Explozia Irlandei a găsit Europa mult mai pregătită decât în cazul Greciei. Cel puţin aşa pare după ce pachetul de 68 mld. EUR pus la dispoziţie de către UE şi FMI a fost parafat ieri, rămânând în discuţie doar chestiuni minore. Practic, cu aceşti bani "tigrul celtic" va putea să astupe din găurile provocate de propriile bănci, pregătindu-se pentru o lungă perioadă de austeritate. Ceea ce este interesant este faptul că Irlanda va folosi inclusiv 17 mld. EUR din fondul naţional de pensii(NPRF), ducând nota de plată către incredibila sumă de 85 miliarde.
Dacă în cazul Greciei pachetul de ajutor a fost eliberat cu chiu şi vai din cauza unei atitudini ciudate a Germaniei şi Franţei, în cazul de faţă nu numai că n-a mai comentat nimeni, dar, mai mult, s-au găsit voluntari care să participe de bună voie, cum ar fi Anglia sau Suedia. Oare de ce? Păi, o primă explicaţie ar fi aceea că politicienii au înţeles, în sfârşit, că situaţia e gravă. Nu sunt sigur că au conştientizat întrutotul cum se traduce un dezastru al zonei euro în propriile economii, dar e clar că au înţeles că sunt lucruri cu care nu te poţi juca. În cazul Greciei, pentru eliberarea banilor s-au făcut compromisuri de neimaginat(plăţi fabuloase către Franţa şi Germania); pentru Irlandezi lucrurile s-au mişcat suspect de repede. Oare din cauză că Franţa simte cum laţul se strânge în jurul propriului gât? Mai mult, cu această ocazie s-au pus şi bazele unui mecanism european de intervenţie. Este clar că frica este cel mai bun sfetnic, mai ales că n-am mai auzit comentariile oligofrene gen "contribuabilii noştri nu sunt de acord să plătească pentru excesele altora".
Revenind la Irlanda se pune problema dacă ţara avea alte soluţii. Situaţia a fost precipitată vineri de de Olafur Grimsson, preşedintele Islandei care, într-o declaraţie dată Bloomberg, a afirmat cu subiect şi predicat că ţara sa se simte OK după ce, în urmă cu doi ani, guvernul a lăsat băncile să dea faliment şi a devalorizat krona(moneda locală). Mai mult, referindu-se la situaţia din Irlanda, Grimsson a sugerat că ţara este pe o cale greşită. Afirmaţia poate fi adevărată. Într-adevăr, soluţia normală ar fi fost ca Irlanda să lase băncile să cadă, numai că ţara se află în zona Euro, ceea ce presupune alte angajamente. În plus, Irlanda nu beneficiază de protecţia unei monede proprii, ceea ce ar fi complicat infinit mai mult lucrurile. Şi, dacă ţinem cont de fptul că băncile pe care le salvează acum sunt irlandeze, ecuaţia este completă. Din păcate pentru ei aceasta pare a fi singura soluţie, iar vinovăţia aparţine numai şi numai autorităţilor şi băncilor.
Ca s-au miscat repede in cazul Irlandei este un fapt, insa va fi suficient? Oare se vor putea misca la fel de repede si in cazul Portugaliei? Oare vor mai avea ce face in cazul Spaniei sau al Italiei? Sau al Frantei? Eu nu intele de ce nu lasa bancile sa falimenteze. Evident ca se vor pierde niste bani, dar si asa sunt pierderi. Macar prin faliment pierd cei implicati direct, nu pierd si cei care au stat cuminti in afara fenomenului.
RăspundețiȘtergereAnonim: Portugalia nu reprezinta nimic. E o cantitate neglijabila. Adevaratele probleme sunt in cazul Spaniei(unde tot asumarea deprecierii imobiliare va face ravagii), Italia si Franta. Sunt economii too big to fail ale caror probleme pot avea impact global.
RăspundețiȘtergereIn ceea ce priveste lasatul bancilor sa falimenteze, intr-adevar, aceasta ar fi solutia normala, numai ca in zona euro orice faliment al unei banci afecteaza automat toate tarile din zona(asta la nivel teoretic). Mai mult, este o decizie acceptata care precizeaza ca ca tara careia ii apartine o banca cu probleme sa suporte costurile. E un principiu teoretic sanatos, dar care nu stiu cat timp va mai rezista.
