În luna martie a anului curent se anunţa oarecum discret apariţia sistemului alternativ de tranzacţionare(CAN) la Bursa de Valori Bucureşti. O iniţiativă pe care, la momentul respectiv, am salutat-o şi am apreciat-o ca fiind una importantă deoarece ar permite bursei să se apropie de realitatea autohtonă.
La nouă luni de la lansare nu s-a mişcat nimic. Bursa românească devine pe zi ce trece mai mică şi, în ritmul acesta va cădea într-o tandră letargie care o va conduce inevitabil într-un con de umbră. Nu ştiu de ce, evoluţia de acum a BVB seamănă ca două picături de apă cu evoluţia Rasdaq de după criza anilor '98-2000. Cum bine se ştie, începând cu anul 2000 Rasdaq a devenit din ce în ce mai insignifiant, sfârşind într-un final în curtea BVB. De o evoluţie similară are parte şi Bursa(care însă nu ştiu în curtea cui va sfârşi). Tranzacţii din ce în ce mai puţine, o decorelare vizibilă faţă de pieţele mari şi o lipsă totală de atractivitate.
Ceea ce n-au înţeles oficialii Bursei este că vremea vedetelor Dinel şi Chelu a trecut şi revenirea unor asemenea personaje ca locomotive ale pieţei de capital nu mai este posibilă. A trecut şi vremea evaluărilor docte bazate pe "terenul de sub fabrică" la fel cum s-a cam diluat şi schema clasică de investiţie la bursă bazată pe Petrom, sifoane şi bănci. Schemele amintite ţin de fumigenele pripite promovate cu dezinvoltură în vremurile în care se credea că tot ce zboară se mănâncă. Acum un investitor nu mai este interesat decât de rezultate, iar înainte de a arunca banii într-o acţiune se uită la ceea ce este în spatele acelei codificări. Din păcate, la Bursa mioritică n-a mai rămas mare lucru. Toate speranţele se îndreaptă către acţiunile Fondului Proprietatea, ultima petardă rămasă neexplodată. Cât credeţi că va ţine şi euforia cu aceste acţiuni? O lună, două, trei? Cât va dura până când se va constata că şi acţiunile FP nu sunt altceva decât o iluzie?
Spuneam în urmă cu 9 luni că apariţia sistemului alternativ de tranzacţionare ar trebui să fie o gură de oxigen atât pentru BVB cât şi pentru brokeri. Ar fi putut deveni un motor de finanţare al economiei într-o perioadă în care obţinerea unui credit este o adevărată provocare. De ce nu s-a întâmplat nimic? Păi am spus tot atunci că aceasta se va întâmpla "în condiţiile în care vor şti să-şi vândă marfa. Până acum, Bursa s-a dovedit incapabilă la capitolul vânzări, lăsând acest mic amănunt în seama SVM-urilor, iar lucrurile nu s-au mișcat. Pentru a nu se transforma în eșec, noul sistem de tranzacționare are nevoie de promovare". S-a făcut ceva în acest sens? Evident că nu.
Nu ştiu bine care sunt interesele din spatele rahiticei pieţe de capital autohtone, dar constat cu stupoare cum încet şi sigur ne scufundăm în banalitate. Şi, ceea ce este mai rău, e că unora începe să le placă această stare de fapt.
marile interese din umbra: lipsa viziunii, incoerentza, meschinaria.
RăspundețiȘtergereCare e treaba cu sifoanele?
RăspundețiȘtergereCe parere ai despre fondurile inchise de investitii ale caror unitati de fond se tranzactioneaza la BVB? Ma refer in special la STK.
RăspundețiȘtergereAr fi foarte interesant un articol in care sa explicati de ce FP la bursa ar fi tot o iluzie.
RăspundețiȘtergereAnonim(ultim): Deoarece nu e normal sa-iti pui sperante de redresare a unei piete doar pentru ca se va lista un anume emitent. Chestia asta o va explica realitatea, nu e nevoie sa-mi mai bat eu capul...
RăspundețiȘtergereE clar ca banii strainilor sunt plecati pe alte meleaguri, nu mai sunt curiosi de marfa noastra. Va mai dura ceva timp pana sa se intoarca, dar cand se vor intoarce, vor lua tot ce este mai bun de cumparat si vor urca din nou preturile la ceruri. Asta daca nu se intampla ceva neprevazut, ceva grandios sau ceva distrugator de economie la nivel planetar.
RăspundețiȘtergere