.

    RăspundețiȘtergere
  24. @anonim si Aristotel Costel: Peste tot in lume profiturile se privatizeaza si pierderile se nationalizeaza!

    Motivatia FMi este la fel de proasta ca si cea a oamenilor de stat autohtoni si se bazeaza pe intelegerea principului enuntat anterior.

    RăspundețiȘtergere
  25. FMI nu e nici prost nici naiv, singuri gusteri santem noi care ne uitam in gura lor cand spun noi spun toti romanii.

    RăspundețiȘtergere
  26. @anonim

    ... a fost concluzia... "dezbaterii".

    Ma jignesti... pretinzi respect, cobori nivelul discutiei... nu-ti place gustul noroiului, discuţi "esenţe"... omiţi fundamentele...
    România <=> populaţie <=> servicii secrete <=> colonie.

    "nuantele care le reclami nu pot tine loc de argumente reale, tin mai degraba de can-can"

    Afla mai intai pe ce lume traiesti!

    RăspundețiȘtergere
  27. A coward is much more exposed to quarrels than a man of spirit.

    Thomas Jefferson

    RăspundețiȘtergere
  28. @anonim: "principial, eficienta statului in administrarea unor afaceri e dovedita"

    O corecţie: probabil ai vrut să spui "eficienţa statului român". Care eficienţă este rezultatul direct al culturii administrative locale (din al cărei vocabular spicuim: "peşcheş", "tain", "bacşiş", mai nou - "parandărăt").

    RăspundețiȘtergere
  29. Curs intensiv...

    http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/noaptea-cutitelor-lungi-din-pnl-204549.html

    ... repet, ai probleme grave cu... senzorii si nici Z80u' nu te ajuta.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)