[...]Irlanda va folosi inclusiv 17 mld. EUR din fondul naţional de pensii(NPRF), ducând nota de plată către incredibila sumă de 85 miliarde.
RăspundețiȘtergereSalvarea bancilor pe banii contribuabililor. Poate ajunge si de ceva bonusuri, cine stie. Iata de ce sunt total opus obligativitatii cotizarii la un fond public de pensii. Mai devreme sau mai tarziu, banii respectivi vor fi folositi pentru acoperirea deficitului bugetar, a datoriei publice sau chiar pentru acoperirea datoriilor nesustenabile ale unor companii "prea mari ca sa pice". Nici fondurile de pensii "pastorite" de angajator nu imi inspira mai multa incredere - vezi cazul Enron. Daca as avea posibilitatea, as opta negresit pentru un plan personalizat, cu mai multi "piloni", dar nu constituiti in fonduri de pensii clasice.
[...]în cazul Greciei pachetul de ajutor a fost eliberat cu chiu şi vai din cauza unei atitudini ciudate a Germaniei şi Franţei[...]
Vorbind de fondurile de pensii, se estimeaza ca salvarea Greciei ii va costa pe germani cresterea varstei de pensionare cu 2 ani, pentru pastrarea beneficiilor actuale. O astfel de masura ar nemultumi pe oricine, mai ales in conditiile in care diferenta de productivitate si mai ales atitudinea fata de munca a salariatului german este incomparabila cu cea a grecului. In plus, in Germania se iese la pensie la 65-67 de ani, in timp ce in Grecia, in realitate la 50-55.
Gaselnita asta cu "salvarile" este precum "lantul slabiciunilor" din schita lui Caragiale. Bancherii vorbesc cu politicienii, dupa care ei vorbesc cu colegii lor de la UE, si chiar si cu "trimisii Marelui Licurici intru finante" de la FMI. In final bancherii isi incaseaza bonusurile binemeritate dupa deciziile nesabuite, in timp ce contribuabilul plateste din ce in ce mai mult, atat din punctul de vedere al cresterilor de taxe, cat si prin inflatia generata de banii tipariti pentru aceste salvari.
Atata timp cat actorii de pe piata vor fi obligati sa utilizeze surogate monetare aflate la discretia factorilor politici de decizie si cu rate ale dobanzii falsificate de aceiasi "binevoitori", calculul economic va fi viciat si va prima calculul politic. Sub protectia politicienilro si birocratilor, falimentele actorilor care iau decizii gresite sau se angajeaza in actiuni economice la limita fraudei nu vor mai avea loc, iar consecintele acestora vor fi suportate de toata lumea. In plus, incompetentii si hotii vor ajunge sa isi creasca profiturile si isi vor permite sa cumpere tot mai multa influenta politica. In final, sistemul se va prabusi sub greutatea propriei ineficiente, prin indepartarea tot mai accentuata de principiile economice sanatoase ale pietei libere.
Alex Nicolin: "Principiile sanatoase ale pietei libere" - asta e un slogan!In realitate nu exista asa ceva, iar teoria cu auto-reglementarea pietelor s-a dovedit a fi o prostie. Aceste principii, printre altele, au condus la situatia actuala. Daca ar exista o solutie, cu siguranta ca ar fi adoptata, numai ca acum problema nu este obligatoriu economica. Probabil o sa scriu ceva mai mult intr-un articol viitor.
RăspundețiȘtergereFac parte dintre cei care cred cu tarie ca actualul sistem trebuie inlocuit, dar, de asemenea, sunt constient ca pentru moment nu ai cu ce. Gogosile referitoare la revenirea la etalonul aur sau alte himere nu pot fi scoase de la cosul de gunoi al istoriei.
