Comparatii usturatoare

Vă lăsasem în urma articolului de ieri cu o dilema, atrăgându-vă atenţia asupra faptului că executivul de la Budapesta a hotărât plafonarea cursului francului elveţian pentru cei care au credite în această valută. O măsură total anti-economică la prima vedere şi care nu face altceva decât să crească puternic cheltuielile băncilor. Practic, plafonarea cursului pentru o anumită categorie de clienţi nu înseamnă decât că diferenţa dintre cursul stabilit de guvern şi cel real va fi suportată de către bancă. Evident, perspectiva unei asemenea măsuri a stârnit protestele bancherilor unguri care o consideră exagerată.

Guvernul maghiar nu este la prima acţiune de încolţire a băncilor. Au fost primii care au anunţat suprataxarea profiturilor băncilor, riscând un scandal cu birocraţii europeni. Prin prisma noilor măsuri putem spune că executivul de la Budapesta a început o cruciadă împotriva propriilor bănci. Dacă ar fi aplicate la noi, asemenea acţiuni s-ar lăsa cu proteste televizate şi vaiete în direct deoarece, vezi Doamne, s-ar distruge stabilitatea economică a ţărişoarei. 

Ei bine, ceea ce se petrece la unguri nu este deloc haotic, cel puţin prin prisma unor informaţii pe care le am de la un politician de-acolo. În urma unei analize făcute la Budapesta s-a tras concluzia că Polonia a trecut infinit mai uşor prin această criză deoarece are controlul asupra băncilor proprii. Cum bine se ştie, în Polonia o cotă importantă de piaţă este deţinută de către stat şi capitalul polonez. În paranetză fie spus, Polonia este singura ţară în care HVB şi Unicredit funcţionează în paralel deoarece Consiliul Concurenţei nu a fost de acord cu fuziunea. Planul executivului maghiar este acela de a forţa exitul unor jucători de pe piaţa bancară maghiară. Cum condiţiile de-acolo nu sunt deloc uşoare(mai ales prin prisma noilor măsuri), găsirea unui cumpărător pare o misiune imposibilă. Aici intervine genialitatea planului: disperarea celor care vor să iasă de pe piaţă se va întâlni cu bunăvoinţa statului maghiar care, nevoit fiind, va cumpăra intituţiile respective, evident la un preţ extrem de mic(statul nu are bani şi, până la urmă, mai bine să iei ceva decât nimic). În acest fel guvernul va recâştiga poziţiile pierdute pe o piaţă unde experienţa ne arată că se joacă soarta economică a unei ţări. Dacă ţinem cont de faptul că statul maghiar deţine acţiunea de aur la OTP rezultă că efortul de recucerire a controlului asupra pieţei bancare nici nu este chiar atât de mare.

Întorcându-ne la noi observăm cum o gaşcă de incompetenţi cântă ieşirea ţării din criză bazându-se pe propriul analfabetism economic şi, probabil, pe norocul prostului. Totuşi, ca să înţelegem diferenţa dintre noi şi unguri, vă voi da o ştire tot de pe piaţa bancară. Este vorba de o ştire care a fost publicată în treacăt de ediţia online a Ziarului Financiar de sâmbătă şi trecută repede sub tăcere: in scrisoarea de intenţie agreată de autorităţile române cu FMI se stabileşte ca statul să nu impoziteze veniturile băncilor rezultate din eliberarea de provizioane ca urmare a trecerii de la standardele româneşti de contabilitate la IFRS. La constituire, provizioanele s-au înregistrat ca şi cheltuieli, deci au diminuat profiturile instituţiilor de credit şi, automat, impozitul pe care acestea l-au plătit către stat. Cu noua înţelegere, băncilor li se face un cadou neaşteptat. Aveţi idee despre ce sumă e vorba? Vă spun eu: statul renunţă dintr-un foc la aproape un miliard de euro. Sunt curios de ce oficialii UE nu contestă acest ajutor de stat, dar, în schimb, se amestecă în ceea ce priveşte OUG50? 

Pe la începuturile crizei atrăgeam atenţia asupra pericolului reprezentat de bancherii străini. Pe vremea aceea, Stepic urla din toţi bojocii că România trebuie să facă rost rapid de 4-5 miliarde de euro pe care să-i injecteze în piaţă. Între timp, nota de plată a ajuns la douăzeci de miliarde şi continuă. Asta, în timp ce un pitic, partiduleţul său şi marele sforar de la Cotroceni hăhăie despre creşterea economică. Despre a cui creştere vorbim?