Gripa Spaniola?

Între 1918 şi 1919, gripa spaniolă a omorât între 50 şi 100 de milioane de oameni, devenind astfel una dintre cele mai letale pandemii din istoria umanităţii. Puţini ştiu însă că legătura acestei pandemii cu Spania a fost tangenţială, iar numele i-a rămas legat de această ţară nu din cauza originilor sale ci din cauza mediatizării de care s-a bucurat acolo. În timp ce în restul ţărilor presa cenzurată avea interdicţie în a atrage atenţia populaţiei asupra noii boli, în Spania presa a alocat spaţii generoase subiectului. În acest fel Spania şi-a legat accidental numele de sângeroasa pandemie.

Subiectul despre care vom vorbi astăzi este unul, de asemenea grav, însă, de data aceasta, Spania are mult mai multă legătură cu el decât a avut în urmă cu un secol cu amintita gripă. E vorba despre bănci şi despre sănătatea lor din punct de vedere economic. Cum bine se ştie, de la începutul crizei, băncile spaniole au fost privite cu neîncredere din cauza imensei bule imobiliare care s-a manifestat în zonă. În aceste condiţii suspectarea băncilor era cât se poate de logică, deoarece ele au stat la baza supraproducţiei imobiliare de-acolo. Surprinzătoare în toată această ecuaţie complexă a fost poziţia autorităţilor, în frunte cu Guvernul şi Banca Centrala. Dacă peste tot în lume s-a adoptat o strategie a punerii batistei pe ţambal, ibericii au tratat cu calm şi cu deschidere provocările crizei. Astfel, am putut vedea o atitudine distonantă a Spaniei în comparaţie cu ceilalţi europeni în ceea ce priveşte testul de stress al băncilor proprii. Dacă în Franţa, Italia, Germania s-a preferat setarea parametrilor testului de stress astfel încât rezultatele să arate OK, Spania şi-a asumat parametri mult mai duri, iar rezultatele au fost pe măsură. Pe baza acelor rezultate autorităţile au declanşat în urmă cu un an o amplă operaţiune de asanare a sistemului bancar, soldată cu fuziuni de cajas înainte de a se produce furtuni în sistem. Atunci, prin acea operaţiune s-a dorit, în primul rând, o diminuare a numărului entităţilor implicate cu scopul de a putea ţine sistemul sub control şi, în acelaşi timp, pentru a putea interveni eficient în caz de probleme. Şi se pare că au intuit destul de bine atâta timp cât problemele Portugaliei au pus o presiune fantastică pe Spania.

Ajunşi în acest moment trebuie să remarcăm totuşi că, indiferent de cât de OK ar reacţiona oficialităţile, realităţile din teren nu pot fi ignorate. Supraproducţia imobiliară, finanţată cu largheţe de bănci, afectează într-un mod din ce în ce mai clar portofoliile băncilor iberice. Confruntat cu această situaţie, executivul spaniol încearcă să treacă la faza a doua a planului său, anume injecţiile de capital în băncile cu probleme. De altfel, aşa numitele cajas care reprezentau atât specificul cât şi baza sistemului bancar spaniol sunt acum principala vulnerabilitate. Probabil activele neperformante în creştere sunt pe cale să sufoce unii jucători, iar atitudinea guvernului se doreşte a fi una proactivă. Combaterea unui asemenea scenariu nu se poate face decât într-un singur fel: injectarea de bani în sistem. Desigur, o atitudine mult mai justificată din punct de vedere economic ar fi curăţarea sistemului, însă orice zvon cu privire la un posibil faliment în sistemul bancar ar reaprinde isteriile legate de inevitabila prăbuşire, ceea ce ar îngenunchea efectiv Spania. Această situaţie nu lasă, din păcate, niciun spaţiu de manevră autorităţilor, singura opţiune fiind recapitalizarea băncilor cu probleme. Este o operaţiune care, numai în prima fază, va necesita o sumă de aproximativ 3 miliarde de euro,  costurile totale fiind estimate la peste 30 miliarde EUR. Nu e vorba de date exacte, ci de zvonuri şi, de altfel, suma de 30 de miliarde chiar nu ar fi una mare.

Este interesant de observat modalitatea destul de profesionistă cu care Spania tratează problemele înainte să  se manifeste. Toată lumea ştie că sectorul bancar european este total nerestructurat. Testul de stress de anul trecut a fost doar o gluma, iar ceea ce se întâmplă în Irlanda este o mărturie clară a acestui fapt. Îmbucurător este că Spania are puterea să trateze problemele înainte de a apărea. Nu ştiu dacă vom avea parte de o evoluţie similară cu a gripei spaniole, dar, privind către ţări ca Italia sau Franţa, nu m-ar mira ca peste ceva timp să vorbim despre Molima Financiară Spaniola, care să nu aibă în comun cu Spania decât faptul că, prin restructurările pe care le-a iniţiat la momentul oportun, a reuşit să evite dezastre care s-au manifestat peste tot în lume.