Iar in ceea ce priveste prabusirea sistemului actual, ea se va produce candva, dar cand se va dori acest lucru. Stii care e smecheria? Atata timp cat cu aceeasi bani poti sa-ti cumperi marfuri(ba chiar la pret mai mic), la nivelul basic al societatii nu vei avea parte de prea multe comentarii. Poti tu sa prorocesti oricat picajul bazandu-te lipsa de fundamente; pur si simplu nu se va intampla.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAlex Nicolin: Cat ii costa pe nemti salvarea Greciei si a Irlandei e o problema, dar cred ca ar trebui sa intelegi si ca dezvoltarea Germaniei s-a facut pe spatele partenerilor europeni. Iti reamintesc faptul ca tarile europene dezvoltate au hotarat s-o puna de o Uniune in momentul in care au constatat ca dezvoltarea lor este plafonata de lipsa unei piete mari. Acum, dupa ce ti-ai vandut toate tablele fara taxe vamale e normal sa platesti si tu ceva. Nu de alta, dar realitatea ne arata ca nu exista sac fara fund.
RăspundețiȘtergere@Dan
RăspundețiȘtergereSistemul a luat-o deja la vale. Turarea tiparnitelor la viteza maxima nu mai poate salava decat aparentele. Euro va supravietui cel mai probabil, dar va iesi mult slabit ca putere de cumparare dupa expansiunea monetara necesara salvarii membrilor mai slabi, care oricum nu ar fi trebuit sa se afle acolo de la inceput. Grecii nu sunt singurii care au "fentat" criteriile de aderare - aproape toate tarile fondatoare au facut diverse "manevre" pentru a adera, in ciuda problemelor sistemice pe care le aveau. Pentru tarile cu economii mai putin competitive - "flancul sudic" al EU - trecerea la Euro a insemnat o pierdere suplimentara de competitivitate, datorita cresterii preturilor, care nu a fost compensata decat partial de avantajul cresterii schimburilor comerciale. Singurele care au profitat au fost guvernele respective, care s-au putut imprumuta mai ieftin pentru finantarea deficitelor, profitand de garantiile oferite de economiile statelor mai puternice. In plus, cartelizarea productiei monetare a avut ca scop eliminarea concurentei intre bancile centrale ale statelor membre si impunerea Euro ca moneda de rezerva. Ambele obiective au fost ratate pana acum - certurile din sanul urozone s-au aprins odata ce au aparut primele probleme iar comertul international functioneaza in continuare cu dolari.
In consecinta, moneda Euro a fost de la inceput o constructie politica si nu una economica, si in plus o constructie nereusita. Costurile renuntarii la aceasta contructie ar fi insa insuportabile. Pe termen scurt singura solutie este adoptarea unei politici fiscale comune - austeritate pentru toata lumea pana la echilibrarea bugetelor. Pe termen mediu (10-15 ani) se poate vorbi de o scadere a fiscalitatii - capitol la care EU exceleaza.
Sunt de acord ca revenirea oficiala la etalonul aur este putin probabila, chiar si pe un termen lung, insa o politica monetara "stransa" ar aduce un climat economic mai stabil si ar impiedica umflarea de noi "baloane". Dezmatul monetar al Americii nu poate reprezenta in niciun caz un model.
Libertatea pietei nu este in niciun caz un slogan, ci singura cale catre prosperitate. [De]Reglementarea s-a facut intotdeauna "cu dedicatie". Cea mai marea problema este functionarea sistemul bancar cu rezerve fractionale - la el faceam aluzie cand ma refeream la "practici la limita fraudei". Aici sunt de acord ca e vorba de reglementare, in sensul interzicerii utilizarii conturilor curente pentru acordarea de credite. Acestea se pot acorda foarte bine din depozite la termen care in mod legal au caraterul de imprumut acordat de catre deponent bancii. Insa punerea in aplicare a unei astfel de legislatii ar lovi puternic in grupurile de interese abonate la masinariile politice. Ce s-ar face GS si altii incercand sa opereze in asemenea conditii "vitrege". Respectarea dreptului la proprietate este fundamentala pentru functionarea pietei. Iata de ce legalizarea fraudei nu poate reprezenta in niciun caz o masura de "liberalizare", ci doar o portita deschisa hotilor. In plus, libertatea presupune asumarea integrala a responsabilitatii pentru propriile actiuni. Orice actiune care duce la atenuarea efectelor unei decizii a unui actor economic duce la scaderea libertatii in general, indiferent ca e vorba de supraimpozitarea profitului sau stergerea pierderilor.
