"Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii cari s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti. […] Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşată de meningită morală. Ţara în care un Morţun e ministru de Interne, un aşa-zis Porcu stâlp de partid, cu conducători simpli hoţi la drumul mare, trebuia să ajungă la marginea prăpastiei."
Asta spunea acum un secol Octavian Goga. Un citat care a circulat în ultimele săptămâni pe mailuri şi pe bloguri, un citat care spune totul despre noi şi evoluţia noastră. Oare s-a schimbat ceva de acum un secol până în prezent? La nivelul conştiinţelor, al moralităţii şi al obedienţei poporului absolut nimic. Şi, dacă vom compara situaţia de acum cu alte etape ale istoriei noastre minore vom înţelege că întotdeauna am trăit supt vremi într-un implacabil destin banal a cărui constanţă a fost, ca o fatalitate, propria noastră micime. Chiar dacă am avut câteva mici explozii care, teoretic ne-ar fi putut înscrie pe o altă traiectorie, acestea s-au stins rapid, sub dictatura propriei noastre laşităţi şi mediocrităţi.
Cu ce este România de acum diferită faţă de cea de atunci? De la Morţun şi Porcu am evoluat într-o dictatură perpetuă cu proşti, curve şi imbecili slugarnici. Toţi, puternic susţinuţi ideologic de nişte semi-intelectuali sinecurişti al căror provincialism puturos a ajuns să infecteze întreaga societate. Din păcate, acestea sunt modelele pe care societatea românească le-a avut de când se ştie, modele care nu ne conduc decât către desăvârşirea aceluiaşi destin păduchios în care ne bălăcim de când ne ştim.
Probabil vă întrebaţi dacă există vreo cale de ieşire din aceast traiect. Având în spate argumentul istoric, răspunsul raţional este nu. Singura cale de salvare este cea individuală, pe care au găsit-o cei care au reuşit să se ridice deasupra condiţiei care le fusese hărăzită. Ea presupune abandonarea acestei zone blestemate şi pornirea de la zero. Imaginaţi-vă că dacă n-ar fi urmat această cale, Eliade, Ionescu, Cioran şi alţii ca ei n-ar fi existat. Ar fi fost, probabil, nişte cazuri ale CNSAS pe care le-ar fi judecat diverşi fii ai unor comisari sovietici în slujba idealului măreţ de curăţare a societăţii de urmele comunismului.
Salvarea individuală este exact ce se întâmplă de mai bine de 100 de ani. Singura salvare viabilă este adevărul, înlăturarea demagogiei şi lupta reală pentru un viitor mai bun şi nu doar vorbe aruncate pe internet.
RăspundețiȘtergerePoate vă interesează şi modul în care ducea Eminescu această luptă, tot individuală, pentru ca azi să fie denigrat complet şi declarat un nebun sifilitic.
http://iulianbocii.blogspot.com/2011/03/romania-indiferenta-dispretul-si.html
LUAŢI ATITUDINE
De data chiar ea aiurea articolul. Lucrurile evolueaza in general, dar foarte incet.
RăspundețiȘtergereIti recomand filmul "Gangs of New York". Toti au inceput de undeva.
articolul e perfect adevarat.
RăspundețiȘtergereasta e romania, astia sunt românii.
Domnu Dan,va propun sa nu mai criticati de pe margine.
RăspundețiȘtergereUite,de ce nu va puteti uni cei cativa bloggeri romani de succes si sa formati un nou partid,ceva gen partidul piratilor din Suedia.
Cu publicitate doar pe net,fara sume mari de bani.Eu unul as sustine un nou partid,un astfel de partid din tot sufletul(m-am saturat de toti restul),si ca mine sunt multi.Am vrea niste fete noi acolo sus.
Altfel,se mai adauga o caracteristica a acestei natii....suntem un pic si papagali.
Ne place sa comentam-de facut sa faca altii.
Suntem atat de ofiliti, de parca n-am avea Carpati, nici Dunare, nici mare.
RăspundețiȘtergereBobo: Retine ca pe lumea asta fiecare trebuie sa faca lucrul la care se pricepe. Eu ma pricep sa am grija de mine, nu de altii si nici n-as vota pe unii veniti asa din senin, de pe niste bloguri. Serios vorbind, lucrurile nu se pot rezolva decat de jos in sus. In momentul in care omul de rand nu va vota pe unu pentru ca e-al dracu' ci pentru ca e competent, in momentul in care memoria colectiva va fi ceva mai mare de 24 de ore, atunci putem spune ca am inceput sa ne miscam. Dar, pana atunci, mai e mult, extrem de mult.
RăspundețiȘtergereSfatul meu e acelasi cu cel din articol. Nu te astepta sa vina Fat Frumos sa faca ordine. Daca inca te mai imbeti cu asemenea povesti asteapta-te sa traiesti o continua dezamagire si neimplinire.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergerep: As fi preferat sa-mi transmiti un link catre un articol care se numeste "Iubind cu disperare gramatica". Si in niciun caz scris de Dancu ale carui derapaje de la limba romana sunt cunoscute. Deci, inainte de a fi optimist iti recomand sa inveti sa scrii!
RăspundețiȘtergereDar românii erau cei mai tari. Îi băteau pe turci cu mâna stângă şi cu drepta legată la spate. Apoi, le plăteam tribut pentru că ne era milă de ei. Am fost un popor care n-a cucerit nimic pentru că suntem buni la suflet.
RăspundețiȘtergereSuntem cei mai tari în invaţământ, medicină, inginerie. N-avem bani pentru că puterile lumii ne ţin săraci că dacă am avea banu i-am domina pe toţi.
Am inventat doina ca să putem sa ne plângem de milă in mod eficient. Şi ne iubim ţara şi aproapele ca ne noi înşine.
Suntem un popor atât de breaz încât ne-am pus artistii cei mai de seamă pe bancnote în timp ce celelate popoare (în mod cert inferioare) şi-au pus conducătorii. Avem un rege în viaţă pe care nu-l băgăm în seamă DAR căruia din respect îi vom face o înmormântare superbă unde toţi conducătorii noştrii îl vor plânge şi vor declara ce pierdere grea e pt ţară şi îl vor lăuda ce greucean a fost. Populaţia, care probabil că din nostalgie pt mersul la teatru, îl va aplauda precum e de aplaudat orice mort. Că aşa-i frumos, să aplauzi la înmormântări, nu să păstrezi linştea.
Avem un imn cel puţin ironic :) care ne tot dă deşteptarea la surzi :))
And I could go on forever despre poporul nostru...
Dar un trend trebuie întâi să se oprească ca să se inverseze.