@Aristotel
Termenii "privat" si "obligatoriu" nu au ce cauta impreuna, in componenta unui concept logic :)
@Dan
RăspundețiȘtergereScaderea ritmului de crestere economiaca a Germaniei si altor state din EU a fost in primul rand consecinta directa a cresterii gradului de etatizare a economiilor respective si a cresterii costurilor sociale. In plus, Germania - "locomotiva" europei - a trebuit sa suporte costul ridicat al reunificarii, din care o parte importanta a fost reprezentata de "convingerea" rusilor sa-si ia catrafusele din DDR. Reunificarea a fost defapt mai degraba o anexare, iar economia tarii a fost practic distrusa in loc sa fie restructurata, atat prin preluarea capitalului existent nu direct de catre firme private, ci prin intermediul unor institutii ale statului german, cat si prin cresterea artificiala a costului muncii pe fostul teritoriu al DDR prin echivalarea monetara nerealista. Cea din urma lectie ar fi trebuit temeinic invatata inainte de integrrea la euro. Mai multe detalii aici.
Departe de a profita de partenerii din EU dupa adoptarea Euro, Germania nu a facut decat sa-si fure singura caciula. Cresterea exporturilor catre pietele respective a fost defapt alimentata de cresterea artificiala a puterii de cumparare a consumatorilor din tarile respective, raportata la preturile bunurilor germane, generata de trecerea la moneda unica. Dar dupa cum spuneam in comentariul precedent, cresterea puterii de cumparare s-a facut pe seama erodarii competitivitatii economice generata de cresterea mai rapida a salariilor fata de productivitatea muncii. Pentru a pastra competitivitatea propriilor economii, guvernele tarilor respective au trecut la scaderi de taxe, cu cresterea deficitului. In conditiile apartenentei la eurozone, deficitele au devenit mai usor de finantat, pentru ca tarile respective se puteau imprumuta acum la dobanzi mai reduse, folosind garantiile oferite chiar de Germania si alte tari cu economii competitive, focalizate pe export. Dupa largirea Uniunii, si noii membrii au fost partial afectati de acest fenomen, chiar daca nu au intrat in Eurozone.
La o privire de ansamblu, devine evindent ca sistemul este unul nesustenabil, datorita etatizarii (politizare & birocratizare) excesive care impune lipsa eficientei (planificarea birocratica vs. calcul economic) si a formarii de cercuri vicioase: garantii->creditare->consum->export->rezerve->garantii. Practic, Germania a finantant partial consumul celorlalte state din EU, atat direct, cat si prin oferirea de garantii prin intermediul Euro. Practic, situatia seamana in anumite puncte cu cea in care China asigura atat productia, cat si finantarea pentru consumul USA. La fel ca si China, probabil ca nici Germania nu va castiga nimic din aceasta "afacere" pe termen lung, asta pentru ca a pierdut, si va mai pierde inca destul pentru a salva statele care ii asigurau mare parte din piata de desfacere.
Am Ende, haben wir unsere Kappe gestohlen :)
"Principiile sanatoase ale pietei libere" .... Aceste principii, printre altele, au condus la situatia actuala
RăspundețiȘtergere"pieţele" sunt FED-ul care se joaca cum vrea muschiu' lui cu hartia igienica verde, pedepsind pe aia care muncesc si fac economii, dar recompensand pe speculatorii care o ard aiurea
"pieţele" sunt Fanimei si Fredimac care au primit bani tot de la maria sa statu palma barba cot sa umfle imobiliarele cu pompa, ca deh asa-i frumos
"pieţele" sunt tot astia care repeta.. bancile e tu big tu feil, nu le putem lasa sa deie faliment, asa ca hai sa mai taxeze o data statu' pe tot prostul. Atat pe fatza cat si prin furt din buzunar aka inflatie.
Astea sunt pieţele "libere" din ziua de azi... :D
UE a stins repede incendiul din Irlanda si a avut si "extra" voluntari pentru ca acolo erau de salvat bancile principalilor contributori spre deosebire de Grecia unde singura miza a fost stabilitatea Euro. Iar despre o posibila cerere de bailout din partea Frantei cred ca e o "perversa de la Tg. Ocna" pt. a speria pe cineva. Nu ca Franta e "too big to fail" ci ca e chiar "too big" si daca "fail" ar trebui vreo 5 Germanii si n-avem decat una.
RăspundețiȘtergereSa-i vorbesti unui speculator de Gift Economy
RăspundețiȘtergereCea mai mare erezie... :)
Alex Nicolin: Faci o mare confuzie! Moneda euro este o constructie semi-politica si semi-economica, iar integrarea economica a luat-o inaintea celei politice. De-aici si problemele pe care le are. Care probleme se vor rezolva numai daca integrarea politica va fi ceva mai coerenta.
RăspundețiȘtergere@Dan
RăspundețiȘtergereIn niciun caz nu pot fi ignorate beneficiile economice ale monedei unice - cresterea volumului schimburilor comerciale, integrarea mai buna a economiilor din Uniune si din periferia acesteia. Dar in procesul de agregare au primat criteriile politice, fiind admise, asa cum am spus, state care nu indeplineau criteriile economice deja negociate. Din acest motiv economiile lor au avut de suferit pe termen lung. Miza constitutirii Eurozone a fost in principal cea de a stinge conflictele dintre bancile centrale in domeniul inflatiei - care nu au disparut, ci se manifesta in prezent la un nivel superior. In plus, prin integrarea unui numar tot mai mare de state in Eurozone dar mai ales prin intrarea in mecanismul de schimb (consilii monetare sau mimarea acestora pana la confundare) a unor state din pereiferia uniunii s-a facilitat exportul inflatiei generate de emisiunea monetara necesara acoperirii deficitelor statelor membre, care in loc sa faca pagube in economiile dezvoltate, a umflat preturile pe pietele emergente din Est. Dupa cum spuneam, multe dintre statele fondatoare nu au indeplinit niciodata criteriile economice impuse la inceput, iar cineva trebuia sa plateasca oalele sparte. Asa cum USA au Mexicul si Argentina, EU se poate lauda cu Romania, Ungaria, Bulgaria etc.
Nu cred ca integrarea politica este neaparat cea mai buna solutie. Natiunile Europei sunt prea bine conturate pentru a reusi crearea unui supra-stat dupa modelul american. Deasemenea, integrarea politica, chiar limitata, nu a facut decat sa creasca numarul agentiilor cu atributii birocratice - pe deoparte la nivel central, si in mod complementar la nivel national, din necesitatea integrarii. Birocratia europeana s-a suprapus peste o birocratie nationala care era deja extrem de stufoasa, obstructiva, ineficienta si, cel mai important, mare consumatoare de resurse. Practic, rolul agentiilor europene din domeniul economic este preponderent unul de planificare economica, prin reglementare si redistributie a resurselor. Nu cred ca are rost sa detaliez "beneficiile" economiei planificate. Pe termen lung integrarea s-ar putea sa duca, in mod paradoxal, la inflamarea nationalismului in cele mai neasteptate locuri, mai ales in cazul inrautatirii situatiei economice.
Dar subiectul principal al discutiei sunt avantajele monedei unice. Daca e sa exploatez acest argument, strict din punct de vedere economic, cea mai buna moneda este cea care intruneste preferintele actorilor economici si pe care acestia o aleg preponderent pentru efectuarea schimburilor. Moneda este mai degraba descoperita decat inventata, iar criteriul principal este increderea. La randul ei, increderea se bazeaza pe istoricul stabilitatii monedei respective, deci pe conditia ca aceasta sa nu fie supusa de catre emitent unei devalorizari accentuate. Ce ar alege piata libera ca moneda nu cred ca are rost sa mentionez - problema si-a gasit raspunsul acum cateva mii de ani - insa problema este in acest caz ce ar fi ales piata in urma cu 20 de ani din multitudinea de monede emise de statele europene. O astfel de moneda ar fi circulat pe o arie larga, chiar in afara comunitatii europene, fiind folosita in tranzactii si acceptata la plata aproape peste tot. Pentru cine isi aduce aminte anii '90 probabil e destul de evident despre ce vorbesc ...
Alex Nicolin: Planificare economica nu poti avea fara integrare politica. Nu va fi credibila.
RăspundețiȘtergereIn ceea ce priveste moneda euro, sunt convins ca ea nu va disparea nici daca vor iesi din zona euro toate statele membre. Pur si simplu, este o solutie mult prea buna pentru acest continent.
@Dan
RăspundețiȘtergereUtilizarea planificarii economice pentru cresterea prosperitatii nu poate fi credibila decat pentru cei cu pregatire economica precara sau prea strans legati de anumite curente ideologice. Mare parte dintre birocratii si politicienii europeni indeplinesc cel putin una dintre aceste doua criterii, asa ca raman in continuare la parerea ca integrarea politica nu este in niciun caz un aspect pozitiv al constructiei europene, deoarece efectul net va fi unul de crestere a ingerintei politicului in economie. In plus, procedeul ales in mod involuntar (sau nu?) pentru realizarea unificarii, respectiv falimentarea unor state si salvarea lor in schimbul unei viitoare subordonari politice nu poate aduce nimic bun pe termen lung. Poate ca pana la urma politicienii si birocratii se vor dovedi pur si simplu prea incompetenti pentru a-si duce la indeplinire planurile.
Daca, prin absurd, vor iesi din zona toate statele membre, Euro cui va ramane? Se va regresa la starea precedenta, de cos monetar? Personal nu cred ca o asemenea regresie mai este posibila, deoarece perturbatiile economice ar fi devastatoare. Poate sa fie lasate sa plece cateva state cu economii mai putin importante, cum ar fi Grecia sau Portugalia, dar si aceasta situatie este putin probabila pentru ca pierderea de credibilitate ar fi prea grava pentru Uniune. O alta "solutie" ar fi turarea tiparnitelor, dupa modelul de peste "balta", dar cred ca asta nu ar face decat sa mute deznodamantul intr-un viitor incert si sa-l faca si mai neplacut. In coditiile date, singura solutie este cea a austeritatii bugetare la nivelul tuturor statelor din EU (probleme esista peste tot, variaza doar intensitatea si urgenta lor) prin scaderea cheltuielilor [supra]statului, descentralizare si minimizarea interventiei economice. Doar o astfel de abordare, urmata de revenirea la o politica monetara retinuta pe termen ceva mai lung, poate duce la o crestere economica solida. Daca asta va duce la golirea multor birouri pe la Bruxelles, Berlin, Paris sau Madrid, "pierderile" sunt suportabile.
Utilizarea unei singure monede in schimburile economice de pe teritoriul Europei este in mod incontestabil un lucru pozitiv, alaturi de circulatia libera a bunurilor si persoanelor, doar ca unele dintre lucrurile care vin "la pachet" sunt in mod cert extrem de nocive.
Alex Nicolin: Depinde ce intelegi prin planificare. Daca intentionezi sa intelegi prin acest lucru strict ceea ce se intampla in comunism(si care era o prostie) sau ceea ce se intelege cum la nivel de UE(si care, de asemenea este o prostie), atunci te poti declara multumit ca ai dreptate. Daca insa te gandesti la planificare ca la un instrument eficient de dezvoltare economica atunci lucrurile se schimba.
RăspundețiȘtergereStiu, poate suna oarecum vag, dar nu este asa. Planificarea si supervizarea sunt elemente extrem de importante intr-o societate. La acest pas, imi vei spune ca nu e asa, ca libertatea deplina rezolva totul. OK, libertatea deplina a produs dezastrul imobiliar din Spania. Problema actuala a imobiliarelor spaniole n-ar mai fi existat daca cineva cu un cap limpede ar fi strangulat discret finantarile atunci cand lucrurile au luat-o razna.
Contractul social pe care "l-am semnat", include, printre altele, si o clauza de comportament anti-ciclic al sistemului. Daca vreau sa traiesc haotic pot s-o fac in salbaticie. In lumea civilizata, sistemul trebuie sa fie cel care combate cu intelepciune nebunia maselor. La nivel ideal, cel putin. :-)
@Dan
RăspundețiȘtergerePolitica monetara este o parte integranta, si foarte importanta, a planificarii si interventiei economice, asa cum este executata ea in prezent. Masurile anticiclice sunt preponderent masuri de politica monetara, si mai putin de politica fiscala (deduceri si subventii). Dezastrul imobiliar spaniol american sau romanesc nu este in niciun caz rezultatul excesului de libertate economica, ci efectul pervers al unei politici monetare care se voia anticiclica. (ar fi interesant un articol despre propagarea bulei americane a creditlui la nivel mondial)
Interventionistii moderni nici macar nu mai fac efortul [oricum inutil] de a planifica atent, asa cum se intampla in socialism. Acum solutiile s-au redus in mare la una singura: cand lucrurile merg prost, se arunca o cantitate de bani pe piata, in principal prin scaderea dobanzii de interventie la valori real negative (care nu au sens din punct de vedere economic) de catre bancile centrale. Ulterior "specialistii" calculeaza o valoare a inflatiei pe baza preturilor diferitor bunuri de consum, dar excluzand aproape complet bunurile de capital cum ar fi imobilele. Pentru vrajitorii-statisticieni totul pare roz-bombon: nu cresc preturile, dar creste bursa, nu cresc salariile, dar creste valoarea proprietatilor. Ce urmeaza a aflat deja toata lumea ... dupa ce s-a intamplat. Nici interventia clsica nu a disparut cu totul - cealalta macro-bula iberica, cea a energiilor regenerabile, e un bun exemplu de interventie "clasica". La fel si mini-bula pensiunilor agro-turistice de la noi, finantata partial cu fonduri europene.
Planificarea si interventia economica a unor organisme [supra]guvernamentale nu poate fi niciodata eficienta, pentru ca eficienta este un concept golit de inteles in lipsa calculului economic, care poate fi efectuat doar de antreprenori, nu de birocrati, fie ei si de la Bruxelles. Cine poate cuantifica "eficienta" masurii lui Greenspan de a scadea dobanda la 1%, sau a demnului sau urmas de a o aduce chiar la 0.25%? Iarasi, cum poate fi cuantificata "eficienta" acordarii de subventii pentru mori de vant, pensiuni, sau amenajarea plajelor? Cum poate fi evaluata o "investitie" intr-o autostrada fara de una intr-o cale ferata pe aceasi ruta de catre un birocrat?
Haosul nu este generat de lipsa interventiei statului in economie ci de interventia insasi. Multi dintre cei care au analizat criza de la inceput au dat vina pe lipsa de reglementare. Defapt, aparenta lipsa a reglementarii, sau mai degraba tolerarea fraudei si crearea unor "portite" nu a facut decat sa faca posibila directionarea mai exacta a "beneficiilor" interventiei catre anumite grupuri de interese. Noul val de interventie de dupa "izbucnirea" crizei a fost directionat exact catre aceste grupuri de interese. Cazul particular al Irlandei care a fost mai intai obligata sa salveze bancile pentru a preveni "contagiunea" - vanzarea activelor detinute in alte tari EU care ar fi dus la prabusirea preturilor - iar apoi obligata sa-si cedeze mare parte din suveranitatea politica in schimbul propriei salvari este primul semn ca interventia a ajuns deja la cu totul alt nivel.
Alex Nicolin,
RăspundețiȘtergere"Poate sa fie lasate sa plece cateva state cu economii mai putin importante, cum ar fi Grecia sau Portugalia, dar si aceasta situatie este putin probabila pentru ca pierderea de credibilitate ar fi prea grava pentru Uniune."
Eu ma numar printre cei care cred invers, eliminarea portugaliei, greciei, whatever va fii interpretata (de investitori) ca un puternic semnal de "insanatosire" a uniunii eu, recte incredere in (noua) constructie europeana.
@Mobutu
RăspundețiȘtergereGrecia, Portugalia sau Irlanda sunt "vinovate" ca s-a spart mai intai buba lor, si ca sunt mai mici. La o analiza mai atenta, devine evident ca problemele sunt comune multor state din Eurozone, sau puternic legate de aceasta prin prisma valorii activelor detinute de banci din tari membre ale Eurozone. Dupa cum spuneam, statele respective au intrat deja "bubate" in zona Euro, trecand de "carantina" mai din nebagare de seama, mai unse cu goldmansachs. Acum insa puroiul a inceput sa dea pe-afara.
Crezi ca ar aprecia cineva gestul "fratesc" al europenilor de a da afara "purcelusii" din ograda? Daca nu ar fi existat niciun fel de consecinte, grecii ar fi zburat invartindu-se. In ziua de azi monedele se bazeaza exclusiv pe incredere. Daca pierzi increderea moneda respectiva nu mai valoreaza nimic. Ca o paranteza pot adauga ca miza "razboiului monedelor" e defapt cine isi va epuiza ultimul capitalul de incredere - daca grecii zburau, avansul capatat de Ben in cusa nebuneasca spre cosul de gunoi nu ar mai fi fost atat de consistent. QE-ul trebuie facut cu atentie, sa nu "sperii vanatul". In acest caz un faliment suveran ar fi "sunat" cam ca un flash-bang.
Dupa cum vezi in filmuletul postat dupa acest articol, dupa "purcelusi" vin 2-3 ditamai "mistretii". Whatever ... jamon si prosciutto s-ar putea sa cada mult mai greu decat maslinele si halba de Guiness de la aperitiv. Daca mai infuleca BCE niste fondante si un foi-gras la desert sigur se va "usura" chiar mai rau decat vecinii de peste balta :)
Alex Nicolin: Esti categoric, ai numai certitudini si poti vorbi despre orice. Cam asta este caracteristica celor din "secta Mises". Chiar nu ti se pare ca este imposibil ca lucrurile sa stea asa?
RăspundețiȘtergereDin punct de vedere istoric, actualii adepti ai lui Mises nu seamana decat cu comunistii.
@Dan
RăspundețiȘtergereNu e vorba de certitudini, ci de pierderea increderii in raspunsurile "clasice", venite in principal de la politicieni actuali sau aspiranti. Punctul comun al tuturor acestor raspunsuri e ca, fireste, ii cuprind pe ei la punctele esentiale. Solutiile de genul "noi facem asta" cuprind de la inceput prezumtia ca "aveti nevoie de noi". Mie asta mi se pare suspect, avand in vedere ca mare parte dintre insii respectivi nu sunt altceva decat niste rentieri ai statului, sau chiar niste unelte in mainile unor grupuri de interese.
Problema principala a acestor teorii economice e ca au dat chix, iar indivizii care le aplica in practica au pretentia ca teoriile au fost corecte, dar vai, s-au aplicat gresit. De exemplu vindecam bula creditului cu inflatie, iar cand inflatia nu aduce nimic bun, mai pompam, bineinteles, niste bani in sistem. Sau daca guvernele sunt deja falite, de ce nu ar mai "stimula" putin economia cu pretul cresterii deficitului bugetar? Era sa uit, politicienii au pretentia ca toata lumea sa adere la solutiile lor - daca e sa sarim in prapastie,macar sa mergem cu totii!
Ceea ce sustine liberalismul economic este defapt ca fiecare trebuie sa fie liber sa gaseasca propria solutie, fara a se supune unei autoritati centrale, dar in acelasi timp fara a-i lovi pe ceilalti. Nu acest liberalism seamana cu comunismul, ci politicile actuale, care incearca, intocmai ca aceasta ideologie expirata, sa repare problemele interventiei cu mai multa interventie, fara a accepta esecul, intocmai cum esecul comunismului a fost explicat pentru mase prin "intinarea idealurilor" de catre continuatorii sai :)
@Dan : Ceea ce nu intelegi tu si multi dintre adeptii solutiilor social-economice clasice este ca acum se naste un nou curent de opinie, cu reprezentanti de genul Alex Nicolin. Sunt multi altii, dar care isi exprima ideile mai putin clar decat Alex (si eu ma aflu printre ei).
RăspundețiȘtergereOamenii acestia s-au saturat de capusele care impiedica dezvoltarea adevarata a omenirii (numeste-i bancheri, politicieni, oameni de afaceri sau inalti functionari comunisti) : asuprirea omului de catre om trebuie sa inceteze. O solutie viabila inca nu s-a gasit, sau nu este mediatizata, dar taxarea exceselor din actualele modele social-economice nu strica.
Falimentul comunismului si economia americana cu alternantele boom/depresiune de mai mult de un secol ne arata ca omenirea nu a invatat nimic, si ca modelele economice folosite pana acum sunt mai mult decat imperfecte.
Sincer, reactia ta cu "secta Mises" nu este decat reactia avuta de un "locuitor" din Matrix caruia i se spune "there is no spoon" :)